Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra Profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care
merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
38.
Atunci, Zaharia s-a rugat Domnului său, zicând: “Doamne, dăruieşte-mi mie de la
Tine vlăstare binecuvântate, căci Tu eşti Cel care Aude ruga!”.
Povestea
familiei lui Imran, din care se trag Maria şi profetul Isus (as), continuă cu
aceste versete. În ele se vorbeşte despre profetul Zaharia (as), cel care era
tutorele Mariei şi care s-a rugat lui Allah ﷻ
să îl binecuvânteze pe el şi pe soţia lui cu un copil.
„Doamne,
dăruieşte-mi mie de la Tine vlăstare binecuvântate” – în textul coranic regăsim
termenul „zurriyyah” [ذُرِّيَّةً], care înseamnă neam,
adică urmaşi sau moştenitori, iar „tayyibah” [طَيِّبَةًۖ]
înseamnă bun. Această formă de exprimare pentru dua era foarte larg răspândită
în ţările arabe în trecut, dar o regăsim la fel şi în prezent. De asemenea,
moscheea profetului Muhammed ﷺ din oraşul Medina [المَدِينَةُ المُنَوَّرَةُ - Al-Madinah
Al-Munawwarah], adică oraşul cel strălucit sau cel luminat, ori mubarak, cel
binecuvântat, mai poartă denumirea de Taiba, adică cea bună.
Particula
„inna” [إِنَّ] întăreşte afirmaţia
din fragmentul „cu siguranţă, Tu eşti Cel care Aude ruga” [إِنَّكَ سَمِيعُ ٱلدُّعَآءِ]. Nu există vreo rugă pe care Allah ﷻ să nu o audă. Nu există vreo şoaptă pe
care Allah Preaînaltul să nu o audă sau gând pe care El ﷻ să nu îl cunoască.
Dacă Allah ﷻ aude toate rugile, de ce nu ne răspunde?
Vom încerca în
cele ce urmează să răspundem la această întrebare care, de altfel, are mai
multe răspunsuri. În primul rând, excludem posibilitatea de a gândi că Allah ﷻ nu aude ruga noastră, aşa că nu Îi putem
reproşa, în semn de nemulțumire, lipsa unui răspuns. Allah Preaînaltul cu
siguranţă aude tot. In lipsa unui răspuns din partea lui Allah Preaînaltul ne
întrebăm ce se întâmplă cu acea rugă. Conform unei relatări în care profetul
Muhammed ﷺ ne răspunde la această întrebare, există
trei modalităţi prin care Allah Preaînaltul răspunde rugilor:
1. Răspunde imediat şi îi dă celui care s-a rugat lucrurile pentru
care a făcut dua în această viaţă.
2. Nu îi răspunde şi nu îi dă lucrurile pentru care s-a rugat,
deoarece El Preaînaltul ştie că acel lucru nu este bun pentru viaţa, credinţa
sau familia lui, îndepărtând astfel un necaz sau o nenorocire care s-ar fi
întâmplat în cazul în care i-ar fi oferit ceea ce a cerut.
3. Nu răspunde rugilor în această viaţă, însă le transformă în
fapte bune în Ziua de Apoi.
Abu Hurairah
(Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah
vă va răspunde atâta timp cât veți avea răbdare pentru a primi răspuns și nu
spuneți: «Am implorat, dar Allah nu mi-a răspuns.»” (Bukhari)
Nicio rugă nu
este deşartă
Când Allah ﷻ nu răspunde unei rugi, probabil că nu este
timpul potrivit pentru ca tu să primeşti acel lucru, însă tu nu trebuie să
renunţi la rugăciune. Lui Allah Preaînaltul Îi place să fim statornici în
rugile noastre. O rugă către Allah Preaînaltul nu va fi niciodată deşartă, ci
va fi transformată în fapte bune în Ziua de Apoi. În acea zi vei găsi în faţa
ta un munte de fapte bune pe care tu nu le-ai făcut şi te vei mira; acele rugi
la care nu ai primit răspuns în timpul vieţii tale vor fi răsplata ta de la
Allah Preaînaltul pentru răbdarea cu care ai aşteptat, pentru că ai fost
mulţumit cu ceea ce ai primit, pentru că ai fost statornic în credinţă şi ai
crezut în Allah Preaînaltul atunci când ţi-a promis că ruga ta nu va fi
deşartă.
Ruga este arma
credinciosului pe care nimeni nu i-o poate smulge din mână, mai ales în vremuri
de restrişte. Probabil că mulţi dintre noi ne rugăm lui Allah ﷻ pentru îndreptarea acestei comunităţi, pentru familia, rudele
sau prietenii pe care îi avem în alte ţări unde războaiele nu se mai termină.
Unde sunt aceste rugi? Oare credeţi că Allah Preaînaltul nu aude? Cu siguranţă
El ﷻ aude tot. Însă ei sunt încercaţi, iar noi
primim răsplată pentru rugile noastre.
„Ya Rabb!” ar
trebui să fie întotdeauna începutul tău, încrederea şi speranţa ta
Oamenii Îi
întorc spatele lui Allah ﷻ tocmai atunci când au
mai mare nevoie de El Preaînaltul. Atunci când ai nevoie de ajutor, apelezi mai
întâi la rude, cunoştinţe sau prieteni şi uiţi că doar Allah Preaînaltul este
Cel care te poate ajuta să obţii ceea ce doreşti. Când spui „Ya Rabb!”, Allah
Preaînaltul este primul care te aude. Probabil că în inima ta conştientizezi că
doar El ﷻ te poate ajuta, însă nefiind ceva palpabil
sau pe care să îl poţi vedea, ceri ajutor celor din jur înainte să te gândeşti
la Allah Preaînaltul; după ce toate uşile la care ai bătut s-au închis, îţi
aminteşti de El ﷻ şi te întorci
deznădăjduit cerând ajutor. Acum îţi vei da seama ce este primordial pentru
tine: ajutorul oamenilor sau ajutorul lui Allah Preaînaltul.
Ai o inimă
statornică?
Singurul
îndreptăţit să testeze şi să supună oamenii la diferite încercări este Allah
Preaînaltul. Allah Preaînaltul îţi poate da orice şi îţi poate lua tot. În al
doilea caz, înseamnă că Allah Preaînaltul a ştiut că tu vei putea face faţă
acelei nenorociri şi te-a testat în consecinţă.
• Allah nu îi va da omului niciodată mai mult decât este puterea
lui: „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El
are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit [faptele bune] şi împotriva lui ceea ce a
dobândit [faptele rele]...” (2:286)
• Allah testează oamenii în funcţie de credinţă: „Oare socotesc oamenii că
vor fi lăsaţi [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, şi că ei nu vor fi
încercaţi?” (29:2)
• Allah testează oamenii pentru a vedea care dintre ei este sincer şi care este
mincinos, deşi El Preaînaltul ştie foarte bine: „Allah îi cunoaşte prea bine
pe cei care cred, după cum la fel de bine îi cunoaşte şi pe cei făţarnici.”
Şi nu îi
încearcă Allah Preaînaltul pe oameni pentru a-i chinui, ci pentru a-i căli,
pentru ca ei să devină mai puternici, precum oţelul obţinut din fier. Similar
oţelului ce nu poate fi îndoit, o credinţă statornică şi solidă nu va putea fi
strămutată. Un fir de iarbă sau o floare o vei scoate cu uşurinţă din pământ,
însă cu un stejar vei putea face acelaşi lucru? Precum stejarul a trecut prin
multe furtuni şi a rămas neclintit, la fel va deveni şi inima trecută prin
multe încercări: statornică şi cu o credinţă de nestrămutat.
39.
Atunci, l-au chemat îngerii, în vreme ce el se ruga, stând în picioare, în
templu, [zicându-i]: “Iată că Allah ţi-l vesteşte pe Yahya, care va adeveri un
cuvânt al lui Allah. [Şi el va fi] un bărbat nobil, neprihănit, un profet
dintre cei evlavioşi”.
Povestea
detaliată a profetului Zaharia (as) o regăsim în surat Maryam, dar şi în surat
Al-Anbiya, însă acest verset prezintă doar o mică parte din această istorisire.
Ruga pe care
Zaharia (as) o înălţase către Allah ﷻ a fost acceptată, iar acest verset prezintă răspunsul primit.
Când Zaharia (as) s-a rugat lui Allah Preaînaltul să îl binecuvânteze pe el şi
pe soţia lui cu un copil, Allah Preaînaltul a trimis îngerii în vreme ce el se
ruga, stând în picioare, să îl înştiinţeze că va avea un fiu. Acesta avea să se
numească Yahya - Ioan (as) şi să fie unul dintre profeţii lui Allah
Preaînaltul.
Motivul pentru
care s-a rugat pentru un copil era acela că, ori de câte ori intra în camera
Mariei bint Imran, fiind ocrotitorul ei, găsea întotdeauna tot felul de fructe,
fără a fi încă vremea lor de copt. Atunci s-a gândit că Allah Preaînaltul, Cel
ce poate da roade fără a fi încă vremea lor, poate să îi dăruiască şi lui un
copil, cu toate că avea o vârstă înaintată, iar nevasta îi era stearpă:
«Atunci, Zaharia s-a rugat Domnului său, zicând: „Doamne, dăruieşte-mi mie
de la Tine vlăstare binecuvântate, căci Tu eşti Cel care aude ruga.”»
(3:38).
„...el se ruga,
stând în picioare” – cum prea bine ştim, rugăciunea în islam se împlineşte urmând
anumiţi paşi şi mişcări în timpul efectuării ei, iar aceste poziţii au diferite
denumiri. De exemplu, poziţia stând în picioare se numeşte qiyam, în plecăciune
ruku, în prosternare sujud şi aşa mai departe.
Acum intervine
întrebarea: când se spune în verset că profetul Zaharia (as) efectua rugăciunea
[قَآئِمٌ - qa'im] „stând în
picioare”, înseamnă că împlinea această rugăciune la fel ca noi?
Deoarece nu
deţinem nicio relatare în acest sens, nu avem de unde să ştim, însă forma
actuală a rugăciunii este specifică islamului transmis nouă, deoarece aceste
rugăciuni i-au fost poruncite profetului Muhammed ﷺ, care la rândul lui ni le-a transmis nouă.
„...care va
adeveri un cuvânt al lui Allah.” – când spunem că s-a adeverit un lucru sau afirmaţia unei
persoane, înseamnă că s-a dovedit a fi adevărat, s-a împlinit sau s-a confirmat
exactitatea unui fapt ori a unei afirmaţii. În verset găsim că verbul „a
adeveri” este la timpul viitor. Allah Preaînaltul spune că se va adeveri
cuvântul Său, pentru ca noi să înţelegem expresia ( كُن فَيَكُونُ - Kun fa-yakunu), pe care o regăsim în mai
multe sure din Coran şi care în traducere înseamnă „Fii!” şi el este. Adică,
dacă Allah Preaînaltul voieşte să se împlinească un lucru, El ﷻ doar porunceşte „Fii!” şi acel lucru se
împlineşte chiar în timp ce El ﷻ porunceşte, iar noi nici măcar nu ne putem imagina cât de
repede se împlineşte acea poruncă.
Bun cu Allah
sau cu oamenii?
[Şi el va fi]
un bărbat nobil, neprihănit, un profet dintre cei evlavioşi – când se spune
dintre cei evlavioşi, se are în vedere o persoană bună, care nu face rău şi
nici nu se gândeşte la rău [ٱلصَّـٰلِحِينَ - as-salihin].
Să fii bun cu
Allah ﷻ înseamnă să împlineşti
toate poruncile Lui, prin urmare vei fi iubit de Allah Preaînaltul, iar dacă El
ﷻ te iubeşte, va porunci
îngerilor să te iubească şi în final vei fi iubit şi de oameni. Astfel,
bunătatea se manifestă faţă de Allah Preaînaltul şi faţă de oameni.Un om
credincios va iubi un om credincios, însă un om necredincios sau un tiran nu va
iubi niciodată un om evlavios, decât dacă are anumite interese în a obţine
diferite foloase. Însă Allah Preaînaltul cunoaşte prea bine aceste interese, de
aceea ne-a atenţionat prin intermediul profetului Muhammed ﷺ: „Omul adoptă
modul de viață al prietenului său, așadar să fie atent fiecare dintre voi cu
cine se împrietenește.” (Ahmad).
40.
El a zis: “Doamne, cum să am eu un băiat, când m-au ajuns bătrâneţile, iar
muierea mea este stearpă?” Şi i-a răspuns [Allah]: “Aşa!” Allah face ceea ce
voieşte!
Când Allah ﷻ
l-a vestit cu bucurie de naşterea unui fiu, lui Zaharia (as) nu i-a venit a
crede că va avea un copil la acea vârstă şi în acele condiţii. Dacă ne gândim
mai bine, pare imposibil să ai un fiu când glandele genitale bărbăteşti nu mai
produc spermatozoizi şi nici uterul nu mai este receptiv. Zaharia (as) avea la
acea vreme şaptezeci şi şapte de ani, însă este posibil să fi fost şi mai în
vârstă.
41. A zis [Zaharia]: “Doamne,
dă-mi mie un semn!”. I-a răspuns [Allah]: “Semnul tău va fi că nu vei putea
vorbi cu oamenii, vreme de trei zile, decât prin semne! Pomeneşte-L pe Domnul
tău des şi laudă-L pe El seara şi dimineaţa!”.
Zaharia (as) i-a cerut lui Allah ﷻ mai multe semne pentru a se putea asigura,
rugându-se să îi arate anumite semne pentru a afla dacă soţia sa este
însărcinată. Allah ﷻ a grăit: „Semnul tău
va fi acela că nu vei putea vorbi timp de trei zile decât prin semne şi prin
limbajul trupului. Acest lucru însă nu va afecta sănătatea sau membrele tale.
Vei fi perfect sănătos din toate punctele de vedere.” Şi el îl pomenea adesea
pe Allah Preaînaltul şi îşi mărea slăvirea atât dimineaţa, cât şi seara.
Pomenirea lui Allah Preaînaltul se împlineşte
în două moduri: prin vorbe şi prin fapte. Învățații au spus că aceasta era
rugăciunea pe care o făcea Zaharia (as) de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Exegeza Coranului – profesor Demirel
Gemaledin
Transcriere
audio non-textualăCamelia
Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu