Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
75.
Printre oamenii Scripturii [iudeii] sunt unii care, dacă le-ai încredinţat un
qintal, ţi-l dau înapoi, dar printre ei sunt şi alţii care, dacă le-ai
încredinţat un dinar nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu stărui fără încetare. Şi
toate astea pentru că ei zic: “Noi nu avem datorinţă
faţă de aceşti neînvăţaţi”. Şi ei spun minciuni
împotriva lui Allah cu bună ştiinţă.
În acest verset se vorbește despre aceleași forme de
relaționare dintre comunități ca și în fragmentele anterioare. Allah subhanahu
wa taala ne arată că printre Oamenii Cărții se găsesc atât persoane cinstite,
din rândul evreilor și al creștinilor, care vor înapoia o sumă mare de bani
împrumutată atunci când li se va cere, cât și persoane incorecte. Aceștia din
urmă nu vor înapoia nici măcar o sumă simbolică atunci când li se solicită,
decât după multă stăruință, deoarece se consideră mai presus decât ceilalți
datorită educației lor, motivând: “Noi nu avem datorinţă faţă de aceşti
neînvăţaţi”.
Fapta de a spune minciuni împotriva lui Allah cu bună
știință este un mare păcat. A însuși un bun care aparține altcuiva, refuzând
recunoașterea și returnarea lui, reprezintă o încălcare gravă atât în fața lui
Allah Preaînaltul, cât și față de persoana nedreptățită. Allah subhanahu wa
taala nu acceptă căința unui om care a păcătuit față de semenul său până când
acesta nu returnează drepturile încălcate sau nu obține iertarea și mulțumirea
acelei persoane. Când vorbim despre drepturi încălcate, nu avem în vedere doar
lucrurile evidente, ci și pe cele mai puțin vizibile. Un exemplu edificator în
acest sens este următoarea istorisire:
Un exemplu edificator în acest sens este istoria tatălui
imamului Ebu Hanife. Pe când era un tânăr student sărac și flămând, el a cules
și a mâncat un singur măr de pe o creangă ce atârna peste gardul unei livezi.
Regretând imediat fapta de a fi consumat bunul altui musulman fără permisiune,
el a căutat proprietarul pentru a-și cere iertare. Bătrânul proprietar, dorind
să îi testeze teama de Allah, s-a arătat neînduplecat și i-a pus o singură
condiție pentru a-l ierta: să se căsătorească cu fiica lui, pe care a descris-o
ca fiind oarbă, mută, surdă și paralizată. Îndemnându-se
la răbdare pentru a scăpa de pedeapsa din Ziua Judecății, a decis să accepte
această încercare în schimbul fericirii din Viața de Apoi. Tânărul a descoperit în noaptea nunții o mireasă de o frumusețe rară. Fata i-a
explicat zâmbind că tatăl ei a vorbit metaforic: ea era „oarbă” pentru că nu
privise niciodată la haram, „mută” pentru că nu rostit cuvinte interzise și
„paralizată” pentru că nu făcuse niciun pas spre păcat. Tatăl ei căutase un soț
credincios, cu frică de Allah Preaînaltul, realizând că un tânăr care plânge
pentru un singur măr luat pe nedrept nu își va nedreptăți niciodată soția. Din
această uniune binecuvântată s-a născut Ebu Hanife, unul dintre cei mai mari
juriști ai islamului.
Minciuna este un păcat grav atunci când este rostită cu
bună știință, iar recunoașterea greșelii nu garantează iertarea de la Allah
Preaînaltul fără o căință sinceră în fața Lui. Allah subhanahu wa taala
cunoaște toate lucrurile, atât cele din trecut, cât și cele din viitor. O
persoană poate fi mințită o viață întreagă de către semeni, însă Allah
Preaînaltul nu poate fi mințit, deoarece El deține cunoașterea absolută.
76.
Dimpotrivă, cei care-şi ţin făgăduinţa şi au frică [de Allah], [aceia trebuie
să ştie că] Allah îi iubeşte pe cei care se tem [de El].
Un om poate face promisiuni și este de datoria lui să le
respecte, fie că sunt asumate față de Allah subhanahu wa taala, față de semeni
sau față de el însuși. Care este motivul principal ce îl va determina pe om să
rămână fidel acestor angajamente? Răspunsul este taqwa, adică frica de
Allah Preaînaltul, o stare lăuntrică ce își are izvorul în credința curată.
Conform unei relatări consemnate de Tirmidhi, calea cea
mai des întâlnită prin care oamenii vor dobândi intrarea în Jannah (Paradis)
este taqwa îmbinată cu bunele maniere. Într-un alt verset din această sură,
Allah Preaînaltul ne îndeamnă: „...Ci temeți-vă de Mine, dacă sunteți
credincioși.”. De asemenea, califul Umar ibn al-Khattab (ra) își începea
predica (hutba) de vineri rostind de fiecare dată solemn: „Ittaqullah!
Temeți-vă de Allah!”.
Un îndemn similar se regăsește și în alt fragment
coranic: „O, voi cei care credeți! Fiți cu frică de Allah! Și fiecare suflet
să bage de seamă ce trimite înainte pentru Ziua de mâine [Ziua Judecății]. Și
fiți cu frică de Allah, căci Allah este bineștiutor a tot ceea ce faceți voi!”.
Așadar, frica de Allah îl va determina întotdeauna pe om
să își respecte promisiunile, iar prin această statornicie el va câștiga
iubirea lui Allah subhanahu wa taala.
77.
Însă aceia care-şi vând făgăduinţa dată lui Allah şi jurămintele lor pe un preţ
de nimic, aceia nu vor avea parte în Viaţa de Apoi; Allah nu le va vorbi lor,
nici nu-şi va îndrepta privirea spre ei în Ziua Învierii şi nici nu-i va curăţi
pe ei. Şi vor avea ei parte de chin dureros.
Acest verset evidenţiază importanţa promisiunii şi ne
arată consecinţele grave cu care se vor confrunta oamenii care îşi încalcă
angajamentele şi îşi vând jurămintele pentru un câştig lumesc lipsit de
valoare. Aceştia nu vor avea nicio parte în Viaţa de Apoi, iar Allah
Preaînaltul va fi atât de supărat pe ei încât nu doar că nu le va vorbi, dar
nici nu Îşi va îndrepta privirea spre ei în Ziua Învierii. De asemenea, El nu
le va ierta păcatele şi vor fi supuşi unui chin dureros. Promisiunea unui om
reprezintă o oglindă a comportamentului şi a întregii sale vieţi.
Jurământul pe Allah Preaînaltul
Jurămintele făcute cu ușurință pentru lucruri
nesemnificative, precum situațiile în care o persoană este întrebată dacă
deține bani și răspunde grăbit că jură pe Allah că nu are, au reprezentat o
problemă a comunităţii musulmane în trecut. Din păcate, observăm că acest
obicei greşit a revenit în zilele noastre, iar unii musulmani continuă să jure
pe Allah Preaînaltul pentru interese mărunte sau pentru profituri pământeşti
neînsemnate. Mai mult, în multe dintre tribunalele ţărilor arabe, unii oameni
îşi vând pur şi simplu jurămintele, acceptând să depună mărturie mincinoasă în
schimbul unei sume de bani.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio
non-textualăCamelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu