Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
84.
Spune, [o, Muhammed]: “Noi credem în Allah, în ceea ce
ne-a pogorât nouă şi a pogorât lui Avraam, lui
Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în
[cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor
profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o
deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]”.
Acest verset face parte din grupul
de versete anterioare în care Allah subhanahu wa taala se adresează profetului
Muhammed ﷺ, îndemnându-l la manifestarea unei
credințe depline și sfătuindu-l să nu procedeze la fel ca popoarele dinaintea
sa.
Mărturisirea „Noi credem în
Allah” reprezintă credința nestrămutată în Allah, Unicul Dumnezeu.
Expresia „în ceea ce ne-a
pogorât nouă” face referire directă la Coran, ultima carte sfântă revelată
omenirii.
Sintagma „şi a pogorât lui
Avraam” trimite la pergamentele sau foile primite de profetul Avraam (as),
cunoscute ca Suhuf, despre care Allah ne amintește în altă sură: „Aceasta se
află încă şi în foile cele vechi, / În foile lui Avraam şi ale lui Moise.”.
Menționarea numelor „lui
Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor” evidențiază o întreagă linie
de profeți. Ismail și Isaac sunt fiii profetului Ibrahim (Avraam) - pacea lui
Allah fie asupra lor. Iacob este fiul
lui Isaac , iar semințiile reprezintă fiii lui Iacob, cu toții fiind profeți ai
lui Allah subhanahu wa taala. Profetul Iacob a avut doisprezece fii, din care s-au format
cele doisprezece triburi care, în timp, au alcătuit numeroase comunități de
oameni.
Trimiterea la „[cărţile] date
lui Moise, lui Isus” are în vedere Scripturile sfinte Tora (Tawrat) și
Evanghelia (Injil), iar completarea „şi tuturor profeţilor de către Domnul
lor” îi include pe ceilalți profeți amintiți în Coran.
Ne putem întreba de ce a fost
necesară o asemenea enumerare și o revenire explicită la profetul Musa (Moise)
și la profetul Isa (Isus) - pacea lui Allah fie asupra lor, de vreme ce
începutul versetului i se adresează direct profetului Muhammed ﷺ.
În acele timpuri, unii evrei și
creștini se lăudau cu trimișii lor și se considerau mai presus de ceilalți
oameni. Ei susțineau că profeții trimiși în comunitățile lor au primit de la
Dumnezeu mai multe minuni și puteri în comparație cu ceilalți mesageri. În
acest context, versetul a fost pogorât pentru a-i învăța pe musulmani că nu
trebuie să facă nicio deosebire de rang sau de importanță între profeți. Acest
adevăr este întărit și în sura Al-Baqara: „Noi nu facem nici o deosebire
între vreunul dintre trimişii Săi”. Dacă un musulman alege să nege fie și
un singur profet recunoscut, această atitudine va aduce un prejudiciu extrem de
serios credinței sale.
Finalul versetului, „Noi nu
facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]”,
amintește că definirea unui musulman presupune a fi o persoană care se supune
în totalitate voinței lui Allah subhanahu wa taala. Această stare de supunere
reprezintă primul pas pe drumul către Creator, fiind urmată apoi de
consolidarea și statornicia credinței.
85.
Acela care doreşte o altă religie decât Islamul,
nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi
printre cei pierduţi.
Acest verset este unul cât se
poate de puternic și ferm, deoarece contextul istoric a cerut o asemenea
claritate. Pe vremea profetului Muhammed ﷺ
au existat unii companioni care, având o credință foarte slabă, au renunțat la
islam. Ei au trăit o perioadă alături de trimisul lui Allah, au conștientizat
adevărul și au îmbrățișat credința, însă mai târziu au apostaziat. Aceștia au
părăsit Medina, care devenise centrul islamului după ce profetul Muhammed ﷺ emigrase acolo lăsându-i în urmă pe
idolatri (mușrikin), și s-au îndreptat spre Mecca. Unul dintre acești oameni,
însoțit de alți doisprezece, a ales calea apostaziei. Din acest motiv, Allah
Preaînaltul a pogorât aceste cuvinte pentru a le arăta consecințele directe ale
alegerilor lor, și anume anularea tuturor faptelor bune atât timp cât nu mai
sunt musulmani.
La auzul cuvintelor „Acela care
doreşte o altă religie decât Islamul”, prima întrebare care ar putea apărea
în mintea unui om este dacă mai există și alte religii recunoscute divin în
afară de islam. Deși diverse religii continuă să existe prin formele lor și
prin atașamentul adepților, singura cale acceptată de Allah Preaînaltul rămâne
islamul.
Mențiunea „...şi el se va afla
în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” arată că toate faptele bune pe care
un om le-a adunat de-a lungul vieții (rugăciunea, postul, zekatul sau actele de
caritate) vor fi șterse definitiv, ca și cum nu ar fi fost împlinite niciodată.
Oamenii au un legământ cu Allah subhanahu wa taala în privința răsplătirii
acțiunilor lor, condiționat de starea lor de supuși. În clipa în care o
persoană întoarce spatele, refuzând să Îl mai accepte ca Domn sau să îl urmeze
pe profetul Muhammed ﷺ ca model și trimis,
promisiunea divină de primire a faptelor se încheie. S-ar putea ca în această
viață pământească cel care alege o altă cale să pară că nu a pierdut nimic,
deoarece textul coranic face referire strict la Lumea de Apoi. Totuși, garanția
pe care o avem este că, rămânând supuși, vom câștiga atât această lume, cât și
pe cea viitoare. Cel care se îndepărtează poate obține bunuri pământești, dar
în Ziua de Apoi va rămâne cu mâinile goale.
Această perspectivă naște o întrebare firească: tu ce alegi?
Cel care înțelege cu adevărat credința va
alege întotdeauna Viața de Apoi. Allah subhanahu wa taala le-a dăruit oamenilor
libertatea deplină de a alege. Cine urmărește doar bunurile acestei lumi va
acționa în consecință, iar cine caută Viața de Apoi își va îndrepta faptele
spre ea, iar Allah subhanahu wa taala îi va lăsa să meargă pe drumul ales
pentru a fi testați.
De pildă, un om se dedică trup și
suflet pregătirii pentru Viața de Apoi, împlinind rugăciunile și postul, iar
dintr-o dată Allah Preaînaltul îi trimite încercări în familie, în privința
sănătății sau în viața de zi cu zi. În acele momente se evidențiază
sinceritatea credinței. Omul sincer va rămâne mereu mulțumitor și va depăși
aceste examinări. În schimb, cel nesincer va rămâne alături de credincioși doar
atât timp cât are un profit material, dar se va asocia și cu ceilalți dacă are
ceva de câștigat. Pentru o asemenea persoană profitul imediat este vizibil,
însă în Ziua de Apoi nu va mai fi niciun câștig. Mai mult, cel lipsit de
sinceritate se va așeza la rugăciune alături de musulmani doar pentru a fi
văzut de oameni, însă când ajunge acasă și este singur, rugăciunea este
abandonată. Allah Preaînaltul nu acceptă actele de adorare care nu îi sunt
dedicate în totalitate.
Încercările sunt trecătoare, iar
răsplata va veni cu certitudine dacă omul dă dovadă de răbdare și statornicie,
așa cum reiese din relatările profetice. Suhaib a relatat că trimisul lui Allah
a spus: „Minunată
este treaba credinciosului, pentru că este un bine pentru el în orice lucru, și
asta nu este pentru nimeni altcineva în afară de credincios. Dacă este fericit,
atunci el aduce mulțumiri lui Allah, și asta este bine pentru el; și dacă este
vătămat, atunci el este răbdător și asta este bine pentru el.” (Muslim). Într-o altă mărturie
consemnată de Tirmidhi se amintește: „Am fost testați cu greutăți alături de Mesagerul lui Allah și
am fost răbdători. Apoi am fost testați cu prosperitate, și nu am fost
răbdători.”.
Un credicior adevărat va lupta
mereu pentru a câștiga Viața de Apoi, conștient că existența pământească este
efemeră. La un moment dat, îngerul morții va veni la fiecare dintre noi pentru
a ne lua sufletul, iar acela va fi sfârșitul acestei lumi, clipă din care nu se
mai pot împlini fapte bune sau păcate. Ceea ce am adunat până atunci va
constitui întregul nostru bagaj pentru Ziua Judecății. Fiecare are libertatea
să împlinească fapte bune sau rele. Dacă ai greșit față de un semen sau față de
Allah subhanahu wa taala și ai realizat acest lucru, de ce să nu îți ceri
iertare de îndată? După ce conștientizezi în fața cui ai păcătuit, de ce să
amâni căința? Pentru toate aceste momente va trebui să dăm socoteală. Omul este
supus greșelii, însă capacitatea de a se căi la timp rămâne cea mai nobilă
calitate pe care o poate deține: să își recunoască abaterea și să ceară iertare.
In sha Allah să nu fim printre cei
care își pierd rugăciunile, postul și faptele bune în Ziua de Apoi.
86.
Cum să-i călăuzească Allah pe aceia care au refuzat credinţa, după ce au crezut
şi după ce au mărturisit că Trimisul este adevărat şi după ce le-au venit
semnele limpezi? Allah nu-i călăuzeşte pe oamenii nelegiuiţi!
Acest verset adresează o întrebare retorică în legătură
cu acei oameni care au devenit musulmani, au crezut în islam, l-au văzut pe
profetul Muhammed ﷺ, au trăit alături de
el și de credincioși, iar apoi au întors spatele, îndepărtându-se de această
credință.
A refuza credința înseamnă că o persoană a conștientizat
că această cale este veridică, iar mai apoi alege să o respingă. Acest lucru
presupune că un om care a primit tot binele din lume, s-a folosit de el o
perioadă împlinind toate poruncile, refuză ulterior să mai recunoască
proveniența acestor daruri, deși continuă să beneficieze de ele în viața de zi
cu zi. Cu alte cuvinte, el acceptă binecuvântările de la Allah Preaînaltul, le
folosește o perioadă de timp arătându-se mulțumitor, iar mai târziu nu îl mai
recunoaște pe Creator și nici pe Trimisul Său ﷺ,
fără însă a putea înapoia lucrurile, precum sănătatea, auzul sau văzul, cu care
a fost înzestrat. Versetul îi vizează direct pe acești oameni care au crezut în
Allah, în profet, au fost martori la minunile divine și la semnele limpezi din
viață și din Coran, iar mai apoi au întors spatele, refuzând să mai recunoască
adevărul.
Aceștia sunt numiți de Allah subhanahu wa taala
nelegiuiți. Termenul provine de la verbul „zalama”, care înseamnă a face o
nedreptate și derivă din rădăcina substantivului „zulm”, adică a nedreptăți.
Așa cum am menționat în explicațiile anterioare, nedreptatea se manifestă în
trei forme: față de Allah, față de semeni și față de noi înșine. Dintre
acestea, cea mai gravă formă de nelegiuire rămâne nedreptatea comisă în mod
intenționat față de oameni.
Allah Preaînaltul iartă greșelile pe care omul și le
provoacă lui însuși și poate ierta, prin căință, nedreptatea comisă față de El,
însă nu șterge nedreptatea provocată altor persoane decât dacă cel asuprit
alege să îl ierte pe cel care i-a greșit cu intenție. Un astfel de om va
ajunge, după o perioadă de timp, să simtă remușcări, însă căința lui va veni
prea târziu, deoarece nu mai poate repara sau șterge vorbele grele cu care a
pătat reputația unui om în comunitate; acea persoană va rămâne cu onoarea afectată
pe nedrept. În fața unei asemenea fapte, ne întrebăm dacă o astfel de
nedreptate mai poate fi vreodată iertată cu ușurință.
87.
Răsplata acestora este blestemul lui Allah, al îngerilor şi al tuturor
oamenilor!
Acest verset reprezintă consecința faptelor împlinite de
oamenii despre care am vorbit în fragmentele anterioare. Răsplata lor va fi
blestemul lui Allah subhanahu wa taala, al îngerilor și al oamenilor. Blestemul
divin nu constă în vorbe, ci reprezintă refuzul lui Allah subhanahu wa taala de
a-i primi să intre prin poarta milei în Ziua de Apoi. Ei nu vor avea parte de
mila lui Allah Preaînaltul.
Abu Hurairah (ra) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a spus: „Allah Atotputernicul şi
Gloriosul a spus: «Îndurarea Mea a întrecut Mânia Mea»”. Acest hadis este autentic și a fost relatat de Muslim.
Cum se manifestă blestemul îngerilor?
Abu Hurairah (ra) a relatat că trimisul lui Allah a spus:
„Când Allah iubeşte o persoană, El îl cheamă pe Jibriil (Gavriil) - pacea lui
Allah fie asupra sa și îi spune: «Iubesc pe cutare, de aceea şi tu ar trebui să îl
iubeşti»”. Profetul Muhammed ﷺ a adăugat: „Deci
Jibriil - pacea lui Allah fie asupra sa începe să îl iubească. Apoi el
răspândeşte vestea în Rai, spunând: «Allah îl iubeşte pe cutare şi de aceea şi
voi ar trebui să îl iubiţi». Atunci locuitorii Raiului îl vor iubi”. El a
adăugat: „Astfel, acceptarea îl însoţeşte pe el şi pe pământ.”. Când lui Allah
nu-i place vreun slujitor, El îl cheamă pe Jibriil - pacea lui Allah fie asupra
sa și îi spune: „«Îl urăsc pe cutare, de aceea şi tu ar trebui să îl urăşti».
Apoi, el îi anunţă pe locuitorii Raiului: «Allah îl urăşte pe cutare şi de
aceea şi voi ar trebui să îl urâţi». Astfel, el este urât oriunde pe pământ.”. Acest hadis este autentic și a fost relatat de Muslim şi
Tirmidhi.
88.
În veci vor rămâne în el [în Iad], iar chinurile lor nu vor fi uşurate şi nici răgaz nu li se va da,
În continuarea versetului 87, Allah Preaînaltul ne spune
că oamenii descriși în versetele anterioare nu numai că nu vor avea parte de
mila lui Allah subhanahu wa taala, ci ei vor avea parte de un chin continuu în
focurile Iadului, iar chinurile lor nu vor fi ușurate și nici răgaz nu li se va
da.
In sha Allah să nu fim dintre cei despre care am vorbit
în aceste versete.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio
non-textualăCamelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu