Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
75. Printre oamenii Scripturii [iudeii] sunt unii
care, dacă le-ai încredinţat un qintal, ţi-l dau înapoi, dar printre ei sunt şi
alţii care, dacă le-ai încredinţat un dinar nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu
stărui fără încetare. Şi toate astea pentru că ei zic: “Noi
nu avem datorinţă faţă de aceşti neînvăţaţi”. Şi ei
spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă.
În acest verset se vorbeste despre
aceleasi forme de relationare dintre musulmani si crestini ca și în versetele
anterioare. Allah subhanahu wa taala ne spune că printre acesti oameni se
gasesc atât oameni cinstiți, dintre evrei și creștini, care vor înapoia o suma
mare de bani împrumutata atunci când li se va cere înapoi, cât și oameni
incorecți, care nu vor înapoia o sumă foarte mică de bani atunci când li se cere,
decât după multă stăruință, ei considerându-se mai mai presus decât ceilalți datorită educației
lor: “Noi nu avem datorinţă faţă de aceşti neînvăţaţi”.
Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună
ştiinţă. – această
forma de a spune minciuni cu bună știință este o faptă despre care Allah
subhanahu wa taala a spus că este un mare păcat. A lua un lucru de la o
persoană cu bună știință și a nu dori să recunoști și să îl înapoiezi este un
mare păcat, atât față de Allah
Preînaltul, cât și față de persoana respectivă. Allah subhanahu wa taala nu
acceptă căința unei persoane care a păcătuit față de altă persoană decât după
ce returnează drepturile încălcate sau obține multumirea acelei persoane. Când
vorbim despre drepturi încălcate, nu vorbim neapărat despre acele lucruri
evidente, ci și despre lucrurile mai puțin evidente. Un exemplu semnificativ în
acest sens este următoarea întâmplare:
”Un tânăr
credincios, foarte sărac, era în căutarea ştiinţei. Într-una din zile, foamea
îl determină pe acest tânăr să iasă din casă şi tot mergând, se trezi trecând
pe lângă o livadă plină cu meri. Una din crengi atârna spre stradă, peste gard.
În acel moment, sufletul îl ispiti făcându-l să-şi dorească să mănânce un măr
din acel pom, spunându-i că nu-l vede nimeni şi că nu sărăceşte livada dintr-un
măr. Zis şi făcut! Aşa că rupse un fruct şi se aşeză să-l mănânce până când i
se mai domoli foamea. La întoarcerea acasă, tânărul musulman începu să regrete
şi să se blameze pentru ceea ce făcuse, spunând: "Cum am putut să mănânc
acel măr care era al altui musulman, fără să-i cer permisiunea?". Acesta
este sufletul musulman - atunci când face ceva greşit, regretă. În acel moment, tânărul începu să-l caute pe
proprietarul livezii şi când îl găsi, îi spuse: "O, unchiule! Ieri am
mâncat un măr din livada ta fără să ştii şi am venit să mărturisesc."
Acesta îi jură pe Allah Preaînaltul că va fi duşmanul lui în faţa Celui
Atotputernic în Ziua Judecăţii. Auzind acestea, tânărul credincios începu să-l
implore, plângând şi spunându-i că este pregătit să facă orice ca să-l ierte.
Cu toate acestea, bătrânul devenea din ce în ce mai sever spunându-i aceleaşi
cuvinte. Văzându-i hotărârea de a nu-l ierta, tânărul îl urmă pe stăpânul
livezii până în apropierea casei şi începu să aştepte.
La ieşirea
pentru rugăciunea de după-amiază omul îl găsi pe tânăr cu lacrimi în ochi şi cu
faţa emanând parcă lumină. Tânărul îl imploră încă o dată să-l ierte,
spunându-i că este dispus să muncească toată viaţa în livada cu pricina fără
nici un fel de răsplată, dar numai să-l ierte. Proprietarul livezii începu să
se gândească, apoi îi spuse că îl iartă cu o singură condiţie. Auzind aceasta,
tânărului i se lumină faţa de fericire şi Îi mulţumi lui Allah Preaînaltul
pentru această şansă. La întrebarea "care este condiţia?",
proprietarul îi răspunse că trebuie să se căsătorească cu fiica lui. Mai întâi,
tânărului nu-i veni să creadă, însă proprietarul adăugă şi că fata lui este
oarbă, mută, surdă, paralizată şi că de multă vreme îi căuta el un soţ care s-o
aprecieze şi s-o accepte aşa cum este.
Tânărul se
miră pentru a doua oară şi începu să-şi facă griji cum o să trăiască în această
situaţie, el fiind în floarea tinereţii şi cum o să aibă ea grijă de el şi de
casă. Dar mai apoi se liniştea spunând: "Ai răbdare cu ea în această viaţă
şi vei scăpa de pedeapsă în Ziua Judecăţii!". În cele din urmă, tânărul
hotărî să accepte această încercare în schimbul fericirii Vieţii de Apoi şi îi
spuse tatălui fetei: "O, unchiule, accept să mă căsătoresc cu fiica ta şi
cer lui Allah Preaînaltul să mă răsplătească pentru intenţia mea". Acesta
aprobă cu bunătate şi îi spuse să vină joia următoare la el acasă unde va avea
loc căsătoria lor şi că el o să asigure toate cele necesare acestei ocazii.
În ziua de joi,
îngândurat şi cu inima zbuciumată, tânărul veni la casa fetei. Când ajunse
acolo, omul îl pofti şi după ce discutară câteva amănunte despre ceea ce urma,
îl îndemnă să-şi vadă mireasa. Când deschise uşa, tânărul zări o fată foarte
frumoasă, cu părul lung venind spre el. Aceasta îi spuse: "Selamun
aleykum, soţul meu!". În acel moment, tânărul se miră şi nu-i veni să
creadă. Se întreba de ce tatăl fetei i-a spus că fiica lui este oarbă, mută şi
paralizată. Intuind nedumerirea soţului ei, tânăra mireasă îi spuse:
"Într-adevăr eu sunt oarbă, pentru că nu am văzut haram în viaţa mea; sunt
mută pentru că nu am vorbit niciodată haram şi sunt paralizată pentru că nu am
făcut nici un pas spre ceea ce este haram. Apoi, pentru că sunt singura lui
fiică, tatăl meu dorea pentru mine un soţ credincios căruia să-i fie frică de
Allah Preaînaltul. Când am văzut că tu îi ceri iertare pentru un măr, i-am
spus: "O, tată! Dacă îi este teamă că a mâncat un singur măr pe nedrept,
cu siguranţă îi va fi frică să mă neîndreptăţească." După un an, această
tânără a dat naştere unui băieţel, care avea să fie unul dintre cei mai mari
învăţaţi ai Islamului. Acesta era Ebu Hanife.”
Minciuna este păcat atunci când minți cu bună știintă, iar recunoașterea păcatului nu garantează iertare de la Allah Praînaltul fără a te căi în fața Lui. Allah subhanahu wa taala cunoaște toate lucrurile, atât cele care s-au întâmplat în trecut , cat si cele care se vor întâmpla în viitor. O persoană poate fi mințită o viață întreagă, însă Allah Preaînaltul nu poate fi mințit, deoarece El deține cunoașterea absolută.
76. Dimpotrivă, cei care-şi ţin făgăduinţa şi au
frică [de Allah], [aceia trebuie să ştie că] Allah îi iubeşte pe cei care se
tem [de El].
Un om poate face promisiuni și
trebuie să respecte aceste promisiuni față de Allah subhanahu wa taala, față de
oameni și față de el însuși. Care este motivul principal ce îl va determina pe
om sa respecte aceste promisiuni? Taqwa (teama) față de Allah
Preaînaltul, ce își are izvorul în credință.
“Cel mai comun motiv pentru ca oamenii sa intre in
Jennah, este Taqwa si bunele maniere…”. (Tirmizi)
Într-un alt verset din această
sură spune Allah Preaînaltul : ”...Ci
temeți-vă de Mine, dacă sunteti credincioși.” Sau Umar ibn Khatab (radi Allahu anhu)
de câte ori începea hutba de vineri
rostea: “Ittaqullah! Temeți-vă de Allah!”
Similar, într-un al verset: “ O, voi cei care credeți! Fiți cu frică de Allah! Și fiecare
suflet sa bage de seama ce trimite inainte pentru Ziua de mâine [Ziua Judecății]. Și fiți cu frică de
Allah, căci Allah este bineștiutor a tot ceea ce faceti voi!”
Așadar, taqwa îl va determina pe om să își respecte promisiunile, iar prin respectarea promisiunilor acesta va câștiga iubirea lui Allah subhanahu wa taala.
77. Însă aceia care-şi vând făgăduinţa dată lui Allah
şi jurămintele lor pe un preţ de nimic, aceia nu vor avea parte în Viaţa de
Apoi; Allah nu le va vorbi lor, nici nu-şi va îndrepta privirea spre ei în Ziua
Învierii şi nici nu-i va curăţi pe ei. Şi vor avea ei parte de chin dureros.
Acest verset evidențiază importanța promisiunii și ne spune ce se
va întâmpla cu oamenii care nu își respectă promisiunile și își vând
jurămintele pe un preț de nimic:
·
nu vor avea
parte de nimic în Viața de Apoi;
· Allah va fi
atât de supărat pe ei încât nu numai că nu le va vorbi, dar nici nu va privi către ei;
·
nu le va ierta
pacatele;
·
vor fi
pedepsiți.
Promisiunea unui om reprezintă comportamentul și întreaga lui
viață.
Juramântul pe Allah Preaînaltul, chiar și atunci când esti întrebat
daca ai un ban și raspunzi ”Jur pe Allah ca nu am!”, a fost o boală a
comunitații musulmane în trecut, insă observam, din pacate, ca aceasta boala a
revenit în zilele noastre si musulmanii se jura pe Allah pentru lucruri lipsite
de orice insemnatate sau pentru un castig lumesc la fel de neînsemnat. In multe
din tribunalele tărilor arabe, musulmanii își vând pur si simplu juramintele,
acceptând sa depuna mărturie mincinoasă contra unei sume de bani.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu