Surat Al 'Imran 3:146 - 148

Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

وَكَأَيِّنْ مِنْ نَبِيٍّ قَاتَلَ مَعَهُ رِبِّيُّونَ كَثِيرٌ فَمَا وَهَنُوا لِمَا أَصَابَهُمْ فِي سَبِيلِ اللَّهِ وَمَا ضَعُفُوا وَمَا اسْتَكَانُوا ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الصَّابِرِينَ

146. Câţi profeţi au luptat - şi laolaltă cu ei nenumăraţi ucenici – şi nu au slăbit în faţa loviturilor pe care le-au primit pe calea lui Allah! Nu au slăbit şi nu au cedat niciodată! Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!

În acest verset, Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre un canon al acestui univers, un fenomen care li se întâmplă, li s-a întâmplat și li se va întâmpla tuturor celor care merg pe drumul credinței, al dreptății și al adevărului.

În primul rând, Allah Preaînaltul se adresează profetului Muhammed ﷺ, deoarece textul a fost pogorât pentru a aminti de bătălia de la Uhud. Această înfruntare a înregistrat victoria musulmanilor asupra mekanilor până în momentul în care arcașii musulmani nu au mai respectat porunca Profetului ﷺ de a nu-și părăsi sub nicio formă pozițiile. Acest fapt a constituit o mare pierdere pentru credincioși și a dus la transformarea victoriei într-o înfrângere dureroasă.

În al doilea rând, versetul descrie modul în care unii dintre companionii Profetului ﷺ au realizat ce înseamnă frica de moarte și au conștientizat natura încercărilor venite din partea lui Allah Preaînaltul. El li se adresează deopotrivă acestora, spunându-le că atât ei, cât și toți cei care îi vor urma, vor fi supuși unor încercări similare, cu condiția esențială ca ele să fie îndurate „pe calea lui Allah”. Așa cum am menționat în lecțiile anterioare, orice tristețe, mâhnire, durere, boală sau grijă — până și înțepătura unui spin — va șterge din păcatele credinciosului sau îl va înălța pe cele mai înalte trepte ale Paradisului.

Profeții au avut întotdeauna de suferit din cauza comunităților lor, iar această soartă nu le este rezervată doar lor, ci tuturor oamenilor care îi îndeamnă pe ceilalți către bine. Acesta este un canon pe care Allah Preaînaltul l-a stabilit pe pământ pentru toți cei care cheamă la virtute. Prin urmare, vom vedea mereu că aceia care încearcă să îi învețe pe ceilalți ce înseamnă dreptatea și adevărul vor fi persecutați, îndepărtați și nedreptățiți. Mulți dintre cei care au avut curajul de a susține adevărul în fața oprimatorilor au fost închiși, privați de drepturi sau omorâți. Canonul luptei dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, va exista până în Ziua de Apoi.

Poate unii dintre noi se întreabă de ce Allah subhanahu wa taala permite nedreptatea și minciuna, deși El Preaînaltul  ar putea face ca dreptatea și adevărul să pună stăpânire pe toți oamenii. Răspunsul este că, prin existența celor două tabere — cei care cheamă către bine și cei care îndeamnă către rău — Allah îi încearcă pe oameni. Omul credincios, văzându-l pe cel care tăgăduiește, se va înălța în credință, iar cel necredincios, observându-l pe cel credincios, va avea posibilitatea de a se căi pentru păcatele sale și de a reveni pe calea cea dreaptă. Astfel, este crucial ca oamenii credincioși să fie întotdeauna de partea dreptății și să fie permanent pregătiți să îi ajute pe cei nedreptățiți.

Prin urmare, versetul ne spune că au existat foarte mulți profeți alături de care au stat mulți companioni (ucenici, apostoli), însă nu numărul acestora este cel care contează cel mai mult, ci calitatea lor. Allah Preaînaltul spune: „fama wahanu” (ei nu au slăbit), unde „al-wahan”, în limba arabă, înseamnă slăbiciune sau deznădejde. Într-un hadis autentic, Profetul ﷺ spunea că, în Ziua de Apoi, nu îi va fi frică de numărul mic al musulmanilor, ci de faptul că „al-wahan” va pune stăpânire pe inimile lor. Atunci, companionii au întrebat: „O, Trimis al lui Allah, dar ce înseamnă wahan?”. Profetul ﷺ a răspuns: „Frica de a muri pentru dreptate”.

Dacă privim în interiorul comunităților de musulmani de astăzi, observăm că „al-wahan” a pus deja stăpânire pe sufletele multora. Ne este teamă de pierderea locului de muncă și, de aceea, nu îndrăznim să le spunem adevărul superiorilor noștri; ne este teamă să fim sinceri cu diverse persoane pentru a nu pierde anumite avantaje, iar exemplele pot continua.

Toți companionii, acești primi pionieri care au crezut în profeții lor, nu au făcut altceva decât să își păstreze credința și să fie devotați lui Allah subhanahu wa taala, în ciuda suferințelor îndurate. De exemplu, în bătăliile de la Badr și Uhud, unde credincioșii au fost copleșiți numeric, statornicia, răbdarea și încrederea lor supremă în Profet ﷺ și în Allah Preaînaltul au fost de nestrămutat. Acest lucru i-a ajutat să nu simtă frica și le-a adus, în final, izbânda.

Câte asemenea lovituri a primit profetul Muhammed ﷺ de-a lungul vieții sale, chiar din partea comunității de arabi alături de care conviețuia! Și nu vorbim despre triburi străine, ci despre tribul Quraiș — majoritar în Meca — adică din partea neamului său și a unchilor săi (dintre care unii au devenit mai apoi musulmani). Cu toate acestea, în ciuda tuturor greutăților, profetul Muhammed ﷺ nu a făcut niciun pas înapoi, ci și-a dus la bun sfârșit misiunea cu care fusese însărcinat de Allah subhanahu wa taala.

Am putea spune că Profetul ﷺ a reușit să lupe împotriva tuturor nedreptăților fiindcă era Profet și fusese înzestrat de Allah Preaînaltul cu anumite calități în momnul în care l-a ales. Dar companionii? Companionii cum au reușit? Ei erau oameni, nu profeți, însă, dacă privim viața lui Abu Bakr, Osman, Omar și Ali (Allah să fie mulțumit de ei), vom vedea cum, de multe ori, aceștia au fost gata să își dea viața pentru a-l apăra pe Profet de tiraii quraiși. Această reușită s-a datorat exclusiv credinței lor puternice și statornice pe calea lui Allah Preaînaltul. Coranul, Islamul și Profetul ﷺ erau pentru companioni cele mai dragi valori. Ei nu au deznădăjduit și nu au cedat niciodată în fața loviturilor primite pe calea lui Allah.

„Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!” (وَاللَّهُ يُحِبُّ الصَّابِرِينَ) — acesta este un sfârșit de verset deosebit. Deși „as-sabirin” (cei răbdători / cei statornici) se traduce și prin „statornici”, am putea spune că sensul cel mai potrivit în acest context este cel de „răbdători”, deoarece statornicia este strâns legată de răbdare. Cei care sunt răbdători vor fi întotdeauna statornici pe calea lui Allah Preaînaltul, în pofida tuturor greutăților, vorbelor urâte sau răutăților venite din partea oamenilor. Pe aceștia Allah subhanahu wa taala îi iubește, iar ce lucru poate fi mai minunat decât să fii iubit de Creator? Această iubire a lui Allah pentru cei răbdători este o lege pe care El, Preaînaltul, și-a impus-o până în Ziua de Apoi, iar toți credincioșii trebuie să fie convinși că Allah îi va iubi pentru răbdarea lor.

 

وَمَا كَانَ قَوْلَهُمْ إِلَّا أَنْ قَالُوا رَبَّنَا اغْفِرْ لَنَا ذُنُوبَنَا وَإِسْرَافَنَا فِي أَمْرِنَا وَثَبِّتْ أَقْدَامَنَا وَانْصُرْنَا عَلَى الْقَوْمِ الْكَافِرِينَ

147. Şi ei n-au avut alt cuvânt decât să spună: "Doamne, iartă-ne nouă păcatele noastre şi silnicia din purtarea noastră, întăreşte-ne picioarele noastre şi ajută-ne pe noi să-i înfrângem pe oamenii necredincioşi!"

Cât de simplu a rezumat Allah subhanahu wa taala această credință puternică și statornicia de nestrămutat a companionilor, a credincioșilor și a oamenilor care merg pe calea adevărului! Nu sunt necesare mari acte de eroism, ci doar să ne îndreptăm întreaga atenție către acest verset și să medităm la ceea ce au spus aceștia:

„Iartă-ne păcatele!” – Această rugă reprezintă modul direct prin care ne arătăm apartenența la Islam și nimicnicia în fața lui Allah Preaînaltul.

„Wai-israfana” (și silnicia noastră) – Israf înseamnă a risipi sau a cheltui mai mult decât ai ori mai mult decât meriți. Totuși, din punct de vedere islamic, termenul nu se referă doar la aspectul financiar, ci și la comportamentul omului, la vorbe și fapte, precum și la modul în care acesta zădărnicește multe dintre binecuvântările dăruite de Allah Preaînaltul. Omul risipește inutil timpul, banii, cunoștințele acumulate, sănătatea și puterea fizică. Să nu credeți vreodată că nu vom fi trași la răspundere pentru modul în care avem sau nu grijă de toate aceste binecuvântări. În primul rând, trebuie să Îi mulțumim lui Allah Preaînaltul pentru ele, iar în al doilea rând, trebuie să dăruim din aceste daruri fraților și surorilor noastre.

„Întăreşte-ne picioarele noastre” – Ce înțelegem prin expresia metaforică „statornicia picioarelor”? Cunoașteți probabil acel sentiment provocat de o trăire pe care nu o puteți exprima în cuvinte și folosiți metafora „mi s-au tăiat picioarele” atunci când piere puterea de a sta drept. De aceea, Allah Preaînaltul și Profetul ﷺ ne învață prin acest verset cum să facem dua (rugăciune) și să cerem să fim statornici în credința noastră, atât în această viață, cât și în Viața de Apoi.

Ce reprezintă, de fapt, această statornicie?

Statornicia în această viață înseamnă fermitatea în vorbe, fapte bune și acte de adorare; înseamnă răbdarea pe calea adevărului și a dreptății.

Statornicia în mormânt înseamnă că, atunci când îngerii vor veni să te întrebe care este religia și Cartea ta, ori cine este Domnul tău, tu să poți răspunde ferm și cu o credință puternică.

Statornicia pentru Viața de Apoi înseamnă să poți spune „La ilaha illa Allah, Muhammad Rasul Allah” înainte de a-ți da ultima suflare, în ultima clipă petrecută pe acest pământ.

„Ajută-ne pe noi să-i înfrângem pe oamenii necredincioşi!” – Adică, ajută-ne să triumfăm în fața celor care tăgăduiesc adevărul, deși îl cunosc prea bine.

Ne rugăm lui Allah Preaînaltul să fim printre cei cărora li se vor ierta păcatele, să nu fim printre cei risipitori și să ne numărăm printre cei cărora Allah le statornicește picioarele, inima și credința, ajutându-ne să îi înfrângem pe cei care tăgăduiesc și luptă împotriva adevărului și a dreptății.

 

فَآتَاهُمُ اللَّهُ ثَوَابَ الدُّنْيَا وَحُسْنَ ثَوَابِ الْآخِرَةِ ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الْمُحْسِنِينَ

 148. Şi [ca urmare] Allah le-a dăruit lor răsplată în această lume şi bună răsplată în Lumea de Apoi, căci Allah îi iubeşte pe cei care fac bine [Al-Muhsinin].

Aflăm din acest verset că aceia care au fost de partea adevărului, care au răbdat și s-au rugat pentru acest adevăr, vor fi răsplătiți atât în această lume, cât și în Viața de Apoi. Deși omul tinde, de cele mai multe ori, să aștepte răsplata doar în Ziua de Apoi, prin generozitatea Sa fără margini, Allah Preaînaltul îl răsplătește atât în viața de acum, cât și în cea viitoare. Allah este Blând, Bun, Generos, Milos, Iubitor și Iertător, de aceea oferă, pe lângă răsplata din această lume, și o răsplată „bună” în Viața de Apoi.

Dacă în versetul anterior Allah spunea că îi iubește pe cei răbdători și statornici, la finalul acestui verset, El, Preaînaltul, spune că îi iubește pe cei care fac bine — Al-Muhsinin (binefăcătorii).

„Muhsin” este cel care împlinește ihsanul (excelența în credință). Despre ihsan am mai vorbit și am spus că este culmea credinței și a dăruirii; acest lucru reiese clar din hadisul profetului Muhammed ﷺ (hadisul Jibril), când îngerul Jibril (as) i s-a arătat sub înfățișare umană și l-a întrebat ce înseamnă islam, iman și ihsan: „...Vorbește-mi despre Ihsan (faptele bune). Profetul a zis: Aceasta înseamnă să-L slujești pe Allah ca și cum L-ai vedea; căci, deși tu nu Îl poți vedea, El te vede cu siguranță...”.

În momentul în care vom ajunge să îl conștientizăm pe Allah în orice secundă a vieții noastre, fie zi, fie noapte, atunci vom atinge cel mai înalt nivel al credinței — ihsan — și vom fi printre cei care fac bine — „Al-Muhsinin”. Din punct de vedere lingvistic, este mult mai simplu să explicăm acest cuvânt: muhsin este cel care are multe fapte bune împlinite, acestea întrecând ca număr păcatele sale. La acest nivel al credinței ar trebui să aspirăm fiecare dintre noi, căci Allah Preaînaltul îi iubește pe cei care fac bine — Al-Muhsinin.

 

 

Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin

 

 

Transcriere audio non-textuală

Camelia Hejou