Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în Ziua de Apoi, asupra
companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în
Ziua de Apoi!
ٱلَّذِينَ يَقُولُونَ رَبَّنَآ إِنَّنَآ ءَامَنَّا
فَٱغْفِرْ لَنَا ذُنُوبَنَا وَقِنَا عَذَابَ ٱلنَّار
16. Care zic: „Doamne,
noi credem! Iartă-ne nouă greşalele noastre şi fereşte-ne pe noi de chinurile
Focului!”
În
versetele anterioare, Allah ne-a descris acea comunitate de oameni care se tem
și se căiesc, cărora El Preaînaltul le va dărui în Ziua de Apoi „grădini pe sub
care curg pâraie” și mulțumirea lui — رِضْوَانٌ مِّنَ ٱللَّهِ (ridwanun mina-Llah). Caracteristicile
acestora sunt descrise în acest verset:
Cei
care spun رَبَّنَآ
إِنَّنَآ ءَامَنَّا (Rabbana innana amanna) — Doamne, noi credem!: Termenul innana este format din două părți: „in”, care întărește afirmația verbului ce
urmează în propoziție, și sufixul „na”, provenit de la
pronumele personal „nahnu” (noi).
Innana amanna
înseamnă „cu siguranță noi credem - în Allah, în profetul Muhammed (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), în toți profeții trimiși înaintea lui
și în Cartea revelată prin profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa). Când aceste aspecte se statornicesc în sufletul omului, el
devine parte din cei menționați în verset care spun: „Doamne, cu siguranță noi
credem!”.
Primul
lucru pe care un credincios ar trebui să îl ceară de la Allah după această
mărturisire de credință este ceea ce El Preaînaltul ne spune în continuarea
versetului:
„Iartă-ne nouă greșelile noastre” — فَٱغْفِرْ
لَنَا ذُنُوبَنَا (faghfir lana dhunubana): Când omul se căiește
în fața lui Allah, el se căiește pentru un lucru greșit comis față de El
Preaînaltul sau față de oameni; astfel, omul va cere iertare atât Creatorului,
cât și semenilor săi.
„Ferește-ne pe noi de chinurile Focului!” — قِنَا عَذَابَ ٱلنَّارِ (qina 'adhaban-nar): Pentru ca omul să fie
determinat să se căiască și să îi pară rău pentru greșelile sale, acesta
trebuie să fie motivat de ceva.
O
caracteristică importantă ce definește motivarea unei persoane de a împlini
fapte bune este dărnicia — actul de a oferi cuiva un cadou sau o răsplată.
Descrierea Paradisului din versetele anterioare și a binecuvântărilor ce îl
așteaptă pe credincios în Rai ar trebui să constituie o motivație puternică
pentru a săvârși fapte bune. Însă, dacă aceste oferte ale lui Allah nu au fost
bine percepute, atunci credinciosului i se oferă posibilitatea de a-i cere lui
Allah să îl protejeze de focurile Iadului.
Fiecare
om are perioade în viață în care fie dă ascultare mai mult temerilor, fie se
bazează doar pe recompensele promise de Allah; totuși, calea de mijloc este
ideală și recomandată în islam. Omul nu ar trebui să cadă în prăpastia
disperării sau să fie lipsit de speranță, dar nici să „doarmă” liniștit,
gândindu-se că Allah a promis iertarea tuturor păcatelor și va trece cu vederea
toate faptele sale.
Aceste
versete înțelepte îi oferă speranță credinciosului și îl trec de la dorința de
a câștiga grădinile Paradisului la o stare superioară: dorința pentru
mulțumirea și Fața lui Allah Preaînaltul. Toate aceste dorințe sunt filtrate
prin starea de conștientizare la care Allah îl cheamă pe om, amintindu-i de
frica de Allah, de focurile Iadului și de pedepsele aspre din Ziua Judecății.
Mărturisirea
„Doamne, cu siguranță noi credem!” nu trebuie să rămână doar la nivel verbal,
ci trebuie să se oglindească în fapte. Pentru a scoate în evidență această
latură practică, au fost pogorâte următoarele versete în care vom găsi
descrierea unui bun musulman.
ٱلصَّبِرِينَ وَٱلصَّدِقِينَ وَٱلْقَنِتِينَ
وَٱلْمُنفِقِينَ وَٱلْمُسْتَغْفِرِينَ بِٱلْأَسْحَارِ
17. [Aceştia sunt] cei
răbdători, cei sinceri, cei smeriţi, cei care dau milostenie, cei care cer
iertare înainte de revărsatul zorilor.
Cele cinci caracteristici ale unui bun musulman, care scot în evidență
latura practică descrisă în versetul anterior, sunt: răbdarea, sinceritatea,
smerenia, căința și generozitatea.
الصَّابِرِينَ —
as-sabirin — cei răbdători
În foarte multe versete din Sfântul Coran, Allah spune: „Și Allah este cu
cei răbdători!”. Răbdarea este un rod al credinței pe care Allah subhanahu wa
ta'ala îl sădește în inima credinciosului, de aceea vom observa că unii oameni
au un nivel al răbdării mult mai ridicat față de alții.
Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a
caracterizat răbdarea și a spus că ea apare la prima confruntare sau provocare,
atunci când omul primește primul șoc al durerii, al necazului sau al
nenorocirii. Acest lucru reiese din următoarea relatare: Anas (Allah să-l aibă
în mila sa) a relatat că Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa) trecea pe lângă o femeie ce plângea lângă un mormânt și i-a zis: „Teme-te de Allah și ai răbdare!”. Ea a spus: „Nu te
apropia de mine! Nenorocirea mea nu s-a întins asupra capului tău și tu nu ai
cunoștință de ea”. Mai târziu, femeii i s-a spus că acela a fost Profetul
(pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și atunci ea a venit la ușa
lui, dar nu a găsit niciun păzitor. Ea a zis: „O, Profet al lui Allah! Nu am
știut de tine”. Trimisul lui Allah a zis: „Răbdarea este primită cum se cuvine
doar atunci când durerea lovește pentru prima oară.” (Convenit). Într-o
altă versiune din Sahih Muslim se specifică: „Femeia plângea după fiul ei.”
În era preislamică, oamenii obișnuiau să practice jelitul cu voce tare
pentru un mort și lovirea cu palmele peste obraji, însă profetul Muhammed
(pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a interzis aceste
manifestări. Ibn Mas'ud (Allah să-l aibă în mila sa) a relatat că Trimisul lui
Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: „Cel ce își lovește obrajii, își sfâșie hainele și
urmează căile și obiceiurile din Zilele Întunericului nu este de-al nostru.”
(Convenit)
Savanții au spus că există trei tipuri de răbdare:
- Răbdarea pe care trebuie să o aibă omul în împlinirea actelor de
adorare: de exemplu, în zilele de post lungi și călduroase, la rugăciune,
în pelerinaj etc. Acest tip de răbdare este elementar, deoarece acestea
reprezintă obligațiile unui musulman și poruncile lui Allah.
- Răbdarea atunci când trebuie să se abțină de la păcate și să evite
faptele rele, dar și răbdarea în fața nedreptății sau a răutății
semenilor.
- Răbdarea în fața grijilor, a nenorocirilor sau a greutăților pe care
Allah le trimite asupra omului, adică răbdarea în fața destinului, iar
acesta este cel mai greu tip de răbdare.
Oricât de greu ar fi, omul trebuie să fie mulțumit cu ceea ce a primit,
bun sau rău, în destinul său, însă fără acea supunere oarbă care l-ar putea
determina să nu se mai străduiască pe calea lui Allah. De exemplu, sărac fiind,
el să nu mai vrea să muncească, spunând că așa i-a scris Allah și nu are rost
să se mai străduiască. Este obligația omului să depună și cel mai mic efort
până în ultima clipă a vieții sale, fiindcă nu știe ceea ce Allah i-a scris.
Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă Ora (Ziua Judecăţii) vine atunci când unul dintre
voi ţine în mână un răsad de palmier (ce urmează a fi plantat), atunci, dacă îl
poate planta înainte ca Ceasul să vină, trebuie să o facă.” (Sahih
al-Bukhari)
Religia islamică nu se reduce doar la vorbe; islamul este o religie a
acțiunii, a faptei. Răbdarea nu este doar o acțiune a corpului, ci este o
acțiune a inimii, căci și inima împlinește fapte precum corpul; faptele
corpului sunt, de fapt, extensii ale intenției inimii de a împlini fapte.
Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a
spus într-un hadis că cel mai bun dintre oameni este cel care rabdă în fața
destinului și a comunității în care trăiește. Când a fost întrebat dacă este
bine ca cineva să se retragă într-un loc liniștit pentru a-l adora pe Allah, în
loc să înfrunte greutățile sau răutățile semenilor săi, Profetul (pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus că este mai bine ca o persoană
să facă parte din comunitate și să încerce să fie un element pozitiv în acea
comunitate. Fiecare dintre noi are obligația de a fi un element pozitiv în
societate, indiferent de țara în care trăiește.
الصَّادِقِينَ —
as-sadiqina — cei sinceri
Orice faptă care nu este împlinită pentru mulțumirea lui Allah nu are
nicio valoare. Rugăciunea împlinită fără sinceritate nu are nicio valoare, la
fel și postul, pelerinajul, zakatul sau sadaqa. O rugă a profetului Muhammed
(pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) era: „O, Allah! Dăruiește-ne
sinceritate atât în vorbe, cât și în fapte!”.
Să fim sinceri față de Allah, față de oameni și față de noi înșine. Pe
Allah subhanahu wa ta'ala nu îl putem minți, însă pe oameni și pe noi înșine,
da. În Ziua Judecăţii, oamenii vor încerca să îl mintă pe Allah, însă nu vor
putea. Allah subhanahu wa ta'ala nu le va permite și va porunci membrelor
corpului (ochii, limba, mâinile, picioarele, urechile etc.) să vorbească în
locul lor.
الْقَانِتِينَ —
al-qanitina — cei smeriți
Acest termen este pluralul lui qanit, rădăcina adjectivului kunut, care înseamnă teamă,
smerenie și speranță în Allah. Smerenia nu este un lucru pe care Allah îl dă
oamenilor, ci un sentiment, un gust al credinței care se obține prin împlinirea
actelor de adorare și a faptelor bune, prin căință față de greșeli și păcate,
prin răbdare, sinceritate și prin următoarea caracteristică despre care urmează
să vorbim — oferirea daniei.
الْمُنْفِقِينَ —
al-munfiqina — cei darnici în milostenie
A fi darnic pentru Allah subhanahu wa ta'ala este o caracteristică
deosebită a unui dreptcredincios. Dărnicia nu se rezumă doar la oferirea daniei
care constă într-o anumită sumă de bani. Oamenii pot fi darnici prin firea lor,
prin exercițiul dărniciei, pot fi darnici cu sentimentele lor față de alții, cu
știința sau cu timpul oferit, cu vorbele bune oferite altor persoane și prin
care reușesc să sădească încredere în inimile acestora, sau prin salutul
islamic și zâmbetul oferit semenilor.
Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne-a
îndemnat: „A zâmbi în compania fratelui tău reprezintă milostenie. Impunerea
săvârşirii de fapte bune şi împiedicarea păcătuirii reprezintă milostenie.
Călăuzirea cuiva pe calea cea dreaptă înseamnă milostenie. Îndepărtarea
obstacolelor de pe drum, precum ghimpii şi oasele, reprezintă milostenie. A
turna apă din vasul tău în vasul fratelui tău reprezintă milostenie. A ghida o
persoană cu probleme de vedere reprezintă milostenie pentru tine.” (Sahih
al-Bukhari)
الْمُسْتَغْفِرِينَ —
al-mustaghfirina — cei care cer iertare
Acest termen provine de la ghafara, care înseamnă „a ierta”. Am explicat
în lecțiile anterioare că atunci când Allah folosește acest verb, el are sensul
de iertare a tuturor păcatelor. Însă această iertare nu se obține oricând și
oricum, ci există o etică a istighfarului, momente de timp speciale, precum și
cuvinte și fapte pecetluitoare ale acestui istighfar.
Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) își
cerea iertare de la Allah subhanahu wa ta'ala mai mult de șaptezeci de ori pe
zi: „Cu adevărat, îi cer lui Allah iertare mai mult de șaptezeci de ori pe zi.”
(Sahih al-Bukhari). Iar într-o altă relatare, profetul Muhammed ﷺ
îi îndemna pe companioni să împlinească istighfar mai mult de o sută de ori pe
zi.
Condiția cea mai importantă a istighfarului este sinceritatea, iar pentru
conștientizarea păcatelor Allah ne cere să fim dintre cei care își cer iertare
— al-mustaghfirina. În acest sens, Allah
Preaînaltul specifică o anumită perioadă de timp: înainte de revărsatul
zorilor. Profetul Muhammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa)
împlinea istighfar în ultima treime a nopții, când Allah Preaînaltul coboară în
cerul pământului, în a treia parte a fiecărei nopți, și cheamă: „Cine îmi
cere iertare pentru a-l ierta? Cine își dorește ceva, pentru a-i da?”.
Exegeza Coranului – profesor Demirel
Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu