Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
فَإِنْ حَآجُّوكَ فَقُلْ
أَسْلَمْتُ وَجْهِىَ لِلَّهِ وَمَنِ ٱتَّبَعَنِۗ وَقُل لِّلَّذِينَ أُوتُواْ
ٱلْكِتَبَ وَٱلْأُمِّيِّنَ ءَأَسْلَمْتُمْۚ فَإِنْ أَسْلَمُواْ فَقَدِ ٱهْتَدَواْۖ
وَّإِن تَوَلَّوْاْ فَإِنَّمَا عَلَيْكَ ٱلْبَلَغُۗ وَٱللَّهُ بَصِيرُۢ
بِٱلْعِبَادِ
20. Dacă ei se împotrivesc ţie, spune-le: „M-am supus
în faţa lui Allah, eu şi cei care m-au urmat!” Şi spune celor cărora li
s-a dat Scriptura, precum şi celor în neştiinţă: „V-aţi supus
lui Allah [îmbrăţişând Islamul]?” Şi dacă s-au supus, sunt bine
călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta este transmiterea [mesajului]
şi Allah este Cel care îi Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir].
În versetele anterioare, Allah
Preaînaltul ne-a prezentat caracteristicile credincioșilor — răbdarea,
sinceritatea, smerenia, căința și milostenia — și ne-a transmis că singura
religie acceptată de El este Islamul.
În acest verset, Allah
Preaînaltul ne vorbește despre cei care, deși și-au dat seama de adevăr, s-au
împotrivit acestuia: „Dacă ei se împotrivesc ţie...”
Cine sunt cei care s-au
împotrivit?
Oare este vorba despre cei din
tribul Quraiș, despre alte triburi care veneau la Medina sau strict despre
anumite persoane dintr-o anumită perioadă de timp? Mesajul este universal: el
vizează toate persoanele — din trecut, prezent sau viitor — care află acest
adevăr, dar nu îl recunosc și aleg să i se împotrivească.
Allah Preaînaltul se adresează profetului Muhammed ﷺ și îl îndeamnă să le
spună: „M-am supus în faţa lui Allah, eu şi cei care m-au urmat!”. Exprimarea
„mi-am supus fața” (أَسْلَمْتُ وَجْهِىَ)
nu se referă doar la o parte a corpului, ci semnifică întreaga ființă. Întâlnim
des acest mod de exprimare în Sfântul Coran; de exemplu, când Allah Preaînaltul
spune „Prosternați-vă!”, acea prosternare nu înseamnă doar atingerea pământului
cu fruntea, ci cuprinde întreaga rugăciune.
Allah Preaînaltul a subliniat
fața deoarece ea exprimă cel mai bine respectul în fața celui căruia îi vorbim.
Totodată, momentul în care omul se prosternează la rugăciune este clipa în care
se află cel mai aproape de Allah Preaînaltul, eliberându-se de orice subjugare
sau dependență.
Așa cum este menționat în hadisul
relatat de Abu Huraira, profetul Muhammed ﷺ
a spus:
„Cel mai aproape de Domnul său este robul atunci când
se află în sujud (prosternare), deci înmulțiți du’a-ul (rugămintea) în acele
momente.” (Muslim)
Suntem noi, oamenii, dependenți de Allah Preaînaltul?
Dacă fiecare dintre noi ar reuși să dobândească acel sentiment de
nimicnicie în fața Lui, ne-ar fi mult mai ușor să fim buni credincioși și ne-ar
fi foarte greu să încălcăm poruncile Sale sau să păcătuim.
Când profetul Muhammed ﷺ spune: „...eu şi cei
care m-au urmat!”, el se referă la noi, urmașii săi, care îi urmăm calea și îi
împlinim Tradiția (Sunnah). Însă, oare îl urmăm noi cu adevărat? Cum ne va
recunoaște profetul Muhammed ﷺ în Ziua de Apoi, de
vreme ce nu ne-a văzut și nu ne-a auzit niciodată?
Conform tradiției autentice, profetul Muhammed ﷺ
îi va recunoaște pe toți cei care trimit binecuvântări (salawat) asupra sa, una
dintre formele zilnice fiind: „Allahumma Salli Ala Sayyidina Muhammed”. Așa cum
se menționează în hadis: Profetul Muhammed ﷺ
a spus: „Nu este cineva care să trimită salutări asupra mea,
fără ca Allah Preaînaltul să-mi înapoieze sufletul, pentru ca eu să îi pot
răspunde la salut.” (Sahih Abu Dawood)
Mai departe, versetul spune: „Şi spune celor cărora li s-a dat
Scriptura, precum şi celor în neştiinţă: «V-aţi supus lui Allah [îmbrăţişând
Islamul]?»”
Această întrebare retorică le este adresată celor care au trăit în timpul
Profetului Muhammed ﷺ — iudeii și creștinii
care au recunoscut autenticitatea sa. Deși, din punct de vedere lingvistic,
„cei în neștiință” sunt cei care nu știu să scrie sau să citească, în acest
context versetul se referă la persoana care l-a văzut și l-a auzit pe profetul Muhammed
ﷺ, realizând veridicitatea Islamului.
Supunerea față de Allah Preaînaltul nu înseamnă doar o mărturisire verbală,
ci presupune îmbrățișarea, practicarea și împlinirea Islamului în viața de zi
cu zi.
Credința înseamnă ceea ce se statornicește în sufletul omului și se
oglindește în fapte. Din păcate, trăim vremuri în care musulmanii se ascund în
spatele cerințelor pe care le are islamul (post, rugăciune,
pelerinaj), însă fac foarte multe fapte greșite și păcate. Sunt foarte multe
persoane care nu vor să înceapă a împlini rugăciunea sau alte acte de adorare
de frica păcatelor lor, de teama că nu vor continua sau pentru că nu se
consideră demni de a sta în fața lui Allah Preaînaltul.
De fapt, cine suntem noi să stăm în fața lui Allah Preaînaltul și
să cerem ceva sau să avem pretenții? Căci, dacă ne gândim mai bine, nimeni nu
este demn de a sta în fața lui Allah Preaînaltul, însă ideea nu se rezumă
la pretenții, ci Allah Preaînaltul ne poruncește: „Chemaţi-Mă
şi Eu vă voi răspunde!”, „Rugaţi-vă de iertare Domnului vostru,
căci El este Iertător [Ghaffar]”, și multe alte versete în care se
poruncește rugăciunea, postul, pelerinajul etc. Prin supunere față
de Allah Preaînaltul și prin împlinirea acestor porunci, omul va
putea fi demn de el însuși, de faptele lui și de actele de adorare împlinite.
Prin urmare, niciun păcat nu trebuie să împiedice împlinirea actelor de
adorare și niciun păcat nu trebuie să determine o persoană să se desconsidere
în fața lui Allah Preaînaltul atunci când împlinește rugăciunea,
căci Allah Preaînaltul se bucură ori de câte ori o persoană își cere
iertare, așa cum reiese din următorul hadis autentic:
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Mesagerul lui Allah
a spus: „Pe Cel în Mâna Căruia se află viața mea, dacă voi nu ați fi comis
păcate, Allah Preaînaltul v-ar fi dat la o parte și El v-ar fi înlocuit pe voi
cu oameni care ar fi comis păcate și apoi ar fi cerut iertare de la Allah, și
El i-ar fi iertat.” (Muslim)
Niciodată nu este prea târziu să ne căim la Allah
Preaînaltul pentru păcatele noastre, niciodată nu este prea târziu să ne
rugăm, să împlinim actele de adorare sau orice faptă bună, cât de mică sau
neînsemnată ni s-ar părea:
Abu Dharr (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a zis: „Să nu disprețuiți o faptă bună, oricât
de mică ar fi ea, căci din pricina ei, în adunarea fraților tăi (musulmani) cu
fața veselă vei merge.” (Muslim)
„Oricine
construiește o moschee de dragul lui Allah Preaînaltul, cât un cuib de vrabie
sau chiar mai mică, Allah Preaînaltul va construi pentru el o casă în
Paradis.” (Ibn Majah, Tirmidhi)
Şi dacă s-au supus, sunt bine călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta
este transmiterea [mesajului] şi Allah Preaînaltul este Cel care îi
Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir].
De unde începe supunerea și călăuzirea?
Cel călăuzit va fi cel care mai întâi se supune. De la Anas (Allah să-l
aibă în mila Sa!) avem relatarea în care profetul Muhammed ﷺ a spus:
„Dacă un
slujitor al Meu vine către Mine un pas, Eu mă duc către el un metru; și dacă
vine către Mine un metru, Eu merg către el distanța pe care el o cuprinde cu
ambele brațe întinse. Dacă el vine către Mine mergând, Eu mă întorc către el,
alergând.” (Bukhari)
Prin intermediul acestui verset, Allah Preaînaltul îi
transmite profetului Muhammed ﷺ că nu trebuie să își facă griji pentru cei care au aflat
adevărul, dar nu vor să se supună și întorc spatele acestui mesaj. Aceasta
deoarece el a fost însărcinat doar cu transmiterea mesajului, iar Allah
Preaînaltul vede absolut tot ceea ce fac slujitorii Săi.
Transmiterea mesajului pe care îl are islamul a fost sarcina
companionilor și a celor ce au urmat după ei, fiind și datoria noastră, a
tuturor musulmanilor, urmașii profetului Muhammed ﷺ. Dacă nu prin vorbe, această datorie se împlinește prin fapte,
etică și comportament. Este datoria noastră să avem grijă cum transmitem acest
mesaj și să fim responsabili față de această importantă sarcină moștenită de
la profetul Muhammed ﷺ: „Învățații
sunt moștenitorii Profeților; aceștia nu lasă moștenire dinari și nici dirhami
(bani), ci numai știința, iar cel ce o dobândește are parte de mare răsplată.”
Versetul mai exprimă, pe lângă sensurile explicate anterior, o latură
a profetului Muhammed ﷺ, și anume
tristețea. Profetul Muhammed ﷺ se întrista adeseori pentru persoanele dragi care nu au
dorit să îmbrățișeze islamul. Probabil că mulți dintre noi avem persoane
dragi care au ascultat mesajul, însă nu au dorit să îmbrățișeze această
religie, aceste valențe ale umanității, ori nu pot sau nu vor să împlinească
aceste cerințe islamice. Noi ne întristăm deoarece ne leagă de aceste persoane
diferite relații de familie sau de prietenie și ne-am dori să fim împreună atât
în această viață, cât și în Viața de Apoi. Însă, oricât ne-am dori, nu putem
face mai mult decât să prezentăm această religie, așa cum a făcut profetul
Muhammed ﷺ, și să facem dua, rugându-ne ca ele să
vadă adevărul și să îl urmeze, iar de minciună să se îndepărteze. Allahumma
amin!
Acest verset se adresează fiecăruia dintre noi: „...datoria ta este
transmiterea [mesajului]” (فَإِنَّمَا
عَلَيْكَ ٱلْبَلَغُ). Expune toate cerințele pe care le
are islamul în conduita, faptele și vorbele tale!
La finalul versetului, Allah Preaînaltul îi dă robului Său
speranță și liniște sufletească: „Allah este Cel care îi Vede Bine pe
robii Săi [Al-Basir]”. Faptul că Allah Preaînaltul ne numește
„robi” ne umple inima de mândrie și bucurie, fiindcă acest lucru înseamnă
demnitate și eliberarea de sub jugul tuturor celorlalte înrobiri.
Conștientizarea robului asupra faptului că Allah Preaînaltul vede tot
îl va ajuta pe acesta să nu cadă pradă disperării și să nu își piardă speranța,
fiindcă în Ziua de Apoi nimeni nu va fi nedreptățit. Allah
Preaînaltul va judeca cu dreptate absolută.
Exegeza Coranului
Profesor Demirel
Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
فَإِنْ حَآجُّوكَ فَقُلْ
أَسْلَمْتُ وَجْهِىَ لِلَّهِ وَمَنِ ٱتَّبَعَنِۗ وَقُل لِّلَّذِينَ أُوتُواْ
ٱلْكِتَبَ وَٱلْأُمِّيِّنَ ءَأَسْلَمْتُمْۚ فَإِنْ أَسْلَمُواْ فَقَدِ ٱهْتَدَواْۖ
وَّإِن تَوَلَّوْاْ فَإِنَّمَا عَلَيْكَ ٱلْبَلَغُۗ وَٱللَّهُ بَصِيرُۢ
بِٱلْعِبَادِ
20. Dacă ei se împotrivesc ţie, spune-le: „M-am supus
în faţa lui Allah, eu şi cei care m-au urmat!” Şi spune celor cărora li
s-a dat Scriptura, precum şi celor în neştiinţă: „V-aţi supus
lui Allah [îmbrăţişând Islamul]?” Şi dacă s-au supus, sunt bine
călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta este transmiterea [mesajului]
şi Allah este Cel care îi Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir].
În versetele anterioare, Allah
Preaînaltul ne-a prezentat caracteristicile credincioșilor — răbdarea,
sinceritatea, smerenia, căința și milostenia — și ne-a transmis că singura
religie acceptată de El este Islamul.
În acest verset, Allah
Preaînaltul ne vorbește despre cei care, deși și-au dat seama de adevăr, s-au
împotrivit acestuia: „Dacă ei se împotrivesc ţie...”
Cine sunt cei care s-au
împotrivit?
Oare este vorba despre cei din
tribul Quraiș, despre alte triburi care veneau la Medina sau strict despre
anumite persoane dintr-o anumită perioadă de timp? Mesajul este universal: el
vizează toate persoanele — din trecut, prezent sau viitor — care află acest
adevăr, dar nu îl recunosc și aleg să i se împotrivească.
Allah Preaînaltul se adresează profetului Muhammed ﷺ și îl îndeamnă să le
spună: „M-am supus în faţa lui Allah, eu şi cei care m-au urmat!”. Exprimarea
„mi-am supus fața” (أَسْلَمْتُ وَجْهِىَ)
nu se referă doar la o parte a corpului, ci semnifică întreaga ființă. Întâlnim
des acest mod de exprimare în Sfântul Coran; de exemplu, când Allah Preaînaltul
spune „Prosternați-vă!”, acea prosternare nu înseamnă doar atingerea pământului
cu fruntea, ci cuprinde întreaga rugăciune.
Allah Preaînaltul a subliniat
fața deoarece ea exprimă cel mai bine respectul în fața celui căruia îi vorbim.
Totodată, momentul în care omul se prosternează la rugăciune este clipa în care
se află cel mai aproape de Allah Preaînaltul, eliberându-se de orice subjugare
sau dependență.
Așa cum este menționat în hadisul
relatat de Abu Huraira, profetul Muhammed ﷺ
a spus:
„Cel mai aproape de Domnul său este robul atunci când se află în sujud (prosternare), deci înmulțiți du’a-ul (rugămintea) în acele momente.” (Muslim)
Suntem noi, oamenii, dependenți de Allah Preaînaltul?
Dacă fiecare dintre noi ar reuși să dobândească acel sentiment de
nimicnicie în fața Lui, ne-ar fi mult mai ușor să fim buni credincioși și ne-ar
fi foarte greu să încălcăm poruncile Sale sau să păcătuim.
Când profetul Muhammed ﷺ spune: „...eu şi cei
care m-au urmat!”, el se referă la noi, urmașii săi, care îi urmăm calea și îi
împlinim Tradiția (Sunnah). Însă, oare îl urmăm noi cu adevărat? Cum ne va
recunoaște profetul Muhammed ﷺ în Ziua de Apoi, de
vreme ce nu ne-a văzut și nu ne-a auzit niciodată?
Conform tradiției autentice, profetul Muhammed ﷺ
îi va recunoaște pe toți cei care trimit binecuvântări (salawat) asupra sa, una
dintre formele zilnice fiind: „Allahumma Salli Ala Sayyidina Muhammed”. Așa cum
se menționează în hadis: Profetul Muhammed ﷺ
a spus: „Nu este cineva care să trimită salutări asupra mea,
fără ca Allah Preaînaltul să-mi înapoieze sufletul, pentru ca eu să îi pot
răspunde la salut.” (Sahih Abu Dawood)
Mai departe, versetul spune: „Şi spune celor cărora li s-a dat
Scriptura, precum şi celor în neştiinţă: «V-aţi supus lui Allah [îmbrăţişând
Islamul]?»”
Această întrebare retorică le este adresată celor care au trăit în timpul
Profetului Muhammed ﷺ — iudeii și creștinii
care au recunoscut autenticitatea sa. Deși, din punct de vedere lingvistic,
„cei în neștiință” sunt cei care nu știu să scrie sau să citească, în acest
context versetul se referă la persoana care l-a văzut și l-a auzit pe profetul Muhammed
ﷺ, realizând veridicitatea Islamului.
Supunerea față de Allah Preaînaltul nu înseamnă doar o mărturisire verbală,
ci presupune îmbrățișarea, practicarea și împlinirea Islamului în viața de zi
cu zi.
Credința înseamnă ceea ce se statornicește în sufletul omului și se
oglindește în fapte. Din păcate, trăim vremuri în care musulmanii se ascund în
spatele cerințelor pe care le are islamul (post, rugăciune,
pelerinaj), însă fac foarte multe fapte greșite și păcate. Sunt foarte multe
persoane care nu vor să înceapă a împlini rugăciunea sau alte acte de adorare
de frica păcatelor lor, de teama că nu vor continua sau pentru că nu se
consideră demni de a sta în fața lui Allah Preaînaltul.
De fapt, cine suntem noi să stăm în fața lui Allah Preaînaltul și să cerem ceva sau să avem pretenții? Căci, dacă ne gândim mai bine, nimeni nu este demn de a sta în fața lui Allah Preaînaltul, însă ideea nu se rezumă la pretenții, ci Allah Preaînaltul ne poruncește: „Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde!”, „Rugaţi-vă de iertare Domnului vostru, căci El este Iertător [Ghaffar]”, și multe alte versete în care se poruncește rugăciunea, postul, pelerinajul etc. Prin supunere față de Allah Preaînaltul și prin împlinirea acestor porunci, omul va putea fi demn de el însuși, de faptele lui și de actele de adorare împlinite.
Prin urmare, niciun păcat nu trebuie să împiedice împlinirea actelor de
adorare și niciun păcat nu trebuie să determine o persoană să se desconsidere
în fața lui Allah Preaînaltul atunci când împlinește rugăciunea,
căci Allah Preaînaltul se bucură ori de câte ori o persoană își cere
iertare, așa cum reiese din următorul hadis autentic:
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Mesagerul lui Allah
a spus: „Pe Cel în Mâna Căruia se află viața mea, dacă voi nu ați fi comis
păcate, Allah Preaînaltul v-ar fi dat la o parte și El v-ar fi înlocuit pe voi
cu oameni care ar fi comis păcate și apoi ar fi cerut iertare de la Allah, și
El i-ar fi iertat.” (Muslim)
Niciodată nu este prea târziu să ne căim la Allah
Preaînaltul pentru păcatele noastre, niciodată nu este prea târziu să ne
rugăm, să împlinim actele de adorare sau orice faptă bună, cât de mică sau
neînsemnată ni s-ar părea:
Abu Dharr (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a zis: „Să nu disprețuiți o faptă bună, oricât
de mică ar fi ea, căci din pricina ei, în adunarea fraților tăi (musulmani) cu
fața veselă vei merge.” (Muslim)
„Oricine
construiește o moschee de dragul lui Allah Preaînaltul, cât un cuib de vrabie
sau chiar mai mică, Allah Preaînaltul va construi pentru el o casă în
Paradis.” (Ibn Majah, Tirmidhi)
Şi dacă s-au supus, sunt bine călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta
este transmiterea [mesajului] şi Allah Preaînaltul este Cel care îi
Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir].
De unde începe supunerea și călăuzirea?
Cel călăuzit va fi cel care mai întâi se supune. De la Anas (Allah să-l
aibă în mila Sa!) avem relatarea în care profetul Muhammed ﷺ a spus:
„Dacă un
slujitor al Meu vine către Mine un pas, Eu mă duc către el un metru; și dacă
vine către Mine un metru, Eu merg către el distanța pe care el o cuprinde cu
ambele brațe întinse. Dacă el vine către Mine mergând, Eu mă întorc către el,
alergând.” (Bukhari)
Prin intermediul acestui verset, Allah Preaînaltul îi
transmite profetului Muhammed ﷺ că nu trebuie să își facă griji pentru cei care au aflat
adevărul, dar nu vor să se supună și întorc spatele acestui mesaj. Aceasta
deoarece el a fost însărcinat doar cu transmiterea mesajului, iar Allah
Preaînaltul vede absolut tot ceea ce fac slujitorii Săi.
Transmiterea mesajului pe care îl are islamul a fost sarcina companionilor și a celor ce au urmat după ei, fiind și datoria noastră, a tuturor musulmanilor, urmașii profetului Muhammed ﷺ. Dacă nu prin vorbe, această datorie se împlinește prin fapte, etică și comportament. Este datoria noastră să avem grijă cum transmitem acest mesaj și să fim responsabili față de această importantă sarcină moștenită de la profetul Muhammed ﷺ: „Învățații sunt moștenitorii Profeților; aceștia nu lasă moștenire dinari și nici dirhami (bani), ci numai știința, iar cel ce o dobândește are parte de mare răsplată.”
Versetul mai exprimă, pe lângă sensurile explicate anterior, o latură
a profetului Muhammed ﷺ, și anume
tristețea. Profetul Muhammed ﷺ se întrista adeseori pentru persoanele dragi care nu au
dorit să îmbrățișeze islamul. Probabil că mulți dintre noi avem persoane
dragi care au ascultat mesajul, însă nu au dorit să îmbrățișeze această
religie, aceste valențe ale umanității, ori nu pot sau nu vor să împlinească
aceste cerințe islamice. Noi ne întristăm deoarece ne leagă de aceste persoane
diferite relații de familie sau de prietenie și ne-am dori să fim împreună atât
în această viață, cât și în Viața de Apoi. Însă, oricât ne-am dori, nu putem
face mai mult decât să prezentăm această religie, așa cum a făcut profetul
Muhammed ﷺ, și să facem dua, rugându-ne ca ele să
vadă adevărul și să îl urmeze, iar de minciună să se îndepărteze. Allahumma
amin!
Acest verset se adresează fiecăruia dintre noi: „...datoria ta este
transmiterea [mesajului]” (فَإِنَّمَا
عَلَيْكَ ٱلْبَلَغُ). Expune toate cerințele pe care le
are islamul în conduita, faptele și vorbele tale!
La finalul versetului, Allah Preaînaltul îi dă robului Său speranță și liniște sufletească: „Allah este Cel care îi Vede Bine pe robii Săi [Al-Basir]”. Faptul că Allah Preaînaltul ne numește „robi” ne umple inima de mândrie și bucurie, fiindcă acest lucru înseamnă demnitate și eliberarea de sub jugul tuturor celorlalte înrobiri. Conștientizarea robului asupra faptului că Allah Preaînaltul vede tot îl va ajuta pe acesta să nu cadă pradă disperării și să nu își piardă speranța, fiindcă în Ziua de Apoi nimeni nu va fi nedreptățit. Allah Preaînaltul va judeca cu dreptate absolută.
Exegeza Coranului
Profesor Demirel
Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu