Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
Profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
شَهِدَ
ٱللَّهُ أَنَّهُۥ لَآ إِلَهَ إِلَّا هُوَ وَٱلْمَلَئِكَةُ وَأُوْلُواْ ٱلْعِلْمِ قَآئِمَۢا
بِٱلْقِسْطِۚ لَآ إِلَهَ إِلَّا هُوَ ٱلْعَزِيزُ ٱلْحَكِيمُ
18. Allah mărturiseşte că nu
există altă divinitate în afară de El. Şi îngerii şi cei înzestraţi cu ştiinţă
[mărturisesc] cu dreptate că: „Nu există altă divinitate afară de El,
Atotputernicul, Înţeleptul [Al-Aziz, Al-Hakim]”
Un verset care
scoate în evidență شَهِدَ ٱللَّهُ (shahida-Allah)
— mărturia lui Allah subhanahu wa ta'ala. Allah Însuși declară că nu există
altă divinitate în afară de El, Atotputernicul. Cine ar putea fi un martor mai
de încredere decât Allah, care deține cunoașterea absolută și a creat omul și
Universul?
Să privim în
ansamblu asupra conceptului de mărturie! Pentru a putea depune mărturie, o
persoană trebuie să întrunească anumite condiții, de exemplu vârsta, anumite
calități și capacități, iar aceste lucruri sunt foarte bine definite în cărțile
de jurisprudență islamică. Savanții au spus că se acceptă mărturia unui
musulman în fața unui cadiu (judecător) dacă acesta are o credință bună, este
demn de încredere, nu înșală, nu minte și are un comportament exemplar. De
asemenea, el trebuie să fie cunoscut în societate ca un om de bună credință, să
dețină capacitatea de a înțelege lucrurile, de a distinge binele de rău și
adevărul de minciună, să aibă discernământ, raționament și moderație. Versetul
nu ne prezintă omul care depune mărturie, ci mărturia Creatorului oamenilor.
Astăzi nu vorbim despre acceptarea sau neacceptarea condițiilor ce trebuie
îndeplinite de o persoană pentru a putea fi martor pentru sau împotriva altei
persoane, ci de nivelul de încredere pe care noi îl avem față de Allah
subhanahu wa ta'ala. Dacă Însuși Allah a fost Cel care a subliniat această
mărturie, înseamnă că nimeni nu mai poate avea vreo îndoială asupra faptului că
nu există altă divinitate în afară de El, Atotputernicul.
Îngerii
mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah. Ei au fost creați
de Allah din lumină, înaintea creării jinnilor și a omenirii. Aisha (Allah să
fie mulțumit de ea) a relatat că profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa) a spus: „Îngerii sunt creați din lumină, jinni sunt creați
din foc fără fum, iar omenirea a fost creată din ceea ce vi s-a spus.” (Sahih
Muslim)
Credința în îngeri
face parte din cele șase principii ale credinței islamice, iar cine neagă
existenţa lor devine necredincios pentru că dezminte ceea ce a transmis Allah
Preaînaltul, Profetul ﷺ şi comunitatea musulmană. Îngerii — مَلَائِكَة (Mala'ikah) — sunt
creaturi invizibile, sunt slujitorii lui Allah și îndeplinesc necondiționat
poruncile Lui Preaînaltul. Oare de ce au fost menționați îngerii în acest
verset alături de Însuși Creatorul lor? În momentul în care există un număr
mare de persoane care depun mărturie pentru sau împotriva cuiva, acea mărturie
devine mult mai veridică. Îngerii au fost menționați fiindcă nu știu să mintă,
să înșele, nu au gânduri ascunse sau voință proprie; ei se supun doar
poruncilor lui Allah subhanahu wa ta'ala.
Allah Preaînaltul
l-a trimis pe îngerul Jibril (pacea lui Allah fie asupra sa) la mulți profeți
înaintea profetului Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa),
iar despre acești profeți putem citi în Sfântul Coran. Există mulți îngeri; ei
sunt diferiți și îndeplinesc sarcini diferite. Ei notează tot ceea ce facem sau
spunem, acțiunile noastre bune și rele. Un musulman crede în toți îngerii lui
Allah subhanahu wa ta'ala, în numele lor, în sarcinile și în descrierea lor:
·
Îngerul Jibril (as) este
însărcinat cu transmiterea revelaţiei de la Allah Preaînaltul la profeţi.
·
Israfil (as) este
însărcinat cu suflatul în trâmbiţă în Ziua Judecăţii, după care toate făpturile
vor învia. Mujahid a spus: „Trâmbiţa — الصُّور (As-Sur) — este precum un corn.” Zajra a
spus: „Precum un strigăt — صَيْحَة (sayha)!”. Ibn Abbas a zis: „An-Naqur este
As-Sur (Cornul sau trâmbiţa); Ar-Rajifa (prima suflare); Ar-Radifa (a doua
suflare).” (Sahih al-Bukhari).
Într-o altă relatare, Profetul (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus că din momentul în care Allah
l-a însărcinat pe îngerul Israfil (pacea lui Allah fie asupra sa) cu suflatul
în trâmbiţă în Ziua Judecăţii, acesta stă cu ochii ațintiți către Tronul lui
Allah precum doi luceferi și nu clipește, de frică ca Allah să nu îi
poruncească chiar în acel moment să sufle în trâmbiţă.
·
Mikail este însărcinat
cu culturile pământului și cu ploaia ce dă viaţă pământului.
·
Malik este însărcinat
cu Focul (Iadul).
·
Ridwan este însărcinat
cu Paradisul, dar numele său nu este atât de sigur și de autentic cum este cel
al lui Malik, îngerul însărcinat cu Iadul.
·
Munkar și Nakir (pacea lui Allah
fie asupra lor) sunt cei doi îngeri care îl vor lua la întrebări pe om în
mormânt. Ei îl vor întreba despre Stăpânul lui, despre religia lui și despre
Profetul lui.
·
Azrail este considerat
Îngerul Morţii, cu toate că nu avem o relatare autentică despre numele lui și
nici în Coran nu este menționat acest nume. Savanții din religiile precedente
profetului Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-au
numit Azrail.
Se naște însă
întrebarea: este bine ca musulmanii să folosească acest nume în islam, avem
voie să acceptăm anumite noțiuni sau povestiri din alte religii?
Profetul Muhammed ﷺ ne
răspunde la această întrebare: dacă sunt relatări autentice, care până în ziua
de astăzi au un șir de relatatori neîntrerupt și asupra cărora nu există nicio
îndoială din punct de vedere comportamental și al memoriei, putem lua în
considerare și aplica în religia noastră aceste noțiuni, povestiri sau
întâmplări, atât timp cât ele nu contravin religiei islamice. De exemplu, nu
este indicat să postim așa cum postea profetul Musa (pacea lui Allah fie asupra
sa), iar în ceea ce privește rugăciunea, nu ne putem ruga așa cum se ruga
profetul Isa (pacea lui Allah fie asupra sa), atât timp cât profetul Muhammed
(pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus foarte clar: „Rugați-vă așa cum m-ați văzut pe
mine rugându-mă!”. Prin
urmare, este permis a se prelua din alte religii doar acele noțiuni ce țin de
bunul comportament, iar în islam deținem foarte multe relatări și versete ce
descriu viața profetului Isa și a lui Musa (pacea lui Allah fie asupra lor).
Cine sunt acei
oameni înzestrați cu știință care au depus această mărturie: „Nu există altă
divinitate în afară de Allah”?
Primul verset din
Sfântul Coran, pe care îngerul Jibril l-a adus profetului Muhammed (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), a fost: Iqra' bismi Rabbika-lladhi
khalaq — „Citește! În numele Domnului tău care a creat...” (Surat Al-'Alaq
96:1).
Încă de la
începuturile sale, civilizația islamică s-a dezvoltat prin cunoaștere, de aceea
comunitatea musulmană de astăzi ar trebui să fie o comunitate a cunoașterii.
Civilizația islamică a determinat realizări mărețe, iar în ceea ce privește
arta, arhitectura, știința și cultura, islamul a avut o contribuție strălucită.
Musulmanii au
considerat căutarea cunoştinţelor o îndatorire religioasă. Ei au inventat
noțiunea de Universitate sau Instituție de școlarizare și au creat dreptul și,
mai apoi, obligația oamenilor de a studia. Considerând abilitatea de a citi ca
fiind o nevoie fundamentală, ei au înființat toate tipurile de şcoli, în timp
ce în Europa alfabetizarea era un monopol al clerului. Astfel a luat naștere o
societate unică, bazată pe instruire. În timp ce prin secolul al VII-lea
principalele civilizații antice erau în declin și Europa se afla în Evul Mediu,
expansiunea islamului era cuprinsă de entuziasm intelectual și cultural. Totul
se concentra asupra cunoașterii, iar Coranul a fost un stimulent foarte
puternic în acest sens.
Cuvântul ilm
(cunoaștere, știință) apare în Coran de aproximativ 750 de ori și este unul
dintre cele mai repetate cuvinte din Tradiția profetului Muhammed (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa).
În secolele
timpurii ale islamului, cercetătorii musulmani credeau cu tărie că străduința,
cunoaşterea și evlavia îmbunătățesc viața atât pe pământ, cât și în Lumea de
Apoi. Învățarea a fost evidenţiată în Coran, în învățăturile și practica
profetului Muhammed ﷺ și ale succesorilor săi.
Din păcate, astăzi
nu ne mai putem bucura de același respect de care s-au bucurat savanții
musulmani în trecut. Se pare că acest verb imperativ - Iqra' - din primul verset al Sfântului Coran
trimis de Allah pe pământ a fost înlăturat din viața musulmanului sau chiar
uitat. Ne-am închis în moschei, rezumându-ne doar la rugăciune, la citirea
Coranului sau la post; am scos islamul din viața noastră și îl practicăm doar
în moschee.
Islamul nu
înseamnă doar rugăciune, post sau pelerinaj.
Islamul este un
mod complet de viață care cuprinde toate sferele existenței umane. El nu se
limitează la nevoile parțiale, ci este un mod de viață care depășește toate
barierele pentru a interacționa cu nevoile oamenilor, atât în această viață,
cât și în Viața de Apoi. De asemenea, nu trebuie să desconsiderăm nici cel mai
mic lucru menționat în Sunnah Profetului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa), ci trebuie să ne străduim să punem în practică această Tradiție,
căci doar așa vom putea ajunge să facem parte din comunitatea „Iqra'”. Trebuie
să acordăm importanță cunoașterii și studiilor în orice domeniu, nu neapărat în
domeniul teologic. Așa cum în comunitate există un medic, de exemplu, trebuie
să existe și un brutar, cum există un mecanic, trebuie să existe și un inginer
și așa mai departe.
Unde sunt acești
musulmani însetați de cunoaștere? Unde sunt acele școli sau universități cu
care s-a mândrit și s-a dezvoltat comunitatea musulmană de la începuturile
islamului? Unde sunt elevii și studenții care pe vremuri studiau în Levant sau
Bagdad, în Cairo sau Andaluzia?
Cunoașterea este
elementul esențial necesar punerii în practică a acestei religii, islamul.
Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus că
diferența dintre rugăciunea împlinită de o persoană care a moștenit islamul și
rugăciunea împlinită de o persoană care deține cunoaștere este precum diferența
dintre el ﷺ
și o persoană care am un minim de credință. Într-o altă relatare, profetul
Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a vorbit despre
diferența punerii în practică a islamului de către un savant și o persoană care
împlinește islamul din „auzite”, fără a învăța sau a cerceta această religie.
El a spus că este precum diferența dintre strălucirea unei stele mici și
strălucirea lunii într-o noapte cu cer senin. El ﷺ a mai
spus că știința este obligatorie pentru fiecare dintre noi.
Islamul cere
oamenilor să se străduiască să învețe cât mai mult și să îi învețe pe ceilalți,
ca o modalitate de a ajunge în Jannah (Paradis). Referitor la obligativitatea
studiului și a căutării cunoașterii, Profetul (pacea și binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa) a mai spus:
„Oricine vine la moscheea mea (din
Medina) şi a venit aici doar pentru a învăţa sau a vorbi despre ceva bun, va
avea acelaşi loc pe care un Mujahid îl ocupă în faţa lui Allah.”
„Oricui alege o cale prin care caută
ştiinţa, Allah îi va uşura calea care conduce spre Jannah...”
De asemenea,
islamul a interzis ca formele de cunoaștere să fie oprite, deoarece este o
obligație pentru fiecare persoană să caute știința: „Oricui opreşte căutarea ştiinţei i
se va pune o botniţă din foc în Ziua Judecăţii.”
Oare de ce Allah a
pus această greutate enormă pe umerii savanților?
Savanții sunt cei
care îl cunosc cel mai bine pe Allah subhanahu wa ta'ala. Cel care îl cunoaște
pe Creatorul său va împlini o rugăciune deosebită, iar cel care cunoaște
creația lui Allah va fi cel care îl va recunoaște cel mai ușor pe Creator. Unul
dintre profesorii cu care am studiat spunea că știința este de două feluri:
știința Coranului, care te învață cum să îl cunoști pe Allah, și știința
creației lui Allah subhanahu wa ta'ala. Toate științele din ziua de astăzi,
indiferent că vorbim despre anatomie, geografie, fizică sau chimie, ne indică
existența Unicului Creator, Allah, Singurul ce merită a fi adorat.
Un cuvânt foarte atent ales din acest verset este قَائِمًا بِالْقِسْطِ (qa'imam bil-qist) — cu dreptate — și se referă la acei savanți sinceri și onești, care sunt dedicați credinței și cercetării acesteia. În contrast cu aceștia, există savanți care, deși sunt convinși de adevăr, nu îl acceptă și încearcă să îl acopere cu minciună, iar aceștia sunt adevărații kafiri¹.
Atotputernicul,
Înţeleptul — Al-Aziz, Al-Hakim²
Legat de acest
verset, este relatat de la Az-Zubayr ibn Al-Awwam, care a spus că l-a auzit pe
profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) când se
afla la Arafat, că după recitarea acestui verset a spus: „Și eu sunt dintre cei
care fac mărturie, ya Rabbil Alamin!”.
___________________________________
¹consultați sensul cuvântului „kafir” în versetul 4, respectiv 10
²consultați explicația despre putere și înțelepciune din versetul 6
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu