Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
26. Spune: “O, Doamne, Stăpân peste toate! Tu dai
stăpânirea aceluia care voieşti Tu şi iei stăpânirea de la cel care voieşti Tu.
Tu îl cinsteşti pe cel care voieşti Tu şi îl umileşti pe cel care voieşti Tu.
În mâna Ta se află Binele şi Tu eşti Cel care are putere peste toate.
Prin intermediul acestui verset, Allah Preaînaltul îl învață pe om
ce înseamnă adevărata supunere. În limba arabă, termenul Malik înseamnă „Rege”
sau „Stăpân”, iar Al-Mulk semnifică „împărăția” sau „stăpânirea”. Allah
Preaînaltul este Stăpânul și Regele absolut peste toate împărățiile; pe unele
dintre acestea le cunoaștem, fiind vizibile ochiului liber, în timp ce pe
altele nu le putem percepe.
„Tu dai stăpânirea aceluia care voieşti Tu şi iei stăpânirea de la
cel care voieşti Tu” – Allah Preaînaltul oferă puterea
cui dorește și o retrage de la cine dorește. Uneori, unii oameni primesc
această autoritate pentru că o merită, însă alteori o pot primi chiar dacă nu o
merită, ca formă de încercare. Când vorbim despre „stăpânire”, nu trebuie să ne
limităm doar la forma materială sau la bogăție, ci trebuie să includem și
cunoștințele teoretice sau abilitățile practice într-un anumit domeniu de
activitate.
Dacă un om este sărac, nu îi este îngăduit să se întrebe de ce
Allah Preaînaltul nu i-a dăruit lui bogăția sau inteligența cu care a înzestrat
o altă persoană. Singura formă permisă de a privi către bogăția altuia este cea
pe care profetul Muhammed ﷺ ne-a transmis-o: „Dacă aș fi deținut această bogăție, aș fi dat mai multe
milostenii celor săraci.”
Când Allah Preaînaltul a împărțit aceste bogății, a oferit fiecărui
om exact atât cât îi este necesar. Într-o relatare, se spune că un om a venit
la profetul Muhammed ﷺ și l-a rugat să ceară de
la Allah Preaînaltul să îl facă bogat. Profetul Muhammed ﷺ i-a răspuns că un nivel ridicat de bogăție i-ar putea dăuna
credinței. Cu timpul, omul respectiv a devenit foarte înstărit. Dacă inițial
locuia lângă moschee, noua sa stare materială l-a obligat să se mute la
marginea orașului pentru a avea spațiu pentru turmele sale mari de oi. Astfel,
el nu mai putea ajunge la fel de des la moschee sau la predicile Profetului ﷺ. Treptat, a început să lipsească de la rugăciuni, de la
întâlnirile cu companionii și a pierdut accesul la învățăturile importante.
Este adevărat că cel care se îndepărtează de moschee și de
comunitate se „pierde”, într-un fel sau altul, pe drum. Un proverb arab spune:
„Lupul urmărește și prinde oaia care s-a rătăcit de turmă.” Atunci când
turma este unită, lupului îi este teamă să atace. În mod similar, așa cum a
spus și profetul Muhammed ﷺ:
„Țineți-vă de comunitate și feriți-vă de dezbinare, căci Șeitan
este cu cel singur, dar se îndepărtează de cei doi (care sunt împreună). Cu
adevărat, lupul mănâncă doar oaia care s-a îndepărtat de turmă.” (Hadis relatat de At-Tirmidhi)
Prin urmare, atunci când îi cerem lui Allah Preaînaltul belșug, ar
trebui mai întâi să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja, fiind
conștienți că un surplus sau o lipsă ne-ar putea conduce spre pierzanie.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să abandonăm munca, ci să ne străduim și să
depunem efortul necesar.
„Tu îl cinsteşti pe cel care voieşti Tu şi îl umileşti pe cel care
voieşti Tu” – acest fragment abordează latura
spirituală. Putem observa oameni foarte săraci care au o liniște sufletească
atât de profundă, încât ne întrebăm cum au dobândit-o în ciuda lipsurilor.
Acești oameni sunt mereu mulțumiți cu ceea ce le-a dăruit Allah Preaînaltul,
iar din această acceptare izvorăște pacea lor interioară.
Cum îl cinstește Allah Preaînaltul pe om?
Allah Preaînaltul îl cinstește pe om sub două forme: în relația Sa
directă cu acesta și în fața celorlalți oameni, cele două fiind într-o strânsă
legătură. Pe cel care este apropiat de Allah Preaînaltul, El îl va face
apropiat și de oameni; în schimb, pe cel care este îndepărtat de Allah, El Preaînaltul
îl va îndepărta și de inimile semenilor
săi.
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că profetul
Muhammed ﷺ a spus:
„Dacă Allah Preaînaltul iubește o persoană, El îl cheamă pe
Gavriil (Gibril) și îi spune: «Allah îl iubește pe cutare, deci iubește-l și
tu!». Atunci Gavriil îl va iubi și va face un anunț printre locuitorii
cerurilor, spunând: «Allah îl iubește pe cutare, deci iubiți-l și voi!».
Astfel, toți locuitorii cerurilor (îngerii) îl vor iubi, iar apoi i se va
acorda acceptarea și plăcerea oamenilor de pe pământ.” (Hadis relatat de Bukhari și Muslim)
De exemplu, un credincios aflat într-o comunitate degradată moral
s-ar putea să nu fie pe placul celor din jur din cauza valorilor sale. Însă,
într-o comunitate de credincioși, acesta va fi iubit și prețuit, deoarece îi
cheamă pe ceilalți la bine și îi îndepărtează de la rău. Prin urmare, și Allah
Preaînaltul își va revărsa iubirea asupra lui.
Cum îl umilește Allah Preaînaltul pe om?
La fel ca și cinstea, umilirea este de două feluri: umilirea în
fața lui Allah Preaînaltul și umilirea în fața oamenilor, manifestându-se atât
în această viață, cât și în Viața de Apoi.
Umilința în această viață înseamnă că Allah Preaînaltul îi
descoperă unei persoane greșelile și păcatele ascunse în fața semenilor săi. În
mod similar, umilința în Ziua de Apoi presupune că Allah Preaînaltul va arăta
întregii omeniri toate faptele rele comise de cel care credea că nu este văzut
de nimeni în momentul săvârșirii lor. Cu adevărat, Allah Preaînaltul este
Atoatevăzător (Al-Basir).
„În mâna Ta se află Binele şi Tu eşti Cel care are putere peste
toate” – observăm că Allah Preaînaltul
menționează la finalul versetului doar Binele ca fiind în mâna Sa. Aceasta
deoarece răul provine din faptele și alegerile omului, în timp ce de la Allah
Preaînaltul nu vine decât binele pur. Oricine ajunge să îl cunoască cu adevărat
pe Allah Preaînaltul va primi numai bine, va săvârși doar fapte bune și va
emana bunătate prin tot ceea ce face. În schimb, cel care se lasă condus de
Șeitan va ajunge să facă rău, să emane răutate și să spună vorbe urâte.
„Tu eşti Cel care are putere peste toate” – aceste cuvinte cuprind esența actelor de supunere. Omul nu posedă
nicio putere fără voia lui Allah Preaînaltul. De aceea, el nu ar trebui să cadă
în păcatul mândriei, crezând că realizările sale se datorează exclusiv
inteligenței sau forței sale fizice. Dacă Allah Preaînaltul voiește, îi poate
retrage omului aceste daruri în orice clipă, lăsându-l neputincios în fața unor
lucruri pe care înainte le îndeplinea cu ușurință.
Totodată, această parte a versetului ne oferă garanția că nimeni nu
va fi nedreptățit, ceea ce aduce o profundă liniște sufletească: nimeni nu va
primi mai multă pedeapsă decât merită și nimeni nu va putea obține ceea ce
Allah Preaînaltul a scris deja pentru o altă persoană.
27. Tu faci să intre noaptea în zi şi faci să intre
ziua în noapte. Tu faci să se ivească viul din mort şi faci să se ivească
mortul din viu şi Tu îl dăruieşti [cu cele necesare traiului] pe cel care
voieşti Tu, fără a ţine socoteală.
Acest verset ne dezvăluie puterile nemărginite ale lui Allah
Preaînaltul. Pentru ca omul să înțeleagă mai bine, să mediteze și să se întrebe
dacă el ar putea înfăptui așa ceva, aceste puteri sunt descrise separat:
„Tu faci să intre noaptea în zi şi faci să intre ziua în noapte” – în limba arabă, verbul folosit sugerează ideea de „a se
prelinge”. Noaptea se prelinge treptat, lăsând să apară lumina zilei; în mod
similar, ziua se prelinge pentru a scoate la iveală noaptea.
„Tu faci să se ivească viul din mort şi faci să se ivească mortul
din viu” – dacă privim un om viu și apoi
unul mort, observăm că nu există diferențe de formă, greutate sau înălțime.
Singura diferență este absența vieții. Meditând la acest aspect, ne putem
întreba: dacă omul cântărește la fel și viu, și mort, ce „gramaj” are viața?
Oare poate fi ea cântărită?
De ce a menționat Allah Preaînaltul mai întâi că scoate viul din
mort și nu invers? Deoarece în natura lucrurilor viața este starea de bază.
Atunci când viața este retrasă dintr-o vietate sau dintr-o plantă, acestea
rămân moarte. Însă, primăvara și toamna putem observa cel mai clar cum Allah
Preaînaltul readuce la viață copacii și plantele din care viața fusese retrasă
pe timpul iernii.
„Tu îl dăruieşti [cu cele necesare traiului] pe cel care voieşti
Tu, fără a ţine socoteală” – aici este
vizată latura lumească. Cele necesare traiului reprezintă rizq-ul pe care Allah
Preaînaltul l-a prescris fiecărui om în această lume. El ﷻ oferă cât dorește și cui dorește, fără a ține cont de gen sau
de alte particularități. Astfel, unui om sărac, Allah Preaînaltul îi poate da
și mai multă sărăcie, dacă El ﷻ așa voiește, la fel
cum unui om bogat îi poate dărui și mai multă bogăție, dacă El ﷻ așa dorește.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textualăCamelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu