Surat Al 'Imran 3:65 -70

 

Bismillahir  Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

65. O, voi oameni ai Scripturii, de ce vă contraziceţi asupra lui Avraam, când Tora şi Evanghelia nu au fost revelate decât după el? Voi nu aveţi judecată?

66. Voi sunteţi aceia care aţi avut dispute asupra lucrurilor de care aţi avut cunoştinţă, dar de ce stârniţi dispute despre lucruri pe care nu le cunoaşteţi? Şi Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi!

Despre ce contrazicere este vorba?

La un moment dat, evreii au susținut că Avraam (as) a fost evreu, în timp ce creștinii au afirmat că el a fost creștin. Denumirile de evreu și creștin au apărut însă la mult timp după vremea profetului Avraam (as). Oricât au încercat evreii și creștinii să îi atribuie aceste identități religioase, nu au avut nicio șansă de reușită. Iudaismul și creștinismul, ca sisteme distincte, s-au conturat la multă vreme după revelația Torei și a Evangheliei, în timp ce Avraam (as) a murit cu mult înainte ca acele cărți sacre să fie trimise pe pământ. În zilele noastre, chiar și o persoană obișnuită poate înțelege cu ușurință că religia lui Avraam (as) nu avea cum să fie iudaismul sau creștinismul.

Avraam (as) a fost părintele profeților. El a primit acest nume datorită unei rugi pe care a înălțat-o către Allah subhanahu wa taala atunci când a lăsat-o pe Hagar și pe fiul ei, Ismail (as), în deșert. El și-a dorit ca din neamul lui Ismail (as) să se nască mulți urmași măreți, iar Allah Preaînaltul i-a răspuns: „Am răspuns rugilor tale prin Ismail, l-am binecuvântat şi urmaşi mulţi va avea el. El va fi părintele a doisprezece cârmuitori şi îi voi dărui lui o naţiune măreaţă.”

Întrebarea „Voi nu aveţi judecată?” reprezintă o formulare retorică și o metodă prin care Allah Preaînaltul ne învață cum ar trebui să purtăm discuții cu oamenii care aparțin altor religii. Îndemnul este să ne bazăm pe rațiune și pe punctele comune în care credem și noi, și ei, pentru ca apoi, de la o etapă la alta, să se ajungă la o delimitare clară a adevărului teologic.

Expresia „Voi sunteţi aceia...” face referire directă la evrei și la creștini, care au stârnit dispute atât asupra lucrurilor pe care le cunoșteau din propriile cărți, cât și asupra unor aspecte pe care nu aveau cum să le cunoască.

 

67. Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah [musulman], şi nu a fost dintre cei care-I fac semeni.

Acest verset reprezintă o concluzie a versetelor anterioare și nu lasă loc niciunei forme de interpretare asupra apartenenței profetului Avraam (as). Modul în care Allah Preaînaltul intervine și pune capăt acestor contradicții dintre oameni este direct și clar. Cuvintele alese sunt cât se poate de simple: Avraam nu a fost nici iudeu, nici creștin. Această negare nu subliniază doar faptul că el nu a aparținut acelor comunități, ci esențial este că Avraam (as) a fost hanif și musulman. Termenul arab „hanif” înseamnă cel care are o credință curată, sinceră, cel a cărui inimă este plină de credință. Pe de altă parte, cuvântul „musulman” provine de la verbul „aslama”, care înseamnă „a se supune”, cu sensul de supus în fața lui Allah subhanahu wa taala. Acest verb este derivat de la o rădăcină ce poartă sensul de integritate, desăvârșire, sănătate, pace și tihnă. Toți profeții și toți oamenii credincioși se supun lui Allah subhanahu wa taala.

În acest punct ne putem întreba: omul este mai întâi credincios și apoi supus, sau este mai întâi supus și apoi credincios?

Un hadis și un verset semnificativ ne ajută să găsim răspunsul la această întrebare. Abu Hurairah (ra) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a zis: „Când l-a creat pe Adam, Allah i-a atins spatele. Astfel, fiecare suflet ce se va naşte din urmaşii săi până în Ziua Judecăţii a ieşit din spatele său. În faţa privirii fiecărui om în parte, Allah a creat o lumină strălucitoare şi i-a aşezat înaintea lui Adam...”. Acest adevăr este întărit de versetul coranic care spune: „Şi când Domnul Tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor, şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: „Nu sunt Eu Domnul vostru?”, au răspuns ei: „Ba da, facem mărturie!”.

Răspunsul la această întrebare scoate la iveală că mai întâi a fost supunerea și apoi credința. Un alt verset semnificativ în acest sens este versetul 14 din capitolul Al-Hujurat. Prin urmare, omul este supus din naștere. Profetul Muhammed ﷺ a spus: „Toţi copiii se nasc supuși (musulmani), dar părinţii sunt cei care îi fac fie creştini, fie evrei, fie dintre cei care adoră focul.”

68. Cei mai îndreptăţiţi oameni să se socotească apropiaţi de Avraam sunt aceia care l-au urmat pe el şi pe acest Profet şi aceia care cred. Iar Allah este Ocrotitorul credincioşilor.

Cei care l-au urmat pe Avraam (as) sunt acei companioni din vremea sa, acei oameni care au crezut în mesajul lui. Alături de ei sunt cei care cred în ”acest Profet”, adică în profetul Muhammed ﷺ. Așadar, versetul îi unește pe cei care au trăit alături de profetul Avraam (as) fără să îl vadă pe profetul Muhammed ﷺ, cu cei care au trăit sau trăiesc în zilele noastre ca musulmani, crezând în ambii profeți.

Oamenii ajung de multe ori în această viață lumească să caute ocrotire sau sprijin la alte persoane din jurul lor, în loc să ceară ajutorul lui Allah subhanahu wa taala. O asemenea atitudine poate dăuna credinței noastre. Sinceritatea și încrederea în Allah Preaînaltul nu trebuie să fie știrbite de un sentiment de nesiguranță. Când omul dobândește o credință puternică, el capătă și certitudinea că doar Allah  este Ocrotitorul său. Aceste versete ar trebui să nască în sufletul nostru un mare sentiment de siguranță. Allah Preaînaltul ne ajută și ne ocrotește necondiționat, fără a avea vreo pretenție, așa cum se întâmplă adesea în relațiile dintre oameni.

 

69. O parte dintre oamenii Scripturii ar fi vrut să vă pricinuiască rătăcirea, dar ei nu-şi pricinuiesc decât lor înşişi rătăcire, fără să-şi dea seama.

Conform lui Ibn Abbas, acest verset a fost pogorât atunci când un grup de evrei a venit la un grup de musulmani, îndemnându-i să adopte credința iudaică pentru o perioadă de timp. Deși făceau parte din Oamenii Cărții, drumul la care îi invitau aceștia pe musulmani este considerat o rătăcire, scopul lor fiind cel menționat în acest verset: ar fi vrut să vă pricinuiască rătăcirea.

Acesta a fost unul dintre acele trucuri pe care le-au folosit liderii și rabinii evreilor care trăiau în Medina pentru a slăbi forța islamului. Ei au mimat un interes fals pentru islam doar pentru a-i destabiliza pe unii dintre musulmani prin unele uneltiri subtile. Obiectivul lor era să îi descurajeze pe credincioși și să creeze îndoieli în rândul maselor cu privire la învățăturile profetului Muhammed ﷺ. În acest scop, au început să trimită oameni la Medina care să îmbrățișeze credința în mod deschis, iar apoi să devină apostați și să proclame peste tot că au părăsit islamul sub pretextul că ar fi asistat la fapte rele între musulmani și Trimisul lor.

 

70. O, voi oameni ai Scripturii, de ce tăgăduiţi [voi] versetele lui Allah, când voi mărturisiţi [că sunt de la El]?

Care sunt semnele lui Allah pe care le tăgăduiesc Oamenii Scripturii?

Toate versetele explicate până acum din această sură, despre familia lui Imran, despre Maria, despre Isus (as) și despre profetul Muhammed ﷺ, sunt semne clare ale lui Allah Preaînaltul. Ei au înțeles și și-au dat seama că aceste relatări sunt adevărate, însă, cu toate acestea, le-au tăgăduit.

Pe lângă versetele din Coran, semnele lui Allah Preaînaltul mai sunt cerul, pământul, toate fenomenele naturii, precum și modalitățile prin care El Își arată minunile pe acest pământ.

 

Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin

 

Transcriere audio non-textuală

Camelia Hejou