Bismillahir Rahmanir
Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
نَزَّلَ عَلَيْكَ الْكِتَابَ بِالْحَقِّ مُصَدِّقًا لِمَا بَيْنَ يَدَيْهِ وَأَنْزَلَ التَّوْرَاةَ وَالْإِنْجِيلَ
3. El ţi-a pogorât Cartea cu Adevărul [Coranul], întărindu-le pe cele de dinaintea ei. El a pogorât Tora şi Evanghelia,
Cartea cu Adevărul este Coranul. Allah
Preaînaltul are o cunoaștere deplină, perfectă și exactă a întregului univers.
Prin urmare, Cartea dezvăluită de El nu va conține nimic altceva decât
Adevărul. În credința islamică nu se permite să avem îndoieli asupra acestei
Cărți Sfinte. Fiecare literă, fiecare punct, fiecare verset din această Carfte
fac parte dintr-un întreg, iar acesta este Coranul cel Sfânt.
Allah Preaînaltul a pogorât această Carte
(Coranul) cu Adevărul pentru a le întări — مُصَدِّقًا
(musaddiqan) — pe cele revelate înaintea ei: Tora și Evanghelia. Allah
Preaînaltul a trimis Cărți Sfinte în diferite perioade de timp, în funcție de
necesitățile oamenilor din acele vremuri, așa cum ne spune în acest verset:
Tora a fost dată profetului Moise (pacea asupra sa), Evanghelia a fost pogorâtă
profetului Isus (pacea asupra sa), iar Coranul a fost revelat profetului
Muhammed ﷺ, care a încheiat șirul tuturor profeților
trimiși de Allah Preaînaltul omenirii.
Dacă traducem mecanic din limba arabă, expresia
بَيْنَ يَدَيْهِ (bayna yadayhi)
înseamnă „ceea ce se află în mâinile tale”, însă sensul metaforic din verset
este exprimat prin „cele de dinaintea ei”, adică acele Cărți și acei profeți ce
l-au precedat pe profetul Muhammed ﷺ.
Versetul conține două verbe care, din punct de
vedere lingvistic, au aceeași rădăcină și înseamnă „a pogorât”, însă observăm o
diferență în scriere: نَزَّلَ (nazzala) la
începutul versetului, când se vorbește despre Coran, și أَنزَلَ (anzala) la sfârșitul versetului, când se vorbește despre Tora
și Evanghelie. Când Allah Preaînaltul spune „nazzala”, înseamnă că această
pogorâre este o formă continuă de revelare a Coranului, așa cum l-a primit
profetul Muhammed ﷺ pe parcursul a
douăzeci și trei de ani, și nu într-o singură zi sau oră. Acest lucru scoate în
evidență caracteristicile deosebite ale Coranului, ceea ce nu întâlnim în Tora
sau Evanghelie, deși unii savanți au spus că nu există nicio specificație aparte
prin scrierea diferită a celor două verbe.
مِنْ قَبْلُ هُدًى لِلنَّاسِ وَأَنْزَلَ
الْفُرْقَانَ ۗ إِنَّ الَّذِينَ كَفَرُوا بِآيَاتِ اللَّهِ لَهُمْ عَذَابٌ شَدِيدٌ
ۗ وَاللَّهُ عَزِيزٌ ذُو انْتِقَامٍ
4. Mai înainte, drept călăuză
pentru oameni şi a pogorât Îndreptarul [Al-Furqan]. Cei care nu cred în semnele
lui Allah vor avea parte de chin aspru. Allah este Atotputernic [’Aziz] [şi]
Dătător de pedeapsă!
Tora și Evanghelia au fost pogorâte pentru
ghidarea oamenilor pe calea cea dreaptă, iar Al-Furqan — ٱلْفُرْقَانَ — este Coranul. Pentru a înțelege de ce i
se spune Furqan, trebuie să știm ce înseamnă acest cuvânt în limba arabă. ٱلْفُرْقَانَ are la bază rădăcina infinitivului „farq”
(فرق), care înseamnă „a separa, a despărți”.
Acest Coran a venit pentru a separa adevărul de minciună, pentru a-i scoate pe
oameni din întunericurile ignoranței și din adorarea idolilor către strălucirea
credinței și adorarea Unicului Creator, Allah Preaînaltul.
Allah este Atotputernic [’Aziz] [şi] Dătător de
pedeapsă!
Allah Preaînaltul îi atenționează pe cei care
nu cred în semnele Lui că El, Atotputernicul, este și Dătător de pedeapsă — ذُو ٱنتِقَامٍ (Dhu-ntiqam), ceea ce în traducere
înseamnă mai degrabă „Răzbunător”. Allah Preaînaltul își atribuie acest epitet
atunci când face referire strictă la persoanele care desconsideră cuvintele
Lui, iau în derâdere semnele Sale și batjocoresc religia și credința, mai ales
după ce au cunoscut adevărul și au conștientizat autenticitatea acestei religii
(islamul).
Numele lui Allah Preaînaltul (Aziz) din acest
verset are și un alt sens în afară de Atotputernic, și anume mândru, falnic,
Cel care nu „se coboară” la lucrurile mărunte, lipsite de însemnătate, și este
răzbunător cu cei care nu cred, cei necredincioși — kafiri. Din punct de vedere
teologic, „kafir” înseamnă acel om care își dă seama de realitate, însă o
neagă.
Din punct de vedere lingvistic, „kafara” are sensul de „a acoperi”, iar în lecțiile anterioare am exemplificat acest sens prin acei țărani care se numesc „kufar” datorită ocupației lor de agricultori — cei care plantau semințe și apoi le acopereau cu pământ. Comparația este similară cu omul kafir: cel care neagă adevărul, acoperindu-l cu minciună, fiind conștient de faptele sale. Nu putem numi kafir pe cineva care nu a auzit de islam și de profetul Muhammed ﷺ.
إِنَّ اللَّهَ لَا يَخْفَىٰ عَلَيْهِ شَيْءٌ فِي الْأَرْضِ وَلَا فِي السَّمَاءِ
5. Lui Allah nu-I este
nimic ascuns, nici de pre pământ şi nici din cer.
Ce bine ar trebui să se simtă
omul când citește acest verset!
Lui Allah
Preaînaltul nu i se poate ascunde absolut nimic. În timp ce oamenilor li
se poate ascunde adevărul, aceștia putând fi înșelați și mințiți, față
de Allah Preaînaltul nimic nu poate trece nevăzut: nici din ceruri,
nici de pe pământ și nici din tot ceea ce există între ele. Allah
Preaînaltul cunoaște tot ceea ce facem și ne va cere socoteală pentru
absolut toate faptele noastre.
Așa cum am mai spus și în alte
lecții, particula إِنَّ (inna) de la începutul versetului, care înseamnă „cu
siguranță”, are rolul de a întări o afirmație: cu siguranță lui Allah
Preaînaltul nu i se poate ascunde absolut nimic, iar El deține cunoașterea
absolută.
Acest verset reprezintă o introducere a următoarelor versete despre care vom vorbi în lecția viitoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu