Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
92. Voi nu veţi ajunge
la [adevărata] evlavie decât dacă veţi face daruri din ceea ce vă este drag. Şi
Allah ştie tot ceea ce voi dăruiţi.
Acest
verset schimbă oarecum subiectul versetelor anterioare în care Allah subhanahu
wa taala a vorbit despre oamenii necredincioși și El Preaînaltul vrea să ne atragă
atenția asupra unui lucru foarte important, și anume credința.
Încă
din clipa în care a fost creat de Allah subhanahu wa taala, omul este presetat
să aibă credință. Când a creat oamenii, Allah Preaînaltul i-a întrebat : ”Oare
nu sunt eu Domnul vostru? Iar sufletele au răspuns: Ba da, Tu ești Domnul
nostru”! Când se naște, omul va pune în practică această presetare. Credința ar
trebui să fie lucrul cel mai important pentru noi. Așa cum punem întrebări de
genul ”Cum stai cu sănătate, cu partea materială sau socială”, tot la fel ar
trebui să ne întrebăm ”Cum stăm cu credința?”
Oare
ne adresăm această întrebare unii altora? Probabil că nu, însă trebuie să știți că
această întrebare nu ar trebui evitată și nu este un lucru nou. Profetul
Muhammed (ﷺ) însuși adresa această întrebare companionilor,
iar companionii se întrebau și se invitau unii pe alții la diferite întruniri pentru a discuta despre
credință cu scopul de a-și întări și spori credința spunând : ”Hai, veniți să
credem un ceas!”
Prin
urmare, acest verset a fost pogorât pentru a ne învăța cum să ne sporim
credința și, în același timp, face referire la o întâmplare din viața lui Abu
Talha (ra):
”Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează
că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: Abu Talha era acela dintre Ansar
din Medina care poseda cea mai mare avere oi din toată averea sa, cel mai mult
prețuia grădina, cunoscută sub numele de Bairaha', care se afla peste drum de
moschee și unde Trimisul lui Allah intra adeseori să bea din apa ei dulce. Când
a fost revelat versetul: ”Nu
veți atinge niciodată adevărata credință până ce nu veți oferi de bunăvoie din
ceea ce prețuiți mai mult.”, Abu Talha s-a ridicat și s-a dus la Trimisul lui Allah,
spunându-i: Allah spune în Cartea Sa: Nu vei atinge niciodată adevărata
credință până ce nu vei oferi de bunăvoie din ceea ce prețuiești mai mult, iar
cea mai dragă proprietate mie este Bairaha'; așa că vreau să o dau ca și Sadaqa
(milostenie) lui Allah, de la care sper că voi primi răsplată dintre comorile Lui;
așadar, Trimis al lui Allah, poți să o cheltui pentru orice scop consideri tu
că se cuvine. Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) a zis: Bravo! Aceasta este o proprietate care aduce foloase. Am auzit ce
ai spus, dar cred că ar trebui să o împarți cu rudele tale cele mai apropiate.
Atunci, Abu Talha (Allah să-l aibă în mila Sa!) a împărțit-o între rudele sale
cele mai apropiate și verii din partea tatălui său.” (Convenit)
Pe vremea Profetului (ﷺ) companionii se întreceau în fapte bune și acte de caritate. Ei
și-au dedicat și sacrificat viața și averile pe calea lui Allah ﷻ. Printre aceștia îi regăsim pe Abu Bakr (ra), care a dăruit întreaga sa
avere pe calea lui Allah și pentru sprijinul islamului, Osman (ra), de
asemenea, pe care Profetul (ﷺ) l-a anunțat încă din timpul vieții că
va intra în Paradis.
Dacă citim cu ateție versetul vom observa că Allah subhanahu wa taala condiționează atingerea celui mai înalt nivel al evlaviei cu oferirea darurilor din ceea ce omului îi place. Așa cum omul este presetat să aibă credință, tot la fel este presetat să îndrăgească poftele lumești, căci omul are înlăuntrul său ceva ce se numește ”nefs”, iar acest nefs tinde către ceea ce i se pare frumos și îi place. Allah subhanahu wa taala a lăsat ca majoritatea lucrurilor să fie permise, însă cu anumite limite. Majoritatea lucrurilor sunt permise prin natura lor, însă dreptul exclusiv de a stabili ceea ce este permis si ceea ce este interzis îi aparține doar lui Allah Preaînaltul. Omul are voie să agonisească din lucrurile lumești doar prin căile pe care Allah le-a stabilit a fi permise (helal). Allah Preaînaltul nu a interzis afacerile și câștigul, nu a interzis diversitatea de alimente pe care omul le consumă cu plăcere, însă un bun musulman trebuie să aibă grijă de credința sa așa cum are grijă să își satisfacă aceste nevoi și pofte lumești. Ce face omul când îi este foame? Manâncă, evident. Ce face omul când îi scade credința? Nimic. Însă se simte mai bine atunci când, ocazional, mai ascultă o lecție, mai citește un verset sau un hadis. Avem grijă să mâncăm de trei ori pe zi, însă avem la fel de mare grijă să punem în practică poruncile lui Allah subhanahu wa taala? Cele cinci rugăciuni zilnice și postul reprezintă hrana spiritului nostru.
Allah Preaînaltul nu neagă în acest
verset că oamenii sunt credincioși, ci se adresează tuturor: cine vrea să
atingă cel mai înalt nivel al credinței trebuie să facă loc în suflet dragostei
pentru El Preaînaltul și pentru Trimisul Său (ﷺ).
Credeți că Allah are nevoie de
averile pe care noi ne străduim să le obținem în această viață sau de postul și
rugaciunile noastre? Nu. Allah are nevoie ca noi să ne corectăm interiorul
sufletului și să ne întrebăm: Avem nevoie să adunăm averi lumești sau să avem
grijă de credința noastră? Nu vom putea atinge cel mai înalt nivel al credinței până când nu vom dărui cu
sinceritate, pe calea și doar de dragul lui Allah, din cele care ocupă deja
o mare parte din inimile noastre. În momentul când vom ajunge să dăruim de
dragul și pe calea lui Allah, în pofida faptului că am muncit zi și noapte
pentru a agonisi o sumă de bani sau diverse bunuri și nu vom gândi că dăruim
cuiva care nu a făcut nimic ca să primească acele daruri, înseamnă că primordială pentru noi este
credința și nu averile lumești. Oamenii
trebuie să se ajute între ei, trebuie să existe o legătură strânsă între cele
două pături sociale, bogați și săraci, puternici și slabi. În momentul în care
separăm aceste două pături sociale, vom ajunge să nu mai putem pune în practică
o mare parte din credința noastră.
Acest verset ne îndeamnă să avem
compasiune și să ne pese de cei care sunt mai puțin norocoși. Și ce s-ar
întâmpla dacă avem credință în inimă,
însă ea nu se oglindește în fapte? Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!)
relatează că Trimisul lui Allah a spus: Allah nu
privește la fețele vostre și nici la averea voastră, însă El privește la
faptele voastre și în inimile voastre. (Muslim)
Şi Allah ştie tot ceea
ce voi dăruiţi. – mulți
oameni se întreabă: Oare Allah a vazut fapta mea? Oare oamenii au vazut actele
meu de caritate? Credeți că acest lucru trebuie să se întâmple neapărat în fața
oamenilor? Cu siguranță Allah vede tot și
este de ajuns.
Condițiile
primirii acestor daruri pe calea lui Allah sunt sinceritatea și devoțiunea; după ce
am dăruit, să nu ne lăudăm, să nu îi reproșăm persoanei căreia i-am dăruit; aceste
daruri (sadaqa) trebuie să fie împlinite într-o ordine prioritară: necesitate
stringentă, familie, rude, prieteni, străini. De multe ori ajungem să dăruim
celor care vin să ne ceară ajutoare și acest lucru este greșit, deoarece noi nu
trebuie să îi punem pe aceștia într-o asemnea situație, ci trebuie să ”simțim”
situația în care se află persoana respectivă și să oferim ajutorul înainte ca persoana
respectivă să se simtă umilită prin faptul că a ajuns în situația de a cere
ajutor. Sunt foarte mulți oameni săraci care nu cer ajutor, oricât de mult ar
avea nevoie, deoarece au demnitatea lor și nu vor să se simtă umiliți: Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!)
relatează că Trimisul lui Allah a zis: ”Sărac nu
este acela de care poți să te scapi cu o curmală-două sau cu o îmbucătură-două;
cu adevărat sărac este cel care în ciuda sărăciei sale se ferește să cerșească.”
Nu este o rușine să ceri un ajutor atunci când
te afli în imposibilitatea de a avea grijă de familie prin propriile puteri,
însă nu trebuie încurajată o astfel de atitudine deoarece sunt multe persoane
apte de muncă, însă le este mai comod să ceară ajutoare în loc să depună efort,
prin urmare, situația persoanelor de
acest gen trebuie studiată cu atenție și trebuie să avem înțelepciunea
potrivită pentru a putea oferi ajutorul cuvenit persoanelor care merită. Cu
siguranță, Allah subhanahu wa taala va ajuta persoana care vrea să dăruiască pe
calea Lui Preaînaltul și o va îndruma către persoanele potrivite pentru ca acel
ajutor să fie primit, in sha Allah.
Abu Sufyan (Allah să-l
aibă în mila Sa!) relateazã că Trimisul lui Allah (pacea oi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) a zis: Să nu cereți în mod repetat milostenie. Dacă
vreunul dintre voi îmi cere ceva și eu dau fără bunăvoință, nu este nici o
binecuvântare în ceea ce îi dau. (Muslim)
Abu
Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: ”Sărac nu este acela care dă ocol caselor oamenilor
ca să ceară una-două bucăți de pâine sau una-două curmale. Ci, sărac este acela
care nu are destul ca să trăiască deasupra nevoilor. Nici înfățișarea nu-l arată
că este nevoiaș și are nevoie de milostenie, și nici el însuși nu cere nimic de
la ceilalți.” (Convenit)
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Tanscriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu