Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
وَكَأَيِّنْ مِنْ نَبِيٍّ قَاتَلَ
مَعَهُ رِبِّيُّونَ كَثِيرٌ فَمَا وَهَنُوا لِمَا
أَصَابَهُمْ فِي سَبِيلِ اللَّهِ وَمَا ضَعُفُوا وَمَا اسْتَكَانُوا ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الصَّابِرِينَ
146. Câţi profeţi au luptat - şi laolaltă cu ei
nenumăraţi ucenici – şi nu au slăbit în faţa loviturilor pe care le-au primit
pe calea lui Allah! Nu au slăbit şi nu au cedat niciodată! Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!
În acest verset, Allah Subhanahu wa Ta'ala ne vorbește despre un
canon al acestui univers, un fenomen care li se întâmplă, li s-a întâmplat și
li se va întâmpla tuturor celor care merg pe drumul credinței, al dreptății și
al adevărului.
În primul rând, în acest verset, Allah Preaînaltul se adresează
Profetului Muhammed (ﷺ), deoarece textul a
fost pogorât pentru a aminti de bătălia de la Uhud. Această bătălie a
înregistrat victoria musulmanilor asupra mekanilor până în momentul în care
arcașii musulmani nu au mai respectat porunca Profetului de a nu-și părăsi, sub
nicio formă, pozițiile de luptă; acest fapt a constituit o mare pierdere pentru
musulmani și a dus la transformarea victoriei într-o înfrângere dureroasă.
În al doilea rând, versetul descrie modul în care unii dintre
companionii Profetului (ﷺ) au realizat ce
înseamnă frica de moarte și au conștientizat natura încercărilor venite din
partea lui Allah Preaînaltul. El li se adresează deopotrivă acestora,
spunându-le că atât ei, cât și toți cei care îi vor urma, vor fi supuși unor
încercări similare pe calea lui Allah. Este esențial să existe această
condiție: „pe calea lui Allah”. Așa cum am menționat în lecțiile anterioare,
orice tristețe, mâhnire, durere, boală sau grijă — până și înțepătura unui spin
— va șterge din păcatele credinciosului sau îl va înălța pe cele mai înalte
trepte ale Paradisului.
Profeții au avut întotdeauna de suferit din cauza comunităților
lor, iar această soartă nu le este rezervată doar lor, ci tuturor oamenilor
care îi îndeamnă pe ceilalți către bine. Acesta este un canon pe care Allah
Preaînaltul l-a stabilit pe pământ pentru toți cei care cheamă la virtute. Prin
urmare, vom vedea mereu că aceia care încearcă să îi învețe pe ceilalți ce
înseamnă dreptatea și adevărul vor fi persecutați, îndepărtați și nedreptățiți.
Mulți dintre cei care au avut curajul de a susține adevărul în fața
oprimatorilor au fost închiși, privați de drepturi sau omorâți. Canonul luptei
dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, va exista până în Ziua de Apoi.
Poate unii dintre noi se întreabă de ce Allah Subhanahu wa Ta'ala
permite nedreptatea și minciuna, deși El, Preaînaltul, ar putea face ca
dreptatea și adevărul să pună stăpânire pe toți oamenii. Răspunsul este că,
prin existența celor două tabere — cei care cheamă către bine și cei care
îndeamnă către rău — Allah îi încearcă pe oameni. Omul credincios, văzându-l pe
cel care tăgăduiește, se va înălța în credință, iar cel necredincios,
observându-l pe cel credincios, va avea posibilitatea de a se căi pentru păcatele
sale și de a reveni pe calea cea dreaptă. Astfel, este crucial ca oamenii
credincioși să fie întotdeauna de partea dreptății și să fie permanent
pregătiți să îi ajute pe cei nedreptățiți.
Prin urmare, versetul ne spune că au existat foarte mulți profeți
alături de care au stat mulți companioni (ucenici, apostoli), însă nu numărul
acestora este cel care contează cel mai mult, ci calitatea lor. Allah
Preaînaltul spune: „fama wahanu” (ei nu au slăbit), unde „al-wahan”, în limba
arabă, înseamnă slăbiciune sau deznădejde. Într-un hadis autentic, Profetul (ﷺ) spunea că, în Ziua de Apoi, nu îi va fi
frică de numărul mic al musulmanilor, ci de faptul că „al-wahan” va pune
stăpânire pe inimile lor. Atunci, companionii au întrebat: „O, Trimis al lui
Allah, dar ce înseamnă wahan?”. Profetul (ﷺ)
a răspuns: „Frica de a muri pentru dreptate”.
Dacă privim în interiorul comunităților de musulmani de astăzi,
observăm că „al-wahan” a pus deja stăpânire pe sufletele multora. Ne este teamă
de pierderea locului de muncă și, de aceea, nu îndrăznim să le spunem adevărul
superiorilor noștri; ne este teamă să fim sinceri cu diverse persoane pentru a
nu pierde anumite avantaje, iar exemplele pot continua.
Toți companionii, acești primi pionieri care au crezut în profeții
lor, nu au făcut altceva decât să își păstreze credința și să fie devotați lui
Allah Subhanahu wa Ta'ala, în ciuda suferințelor îndurate. De exemplu, în
bătăliile de la Badr și Uhud, unde credincioșii au fost copleșiți numeric,
statornicia, răbdarea și încrederea lor supremă în Profet (ﷺ) și în Allah Preaînaltul au fost de nestrămutat. Acest lucru
i-a ajutat să nu simtă frica și le-a adus, în final, izbânda.
Câte asemenea lovituri a primit Profetul Muhammed (ﷺ) de-a lungul vieții sale, chiar din partea
comunității de arabi alături de care conviețuia! Și nu vorbim despre triburi
străine, ci despre tribul Quraiș — majoritar în Meca — adică din partea
neamului său și a unchilor săi (dintre care unii au devenit mai apoi
musulmani). Cu toate acestea, în ciuda tuturor greutăților, Profetul Muhammed (ﷺ) nu a făcut niciun pas înapoi, ci și-a dus
la bun sfârșit misiunea cu care fusese însărcinat de Allah Subhanahu wa Ta'ala.
Am putea spune că Profetul (ﷺ)
a reușit să lupte împotriva tuturor nedreptăților fiindcă era Profet și fusese
înzestrat de Allah Preaînaltul cu anumite calități în momentul în care l-a
ales. Dar companionii? Companionii cum au reușit? Ei erau oameni, nu profeți,
însă, dacă privim viața lui Abu Bakr, Osman, Omar și Ali (Allah să fie mulțumit
de ei!), vom vedea cum, de multe ori, aceștia au fost gata să își dea viața
pentru a-l apăra pe Profet de tiranii quraiși. Această reușită s-a datorat
exclusiv credinței lor puternice și statornice pe calea lui Allah Preaînaltul.
Coranul, Islamul și Profetul (ﷺ) erau pentru
companioni cele mai dragi și intens simțite, trăite și conștientizate valori.
Ei nu au deznădăjduit și nu au cedat niciodată în fața loviturilor primite pe
calea lui Allah.
„Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!” (وَاللَّهُ
يُحِبُّ الصَّابِرِينَ) — acesta este un sfârșit de verset
deosebit. Deși „as-sabirin” se traduce și prin „statornici”, am putea spune că
sensul cel mai potrivit în acest context este cel de „răbdători”, deoarece
statornicia este strâns legată de răbdare. Cei care sunt răbdători vor fi
întotdeauna statornici pe calea lui Allah Preaînaltul, în pofida tuturor
greutăților, vorbelor urâte sau răutăților venite din partea oamenilor. Pe
aceștia Allah Subhanahu wa Ta'ala îi iubește, iar ce lucru poate fi mai minunat
decât să fii iubit de Creator? Această iubire a lui Allah pentru cei răbdători
este o lege pe care El, Preaînaltul, și-a impus-o până în Ziua de Apoi, iar
toți credincioșii trebuie să fie convinși că Allah îi va iubi pentru răbdarea
lor.
وَمَا كَانَ قَوْلَهُمْ إِلَّا أَنْ
قَالُوا رَبَّنَا اغْفِرْ لَنَا ذُنُوبَنَا وَإِسْرَافَنَا
فِي أَمْرِنَا وَثَبِّتْ أَقْدَامَنَا وَانْصُرْنَا عَلَى الْقَوْمِ الْكَافِرِينَ
147. Şi ei n-au avut alt cuvânt decât să spună:
"Doamne, iartă-ne nouă păcatele noastre şi silnicia din purtarea noastră, întăreşte-ne picioarele noastre şi ajută-ne pe noi să-i înfrângem pe oamenii
necredincioşi!"
Cât de simplu a rezumat Allah
Subhanahu wa Ta'ala această credință puternică și statornicia de nestrămutat a
companionilor, a credincioșilor și a oamenilor care merg pe calea adevărului!
Nu sunt necesare mari acte de eroism, ci doar să ne îndreptăm întreaga atenție
către acest verset și să medităm la ceea ce au spus aceștia:
Iartă-ne păcatele! – Această rugă
reprezintă modul direct prin care ne arătăm apartenența la Islam și nimicnicia
în fața lui Allah Preaînaltul.
Wai-israfana (și silnicia noastră)
– Israf înseamnă a risipi sau a cheltui mai mult decât ai ori mai mult decât
meriți. Totuși, din punct de vedere islamic, termenul nu se referă doar la
aspectul financiar, ci și la comportamentul omului (vorbe, fapte) și la modul
în care acesta zădărnicește multe dintre binecuvântările dăruite de Allah
Preaînaltul. Omul risipește inutil timpul, banii, cunoștințele acumulate,
sănătatea și puterea fizică. Să nu credeți vreodată că nu vom fi trași la
răspundere pentru modul în care avem sau nu grijă de toate aceste
binecuvântări. În primul rând, trebuie să Îi mulțumim lui Allah Preaînaltul
pentru ele, iar în al doilea rând, trebuie să dăruim din aceste daruri fraților
și surorilor noastre.
Întăreşte-ne picioarele noastre –
Ce înțelegem prin expresia metaforică „statornicia picioarelor”? Cunoașteți
probabil acel sentiment provocat de o trăire intensă pe care nu o puteți
exprima în cuvinte și folosiți metafora „mi s-au tăiat picioarele” (atunci când
piere puterea de a sta drept). De aceea, Allah Preaînaltul și Profetul (ﷺ) ne învață prin acest verset cum să facem
dua (rugăciune) și să cerem să fim statornici în credința noastră, atât în
această viață, cât și în Viața de Apoi.
Ce reprezintă, de fapt, această
statornicie?
Statornicia în această viață
înseamnă fermitatea în vorbe, fapte bune și acte de adorare; înseamnă răbdarea
pe calea adevărului și a dreptății.
Statornicia în mormânt înseamnă
că, atunci când îngerii vor veni să te întrebe care este religia și Cartea ta,
ori cine este Domnul tău, tu să poți răspunde ferm și cu o credință puternică.
Statornicia pentru Viața de Apoi
înseamnă să poți spune „La ilaha illa Allah, Muhammad Rasul Allah” înainte de
a-ți da ultima suflare, în ultima clipă petrecută pe acest pământ.
Ajută-ne pe noi să-i înfrângem pe
oamenii necredincioşi! – Adică, ajută-ne să triumfăm în fața celor care
tăgăduiesc adevărul, deși îl cunosc prea bine.
Ne rugăm lui Allah Preaînaltul să
fim printre cei cărora li se vor ierta păcatele, să nu fim printre cei
risipitori și să ne numărăm printre cei cărora Allah le statornicește
picioarele, inima și credința, ajutându-ne să îi înfrângem pe cei care tăgăduiesc
și luptă împotriva adevărului și a dreptății.
فَآتَاهُمُ اللَّهُ ثَوَابَ
الدُّنْيَا وَحُسْنَ ثَوَابِ الْآخِرَةِ ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الْمُحْسِنِينَ
148. Şi [ca urmare] Allah le-a dăruit lor răsplată în această
lume şi bună răsplată în Lumea de Apoi, căci Allah îi iubeşte pe cei care fac
bine [Al-Muhsinin].
Aflăm din acest verset că aceia
care au fost de partea adevărului, care au răbdat și s-au rugat pentru acest
adevăr, vor fi răsplătiți atât în această lume, cât și în Viața de Apoi. Deși
omul tinde, de cele mai multe ori, să aștepte răsplata doar în Ziua de Apoi,
prin generozitatea Sa fără margini, Allah Preaînaltul îl răsplătește pe acesta
atât în viața de acum, cât și în cea viitoare. Allah Subhanahu wa Ta'ala este
Blând, Bun, Generos, Milos, Iubitor și Iertător; de aceea oferă, pe lângă
răsplata din această lume, și o răsplată „bună” în Viața de Apoi.
Dacă în versetul anterior Allah
spunea că îi iubește pe cei răbdători și statornici, la finalul acestui verset,
El, Preaînaltul, spune că îi iubește pe cei care fac bine — Al-Muhsinin.
„Muhsin” este cel care împlinește ihsanul. Despre ihsan am
mai vorbit și am spus că este culmea credinței și a dăruirii; acest lucru
reiese clar din hadisul Profetului Muhammed (hadisul lui Jibril), când îngerul
Jibril i s-a arătat sub înfățișare umană și l-a întrebat ce înseamnă Islam,
Iman și Ihsan: „...Vorbește-mi despre Ihsan (faptele bune). Profetul a zis:
Aceasta înseamnă să-L slujești pe Allah ca și cum L-ai vedea; căci, deși tu nu
Îl poți vedea, El te vede cu siguranță...”.
În momentul în care vom ajunge să
Îl conștientizăm pe Allah în orice secundă a vieții noastre, fie zi, fie
noapte, atunci vom atinge cel mai înalt nivel al credinței — ihsan —
și vom fi printre cei care fac bine — „Al-Muhsinin”. Din punct de vedere
lingvistic, este mult mai simplu să explicăm acest cuvânt: muhsin este
cel care are multe fapte bune împlinite, acestea întrecând ca număr păcatele
sale. La acest nivel al credinței ar trebui să aspirăm fiecare dintre noi, căci
Allah Preaînaltul îi iubește pe cei care fac bine — Al-Muhsinin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu