Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra
companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua
de Apoi!
71. O,
oameni ai Scripturii, de ce îmbrăcați voi adevărul cu neadevăr și ascundeți
adevărul cu bună știință?
Acest verset se integrează
în contextul fragmentelor anterioare, în care Allah și Trimisul Său se
adresează grupurilor de creștini și de evrei. În acest caz nu se face o
diferență între ei, ci se folosește denumirea generală de „oameni ai
Scripturii”.
Allah Preaînaltul
folosește verbul „a îmbrăca” adevărul cu neadevăr în sens metaforic, pentru a
ne arăta că adevărul este prezent acolo și trebuie descoperit. Omul cunoscător
realizează autenticitatea adevărului și îl recunoaște, însă cei care sunt străini
de cunoaștere nu își vor da seama de realitate. Putem asemăna această situație
cu momentele în care într-o cutie ce poartă marca unei firme renumite punem o
pereche de opinci sau încălțăminte ieftină, ori chiar o lăsăm goală. Cine vede
cutia din exterior își imaginează că în interior se află un lucru de calitate.
În acest mod au acoperit cei din Oamenii Cărții adevărul cu minciuni și l-au
ascuns.
De pildă, dacă o persoană
vinde o pereche de încălțăminte altei persoane, oferindu-i posibilitatea de a
vedea și a proba ceea ce cumpără, dar specifică faptul că nu are ambalajul
original și o pune într-o cutie oarecare, atunci nu este nicio problemă, deoarece
acea persoană este sinceră. Însă, când comerciantul spune: „Vezi ce pereche de
încălțăminte îți vând, este de la o firmă renumită, dar nu poți deschide cutia
decât după ce plătești!”, înseamnă că acea persoană ascunde în mod conștient
adevărul, știind bine că în interior se află un fals.
Oare acest verset se
referă la toți creștinii sau la toți evreii? Sau se referă doar la acei oameni
care au știut și au înțeles mesajul divin trimis profetului Musa (as) sau
profetului Isa (as) și au recunoscut semnele profeției lui Muhammed ﷺ, dar mai apoi le-au tăgăduit?
Acest text de referă la
acele persoane care și-au dat seama de autenticitatea islamului și a profeției
lui Muhammed ﷺ și au tăgăduit-o, nu
la cei care urmează din neștiință preoții și rabinii, făcând ceea ce cred ei că
este bine. Chiar și în comunitatea musulmană pot exista lideri religioși care
susțin lucruri greșite și își îndrumă greșit enoriașii. Greșeala cea mai mare
și pedeapsa cea mai grea le vor primi aceia care știu adevărul și îl
tăgăduiesc, nu cei care îi urmează din neștiință pe cei care dețin autoritatea.
În alte versete coranice se menționează că atunci când oamenii de rând vor
ajunge în Iad, aceștia se vor ruga: „Doamne, noi nu am făcut decât să îi
urmăm pe conducătorii noștri, dă-le lor înzecit!”. Iar Allah le va
răspunde: „Fiecare va primi ceea ce merită.”.
Acesta este un răspuns cu
un înțeles foarte larg. În Ziua de Apoi nu vom putea aduce drept scuză faptul
că i-am urmat orbește pe alții, ci fiecare va fi răsplătit conform faptelor
sale. Urmarea oarbă nu este o scuză acceptată în islam, iar când alegem să
mergem după decizia cuiva, nu scăpăm de propria responsabilitate.
Dacă într-o lucrare de
jurisprudență se spune că abluțiunea are cinci piloni obligatorii, în alta
șase, iar în alta șapte, ce datorie are credinciosul? Trebuie oare să cerceteze
toate dovezile care au stat la baza acelei decizii? Ce se întâmplă dacă o persoană
nu are capacitatea de a analiza aceste aspecte de detaliu? Va fi trasă la
răspundere pentru acest lucru?
În această situație,
oamenii se împart în două categorii. Pe de o parte sunt cei care au capacitatea
de a învăța și a cerceta dovezile, iar pe de altă parte sunt cei care nu dețin
această capacitate. Cei care nu o pot face vor merge la imam și vor cere îndrumare
de la el, iar pentru ei liderul religios local va rămâne sursa principală de
informare.
72. O parte
dintre oamenii Scripturii zic: „În faptul zilei, [prefaceți-vă că voi] credeți
în ceea ce li s-a revelat celor care cred, dar lepădați-vă [de aceasta] la
sfârșitul ei; poate că ei se vor întoarce [la vechea lor religie]!
Acesta este un șiretlic pe
care o parte din Oamenii Cărții au vrut să îl folosească împotriva comunității
musulmane. Planul lor era ca în timpul zilei să se prefacă a fi musulmani, iar
la lăsarea nopții să arate că nu au nicio legătură cu islamul. Astfel de
exemple întâlnim și în zilele noastre, când anumite persoane se ascund în
spatele unor vorbe și fapte înșelătoare, Allah să îi călăuzească pe calea cea
dreaptă.
Unii dintre Oamenii Cărții
le transmiteau aceste îndemnuri altora din comunitatea lor cu o intenție clară:
aceea de a slăbi puterea musulmanilor. Prin această stratagemă se crea falsa
impresie că numărul credincioșilor este mult mai mare, însă când era nevoie de
implicare sau de acțiune, acești oameni nu participau. Relatările profetice
menționează că cei care puneau în practică aceste uneltiri erau evreii din
Medina, care se vorbiseră între ei să acționeze în acest mod. Ei le-au propus
musulmanilor ca într-o zi să procedeze conform rânduielilor islamice, urmând ca
în ziua următoare și musulmanii să facă la fel ca evreii.
Prin aceste practici
perfide, ei au încercat să corupă inimile acelor musulmani care aveau o
credință mai slabă. Dacă acești oameni nu aveau o convingere lăuntrică
suficient de puternică, exista riscul să se întoarcă la politeism. Desprinderea
de politeism a fost un proces îndelungat și anevoios pentru unii arabi,
deoarece ei depindeau lăuntric de vechii idoli, dar și material, având
câștiguri financiare directe de pe urma pelerinilor care veneau în pelerinaj la
Mecca pentru adorarea idolilor.
73. [Oamenii
Cărții spun semenilor lor:] „Și nu credeți decât numai acelora care urmează
religia voastră!” Spune: „Adevărata Călăuzire este Călăuzirea lui Allah!” [Și
ei mai spun]: „altuia s-ar fi putut să i se dea asemenea cu aceea ce vi s-a dat
vouă, astfel încât ei [musulmanii] să nu poată să aducă vorba împotriva voastră
la Domnul vostru”. Spune[-le] lor: „În adevăr, harul este în mâna lui Allah; El
îl dăruiește aceluia care voiește El. Allah este Cel cu Har Nemărginit,
Atoateștiutor [Al-Wasi’, Al-Alim]
74. Allah
alege pentru îndurarea Sa pe acela care voiește El, căci Allah este Cel cu har
nemărginit.
Allah subhanahu wa taala
ne dezvăluie îndemnurile pe care Oamenii Cărții și le adresau unii altora,
sfătuindu-se să respingă călăuzirea adusă de profetul Muhammed ﷺ și să urmeze doar opiniile
coreligionarilor lor. Ca răspuns, profetul Muhammed ﷺ
le transmite că adevărata călăuzire vine doar de la Allah subhanahu wa taala.
Atunci când El alege să îndrume un suflet, acest lucru se va împlini negreșit,
iar datoria noastră este să Îi fim recunoscători pentru binecuvântarea
credinței. Dacă privim la imensitatea Universului, realizăm cât de puțini
oameni sunt conștienți de acest adevăr. Noi trebuie să prețuim această
binecuvântare, amintindu-ne că Allah subhanahu wa taala nu urmărește numărul
musulmanilor, ci calitatea credinței lor.
În acea vreme, Oamenii
Cărții pretindeau că darul profeției se va naște doar din rândurile evreilor și
ale creștinilor. Din acest motiv, Allah subhanahu wa taala îi cere profetului
Muhammed ﷺ să le explice că El Preaînaltul este
singurul care hotărăște cui dăruiește această chemare. Harul divin se află în
mâna lui Allah subhanahu wa taala, iar El îl oferă oricui dorește. Termenul de
„har” cuprinde atât profeția, cât și tot ceea ce este bun, folositor și de
sprijin în viață. Aceste binecuvântări nu sunt un rezultat direct al volumului
de rugăciuni sau al meritului uman, ci țin de decizia suverană a lui Allah
subhanahu wa taala, pe care nimeni nu Îl poate trage la răspundere pentru modul
în care El Preaînaltul își împarte darurile.
Uneori, un musulman poate
cădea în capcana de a se compara cu cei din jur, întrebându-se de ce el, deși
crede, practică și ajută, nu se bucură de bogățiile altora care trăiesc în
necredință și nepăsare, dar sunt îndestulați. Într-un astfel de moment, el trebuie
să înțeleagă că Allah subhanahu wa taala cunoaște cel mai bine realitatea și că
în spatele fiecărei situații se ascunde o înțelepciune divină. Allah subhanahu
wa taala știe că o eventuală bogăție l-ar fi putut schimba în rău. Tocmai de
aceea, cele două Nume divine, Al-Wasi’ și Al-Alim, apar împreună la finalul
versetului. Însuși profetul Muhammed ﷺ
a ales să trăiască simplu, ca un om de rând, refuzând statutul de profet rege
pentru a rămâne alături de poporul său.
O pildă în acest sens este
povestea unui companion care i-a cerut profetului Muhammed ﷺ să se roage pentru îmbogățirea sa. Deși trimisul lui Allah l-a
sfătuit că este mai bine să rămână sărac, bărbatul a insistat. Profetul
Muhammed ﷺ a rostit o rugă de cerere pentru el, iar
omul a început să adune averi mari, turmele sale crescând atât de mult încât a
fost nevoit să se mute în afara orașului. Din cauza distanței și a grijilor
zilnice, el a ajuns în cele din urmă să neglijeze actele de adorare și prezența
la moschee.
O altă pildă este cea a
sultanului Suleyman Magnificul, un conducător foarte evlavios, care obișnuia să
patruleze noaptea pentru a veghea asupra supușilor săi. Într-o seară, el a
găsit trupul unui bărbat decedat pe stradă. Întrebând trecătorii despre el,
aceștia i-au răspuns că fusese un om bețiv și păcătos, motiv pentru care nimeni
nu dorea să se ocupe de înmormântarea lui. Sultanul le-a amintit că este
datoria lor de musulmani să îl ajute și, alături de însoțitorul său, l-a
transportat pe umeri până acasă. Văzându-și soțul, femeia a izbucnit în
lacrimi, spunându-i: „Ți-am zis că așa vei păți, că vei muri singur pe stradă
și nimeni nu te va ajuta!”. Ea i-a explicat apoi sultanului că soțul ei lipsea
de trei zile și că obișnuia să spună mereu: „La rugăciunea mea de înmormântare
va participa sultanul și marii învățați”. Când conducătorul a întrebat-o care
era motivul acestei certitudini, femeia a dezvăluit că soțul ei mergea în
fiecare dimineață pe la toate cârciumile din zonă, cumpăra toată băutura disponibilă
și o vărsa acasă, iar seara plătea femeile din casele de toleranță doar pentru
ca acestea să meargă la familiile lor. Comunitatea avea însă impresia greșită
că el consuma acea băutură și că profita de acele femei. Auzind acestea,
sultanul și-a dezvăluit identitatea și a asigurat-o că a doua zi el însuși,
alături de marii învățați ai vremii, va conduce rugăciunea de înmormântare.
Prin urmare, intenția din
spatele fiecărei fapte este cea care contează cel mai mult. Se poate ca o
acțiune bună să fie condamnată de societate din cauza neînțelegerii, la fel cum
există fapte bune făcute doar pentru a atrage lauda lumii.
Profetul Muhammed ﷺ a avertizat că primii trei oameni cu care se va aprinde focul Iadului vor fi un martir căzut pe calea lui Allah subhanahu wa taala, un savant care îi învăța pe oameni religia și un filantrop care își împărțea averea cu cei nevoiași. Martirul va fi întrebat de Allah subhanahu wa taala ce a făcut cu viața lui, iar el va răspunde: „Mi-am dat sufletul pentru Tine!”. Însă Allah subhanahu wa taala îi va zice: „Minți! Ai făcut acest lucru doar pentru a fi numit un viteaz.”. Savantul va pretinde că a predat religia și i-a învățat pe oameni să se roage de dragul Creatorului, dar Allah subhanahu wa taala îi va răspunde: „Minți! Ai făcut toate acestea doar pentru a fi numit șeic și pentru a fi lăudat.”. De asemenea, filantropul va susține că a dăruit tot ce a câștigat pe calea lui Allah subhanahu wa taala, însă răspunsul divin va fi: „Minți! Ai făcut toate acestea doar pentru a se spune despre tine că ești un om darnic.”.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu