Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
246. N-ai văzut tu adunarea căpeteniilor fiilor lui Israel, când după [vremea lui] Moise, i-au zis unuia dintre profeţii lor: “Alege-ne nouă un rege, ca să luptăm pe calea lui Allah!”? Le-a zis el: “Şi dacă nu luptaţi, după ce vi s-a poruncit lupta?” I-au răspuns: “Ce am avea ca să nu luptăm pentru Allah, când noi am fost alungaţi din căminele noastre, de lângă copiii noştri?” Dar când le-a fost poruncită lupta, ei au întors spatele, afară de puţini dintre ei. Însă Allah îi cunoaşte bine pe cei nelegiuiţi!
Acest
verset redă comportamentul oamenilor din tribul Banu Israel față de Profeții și
Trimișii lui Allah subhanahu wa ta'ala, după terminarea profeției lui Moise (pacea lui Allah fie asupra sa!). Ei au avut mai mulți
Profeți, iar unul dintre aceștia (menționat indirect în acest verset) a fost
Samuel (pacea lui Allah fie asupra sa!): “Alege-ne
nouă un rege, ca să luptăm pe calea lui Allah!” Astfel, Allah subhanahu
wa ta'ala ne atrage atenția printr-o întrebare adresată profetului Muhammed (ﷺ) cu privire la acest comportament al "fiilor
lui Israel" care vroiau "o căpetenie", un rege care să îi ajute
și să îi îndrume pe calea lui Allah. Răspunsul de la Allah Preaînaltul a venit
imediat: “Și dacă nu luptați, după ce vi s-a
poruncit lupta?” Aceștia au răspuns afirmativ, spunând că nu au nici un
motiv care să îi împiedice a nu lupta, dimpotrivă, ei fuseseră alungați din
casele lor, iar copiii lor transformați în sclavi și pentru aceste motive nu
vor da înapoi de la luptă. Allah subhanahu wa ta'ala le permite să pornească la
această luptă, dar mulți dintre ei refuză, însă Allah "îi
cunoaște bine pe cei nelegiuiți." Din punct de vedere lingvistic,
în limba română "nelegiuit" se referă la acțiuni, atitudini ale
omului, cel care comite nelegiuiri (ceva rău); în limba arabă ” ظَّالِمِ - zalim ” nu are neapărat sensul de nelegiuit, ci mai
degrabă îl descrie pe cel care se nedreptățește pe el însuși sau cel care îi
nedreptățește pe alții. În versetul de față ”zalim” este acea persoană care nu împlinește poruncile lui
Allah Preaînaltul, sau care
împlinește ceva cu scopul de a obține anumite foloase lumești, sau care nu
împlinește ceva pentru nu a obține un lucru pe care nu îl dorește. Oare care
dintre aceste forme de nedreptate este mai gravă: nedreptatea pe care omul o împlinește
față de Allah Preaînaltul, față de oameni sau față de el însuși?
Se
numește "zalim" cel care se nedreptățește pe el însuși. Când Allah a
vorbit în hadisurile sacre despre "zulm", a spus: "Eu mi-am
interzis Mie Însumi nedreptatea (zulm), și am făcut să fie interzisă și pentru
voi!" "Zulm -
nedreptatea" va fi o formă de întuneric în Ziua de Apoi, iar întunericul
nu este un lucru bun fiindcă în acea Zi vom vom avea nevoie de lumină. Cea mai
gravă formă de "zulm" este minciuna și nerecunoașterea adevărului. Faptul
că o persoană cunoaște adevărul, dar alege să îmbrace acel adevăr în minciună,
a fost numit "kufr" (a acoperi) - necredință - cea mai gravă formă de
nedreptate. Faptul că Allah este "Alim" îi dă credinciosului siguranța că orice faptă
împlinește, Allah Știe, iar el nu va fi nedreptățit. Un exemplu din viața
profetului Muhammed (ﷺ) referitor la
nedreptatea față de alții este povestea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de
el!), sclavul eliberat care a slujit islamul în cel mai frumos mod cu putinţă
și care ne învaţă pe noi toţi cum ar trebui să ne comportăm cu cei din jurul
nostru astfel încât să nu nedreptățim pe nimeni.
Al-Ma’rur
ibn Suwayd (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „L-am văzut pe Abu Dharr purtând o mantie, iar robul
său purta o mantie, de asemenea. L-am întrebat despre aceasta, iar el a spus:
«Am insultat un bărbat cu privire la mama sa, iar el s-a plâns cu privire la aceasta
la Profetul Muhammed , iar el a venit la mine și m-a întrebat: „L-ai insultat
cu privire la mama sa?” I-am răspuns: „Da.” La aceasta el a spus: „Încă mai ai
unele caracteristici din perioada preislamică. Servitorii tăi sunt fraţii tăi
pe care Allah i-a pus sub autoritatea ta. Oricine îl are pe fratele său sub
autoritatea sa, să-l hrănească din ceea ce mănâncă, să-l îmbrace cu ceea ce se
îmbracă și să nu-l împovăreze cu mai mult decât poate suporta. Dacă îl
împovăraţi cu mai mult decât poate îndura, atunci ajutaţi-l.”»”
(Bukhari)
Bilal
ibn Rabah (Allah să fie mulțumit de el!) era un sclav abisinian negru, care nu
avea un rang nobil, însă a reușit să îl obțină odată cu acceptarea islamului
prin modestia sa și cunoașterea drepturilor oamenilor. De fiecare dată când
oamenii veneau la el și îi menționau meritele, lăudându-l pentru bunătatea pe
care Allah i-a oferit-o, el obișnuia să spună, pentru a evita vanitatea și
mândria, în timp ce lacrimile îi coborau pe față: „Eu sunt doar un
abisinian care, până ieri, era doar un sclav.” De asemenea, găsim în
viața profetului Muhammed (ﷺ) și alte exemple de
"zulm", așa cum a fost Abu Jahl - unchiul Profetului și dușmanul
acestuia și al islamului, sau Abu Lahab, de asemenea, care, deși știau că ceea
ce propovăduia Profetul (ﷺ) este adevărul, nu au
recunoscut și nu au acceptat acest adevăr până la sfârșitul vieții lor și au
murit necredincioși.
247. Și le-a
zis profetul lor: “Allah vi l-a trimis vouă pe Talut ca rege!”. Au răspuns ei:
“Cum să cârmuiască el peste noi, când noi suntem mai vrednici de domnie decât
el? El nu a fost dăruit nici cu bogăție din belșug”. Le-a zis: “Allah l-a ales
pe el peste voi și l-a înzestrat cu prisos de învățătură și putere trupească!”
Iar Allah dă [din] stăpânirea Lui cui voiește El, căci Allah este Cel cu Har
Nemărginit [și] El este AtoateȘtiutor [Wasi’, ‘Alim].
Acest
verset are directă legătură cu versetul anterior. Oamenii din Banu
Israel i-au cerut profetului Samuel să le trimită un conducător. Allah
subhanahu wa ta'ala a trimis acestui popor un rege pe nume Talut (denumirea
profetică a lui Saul). Deși dorința le-a fost îndeplinită aceștia au fost
nemulțumiți, considerându-se mai "vrednici" - mai presus de acest
rege - prin bogăție și belșug. Ei nu erau interesați de faptul că un conducător
trebuie să dețină știință și putere fizică. De aceea, în continuarea versetului
Allah Preaînaltul le răspunde acestora că l-a înzestrat pe acest rege cu "prisos de învățătură și putere trupească!”,
fiindcă Allah este Cel cu Har Nemărginit și Atoateștiutor. Astfel, Allah
subhanahu wa ta'ala ne transmite că un conducător are nevoie de două elemnte
importante pentru a putea conduce cu dreptate un popor: putere fizică și
cunoaștere.
Allah dă [din] stăpânirea Lui cui voiește El...
oare această "stăpânire" este condiționată de ceva anume, atunci când
Allah o dăruiește cuiva? Atât în trecut, cât și în prezent, au existat și
există mulți conducători care nu sunt musulmani, deci nu există condiția ca
cineva să aibă credință pentru a putea fi conducător, de fapt nu există nicio
condiție deoarece chiar Allah ne spune că El subhanahu wa ta'ala dăruiește
această putere cui Voiește.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu