Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra
companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în
Ziua de Apoi!
97. În ea sunt semne limpezi, [printre care] locul unde a
stat Avraam, iar acela care intră în ea este în siguranţă. Este o datorie a
oamenilor faţă de Allah [să împlinească] Pelerinajul la această Casă,
dacă au mijloacele pentru aceasta. Cât despre aceia care tăgăduiesc, Allah nu are
nevoie de aceste lumi.
Acest
verset continua descrierea Kabei din versetul anterior și spune ca în ea sunt
”semne limpezi”, iar cel care intra acolo se afla în siguranta. In jurul Kabei
se afla mai multe locuri sacre care poarta in ziua de astazi denumiri aparte.
Printre acestea, la mică distanta de usa Kabei, se află Maqam-e Ibrahim sau
Locul lui Ibrahim (aleihi salem). Este un bloc de piatră pe care Ibrahim
(aleihi salem) stătea când a construit Kaba și putem vedea urma lăsată de piciorul lui
Ibrahim (as) atunci când s-a urcat să așeze Hajar al Al Aswad (Piatra Neagră).
Tot acolo, în trecut, era așezata fântâna Zam Zam, iar oamenii puteau să bea
apa direct din fântâna, insa, cu timpul aceasta a fost amenajata sub platoul Kabei prin diverse sisteme
moderne de transport al apei Zam Zam catre mai multe locații.
Se
spune că Ibrahim (aleihi salem) a oferit două rugăciuni rakat după terminarea
construcției Kaba. După ce termină
tawaf, în timpul Hajj și Umrah, musulmanii oferă două rakat de rugăciune în
spatele Maqam-e Ibrahim. Dintre semnele clare, pe langa Locul lui Ibrahim(as),
fac parte si cele doua coline Safa si Marwah, care se află la mică distanta de
Kaba și izvorul de apă Zam Zam, pe care Allah subhanahu wa taala l-a oferit
printr-o minune lui Hajar pentru fiul sau Ismail atunci cand acestia au fost
lasati de Ibrahim (as) in deșert. Allah subhanahu wa taala ne spune ca cel care
intra in zona sacra a Kabei (Masjid al Haram) este în deplina siguranta. In
trecut oamenii stateau agatati de acele pânze ce acoperau Kaba implorând iertare ori față de
anumite persoane, ori față de Allah Preaînaltul, prin urmare, versetul scoate
in evidenta faptul ca acolo nicio persoana nu are voie sa facă rau altei
persoane și toata lumea se afla in siguranta. Continuarea versetului aduce o
porunca de la Allah Preaînaltul tuturor oamenilor – obligativitatea
Pelerinajului, dacă exista aceasta posibilitate. Pelerinajul nu consta doar
in a face vizita si ocolul Kabei, ci implica o serie de ritualuri timp de
cateva zile, intr-o stare sacra, intr-un timp anume, nu oricând si oriunde.
Pelerinajul
a devenit obligatoriu în cel de-al nouălea an dupa Hegira. Profetul – Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! – a spus: “Islamul
este clădit pe cinci piloni: mărturisirea că nu existã altă divinitate în afară
de Allah și că Muhammed este supusul și Trimisul Lui, practicarea rugăciunii,
plata Zakat-ului (dania), pelerinajul la Casa lui Allah și postul în timpul
lunii Ramadan”. Într-o altă
relatare, Profetul – Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! – a
spus: “O, voi oameni! Ați primit poruncă de la
Allah să împliniți pelerinajul, împliniți așadar pelerinajul.” (relatat
de Bukhari)
Pelerinajul se înfăptuiește în lunile Șawual, Zul-Qada și Zul-Hijje ale calendarului islamic. Ritualurile principale sunt concentrate în primele douăsprezece zile din luna Zul-Hijje, punctul culminant fiind în zilele de 8 - 12 ale acestei luni și sunt următoarele:
- Tauaf-ul (înconjurul Ka’abei)
- Sa’i (drumul) dintre colinele As-Safa și Al-Marwah
- Poposirea la Arafat
- Înnoptarea la Muzdalifa
- În ziua An-Nahr (zilele 10, 11, 12 ale lunii Zul-Hijje când se aduce jertfă) are loc aruncarea cu pietre (lapidarea Satanei) într-un loc numit Jamrat al-’Aqaba, timp în care se revine la Mina în nopțile de 11 și 12 ale lunii Zul-Hijje, unde înnoptarea este obligatorie
- Sacrificarea unui animal
- Tauaf-ul de adio (Tauaf-ul Al-Wada).
”...dacă au mijloacele pentru aceasta.” – savanții au spus: dacă oamenii sunt apți din punct de vedere fizic si au posibilitati materiale pentru aceasta calatorie. Pentru cei care nu au una dintre aceste posbilități, pelerinajul nu este obligatoriu.
Cât despre aceia care tăgăduiesc, Allah nu are nevoie de aceste
lumi. -
cei care refuză să dea crezare obligativității
pelerinajului (sunt oameni care nu cred în obligativitatea pelerinajului,
postului, rugaciunii, portului islamic etc.). Allah subhanahu wa taala este Preaînalt,
Preamărit pentru a i se putea aduce vreo formă de știrbire a Entității Sale în
cazul în care oamenii cred sau nu cred în aceste porunci divine. El Preaînaltul
nu depinde de existența vreunei lumi , de existența sau inexistența
rugaciunilor noastre sau altor acte de adorare, așa cum spune un hadis qudsi
mai lung relatat de Muslim: ”... O, slujitorii Mei! Nu veţi reuşi să-Mi dăunaţi cu ceva şi nu
veţi reuşi să-Mi fiţi de ajutor. O, slujitorii Mei! Şi dacă ar avea primul şi
ultimul dintre voi, toţi oamenii şi jinnii, pietatea celui mai pios dintre voi,
aceasta nu va spori cu nimic Puterea Mea! O, slujitorii Mei! Şi dacă ar avea
primul şi ultimul dintre voi, toţi oamenii şi jinnii, ticăloşia celui mai
ticălos dintre voi, aceasta nu va diminua cu nimic Puterea Mea! O, slujitorii Mei!
Şi dacă s-ar aduna primul şi ultimul dintre voi, toţi oamenii şi jinnii la un
loc şi ar cere de la Mine şi Eu aş dărui fiecăruia ceea ce el a cerut, aceasta
nu ar descreşte cu nimic ceea ce Eu am, nici măcar cât ar pierde oceanul dacă s-ar
introduce şi s-ar scoate un ac din el... ”
Oamenii au nevoie de multe lucruri (sanatate, oxigen, mâncare etc.), însă Allah subhanahu wa taala nu depinde de nimeni si nu are nevoie de absolut nimic.
98. Spune: “O, oameni ai Scripturii, de ce tăgăduiţi
semnele lui Allah? Doară Allah este martor la cele pe care le
făptuiţi!”
O
întrebare retorică din partea lui Allah subhanahu wa taala. Mulți dintre
oamenii Carții au tagaduit semnele trimise de Allah Preaînaltul. Aceste semne sunt
de mai multe feluri: semne ce aveau legatură strictă cu Profetul Muhammed (ﷺ), semne ce aveau legatura directa cu
Profetul prin caracterizarea acestuia (inainte sa se nasca profetul Muhammed
comunitatile de iudei si crestini știau de nasterea unui Profet la o perioada
foarte apropiata de cea in care ei traiau, cunoasteau familia în care avea sa
se nasca Profetul și toate caracteristicile fizice ale acestuia). De aceea, Allah subhanahu wa taala îi întreabă
pe Oamenii Scripturii de ce nu au crezut în acest Profet și în Coran (Coranul
făcând parte tot din semnele lui Allah Preaînaltul), din moment ce El
Preaînaltul știe toate faptele lor. Si cei din tribul Quraiș cunoșteau
caracteristicile Profetului. Când Profetul a plecat într-o călătorie cu unchiul
sau Abu Talib, au întâlnit în Busra un călugăr creștin numit Bahira, care l-a
recunoscut foarte repede pe Profet și a spus: ”Acesta
este cel mai nobil dintre oameni. Allah
îl va trimite cu un Mesaj, care va fi o milostenie pentru toate ființele”. Abu
Talib l-a întrebat: “Cum de știi lucrul acesta?” El a răspuns: “Când ați apărut
dinspre Aqaba, toate pietrele și copacii s-au închinat și ele nu fac asta
niciodatã, decât în fața unui Profet. Îl mai pot recunoaște și după sigiliul
Profeției, aflat mai jos de umărul lui, având forma unui măr. Am învățat
aceasta din cărțile noastre.” De frica evreilor, călugărul i-a mai cerut lui
Abu Talib să trimită băiatul înapoi la Mekka și să nu-l ducă în Siria. Abu
Talib l-a ascultat și l-a trimis la Mekka, împreună cu câțiva dintre servitorii
săi.
De asemenea, pe vremea când încă nimeni nu
stia de islam si îngerul Gavril (as) i-a adus prima Revelatie Profetului (ﷺ), acesta a fost atat de speriat incat sotia
sa l-a luat la un var de-al ei, Uaraqa bin Naufal bin Asad bin ‘Abd Al-‘Uzza,
care îmbrățișase creștinismul în perioada preislamică și transcria Biblia în limba
ebraică. El era bătrân și orb. Khadija a spus: “Vere al meu! Ascultă-l pe nepotul tău!” Uaraqa a
spus: “O, nepoate! Ce ai văzut?” Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze
și să-l miluiască - i-a povestit ce i se întâmplase. Uaraqa a rãăpuns: “Acesta
este Namus, îngerul pe care Allah l-a
trimis la Moise. Aș vrea să fi fost mai tânăr. Aș vrea să pot trăi până
în ziua în care poporul tău se va lepăda de tine”. Muhammed - Allah să-l
binecuvânteze și să-l miluiască - l-a întrebat: “Mă vor alunga ei?” Uaraqa a răpuns
afirmativ și a spus: “Oricine a venit cu un asemenea Mesaj a fost tratat cu dușmănie
și, dacă aș mai trăi până în ziua aceea, atunci te-aș sprijini cu putere”.
99. Spune: “O,
oameni ai Scripturii, de ce îi abateţi de la calea lui Allah pe cei
care cred şi de ce voiţi voi să o faceţi strâmbă când voi sunteţi martori?”
Iară Allah nu este cu nebăgare de seamă faţă de ceea ce faceţi voi.
O noua intrebare retorica din partea lui
Allah subhanahu wa taala și un alt nivel. În versetul anterior Allah subhanahu
wa taala i-a întrebat pe Oamenii Cărții
de ce nu cred, un lucru personal oferit la libera alegere: să creadă sau să nu
creadă. Însă în acest verset Oamenii Cărții sunt întrebați de ce îi abat de la
credință pe cei care cred. Și cei din tribul Quraiș procedau la fel cu cei care
vroiau să urmeze calea islamului. Ei îi îndemnau pe oameni să nu asculte
versetele revelate Profetului Muhammed (ﷺ), acuzându-l
pe acesta că este vrăjitor, poet sau nebun. Unul dintre mai marii poeți din
acele vremuri, ajuns în Meca, a vrut să asculte versetele Profetului, iar
quraișiții l-au întâmpinat pe acesta spunându-i să nu cumva să asculte aceste
versete fiindcă va rămâne vrăjit toată viața. Ei au reușit să îl convingă
într-atât încât acesta să își astupe urechile pentru a nu auzi versetele, însă,
ajuns la Kaba, el și-a spus că are destulă cunoaștere și pricepere în arta
poeziei încât să-și dea seama dacă acele versete sunt cuvinte divine sau simple
născociri sau versuri scrise de om. El și-a descoperit urechile pentru a putea
auzi versetele lui Allah subhanahu wa taala și a ascultat o perioadă lungă de
timp. Mai târziu s-a întors la cei din tribul Quraiș . Aceștia când l-au văzut
venind pe drum au spus: Se întoarce cu altă față decât cu cea care a plecat.
Acest om a recunoscut autenticitatea Coranului și a spus că versetele Coranului
au o expresivitate care nu este caracteristică limbajului poetic, pe care nu a
mai auzit-o niciodată și pe care nicun om nu ar fi putut să o redea în scris.
Exprimările pline de sens, încântătoare şi atrăgătoare ale Sfântului Coran s-au
întipărit în inimi şi au impresionat pe
cei înţelepţi atât de mult, încât au uitat de expresivele lucrări literare şi
de poeziile profunde ale marilor poeţi. Mai
târziu acest mare poet a îmbrățișat islamul.
Prin urmare, în acest verset nu mai vorbim de
o libertate individuală de alegere, ci de o împotrivire; nu numai oamenii care
vroiau să afle despre islam și profetul
Muhammed erau împiedicați să afle adevărul, ci și cei care erau deja musulmani;
sunt multe exemple în viața Profetului (ﷺ), iar aceste
lucruri s-au întâmplat în trecut și se îmtâmplă și în zilele noastre.
În etapa timpurie a islamului, o comisie formată din onorabili ai orașului Meca a
venit la profetul Muhammed (ﷺ)
pentru a-i aduce acestuia diferite cadouri sau
oferte pentru a renunța la misiunea sa. Ei au mers mai întâi la unchiul Profetului,
Abu Talib, însă acesta i-a refuzat. Aceștia i-au spus Profetului că îl vor
alege conducătorul lor dacă vrea să ajungă cel mai puternic, dacă dorește
bogății ei vor strânge toate averile lor și le vor dărui Profetului, dacă va fi
bolnav, ei îi vor aduce cei mai buni medici care să aibă grijă de sănătatea lui.
Văzând că nimic nu îl convinge pe Profet să renunțe la misiunea sa, ei au
început să cultive îngrozitoarea idee de a-l reduce, odată pentru totdeauna, la
tăcere pe susținătorul noii Chemări, prin intermediul numeroaselor acte de
brutalitate sau chiar prin crimă. Însă, orice mișcare în această direcție era
împiedicată cu încăpățânare de unchiul Profetului, Abu Talib, prin puternica
poziție socială pe care acesta o deținea, precum și prin întreaga protecție și
sprijinul pe care i le acorda nepotului său. Din această cauză, păgânii din
Mekka au decis să-l abordeze pentru a doua oară pe Abu Talib, insistând pe lângă
acesta să pună capăt activităților nepotului său, care, așa cum susțineau ei,
dacă nu erau controlate, l-ar fi putut implica într-o animozitate gravă. Abu
Talib a fost puternic afectat de această amenințare directă și de ruptura
produsă între sine și poporul său, precum și de dușmănia acestora, dar nu-și
putea permite nici să-l părăsească pe Mesager. El a trimis după nepotul său,
i-a povestit ce spuseseră oamenii și i-a zis: “Cruță-mă și cruță-te și pe
tine și nu mă îngreuna cu o povară pe care nu o pot purta”. Profetul -
Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască, gândindu-se că unchiul său îl va
abandona și nu-l va mai sprijini, a spus “O, unchiule! Jur pe Allah, că dacă
ei mi-ar pune Soarele în mâna dreaptă și Luna în cea stângă, cerându-mi însă să
părăsesc această cauză, eu nu aș părăsi-o până ce Allah nu-mi va arăta calea
Sa. Dacă nu, eu îmi voi da viața pentru credința mea”. Profetul - Allah să-l
binecuvânteze și să-l miluiască - s-a ridicat și s-a întors, dar unchiul său
l-a strigat, spunându-i: “Vino înapoi, nepoate!”, iar când Muhammed a venit, el
i-a spus: “Mergi și propovăduiește tot ce vrei fiindcă jur pe Allah că nu te voi abandona niciodată”.
Profetul Muhammed ar fi putut alege foarte
simplu sa fie conducator, sa aibă bogatii, sa nu mai indure atâtea răutăți,
însă, prin alegerea sa el a arătat cât se poate de clar onoarea pe care noi ar trebui să o avem și să o păstrăm curată în viața noastră,
ne-a arătat libertatea și puterea de alegere pe care ar trebui să o avem.
Această credință nu se obține prin posturi, bani, titluri, ci este
ceva care ar trebui sa vină din interior, este alegerea intimă a omului și
legătura lui cu Divinitatea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu