Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
80. Şi el nu vă va putea porunci să-i luaţi pe îngeri şi pe profeţi drept Domni. Oare ar putea să vă poruncească necredinţa după ce aţi fost supuşi [ai lui Allah, musulmani]?!
Versetul anterior ne-a reamintit că
niciun profet adevărat, drept și sincer nu i-ar îndemna vreodată pe oameni să
adore pe altcineva în afară de Allah subhanahu wa ta'ala. Spre deosebire de
aceștia, un profet mincinos va încerca mereu să manipuleze religia în scopuri
personale și beneficii lumești. Așadar, Allah ne confirmă din nou că un trimis
autentic nu va pretinde niciodată divinitatea pentru sine și nici nu va îndemna
la venerarea îngerilor. Misiunea sa este clară: să poruncească închinarea
exclusivă înaintea lui Allah Preaînaltul și să mărturisească faptul că el
însuși este doar un om ales pentru a transmite mesajul divin. Profeții și
îngerii sunt căile prin care Allah revarsă călăuzirea, nu obiecte ale adorării.
Oare ar putea să vă poruncească necredinţa după ce aţi fost supuşi [ai lui Allah, musulmani]?!
Aceasta este o întrebare retorică
prin care Allah Preaînaltul ne avertizează asupra riscului de a devia. Se poate întâmpla ca
o persoană, după ce a îmbrățișat islamul, să își schimbe traiectoria sub
presiunea ispitelor, pierzând astfel imensa răsplată a faptelor sale. Acest
verset nu a fost adresat doar oamenilor din vremea profeților Isa (Isus) sau
Muhammed ﷺ; el este un avertisment universal, valabil
pentru fiecare suflet până în Ziua de Apoi.
Ca adevărați credincioși, trebuie să
ne îngrijim de forma credinței noastre. Credința are nevoie de o șlefuire
continuă, asemenea unui diamant. Acest diamant al islamului, cu care Allah Preaînaltul ne-a binecuvântat, nu trebuie
lăsat să fie întinat de praful necredinței sau al neglijării.
Dacă un om nu îl mai ascultă pe
Creator, înseamnă că ceva sau cineva a intervenit între el și Allah. Inima
noastră, dacă nu este ștearsă zilnic de „praful” păcatelor mici, se va acoperi
treptat cu un strat gros care îi va stinge strălucirea. Însă Allah ﷻ ne-a lăsat o cale de restaurare: Tawbah
(căința), întoarcerea sinceră la El.
Omul este, prin natura sa, supus
greșelii: „Fiecare fiu al lui Adam greșește, dar
cei mai buni dintre cei care greșesc sunt cei care se căiesc.” (Tirmidhi).
Așa cum spun învățații, omul nu va
fi tras la răspundere atât pentru greșeala în sine, cât pentru refuzul de a se
căi. Conștientizarea măreției Celui în fața căruia greșim ne va determina să
cerem iertare imediat. Cine trăiește cu gândul permanent la prezența lui Allah Preaînaltul va găsi că este tot mai greu să păcătuiască.
Nu există om care să nu fi greșit vreodată; totuși, așa cum explică
învățații, omul nu va fi tras la răspundere neapărat pentru faptul că a greșit,
ci mai ales pentru că nu s-a căit după ce a păcătuit. Atunci când un credincios
conștientizează în fața cui a greșit, această realizare îl va determina să se
căiască imediat. A amâna căința înseamnă, în esență, a-l desconsidera pe
Creator.
O persoană care îl conștientizează pe Allah în adevărata Sa Măreție nu devine imună la păcat, ci devine incapabilă să amâne căința. Atunci când omul atinge acea stare de conștientizare perpetuă, prezența lui Allah subhanahu wa ta'ala îi guvernează permanent mintea și inima. Iar pentru o persoană care trăiește cu certitudinea prezenței divine, păcatul devine o povară greu de purtat.
Se povestește că un om a venit la
Hasan al-Basri spunând că vrea să păcătuiască. Acesta i-a răspuns: „Poți
face aceasta dacă îndeplinești trei condiții: să păcătuiești sub un cer care nu
este al lui Allah, pe un pământ care nu este al lui Allah și într-un loc unde
El să nu te poată vedea.” Realizând că nu există un astfel de loc în tot
Universul, omul s-a întors pe calea dreaptă.
Allah ﷻ a rânduit îngerii să noteze faptele noastre nu pentru că El ar
putea uita ceva, ci pentru ca acestea să fie dovezi incontestabile în Ziua de
Apoi, când omul ar putea încerca să-și tăgăduiască faptele.
Ibn al-Jawzi spunea despre puterea
căinței: „Cât de multe căințe imense pentru păcate mici nu au făcut decât
să-l apropie pe om și mai mult de Allah!” Atunci când recunoaștem greșeala,
Allah ﷻ ne ajută să revenim pe
drumul cel drept, căci Lui îi place să ierte. Profetul ﷺ ne-a asigurat de această milă infinită: „Dacă voi nu ați fi comis păcate, Allah v-ar fi înlocuit cu oameni
care ar fi păcătuit și apoi ar fi cerut iertare, iar El i-ar fi iertat.” (Muslim).
81. Şi când Allah a încheiat un legământ cu
profeţii, [le-a zis El]: “Vă dau vouă o Carte şi Înţelepciune. Apoi, dacă va
veni la voi un trimis pentru a întări ceea ce aveţi, voi trebuie să credeţi în
el şi să-l sprijiniţi!”. Le-a zis El: “Consimţiţi voi şi
acceptaţi această învoială cu Mine?” “Consimţim!” au
răspuns ei. Atunci a zis Allah: “Aşadar fiţi
martori, iar Eu Mă aflu împreună cu voi printre cei ce fac mărturie!”
Allah subhanahu wa taala ne spune
foarte clar în acest verset cum a luat legământ de la Profeți și i-a pus pe
fiecare dintre ei să depună mărturie că atunci când vor vorbi oamenilor să le
transmită că Allah este Unic, că El Preaînaltul este Creatorul și că doar El
merită a fi adorat. Fiecare dintre profeții pe care Allah i-a trimis pe
pământ au vorbit despre profeții care îi vor urma, în special despre profetul
Muhammed (ﷺ).
Fiecărui Profet în parte Allah i-a poruncit să aibă încredere și să
îi sprijine pe Trimișii ce îl vor urma. Ori de câte ori Allah a trimis doi sau
trei profeți în aceeași perioadă de timp la o singură
comunitate, ei se sprijineau și se întăreau unul pe celălalt. De exemplu, perioada
profeților Musa și Harun (as) sau în perioada profetului Isus (as),când mai
întâi a fost trimis profetul Ioan (as) care l-a anunțat și sprijinit pe Isa
(as) și le-a transmis oamenilor că el este profetul lui Allah și trebuie să
creadă în el.
“Consimţiţi voi şi acceptaţi această învoială cu Mine?” i-a întrebat Allah pe profeți, iar ei au răspuns: “Consimţim!” Atunci Allah le-a spus: “Aşadar fiţi martori, iar Eu Mă aflu împreună cu voi printre cei ce fac mărturie!”
Acest verset descrie legământul
sacru prin care Allah i-a obligat pe toți profeții să mărturisească Unicitatea
Sa și să anunțe venirea celor care vor urma după ei. Fiecare profet a vorbit
despre viitorii trimiși, pregătind omenirea în special pentru venirea ultimului
Profet, Muhammed ﷺ.
Allah Preaînaltul le-a poruncit
acestora să se sprijine reciproc. Ori de câte ori au existat profeți în aceeași
perioadă, aceștia s-au întărit unul pe celălalt, așa cum au făcut Musa și Harun
(as) sau cum a făcut Yahya (Ioan Botezătorul, as), care l-a anunțat și l-a
sprijinit pe Isa (as), confirmându-le oamenilor misiunea sa divină. Acceptând
acest legământ prin cuvântul „Consimțim!”, profeții au devenit martori ai
acestui adevăr suprem, alături de Însuși Creatorul lor.
82. Şi oricine va respinge după aceasta, aceia sunt nelegiuiţi.
Uneori, fie la bine, fie la greu, oamenii refuză să-și recunoască îndatoririle, iar această atitudine îi conduce inevitabil spre nelegiuire. Există persoane care, odată ce ating o stare de bunăstare, uită binecuvântările primite și pe Cel care i-a ajutat să ajungă la acel nivel, întorcând spatele cu aroganță. Islamul este însă foarte clar: ceea ce este halal este limpede, ceea ce este haram este la fel de evident, iar între ele se află lucrurile îndoielnice. Cine alege să se lase ademenit de lucrurile îndoielnice riscă oricând să cadă în păcatul interzis (haram).
Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus : "Ceea ce este permis (halal) este binecunoscut şi ceea ce este interzis (haram) este binecunoscut; între cele două sunt anumite lucruri îndoielnice. Multă lume nu ştie care dintre acestea sunt permise (halal) şi care sunt oprite (haram). Acela care se îndepărtează de ele, rămâne neprihănit în religia şi cugetul său. Şi, ca atare, este în siguranță. Cine se amestecă în oricare dintre aceste chestiuni neclare riscă să pătrundă şi pe tărâmul a ceea ce este interzis (haram)." (Bukhari şi Muslim)
83. Doresc ei o altă religie decât religia lui Allah, de vreme ce Lui I s-au supus, de voie ori de nevoie? Toate din ceruri şi de pre pământ la El se întorc.
- De voie (de bunăvoie): Această
formă de supunere se adresează ființelor dotate cu conștiință și liber
arbitru, precum oamenii. Ei au capacitatea de a alege în mod conștient să
urmeze calea indicată de Creatorul lor.
- De nevoie (prin constrângere): Această
supunere se referă la restul creației — îngeri, animale, plante sau legile
naturii. Acestea nu au puterea de a discerne sau de a alege, ci urmează
instinctiv și obligatoriu ordinea stabilită de Allah subhanahu wa ta'ala.
În final, absolut tot ceea ce se
află în ceruri și pe pământ se va întoarce la Allah Preaînaltul, iar în fața
Lui se va da socoteală pentru tot ceea ce am făptuit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu