Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
92. Voi nu veţi ajunge la [adevărata] evlavie decât
dacă veţi face daruri din ceea ce vă este drag. Şi Allah ştie tot ceea ce voi
dăruiţi.
Acest verset schimbă oarecum
subiectul versetelor anterioare, în care Allah subhanahu wa taala a vorbit
despre oamenii necredincioși, iar El Preaînaltul vrea să ne atragă atenția
asupra unui lucru foarte important, și anume credința.
Încă din clipa în care a fost
creat de Allah subhanahu wa taala, omul este presetat să aibă credință. Când a
creat oamenii, Allah Preaînaltul i-a întrebat: „Oare nu sunt Eu Domnul
vostru?”, iar sufletele au răspuns: „Ba da, Tu ești Domnul nostru”. Când se
naște, omul pune în practică această presetare. Credința ar trebui să fie
lucrul cel mai important pentru noi. Așa cum adresăm întrebări de genul „Cum
stai cu sănătatea, cu partea materială sau socială?”, tot la fel ar trebui să
ne întrebăm: „Cum stăm cu credința?”.
Oare ne punem această întrebare
între noi? Probabil că nu, însă trebuie să știți că această chestiune nu ar
trebui evitată și nu este un lucru nou. Profetul Muhammed ﷺ însuși adresa această întrebare companionilor, iar aceștia se
întrebau și se invitau unii pe alții la diferite întruniri pentru a discuta
despre credință, cu scopul de a și-o întări și spori, spunând: „Hai, veniți
să credem un ceas!”.
Prin urmare, acest verset a fost
pogorât pentru a ne învăța cum să ne sporim credința și, în același timp, face
referire la o întâmplare din viața lui Abu Talha (ra):
Anas (Allah să-l aibă în mila Sa)
relatează că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: „Abu Talha era acela dintre ansari din Medina care
poseda cea mai mare avere, iar din toată averea sa, cel mai mult prețuia
grădinina cunoscută sub numele de Bairaha, care se afla peste drum de moschee
și unde Trimisul lui Allah intra adeseori să bea din apa ei dulce. Când a fost
revelat versetul: „Nu veți atinge niciodată adevărata credință până ce nu veți
oferi de bunăvoie din ceea ce prețuiți mai mult”, Abu Talha s-a ridicat și s-a
dus la Trimisul lui Allah, spunându-i: Allah spune în Cartea Sa: „Nu vei atinge
niciodată adevărata credință până ce nu vei oferi de bunăvoie din ceea ce
prețuiești mai mult”, iar cea mai dragă proprietate mie este Bairaha; așa că
vreau să o dau ca sadaqa (milostenie) lui Allah, de la care sper că voi primi
răsplată dintre comorile Lui; așadar, Trimis al lui Allah, poți să o cheltui
pentru orice scop consideri tu că se cuvine. Trimisul lui Allah pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa a zis: Bravo! Aceasta este o proprietate
care aduce foloase. Am auzit ce ai spus, dar cred că ar trebui să o împarți cu
rudele tale cele mai apropiate. Atunci, Abu Talha (ra) a împărțit-o între
rudele sale cele mai apropiate și verii din partea tatălui său.” (Convenit).
Pe vremea Profetului ﷺ, companionii se întreceau în fapte bune și
acte de caritate. Ei și-au dedicat și sacrificat viața și averile pe calea lui
Allah ﷻ. Printre aceștia îl regăsim pe Abu Bakr
(ra), care a dăruit întreaga sa avere pe calea lui Allah și pentru sprijinul
islamului, dar și pe Osman (ra), pe care Profetul ﷺ
l-a anunțat încă din timpul vieții că va intra în Paradis.
Dacă citim cu atenție versetul,
vom observa că Allah subhanahu wa taala condiționează atingerea celui mai înalt
nivel al evlaviei de oferirea darurilor din ceea ce omului îi place. Așa cum
omul este presetat să aibă credință, tot la fel este presetat să îndrăgească
poftele lumești, căci el are înlăuntrul său ceva ce se numește „nefs”,
iar acest nefs tinde către ceea ce i se pare frumos și îi place. Allah
subhanahu wa taala a lăsat ca majoritatea lucrurilor să fie permise, însă cu
anumite limite. Majoritatea lucrurilor sunt permise prin natura lor, însă
dreptul de a stabili ceea ce este permis și ceea ce este interzis îi
aparține doar lui Allah Preaînaltul.
Omul are voie să agonisească din
lucrurile lumești doar prin căile pe care Allah le-a stabilit a fi permise (halal).
Allah Preaînaltul nu a interzis afacerile și câștigul, nu a interzis
diversitatea de alimente pe care omul le consumă cu plăcere, însă un bun
musulman trebuie să aibă grijă de credința sa la fel cum are grijă să își
satisfacă aceste nevoi și pofte lumești.
Ce face omul când îi este foame?
Mănâncă, evident. Ce face omul când îi scade credința? Nimic. Însă se simte mai
bine atunci când, ocazional, mai ascultă o lecție, mai citește un verset sau un
hadis. Avem grijă să mâncăm de trei ori pe zi, însă avem la fel de mare grijă
să punem în practică poruncile lui Allah subhanahu wa taala? Cele cinci
rugăciuni zilnice și postul reprezintă hrana spiritului nostru.
Allah Preaînaltul nu neagă în
acest verset că oamenii sunt credincioși, ci se adresează tuturor: cine vrea să
atingă cel mai înalt nivel al credinței trebuie să facă loc în suflet dragostei
pentru El Preaînaltul și pentru Trimisul Său (ﷺ)
.
Credeți că Allah are nevoie de
averile pe care noi ne străduim să le obținem în această viață sau de postul și
rugăciunile noastre? Nu. Allah are nevoie ca noi să ne corectăm interiorul
sufletului și să ne întrebăm: avem nevoie să adunăm averi lumești sau să avem
grijă de credința noastră? Nu vom putea atinge cel mai înalt nivel al credinței
până când nu vom dărui cu sinceritate, pe calea și doar de dragul lui Allah,
din cele care ne ocupă deja o mare parte din inimi. În momentul când vom ajunge
să dăruim de dragul și pe calea lui Allah, în pofida faptului că am muncit zi
și noapte pentru a agonisi o sumă de bani sau diverse bunuri, și nu vom gândi
că dăruim cuiva care nu a făcut nimic ca să primească acele daruri, înseamnă că
primordială pentru noi este credința, și nu averile lumești.
Oamenii trebuie să se ajute între
ei; trebuie să existe o legătură strânsă între cele două pături sociale: bogați
și săraci, puternici și slabi. În momentul în care separăm aceste două pături
sociale, vom ajunge să nu mai putem pune în practică o mare parte din credința
noastră. Acest verset ne îndeamnă să avem compasiune și să ne pese de cei care
sunt mai puțin norocoși. Și ce s-ar întâmpla dacă am avea credință în inimă,
însă ea nu s-ar oglindi în fapte? Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa)
relatează că Trimisul lui Allah a spus: „Allah nu privește la
fețele voastre și nici la averea voastră, însă El privește la faptele voastre
și în inimile voastre.” (Muslim).
„Şi Allah ştie tot ceea ce voi
dăruiţi”, mulți oameni
se întreabă: oare Allah a văzut fapta mea? Oare oamenii au văzut actele mele de
caritate? Credeți că acest lucru trebuie să se întâmple neapărat în fața
oamenilor? Cu siguranță, Allah vede tot și este de ajuns.
Condițiile primirii acestor daruri
pe calea lui Allah sunt sinceritatea și devoțiunea. După ce am dăruit, să nu ne
lăudăm și să nu îi reproșăm persoanei căreia i-am dăruit.
Aceste daruri (sadaqa) trebuie să
fie împlinite într-o ordine prioritară: necesitate stringentă, familie, rude,
prieteni, străini.
De multe ori ajungem să dăruim
celor care vin să ne ceară ajutoare, iar acest lucru este greșit. Noi nu
trebuie să îi punem pe aceștia într-o asemenea situație, ci trebuie să simțim
situația în care se află persoana respectivă și să oferim ajutorul înainte ca
ea să se simtă umilită prin faptul că a ajuns în postura de a cere ajutor. Sunt
foarte mulți oameni săraci care nu cer ajutor, oricât de mult ar avea nevoie,
deoarece au demnitatea lor și nu vor să se simtă umiliți. Abu Huraira (Allah
să-l aibă în mila Sa) relatează că Trimisul lui Allah a zis: „Sărac nu este acela de care poți să scapi cu o
curmală-două sau cu o îmbucătură-două; cu adevărat sărac este cel care, în
ciuda sărăciei sale, se ferește să cerșească.”
Nu este o rușine să ceri ajutor
atunci când te afli în imposibilitatea de a avea grijă de familie prin
propriile puteri, însă nu trebuie încurajată o astfel de atitudine. Sunt multe
persoane apte de muncă, însă le este mai comod să ceară ajutoare în loc să
depună efort. Prin urmare, situația persoanelor de acest gen trebuie studiată
cu atenție și trebuie să avem înțelepciunea potrivită pentru a putea oferi
ajutorul cuvenit persoanelor care merită.
Cu siguranță, Allah subhanahu wa
taala va ajuta persoana care vrea să dăruiască pe calea Lui Preaînaltul și o va
îndruma către persoanele potrivite pentru ca acel ajutor să fie primit, in sha
Allah.
Abu Sufyan (Allah să-l aibă în mila Sa!) relateazã că
Trimisul lui Allah (pacea oi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:
Să nu cereți în mod repetat milostenie. Dacă vreunul dintre voi îmi cere ceva
și eu dau fără bunăvoință, nu este nici o binecuvântare în ceea ce îi dau. (Muslim)
Abu Huraira (Allah să-l aibă în
mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) a zis: ”Sărac nu este acela
care dă ocol caselor oamenilor ca să ceară una-două bucăți de pâine sau una-două
curmale. Ci, sărac este acela care nu are destul ca să trăiască deasupra
nevoilor. Nici înfățișarea nu-l arată că este nevoiaș și are nevoie de
milostenie, și nici el însuși nu cere nimic de la ceilalți.” (Convenit)
Exegeza Coranului –
profesor Demirel Gemaledin
Tanscriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu