Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
71. O, oameni ai Scripturii, de
ce îmbrăcați voi adevărul cu neadevăr și ascundeți adevărul cu bună știință?
Aceste versete se integrează în contextul
versetelor anterioare, în care Allah și Trimisul Său se adresează grupurilor de
creștini și de evrei. Nu se face diferență între ei, ci se folosește o denumire
generală, „oameni ai Scripturii”.
Allah Preaînaltul foloseste verbul „a îmbrăca”
adevărul cu neadevăr în sens metaforic, pentru a ne arata că adevărul este
acolo și trebuie descoperit. Omul cunoscător realizează autenticitatea adevarului
și îl recunoaște, dar cei care sunt străini nu își vor da seama de adevăr. Este
ca și cum într-o cutie de pantofi de firmă punem o pereche de opinci sau o
încălțăminte ieftină, sau chiar o lăsăm goală. Cine vede cutia din exterior își
imaginează că în interior se află un lucru de calitate. Așa au ”îmbrăcat” cei
din Oamenii Cărții adevărul cu minciuni și l-au ascuns.
Exemplu:
Dacă o persoana vinde o pereche de
încălțăminte altei persoane, oferindu-i posibilitatea de a vedea si a proba
ceea ce cumpara, dar îi spune că nu are ambalaj și o pune într-o cutie pe care
scrie numele unei firme renumite, atunci nu este nici o problemă, acea persoana
este sincera. Insa, cand spune: ”vezi ce pereche de încălțăminte îți vând, este
o firma renumita, dar nu poti deschide cutia decât după ce plătești!”, atunci
persoana respectiva ascunde în mod conștient adevărul, stiind ca că ceea ce se
afla în acea cutie este un fals.
Oare acest verset se referă la toți creștinii
sau toți evreii? Sau se referă doar la acei oameni care știu și au înțeles
mesajul divin trimis profetului Moise sau profetului Isus și au recunoscut
profeția lui Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) dar
mai apoi au ascuns-o? Acest verset de referă doar la acele persoane care și-au
dat seama de autenticitatea Islamului și a profeției lui Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și au ascuns-o, nu la cei care urmează
pur și simplu preoții și rabinii, facând ceea ce cred că este bine. Chiar și în
comunitatea musulmană există imami care susțin diferite lucruri greșite și își
păcălesc enoriașii. Greșeala cea mai mare și cei care vor fi pedepsiți mai rău
sunt aceia care știu și ascund, nu cei care îi urmează din neștiință pe cei
care au autoritate și îi îndrumă greșit. În alte versete se spune că atunci
când oamenii de rând vor ajunge în Iad, aceștia se vor ruga: „Doamne, noi nu
am făcut decât să îi urmăm pe conducătorii noștri, dă-le lor înzecit.” Iar
Allah le va răspunde: „Fiecare va primi ceea ce merită.”, un răspuns cu
un spectru foarte larg. În Ziua de Apoi nu vom putea spune că i-am urmat pe
alții, ci fiecare va primi ceea ce merită. Urmarea oarbă nu este o scuză în
Islam. Când mă iau după cineva, nu scap de responsabilitate. Dacă într-o carte
spune că abluțiunea are cinci stâlpi obligatorii, alta spune că șase, alta că șapte,
eu ce trebuie să fac? Să stau să cercetez toate dovezile care au stat la baza
acestei decizii? Dacă nu am capacitatea de a analiza aceste lucruri? Voi fi
tras la răspundere pentru acest lucru? În această situație avem două grupuri de
oameni. Cei care au capacitatea de a învăța, a cerceta și cei care nu au
această capacitate. Cei care nu o pot face, vor merge la imam și vor cere
îndrumare de la el, iar pentru ei imamul va fi singura sursă de informare.
72. O parte dintre oamenii
Scripturii zic: „În faptul zilei, [prefaceți-vă că voi] credeți în ceea ce li
s-a revelat celor care cred, dar lepădați-vă [de aceasta] la sfârșitul ei;
poate că ei se vor întoarce [la vechea lor religie]!
Acesta este un șiretlic pe care o parte din
Oamenii Cărții au vrut să îl practice cu o parte din musulmani. În timpul zilei
se vor preface că sunt musulmani, iar noaptea nu au nicio legătură cu Islamul.
Și avem asemenea exemple astăzi, când anumite persoane se ascund în spatele
vorbelor și faptelor, Allah să îi călăuzească. Unii dintre Oamenii Cărții le
spun aceste lucruri altora dintre ei cu o intenție foarte clară, de a slăbi
puterea musulmanilor. Se dădea astfel impresia că numărul musulmanilor este
mult mai mare, dar când era nevoie să se facă ceva, aceștia nu participau.
Hadisurile spun că cei care practicau aceste lucruri erau evreii, care se
vorbiseră între ei să facă acest lucru. Apoi le-au spus musulmanilor că ar
trebui ca o zi ei să facă precum musulmanii, dar apoi și musulmanii ar trebui
să facă cum fac evreii. Prin aceste practici au încercat să corupă inimile unor
musulmani mai slabi. Deci, este posibil ca acești musulmani, dacă nu aveau
credința suficient de puternică, să se întoarcă la politeism. Renunțarea la
politeism a fost un proces îndelungat și greu pentru unii musulmani, pentru că
ei depindeau spiritual de idoli, dar și material, pentru că ei câștigau
financiar de pe urma celor care veneau în pelerinaj l la Mekka pentru adorarea
idolilor.
73. [Oamenii Cărții spun
semenilor lor:] „Și nu credeți decât numai acelora care urmează religia
voastră!” Spune: „Adevărata Călăuzire este Călăuzirea lui Allah!” [Și ei mai
spun]: „altuia s-ar fi putut să i se dea asemenea cu aceea ce vi s-a dat vouă,
astfel încât ei [musulmanii] să nu poată să aducă vorba împotriva voastră la
Domnul vostru”. Spune[-le] lor: „În adevăr, harul este în mâna lui Allah; El îl
dăruiește aceluia care voiește El. Allah este Cel cu Har Nemărginit,
Atoateștiutor [Al-Wasi’, Al-Alim]
74. Allah alege pentru îndurarea
Sa pe acela care voiește El, căci Allah este Cel cu har nemărginit.
Allah ne transmite în continuare vorbele pe care
și le spun Oamenii cărții între ei, de a nu urma călăuzirea adusă de Profetul
Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ci doar ce spun
semenii lor, care au aceeași credință ca ei. Profetul Muhammed le răspunde
acestora că adevărata călăuzire este aceea oferită de Allah. Dacă Allah
dăruiește cuiva călăuzirea, aceasta se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu
și noi trebuie să îi mulțumim lui Allah pentru binecuvântarea de a crede.
Gândiți-vă cât de mulți oameni există în Univers și cât de puțini sunt
conștienți de adevăr! Noi trebuie să fim conștienți de importanța acestei
călăuziri. Allah nu dorește sporirea în
număr a musulmanilor, ci o creștere a calității musulmanilor.
La un moment dat, Oamenii Cărții au pretins că
profeția se va naște doar dintre evrei și creștini, nu din afara comunităților
lor. Iar Allah îi spune Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!) să le răspundă că El Preaînaltul este cel care decide și alege
cui dăruiește profeția. Adevărata profeție, harul, este în mâna lui Allah și El
o dăruiește oricui dorește. Cuvântul „har” – fadl înseamnă și
profeție, dar și ceea ce este bun, folositor, de ajutor, iar acestea sunt în
mâna lui Allah, iar toate aceste lucruri sunt dăruite de Allah oricui vrea El.
Aceste bunăstări nu sunt condiționate de cât de mult se roagă o persoană sau
cât crede în Allah, ci sunt în decizia lui Allah și nimeni nu Îl poate trage la
răspundere pe Allah pentru maniera în care El Preaînaltul distribuie
binecuvântările. Uneori un musulman poate cădea în capcană și să facă
comparații cu ceilalți, să se gândească că el crede, practică, ajută și nu are
parte de bogățiile și bucuriile altora, care deși nu cred și nu practică, sunt
îndestulați. Dar atunci trebuie să conștientizeze că Allah știe cel mai bine,
că există o înțelepciune divină în spatele acestui lucru și Allah știe că dacă
el ar fi primit bogățiile, s-ar fi schimbat. De aceea cele două nume, Al-Wasi’
și Al-Alim sunt împreună în acest verset. Profetul Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ales să facă rugi, să fie sărac, din
popor. El a avut de ales să facă parte dintre regi sau dintre cei din popor și
a ales ultima variantă.
Un companion a venit
la Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și l-a rugat să facă dua pentru el ca să devină bogat. Profetul i-a zis că este mai bine
pentru el să rămână sărac, dar acesta nu a vrut să asculte, a răspuns că
preferă să fie bogat. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a făcut du’a. Omul a început să se îmbogățească, turma sa a crescut tot
mai mult, fapt care l-a obligat să se mute în afara orașului. Fiind prea ocupat
și departe de moschee, a început să se delase de la actele de adorare.
Murad al II-lea, un sultan foarte evlavios, obișnuia să iasă și să verifice starea supușilor săi. Într-o seară a ieșit
și a văzut un om mort pe stradă și s-a interesat cine era și de ce a rămas pe
stradă. I se răspunde că a fost un om bețivan și păcătos și de aceea nimeni nu
vrea sa îl ajute. Murad a spus că este obligația lor să îl ajute, așa că
împreună cu ajutorul lui îl cară până acasă. Soția lui când îl vede începe să
se jelească: „Ți-am zis că așa vei ajunge, că vei muri singur pe stradă și
nimeni nu te va ajuta.” Aceasta îi spune sultanului că de trei zile nu a mai
trecut pe acasă și că acesta când trăia mereu spunea: „La rugăciunea mea va
participa sultanul și toți mai marii învățați”. Curios, sultanul întreabă de
ce. Soția îi răspunde că soțul ei, în fiecare dimineață trecea pe la toate cârciumile
din sat și lua toată băutura și se ducea acasă și o vărsa. Și seara mergea la
toate bordelurile și plătea femeile să plece acasă, să petreacă timpul cu
familiile lor. Ceilalți aveau impresia că el lua băutura ca să o bea el și
plătea femeile ca să stea cu el. Atunci sultanul îi dezvălui cine este și că în
ziua următoare vor face rugăciunea de înmormântare pentru el și va participa el
însuși la înmormântarea sa.
Contează foarte mult intenția cu care un om
face o faptă. Se poate ca un om să facă o faptă bună, dar care să fie
condamnată de ceilalți din jurul său, dar și oameni care fac fapte bune doar
pentru a fi lăudați de cei din jur. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa!) a spus că există trei oameni cu care se va încinge
focul în Iad: martirul care moare pe calea lui Allah, savantul care îi învață
pe oameni despre Allah și filantropul care își împarte averea cu cei nevoiași.
Martirul este adus în fața lui Allah și Allah îl întreabă: „Ce ai făcut pentru mine?” Acesta răspunde: „Mi-am dat
sufletul pentru Tine!” Dar Allah îi va răspunde: „Minți, ai făcut acest lucru
doar pentru a se spune despre tine că ești martir pentru Allah.” La fel
îl cheamă pe savant, pe care îl întreabă ce a făcut pentru El. Acesta răspunde:
„I-am învățat pe oameni religie, i-am învățat să se roage, de dragul Tău”. Dar
Allah îi spune: „Minți, ai făcut toate acestea doar
ca să se spună despre tine că ești shaikh, că ești savant, să fii lăudat.” Pe
filantrop îl întreabă la fel, ce a făcut pentru El. Filantropul răspunde: „Tot ce am câștigat am dat pe calea lui Allah.” Dar
Allah îi răspunde: „Minți, ai făcut toate acestea
doar pentru a fi lăudat că ești darnic, că faci sadaqa.”
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu