Bismillahir Rahmanir
Rahim!
Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, cel
care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în
Ziua de Apoi, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care merg pe drumul
acestora până în Ziua de Apoi!
هُوَ
الَّذِي أَنْزَلَ عَلَيْكَ الْكِتَابَ مِنْهُ آيَاتٌ مُحْكَمَاتٌ هُنَّ أُمُّ
الْكِتَابِ وَأُخَرُ مُتَشَابِهَاتٌ ۖ فَأَمَّا الَّذِينَ فِي قُلُوبِهِمْ زَيْغٌ
فَيَتَّبِعُونَ مَا تَشَابَهَ مِنْهُ ابْتِغَاءَ الْفِتْنَةِ وَابْتِغَاءَ
تَأْوِيلِهِ ۗ وَمَا يَعْلَمُ تَأْوِيلَهُ إِلَّا اللَّهُ ۗ وَالرَّاسِخُونَ فِي
الْعِلْمِ يَقُولُونَ آمَنَّا بِهِ كُلٌّ مِنْ عِنْدِ رَبِّنَا ۗ وَمَا يَذَّكَّرُ
إِلَّا أُولُو الْأَلْبَابِ
7. El este Acela care ţi-a pogorât Cartea. În ea sunt versete desluşite
- şi ele sunt temeiurile Cărţii - şi altele nedesluşite. Cei cu înclinare
[către rătăcire] în inimi le urmăresc pe acelea în care este nedesluşire, în
căutarea vrajbei şi în căutarea tâlcuirii lor. Dar nu cunoaşte tâlcuirea lor
decât Allah. Aceia care sunt înrădăcinaţi în ştiinţă spun: "Noi
credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru!" Dar nu cugetă astfel decât
cei dăruiţi cu judecată.
Cartea — ٱلْكِتَابَ (Al-Kitab)
— este o altă denumire a Sfântului Coran.
Allah Preaînaltul ne spune că în această Carte vom
găsi versete مُحْكَمَاتٌ (muhkamat), ceea ce în traducere înseamnă
fix, înrădăcinat, adică versete deslușite, clare, care nu pot fi interpretate.
De exemplu, versetele în care Allah Preaînaltul a spus să împlinim rugăciunea
sunt foarte clare. Noi împlinim rugăciunea exact așa cum profetul Muhammed ﷺ ne-a
transmis. Nu există o altă formă de a interpreta această rugăciune, cum ar fi
ideea că ea se poate împlini doar cu inima, nu și cu trupul. O astfel de idee
înseamnă a denatura aceste versete مُحْكَمَاتٌ (muhkamat),
a le schimba intenționat înțelesul și caracterul distinctiv.
Unii dintre savanți au spus că ءَايَاتٌ مُحْكَمَاتٌ (ayatun
muhkamat) sunt acele versete care au apărut o singură dată în Coran, au fost
foarte clare și au fost de ajuns. Alți savanți au spus că ءَايَاتٌ مُحْكَمَاتٌ (ayatun
muhkamat) sunt acele versete care au doar un singur sens, iar alții au spus că
sunt acele versete prin care Allah Preaînaltul permite sau interzice anumite
lucruri. Aceste versete مُحْكَمَاتٌ (muhkamat) reprezintă „temeiurile Cărţii”,
ceea ce înseamnă că ele au servit drept sprijin la întemeierea acestui Coran;
ele sunt fundamentul, temelia trainică a Sfântului Coran.
De asemenea, Allah Preaînaltul ne spune că vom găsi
în Sfântul Coran și versete مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat)
— nedeslușite. În limba arabă, مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat)
are mai multe sensuri: asemănătoare, mai puțin clare, cele care au mai multe
înțelesuri sau ambivalente, nedeslușite.
Cei cu înclinare [către rătăcire] în inimi le
urmăresc pe acelea în care este nedesluşire, în căutarea vrajbei şi în căutarea
tâlcuirii lor.
În traducere, زَيْغٌ (zaygh)
înseamnă „boală”, cu sensul de îndepărtare de la calea cea dreaptă. Se referă
la cei care au o formă de neîncredere în inimile lor, cei care vor urma sensul
cel mai îndepărtat de realitate al versetelor sfinte cu scopul de a-i învrăjbi,
de a-i dezbina pe oameni și de a-i determina să caute în aceste versete doar
acele sensuri nedeslușite. Acești oameni care au inimile bolnave, necredință și
răutate în inimă, se folosesc de aceste versete care au mai multe înțelesuri în
scopul menționat anterior.
Întotdeauna au existat, există și vor exista
diferite grupări care se vor folosi de sensurile multiple ale unor versete,
deși ele au fost pogorâte pentru a înfățișa în mod clar acele lucruri care nu
au fost niciodată înțelese de simțurile umane — nici văzute, nici auzite, nici
mirosite, nici atinse, nici gustate de ființele umane. Iar astfel de lucruri
trebuie descrise în termeni de viață umană. Acesta este motivul pentru care
Coranul folosește versete nedeslușite în limbajul uman, care pot da naștere mai
multor sensuri.
De aceea, cei care au răutate în inimă și nu caută
adevărul nu se mulțumesc cu ideea simplă pe care o obțin din aceste versete,
deși aceasta ar fi suficientă pentru a înțelege Coranul. Dacă ei și-ar
concentra întreaga atenție pe o înțelegere mai completă a versetelor care au un
sens precis, ar fi convinși că Sfântul Coran este Revelație Divină și nu ar mai
scoate din context aceste versete. Ei nu ar mai căuta doar cele mai îndepărtate
sensuri pentru a deruta oamenii de la realitate, pentru a-i învrăjbi, dezbina,
a aduce stricăciune pe pământ și a denatura adevărata față a islamului, în
căutarea vrajbei şi în căutarea tâlcuirii lor, a interpretării lor în mod
eronat.
O altă formă prin care putem înțelege versetele cu
un sens clar și cele cu mai multe sensuri este aceea că versetele مُحْكَمَاتٌ (muhkamat)
le întâlnim o singură dată în Coran, iar cele مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat)
le întâlnim deseori în diferite sure din Sfântul Coran, de fiecare dată cu alte
sensuri. De exemplu, povestea profetului Moise sau a lui Adam (pacea lui Allah
fie asupra lor) o întâlnim în mai multe sure din Coran, însă unele versete nu
au fost spuse decât o singură dată într-un capitol și de mai multe ori în alt
capitol.
Acea categorie de oameni despre care am vorbit
anterior, și care nu urmăresc decât denaturarea adevărului și deteriorarea
imaginii islamului, vor căuta în aceste sure existența diferențelor dintre
aceste povești. Scopul lor este de a scoate în evidență că această Carte ar fi
greșită, scrisă de mâna omului și nu o Revelație Divină. Însă, oricât ar căuta,
nu vor găsi nicio contradicție între un capitol sau altul în care se vorbește
despre același lucru.
O observație foarte importantă este aceea că Allah
Preaînaltul a numit versetele asemănătoare مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat),
și nu le-a numit mushtabihat, al cărui sens, printre altele, este și acela de
neînțeles, îndoielnic.
Prin urmare, dacă ieșim din sfera acestor polemici
dintre savanți cu privire la versetele مُحْكَمَاتٌ (muhkamat)
și مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat)
și revenim la cei care au زَيْغٌ (zaygh) în inimile lor, vom observa că
aceștia nu fac altceva decât să se implice și să urmeze aceste polemici,
răutăți și doar acele căi unde este loc de neclaritate și, implicit, de
alegerea lucrurilor ce îi avantajează și care se potrivesc propriilor necesități.
Așa cum spunea un mare profesor, acești savanți nu fac decât să meargă la acest
fluviu de cunoaștere al islamului cu un pahar, o găleată, o sticlă sau un
ulcior, și să ia doar puțin din această cunoaștere a Coranului.
Atunci când o persoană citește sau studiază Coranul
cu inima curată și intenții sincere, când studiul versetelor مُحْكَمَاتٌ (muhkamat)
o convinge că ٱلْكِتَابَ (Al-Kitab) este cu adevărat Cuvântul lui
Allah Preaînaltul, versetele مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat)
nu vor mai crea nicio îndoială în mintea sa. Ea va accepta semnificațiile
simple pe care cunoașterea sa le poate înțelege și va lăsa deoparte orice alte
complicații dacă și când vor apărea. Va crede în Cuvântul lui Allah Preaînaltul
și își va îndrepta atenția și va folosi timpul cu lucruri mai utile.
Aceia care sunt înrădăcinaţi în ştiinţă spun: „Noi
credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru!” Dar nu cugetă astfel decât cei
dăruiţi cu judecată.
Cei temeinici în știință, credință și cunoaștere se
vor încrede în Allah Preaînaltul și vor spune întotdeauna: بِهِ ءَامَنَّا (amanna bihi) — noi
credem în ele, în toate aceste versete trimise de Allah Preaînaltul, fie ele مُحْكَمَاتٌ (muhkamat),
fie مُتَشَابِهَاتٌ (mutashabihat).
De exemplu, ei cred în versetul „Alif, Lam, Mim”,
deși nu dețin cunoașterea sensului acestor litere. În același mod au procedat
și companionii Profetului ﷺ. Ei au transmis mai departe această
știință a Coranului și toate minunile revelate prin intermediul acestei Cărți
Sfinte; ei nu au scos niciun verset din context și nici nu au omis sau eliminat
ceea ce nu au înțeles.
Comentarii
Trimiteți un comentariu