Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
58.
Acestea ţi le recităm ţie din versete şi Mesajul Înţelepciunii.
În versetele
anterioare, Allah Preaînaltul a vorbit despre diferite evenimente din viața
profetului Isus (as). Astfel, am aflat până acum despre profetul Zaharia (as)
și familia lui, despre Maria și familia ei, precum și ocrotirea ei în templu.
De asemenea, textul coranic ne-a arătat nașterea miraculoasă a profetului Isus
(as) și făgăduința lui Allah Preaînaltul că îl va învăța scrierea și
înțelepciunea, Tora (Tawrat) și Evanghelia (Injil). Totodată, am aflat cum El
îi va oferi o răsplată îmbelșugată, îl va înălța la Sine și îl va mântui de cei
necredincioși, în timp ce pe cei care au tăgăduit adevărul îi va supune la
chinuri grele. Toate aceste relatări sunt pomenite în Coran pentru profetul
Muhammed ﷺ. Acest Coran nu i s-a dat profetului
Muhammed ﷺ ca o carte gata scrisă, pur și simplu, ci
i s-a întipărit în minte și în suflet, verset cu verset și capitol cu capitol.
Expresia
”versete și Mesajul Înțelepciunii” poartă semnificații adânci. Versetele
înseamnă minuni în sine, deoarece profetul Muhammed ﷺ
nu avea de unde să știe ce s-a întâmplat cu Maria, cu fiul său, Isus (as), sau
cu Zaharia (as), dacă Allah Preaînaltul nu i le-ar fi revelat într-o anumită
împrejurare din viața sa. Prin „Mesajul Înțelepciunii” se are în vedere
Coranul, iar atunci când Allah Preaînaltul pomenește alăturat Cartea și
Înțelepciunea, Cartea reprezintă Coranul, iar Înțelepciunea reprezintă tradiția
profetică (Sunnah).
Aceste versete
au fost revelate în strânsă legătură cu sosirea unei delegații de creștini din
Najran. Aceasta era alcătuită din șaizeci de călăreți, printre care se numărau
paisprezece nobili, în frunte cu prințul lor Abd al-Masih, povățuitorul lor
Al-Ayham și episcopul Abu Haritha ben 'Alqama. În acea perioadă, islamul avea
deja un punct de sprijin puternic în Medina, iar reputația profetului Muhammed ﷺ devenise cunoscută în întreaga Peninsulă
Arabică.
La sosirea în
Medina, delegația a fost găzduită în moscheea profetului Muhammed ﷺ, o construcție simplă din chirpici, cu
acoperiș din frunze de palmier. Creștinii au locuit acolo timp de trei zile și
trei nopți, purtând discuții teologice cu profetul Muhammed ﷺ. În cadrul acestor dezbateri, ei au susținut inițial că Isus
(as) este Dumnezeu, aducând ca argument faptul că el readucea morții la viață.
Altă dată au afirmat că el este fiul lui Dumnezeu, deoarece s-a născut fără
tată, iar în alte momente au susținut că el este parte din Sfânta Treime,
argumentând că Dumnezeu folosește în textul sacru pluralul „Noi am făcut și Noi
am spus”, pe când dacă ar fi fost singur, ar fi folosit singularul.
Atunci profetul
Muhammed ﷺ i-a întrebat direct: „Voi nu știți că
Stăpânul nostru este veșnic viu, nu moare niciodată, în timp ce Isus este
muritor?”. Ei au răspuns afirmativ. Profetul Muhammed ﷺ
a continuat: „Voi nu știți că nu există fiu care să nu semene cu părintele
său?”. Ei au confirmat din nou. Atunci el le-a zis: „Voi nu știți că Stăpânul
nostru ia în seamă toate lucrurile, le apără, le păstrează și le poartă de
grijă? Oare avea Isus o asemenea putere?”. Ei au răspuns că nu. Profetul
Muhammed ﷺ i-a mai întrebat: „Voi nu știți că nimic
din cer și de pe pământ nu Îi este ascuns lui Allah Preaînaltul? Oare știa Isus
altceva din toate acestea în afară de ceea ce i-a fost dezvăluit?”. Ei au
recunoscut că nu. În cele din urmă, profetul Muhammed ﷺ
i-a întrebat: „Voi nu știți că Domnul nostru nu mănâncă, nu bea și este
deasupra nevoilor biologice, în timp ce Isus mânca, bea și avea aceste nevoi
omenești?”. La răspunsul lor afirmativ, profetul Muhammed ﷺ le-a zis: „Atunci cum poate fi el așa cum pretindeți voi?”. În
acel moment creștinii au tăcut, dar au continuat să tăgăduiască adevărul în
sinea lor, motiv pentru care Allah Preaînaltul a revelat primele optzeci și
ceva de versete din această sură.
Principalele
puncte ale acestui dialog evidențiază următoarele adevăruri teologice:
Credința în
dumnezeirea lui Isus (as) este lipsită de un temei real, deoarece el a fost
doar un om născut printr-o minune divină, primind semne clare pentru a-și
dovedi profeția. În ceea ce privește înălțarea sa, Allah Preaînaltul plănuise
deja să îl ridice la Sine înainte ca necredincioșii să îl poată răstigni.
Stăpânul Universului are autoritate deplină asupra creației Sale, iar din
statutul excepțional acordat lui Isus (as) nu se poate deduce că el ar fi un
partener în divinitate.
Profetul
Muhammed ﷺ îi chema pe oameni exact la același adevăr
pe care îl propovăduise și profetul Isus (as) în vremea lui, învățăturile celor
doi fiind identice în esență. Discipolii lui Isus (as) au urmat aceeași cale a
supunerii pure în fața Creatorului, însă generațiile ulterioare de creștini au
deviat de la mesajul inițial și de la credința ucenicilor săi.
Această metodă
de dialog a demonstrat asprimea și încăpățânarea delegației din Najran. Ei nu
au putut aduce dovezi din propriile Scripturi pentru a-și susține crezul.
Totuși, observând îndeaproape caracterul curat și învățăturile profetului
Muhammed ﷺ, majoritatea membrilor delegației au fost
profund impresionați, devenind convinși de profeția sa, iar ulterior au
îmbrățișat islamul.
59.
Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut
şi apoi i-a zis lui "Fii" şi el a fost.
În fața lui
Allah Preaînaltul, Isus este precum Adam (as). Uneori oamenii se întreabă cum
de a ajuns Isus (as) să fie numit fiul lui Dumnezeu, când, urmând aceeași
logică, mai degrabă Adam (as) ar fi putut primi un asemenea titlu de la cei
care rătăcesc. Dacă Isus (as) a avut o mamă care l-a purtat în pântece, Adam
(as) a fost creat fără mamă și fără tată.
Versetul scoate
în evidență tocmai exemplul lui Adam pentru ca oamenii să înțeleagă că Isus
(as) îi este asemenea în ceea ce privește crearea sa, amândoi fiind aduși la
viață prin puterea și voia lui Allah Preaînaltul. Când El hotărăște ceva, spune
doar „Fii!” și acel lucru se împlinește imediat. Oare nu ar fi mai aproape de
rațiunea umană ca Adam (as) să fie considerat fiul lui Dumnezeu, fiind plăsmuit
direct din lut și neavând o mamă așa cum a avut Isus (as)? Allah Preaînaltul ne
amintește în numeroase versete din Coran că El nu a născut și nu a fost născut,
nu are copii și nu își ia asociați, iar aceste principii monoteiste sunt foarte
bine întipărite în mintea fiecărui musulman.
Acest verset a
fost pogorât tocmai pentru a îndemna la o gândire logică și clară. Dacă o
naștere miraculoasă ar fi fost un argument suficient pentru ca cineva să fie
numit fiul lui Dumnezeu, atunci Adam (as) ar fi avut un drept și mai mare la
această atribuire, deoarece el a fost adus la existență fără tată și fără mamă,
în timp ce Isus (as) s-a născut fără tată, însă a avut o mamă pământeană.
60.
Adevărul vine de la Domnul tău şi nu fi dintre aceia care se îndoiesc!
Acest verset
reprezintă o concluzie a versetelor anterioare. Tot ceea ce a fost revelat
despre profetul Zaharia (as) și familia lui, despre Maria și neamul ei, precum
și despre nașterea miraculoasă a profetului Isus (as) este adevărul absolut,
iar asupra acestor mesaje venite de la Allah Preaînaltul nu există nicio urmă
de îndoială.
Deși versetul i
se adresează direct profetului Muhammed ﷺ,
acest îndemn rămâne pe deplin valabil și pentru noi. În general, ori de câte
ori întâlnim în Coran o îndrumare, o poruncă sau o interdicție adresată
profetului Muhammed ﷺ, ea își extinde
valabilitatea asupra întregii comunități. Excepția apare doar atunci când versetele
coranice specifică în mod clar o rânduială adresată strict trimisului lui Allah
pentru o anumită împrejurare deosebită din viața sa.
Allah
Preaînaltul a îngăduit să se petreacă anumite evenimente în viața profetului
Muhammed ﷺ tocmai pentru a oferi pilde vii omenirii.
O astfel de întâmplare este redată în sura Abasa, când un bărbat nevăzător, pe
nume Abd Allah ibn Umm Maktum, a venit la profetul Muhammed ﷺ pentru a-i cere sfatul și îndrumarea. În acel moment, trimisul
lui Allah era profund absorbit de predica pe care o ținea conducătorilor din
tribul Quraiș, având speranța că aceștia vor îmbrățișa islamul. Când profetul
Muhammed ﷺ s-a întors pentru moment cu spatele la
acel om, Allah Preaînaltul i-a revelat versetele prin care îi arăta că fiecare
suflet care caută călăuzirea are prioritate: „El s-a încruntat şi s-a
întors, / Când orbul a venit la el [ca să-l întrebe]. / Şi de unde să ştii?
Poate că el a voit să se curăţească / Sau a venit să fie îndemnat şi i-ar fi
fost spre folos îndemnarea!”. Mai târziu, ori de câte ori acest companion
nevăzător venea în adunări, profetul Muhammed ﷺ
îl întâmpina cu multă căldură, spunându-i: „Bine ai venit, cel pentru care
Domnul meu m-a dojenit!”.
61.
Acelora care se contrazic cu tine [o, Muhammed], în privinţa lui [Isus], după
ştiinţa care ai primit-o, spune-le: „Veniţi, să-i chemăm pe fraţii noştri şi pe
fii voştri, pe muierile noastre şi pe muierile voastre, pe noi înşine şi pe voi
înşivă, apoi să ne rugăm şi să chemăm blestemul lui Allah asupra celor ce
mint!”.
Invocarea
blestemului divin, cunoscută sub denumirea de mubahala, este menționată
în acest verset ca o soluție decisivă pentru a pune capăt disputei referitoare
la Isus (as) dintre creștinii din Najran și profetul Muhammed ﷺ. Allah Preaînaltul i-a poruncit trimisului Său să îi cheme pe
creștini la această confruntare spirituală prin care ambele părți aveau să
cheme pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor care mințeau cu intenție. Provocarea
era clară: dacă liderii creștini aveau certitudinea că adevărul se află în
crezul lor, trebuiau să se roage alături de musulmani și să ceară ca blestemul
divin să cadă asupra celor care răspândeau neadevăruri despre Isus (as).
Cu toate
acestea, delegația din Najran a refuzat să accepte provocarea. Această
retragere a demonstrat în mod evident întregii Peninsule Arabe că acei
conducători religioși și preoți, renumiți în epocă pentru smerenia lor,
propovăduiau dogme de a căror veridicitate ei înșiși se îndoiau în sinea lor.
Referitor la
gravitatea acestui act, profetul Muhammed ﷺ
a avertizat în privința blestemului rostit cu ușurință: „Când omul blesteamă pe cineva, atunci blestemul se ridică la cer,
însă găseşte porţile cerului închise. Apoi se întoarce pe pământ, dar şi aici
găseşte porţile închise. De aceea, rătăceşte încoace şi încolo şi dacă nu
găseşte loc potrivit, se îndreaptă spre omul care a fost blestemat. Dacă acesta
a meritat blestemul, atunci rămâne la el; dacă nu l-a meritat, se întoarce
asupra celui ce a blestemat.” (relatat de Abu Dawud).
Din acest
motiv, islamul interzice cu desăvârșire blestemul, ocara, precum și faptele sau
schimbul de cuvinte vulgare. În mod similar, o altă relatăre consemnată de
Muslim arată că întreaga vină pentru jignirile și blestemele reciproce revine
exclusiv celui care a început primul neînțelegerea, cu excepția situației în
care cel nedreptățit își pierde cumpătul din cauza abuzului suferit.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu