Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
84. Spune, [o, Muhammed]: “Noi credem în Allah, în ceea ce ne-a pogorât nouă şi
a pogorât lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor,
precum şi în [cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Îi
suntem supuşi [musulmani]”.
Acest
verset face parte din grupul de versete anterioare, în care Alla subhanahu wa
taala se adresează profetului Muhammed (ﷺ) și
îl îndeamnă la exprimarea unei forme deosebite în ceea ce privește credința și
îl sfătuie să nu procedeze precum popoarele de dinainte.
§ “Noi credem în Allah - credința
în Allah, Unicul;
§ în ceea ce ne-a pogorât nouă – Coranul;
§ şi a pogorât lui Avraam, - pergamentele
lui Ibrahim (as) - Suhuf: ”Aceasta se află încă
şi în foile cele vechi, /În foile lui Avraam şi ale lui Moise.” (87:18,
19)
§ lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor – Ismail
și Isac sunt fiii profetului Ibrahim (as), Iacob este fiul lui Isac, iar
semințiile sunt fiii lui Iacob (as). Toți au fost profeții lui Allah. Profetul Iacob
(as) a avut doisprezece fii, din care s-au născut doisprezece neamuri, care la
rândul lor au format numersoase comunitați de oameni.
§ în [cărţile] date lui Moise, lui Isus –
Tora și Evanghelia
§ şi tuturor profeţilor de către Domnul lor –
ceilalți profeți enumerați în Sfântul Coran.
De ce a trebuit să existe o astfel de
enumerare în acest verset, iar apoi o revenire la Moise și Isus (as), când
începutul versetului vorbește despre profetul Muhammed (ﷺ)?
La un moment dat au existat unii oameni,
precum creștinii și evreii, care se lăudau cu profeții lor și se credeau mai
deosebiți față de ceilalți, motivul fiind chiar profeții trimiși comunitații
lor cărora, spuneu ei, Allah le-a dat mai multe puteri și minuni în comparație
cu ceilalți profeți. Prin urmare, acest
verset este pogorât în acest context pentru a-i învăța pe musulmani că nu
trebuie să facă diferențe între profeți, similar unui alt verset din surat Al
Baqara: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii
Săi” (2:285)
Dacă un musulman neagă un singur profet,
acesta va avea un prejudiciu serios asupra credinței sale.
Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi
[musulmani]”. – substantivul ”muslim – musulman” înseamnă o
persoană care se supune Voinței lui Allah. Această supunere este primul pas
către Creator, căreia îi urmează statornicia credinței.
85. Acela care doreşte o altă
religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el
se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.
Acest verset este unul cât se
poate de puternic, chiar dur, am putea spune, deoarece situația o cere. Au
existat unii companioni pe vremea profetului Muhammed, care, din cauza
credinței foarte slabe, au renunțat la islam. Ei au trăit o perioadă de timp
alături de Profet, și-au dat seama de adevăr, au îmbrățișat islamul, însă, mai
apoi, au renunțat la islam și au plecat din Medina către Meca, pe când Medina
era centrul islamului și profetul
Muhammed emigrase din Meca către Medina lăsându-i acolo pe mușrikin (idolatri).
Unul dintre companioni, alături de alții doisprezece, a trecut la această formă
de apostazie (renunțarea la islam), de aceea Allah Preînaltul pogorât pentru ei
acest verset (dar și alte versete) prin care să le arate foarte clar urmarea alegerilor
lor: neprimirea faptelor atât timp cât
ei nu mai sunt musulmani.
Acela care doreşte o altă religie decât Islamul – prima întrebare din mintea unei persoane la
citirea acestui verset ar putea fi: Mai există și alte religii în afară de
islam?
Religiile există prin forma și
inerția lor, prin supunerea unora la aceste religii, însă unica religie
acceptată de Allah Preaînaltul este islamul.
...şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei
pierduţi. – înseamnă că toate faptele pe
care un om le-a agonisit de-a lungul vieții sale nu vor fi puse la socoteală
(rugaciune, post, zekat, dania etc), toate vor fi șterse ca și când nu ar fi
fost împlinite vreodată. Oameni au o înțelegere cu Allah subhanahu wa taala în
ceea ce privește valabilitatea faptelor lor, atât timp cât aceștia sunt supuși
Lui Preînaltul, însă, în momentul în care oamenii întorc spatele lui Allah și
nu îl mai acceptă ca Domn al lor, sau pe profetul Muhammed (ﷺ) ca exemplu și Trimis al Său, din acea clipă faptelel lor nu vor mai fi
acceptate, garanția și promisiunea lui Allah de a accepta faptele se încheie.
S-ar putea ca în această lume cel care dorește o altă religie să nu fie dintre
cei pierduți, deoarece versetul menționează doar Lumea de Apoi, nu și această
lume, însă garanția pe care noi o avem la Allah este aceea că, fiind dintre cei
supuși Lui Preaînaltul vom câștiga atât
această lume, cât și Lumea de Apoi. Cel care întoarce spatele lui Allah, poate
câștiga această lume, însă în Ziua de Apoi nu va avea absolut nimic de
câștigat.
Ideea de a rămâne câștigător în
această viață sau în Viața de Apoi naște întrebarea: Tu ce alegi? Cel
(cea) care conștientizează credința, va alege Viața de Apoi. Allah subhanahu wa
taala le-a oferit oamenilor libertatea de alegere. Cine dorește această lume,
va împlini fapte doar pentru aceasta, cine dorește Viața de Apoi, pentru
aceasta va împlini fapte, iar Allah subhanahu wa taala îi va ajuta în ambele
alegeri pentru a afla încercarea și răspunsul la întrebarea: De ce ai ales
acest drum?
De exemplu, un om se dedică întru
totul Vieții de Apoi (face fapte bune, împlinește rugaciunile, ține post etc.)
și dintr-o dată Allah Preaînaltul îi trimite o încercare sau mai multe, în
familie, sănătate, bunăstare, în viața de zi cu zi. Atunci va ieși la iveală
cine este sincer în credință: cel sincer va fi întotdeauna mulțumitor și dacă a
dorit Ziua de Apoi cu sinceritate, va trebui să treacă de aceste încercări
(examinări), să ducă mai departe aceste încercări; cel care nu este sincer în
credință va merge cu credincioșii atât timp cât are de câștigat, dar și cu cei
mai puțin credincioși, atât timp cât și de la acețtia va câștiga câte ceva.
Într-adevăr, pentru această persoană câșigul va fi evident, însă în Ziua de
Apoi va fi tot un câștig? Mai mult decât atât, această persoană fără sinceritate
în credință se va așeza la rugăciune lângă musulmani pentru a fi vazută că se
roagă, însă când se întoarce acasă și nu o mai vede nimeni, rugăciunea este
uitată, ignorată. Allah Preînaltul nu acceptă actele de adorare care nu îi sunt
dedicate Lui Preaînaltul în totalitate, așa cum am exemplificat în rândurile de
mai sus. Încercările trec și va urma răsplata, atât timp cât omul rămâne
răbdător și sincer, așa cum reiese din multe hadisuri ale profetului Muhammed: Suhaib a relatat: Mesagerul lui Allah, a spus:
”Minunată este treaba credinciosului, pentru că este
un bine pentru el în orice lucru, și asta nu este pentru nimeni altcineva în
afara de credincios. Dacă este fericit, atunci el aduce mulțumiri lui Allah, și
asta este bine pentru el; și dacă este vătămat, atunci el este răbdător și asta
este bine pentru el.” (Muslim)
”Am fost testați
cu greutăți alaturi de Mesagerul lui Allah și am fost răbdatori. Apoi am fost testați cu
prosperitate, și nu am fost răbdatori.” (Tirmizi)
Un adevărat credincios va lupta să
câștige Viața de Apoi. Această viață
este efemeră. La un moment dat, la fiecare dintre noi va veni îngerul morții și
îi va lua sufletul și acela va fi sfârșitul acestei lumi, când faptele bune,
păcatele , rugaciunea, postul etc., nu vor mai putea fi împlinite. Ce am
agonisit până în acel moment, atât vom avea în bagajul nostru până în Ziua
Judecății. Cine vrea face fapte bune, cine nu vrea, face fapte rele. De
exemplu, greșești față de o altă
persoană sau față de Allah subhanahu wa taala, însă apoi conștientizezi greșeala.
După ce ai conștientizat, de ce nu îți ceri iertare? După ce îți dai seama în
fața cui ai păcătuit, de ce nu te căiești? Pentru aceste lucruri va trebui să
dai socoteală. Omul greșește, însă trebuie să știe să se căiască, și acesta
este cel mai nobil lucru pe care îl poate deține un om: a conștientiza greșeala
și a-și cere iertare.
In sha Allah să nu fim dintre cei
care pierdem rugăciunile, postul și toate faptele noastre bune în Ziua de Apoi!
86. Cum să-i călăuzească Allah pe aceia care au
refuzat credinţa, după ce au crezut şi după ce au mărturisit că Trimisul este
adevărat şi după ce le-au venit semnele limpezi? Allah nu-i călăuzeşte pe
oamenii nelegiuiţi!
Acest
verset adresează o întrebare retorică în legătură cu acei oameni care au
devenit musulmani, au crezut în islam , l-au vazut pe profetul Muhammed(ﷺ) , au trăit alături de el și de
credincioși și apoi au întors spatele, îndepărtându-se de această credință.
A refuza credința înseamnă că o persoană a
conștientizat că această credință este veridică, iar mai apoi o respinge. Înseamnă
că o persoană care a primit tot binele din lume, s-a folosit de el o perioadă
împlinind toate poruncile lui Allah Preaînaltul și apoi nu mai recunoaște că a
primit tot acest bine, deși se folosește de el în continuare. Adică, acceptă
toate lucrurile de la Allah, le folosește, o perioadă lungă sau scurtă de timp,
se arată a fi mulțumitor și, mai mult sau mai puțin, un bun credincios, apoi
nu-L mai recunoaște pe Allah Preaînaltul sau pe Trimisul Său (ﷺ), însă nici nu înapoiază lucrurile (de
exemplu sănătatea, auzul, văzul) cu care a fost binecuvântat. Acestora se
adresează versetul, celor care au crezut în Allah, în Profet, au vazut minunile
lui Allah și minunile Profetului, semnele din viață și din Coran, iar mai apoi au
întors spatele, refuzând să mai creadă și să recunoască adevărul. Aceștia sunt
numiți de Allah subhanahu wa taala ”nelegiuiți”. Verbul ”zalama”
înseamnă cel care face o nedreptate și vine de la rădăcina infinitivului ”zulm” – a nedreptăți. În lecțiile
anterioare am vorbit despre nedreptate și am explicat că este de trei feluri: nedreptatea
față de Allah, față de oameni și față de noi înșine și am spus că cea mai gravă
formă de nedreptate este cea față de oameni, atunci când greșești intenționat
față de oameni. Allah Preînaltul nu acceptă acest tip de nedreptate decât cu
acceptarea persoanei nedreptățite. Allah iartă nedreptatea pe care ți-ai
provocat-o ție însuți, iartă nedreptatea față de El Preaînaltul, însă nu iartă
nedreptatea provocată altor persoane decât dacă persoana nedreptățită îl va
ierta pe cel care i-a provocat nedreptatea intenționat (cu un scop anume). Omul
va ajunge după o perioada de timp să se căiască, însă va fi prea târziu,
fiindcă el nu mai poate repara sau șterge vorbele cu care a pătat onoarea unui
om în comunitate; acel om va rămâne cu onoarea ”pătată” pe nedrept. Și oare se
mai poate ierta așa ceva?
87. Răsplata acestora este blestemul lui Allah, al
îngerilor şi al tuturor oamenilor!
Acest verset reprezintă consecința
faptelor împlinite de oamenii despre
care am vorbit în versetele anterioare. Răsplata acestora va fi blestemul lui
Allah subhanahu wa taala, al îngerilor și al oamenilor. Blestemul lui Allah nu
constă în vorbe. Răsplata lor va fi refuzul lui Allah de a-i primi să intre
prin Poarta Milei în Ziua de Apoi. Ei nu vor avea parte de Mila lui Allah
Preaînaltul.
Abu Huraira (Allah să fie mulţumit
de el!) a relatat că Profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a spus: „Allah Atotputernicul şi Gloriosul a spus: «Îndurarea Mea a întrecut Mânia Mea»”. Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost
relatat de Muslim.
Cum se manifestă blestemul îngerilor?
Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul
lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Când Allah iubeşte o persoană, El îl cheamă pe Jibriil /
îngerul Gavriil (pacea fie asupra sa!) şi îi spune: «Iubesc pe cutare, de aceea
şi tu ar trebui să îl iubeşti»”. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!) a adăugat: „Deci Jibriil (pacea fie asupra sa!) începe să îl
iubească. Apoi el răspândeşte vestea în Rai, spunând: «Allah îl iubeşte pe
cutare şi de aceea şi voi ar trebui să îl iubiţi». Atunci locuitorii Raiului
(îngerii) îl vor iubi”. El (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
adăugat: „Astfel, acceptarea îl însoţeşte pe el şi pe pământ (adică, acea
persoană devine simpatizată şi de oameni). Când lui Allah nu-i place vreun
slujitor, El îl cheamă pe Jibriil (pacea fie asupra sa!) şi îi spune: «Îl urăsc
pe cutare, de aceea şi tu ar trebui să îl urăşti». Apoi, el (Jibriil) îi anunţă
pe locuitorii Raiului: «Allah îl urăşte pe cutare şi de aceea şi voi ar trebui
să îl urâţi». Astfel, el este urât oriunde pe pământ (adică, apoi ura faţă de
el predomină printre oameni)”.
Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Muslim şi
Tirmidhi.
88. În veci vor rămâne în el [în Iad], iar chinurile
lor nu vor fi uşurate şi nici răgaz nu li se va da,
În continuarea versetului 87,
Allah Preînaltul ne spune că oamenii descriși în versetele anterioare nu numai
că nu vor avea parte de Mila lui Allah subhanahu wa taala, ci ei vor avea parte
de un chin continuu în focurile Iadului - nici răgaz nu li se va
da.
In sha Allah să nu fim dintre cei
despre care am vorbit în aceste versete!
Exegeza
CoranuluiProfesor
Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală și editare textCamelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu