Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
قَدْ خَلَتْ
مِنْ قَبْلِكُمْ سُنَنٌ فَسِيرُوا فِي الْأَرْضِ فَانْظُرُوا كَيْفَ كَانَ
عَاقِبَةُ الْمُكَذِّبِينَ
137.
Înainte de voi, multe legi s-au statornicit. Umblaţi
prin lume şi vedeţi care-i sfârşitul mincinoşilor!
În versetele
anterioare, Allah Preaînaltul ne-a vorbit despre cei evlavioși și despre
caracteristicile acestora. De asemenea, El ﷻ
i-a dojenit pe cei care nu au ascultat de profetul Muhammed ﷺ atunci când le-a cerut să nu-și părăsească pozițiile strategice
în bătălia de la Uhud, amintindu-ne totodată despre Rai și Iad. După toate
aceste versete, Allah Preaînaltul a pogorât acest verset pentru a ne convinge
că istoria acestor popoare este adevărată. El ﷻ
ne îndeamnă să călătorim prin lume pentru a vedea cum au pierit acele
comunități din cauza necredinței, deși Allah Preaînaltul trimisese la fiecare
dintre ele un profet înaintea Profetului Muhammed ﷺ.
Legile menționate în
acest verset se referă atât la Legile Divine, cât și la obiceiurile popoarelor
care s-au succedat de-a lungul istoriei. Aceste Legi au ajuns la oameni prin
intermediul profeților și al mesagerilor, iar toate Legile Divine trebuie puse
în practică.
Toți profeții dinaintea
profetului Muhammed ﷺ au fost trimiși doar
pentru o anumită perioadă și pentru o zonă specifică. Allah Preaînaltul spune
în Sfântul Coran că nu există nicio comunitate căreia să nu-i fi fost trimis un
profet sau un mesager: „Și nu este nicio comunitate
prin care să nu fi trecut un prevenitor” (Coran, 35:24).
În alt verset, Allah
Preaînaltul ne arată că oamenii care nu au primit niciun mesaj nu vor da
socoteală: „Noi nu am pedepsit niciodată un popor
înainte de a-i trimite un trimis” (Coran, 17:15).
De exemplu, un copil nu
este răspunzător pentru că nu a învățat o lecție pe care profesorul nu a
predat-o. El nu poate fi întrebat în clasa a II-a despre materia de clasa a
V-a, deoarece el va cunoaște doar ceea ce i s-a predat în perioada respectivă.
Allah Preaînaltul nu nedreptățește pe nimeni, iar oamenii nu vor fi trași la
răspundere pentru lucrurile pe care nu le-au știut. Profetul Muhammed ﷺ ne explică foarte clar acest aspect
într-un hadis cunoscut: „Condeiul a fost ridicat de
la trei categorii de oameni: de la cel care doarme până se trezește, de la
copil până ajunge la pubertate și de la cel lipsit de rațiune până își recapătă
mințile.”
Prin urmare, celui care
nu știe, nu realizează sau nu se află în deplinătatea facultăților mintale nu i
se scriu păcatele, deoarece nu poate distinge binele de rău și nu își dă seama
dacă o acțiune pe care vrea să o împlinească este corectă sau nu.
„Umblaţi prin lume şi
vedeţi care-i sfârşitul mincinoşilor!” este o formulă imperativă prin care suntem îndemnați
să călătorim, să vedem cu propriii ochi și să învățăm din istoria reală a
popoarelor dinaintea noastră. Când vizităm diverse obiective istorice, pe lângă
acumularea de cunoștințe, trebuie să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat cu
acele popoare, la faptele lor și la rostul lor pe pământ. Un credincios trebuie
să recunoască lucrarea lui Allah Preaînaltul pretutindeni. Îndemnul lui Allah ﷻ la cunoaștere nu se rezumă doar la simpla
vizitare a unor locuri frumoase; acest îndemn se ridică la nivel de cercetare,
implicând studiul vestigiilor istorice sau al lumii animale. Mai mult decât
atât, El ﷻ ne îndeamnă să ne studiem chiar și pe noi
înșine, cum ar fi sistemul nervos, digestiv sau osos.
Ce înseamnă a fi
mincinos din punct de vedere coranic?
Din punct de vedere
lingvistic, mincinosul este cel care denaturează adevărul cu bună știință. El
recunoaște adevărul, dar alege să îl distorsioneze pentru a obține diverse
foloase lumești, pentru a scăpa de anumite obligații, pentru a atribui pe
nedrept merite cuiva sau pentru a îndepărta pedepsele de la alții.
Omul mincinos pe care
îl evidențiază acest verset este cel care, deși conștientizează autenticitatea
unui profet și a mesajului cu care a fost trimis, refuză să îl recunoască și să
creadă în el.
Care este legătura
între Legi, mincinoși și îndemnul de a călători prin lume?
Ori de câte ori omul
merge și vede ruinele istorice, înțelege că acolo a existat o așezare umană, că
a trăit o comunitate și că acolo au fost trimiși un profet și o Lege. Tot
acolo, omul va descoperi deznodământul: care a fost sfârșitul celor care au mințit,
au desconsiderat și au refuzat să creadă în Legile trimise de Allah
Preaînaltul. Printre aceste popoare le putem aminti pe cele ale lui Lot (as),
Salih (as), Noe (as) sau Hud (as).
هَٰذَا بَيَانٌ لِلنَّاسِ وَهُدًى وَمَوْعِظَةٌ
لِلْمُتَّقِينَ
138.
Aceasta este desluşire pentru oameni, călăuzire şi îndemn pentru cei cu frică
[de Allah].
Pronumele demonstrativ „Aceasta” (هَٰذَا - hadha) din acest verset semnifică Mesajul Divin. Ori de câte
ori vom întâlni în Coran acest pronume, ca în sintagmele „Aceasta este Cartea”
sau „Aceasta este călăuzirea”, înseamnă că Allah Preaînaltul ne vorbește despre
Mesajul Divin.
Allah Preaînaltul spune că acest mesaj este adresat
întregii omeniri, pentru oameni (لِلنَّاسِ
- lin-nas), și nu precizează că este doar pentru musulmani. Astfel, aflăm din
acest verset despre două dimensiuni: dimensiunea locului și dimensiunea
timpului. Coranul nu a fost trimis unei comunități anume, ci el a fost pogorât
pentru toată lumea și pentru toate timpurile, până în Ziua de Apoi. Oamenii
trebuie să aibă interesul de a căuta ultimul mesaj Divin și ultimul profet
trimis omenirii de Allah Preaînaltul. Faptul că o persoană crede în Allah
Preaînaltul, în Mesajul Divin și în ultima Sa Carte, Coranul, nu înseamnă că îi
neagă pe profeții de dinaintea profetului Muhammed ﷺ.
Cuvintele „călăuzire” (هُدًى
- huda) și „îndemn” (مَوْعِظَةٌ - maw'izah) sunt
adresate celor cu frică de Allah (لِلْمُتَّقِينَ
- lil-muttaqin). Termenul „maw'izah” nu înseamnă doar îndemn, ci reprezintă și
o lecție din care trebuie să se ia aminte. Omul ajunge să ia aminte de la o
lecție abia după ce își dă seama de împrejurările în care s-a petrecut
evenimentul. De aceea, vom găsi în Coran versete și capitole întregi care
povestesc despre diferite popoare, pentru ca noi să luăm aminte și să nu cădem
în aceleași păcate în care au căzut comunitățile dinaintea noastră.
Referitor la termenul „al-muttaqin”, cei cu frică, așa
cum am menționat și în versetele anterioare, acest cuvânt care definește
noțiunea de taqwa (تَقْوَى) nu înseamnă doar
frică. El reprezintă și evlavie, fiind un amestec de teamă, speranță și
dragoste pentru Allah Preaînaltul.
وَلَا تَهِنُوا
وَلَا تَحْزَنُوا وَأَنْتُمُ الْأَعْلَوْنَ إِنْ كُنْتُمْ مُؤْمِنِينَ
139.
Nu fiţi slabi şi nici întristaţi, căci voi veţi fi cei biruitori, dacă sunteţi
credincioşi!
De multe ori, după ce iese în lume, studiază și
observă poveștile celorlalți, omul se confruntă cu greutățile vieții și cu
diverse încercări. În fața acestor exemple bune sau mai puțin bune, el poate fi
cuprins de o anumită tristețe și mâhnire, simțindu-se singur în mijlocul
mulțimii. Versetul de față este destinat exact unui astfel de om. În momentele
în care ne cuprind singurătatea, tristețea, mâhnirea sau neînțelegerea din
partea celorlalți, versetul coranic vine să ne aducă încurajare. Allah
Preaînaltul ne cere să rămânem puternici în fața tuturor greutăților provocate
de oameni sau la care El ﷻ ne supune. Sufletul
unui musulman, spiritul unui credincios și devoțiunea sa nu trebuie să încline
niciodată spre slăbiciune, ci el trebuie să creadă și să găsească mereu puterea
de a merge mai departe. Este greu, într-adevăr, iar uneori poate părea chiar
imposibil, însă din acest verset reiese clar că Allah Preaînaltul nu dă omului
o povară mai mare decât poate duce.
Profetul Muhammed ﷺ
spune într-un hadis: „Cei mai aspru încercați
dintre oameni sunt profeții, apoi cei mai buni, apoi cei mai buni. Omul este
încercat în funcție de tăria credinței sale. Dacă în credința lui este
statornicie, încercarea lui va fi mai aspră”. Nu trebuie să considerăm
că aceste încercări au întotdeauna un caracter negativ. Ele pot fi și încercări
pozitive. De exemplu, Allah Preaînaltul ne oferă multe binecuvântări, cum ar fi
banii sau averile, pentru a vedea dacă îi ﷻ
suntem mulțumitori sau dacă manifestăm compasiune față de cei nevoiași. Nici
încercările negative, precum pierderea unei persoane dragi, boala sau
dezastrele, nu trebuie privite ca pedepse. Ele trebuie acceptate ca atare, cu
răbdare, sperând în răsplata și iertarea venite de la Allah Preaînaltul.
În fața încercărilor și a nenorocirilor din
această viață trebuie să avem întotdeauna un spirit de luptător, însă condiția
esențială rămâne credința. Mulți oameni posedă acest spirit de luptător, dar nu
o fac din credință, ci pentru carieră sau pentru atingerea unui scop lumesc
anume.
إِنْ يَمْسَسْكُمْ قَرْحٌ فَقَدْ
مَسَّ الْقَوْمَ قَرْحٌ مِثْلُهُ ۚ وَتِلْكَ الْأَيَّامُ نُدَاوِلُهَا بَيْنَ
النَّاسِ وَلِيَعْلَمَ اللَّهُ الَّذِينَ آمَنُوا وَيَتَّخِذَ مِنْكُمْ شُهَدَاءَ
ۗ وَاللَّهُ لَا يُحِبُّ الظَّالِمِينَ
140. Dacă aţi primit o rană, şi
ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel schimbăm Noi aceste zile
între oameni, pentru ca Allah să-i cunoască pe cei care cred şi să aleagă
dintre voi martiri. Allah nu-i iubeşte pe cei
nelegiuiţi!
Cu acest
verset, Allah Preaînaltul ne pune în fața unei ipostaze cât se poate de
firești: în fața unei nenorociri, toți oamenii sunt egali, însă modul în care
ei se comportă este diferit. Unii abordează nenorocirea ca pe un fapt natural,
alții o privesc din punct de vedere teologic, ca pe o încercare de la Allah
Preaînaltul, în timp ce alții ajung să se supere și chiar să se împotrivească lui
Creatorului sau destinului prin vorbe urâte, înjurături și blesteme.
Allah
Preaînaltul ne spune în acest verset că dorește să îi cunoască pe cei care sunt
credincioși și pe cei care nu sunt credincioși. S-ar putea pune întrebarea:
oare Allah Preaînaltul nu îi cunoaște deja pe oameni? Ba da, însă faptul că El ﷻ îi cunoaște pe oameni este o realitate pe
care doar El ﷻ o stăpânește; este
necesar ca și oamenii să vadă și să probeze acest lucru în viața reală.
O persoană
ajunge să aibă încredere în cei din jur atunci când împarte aceleași interese
și îndeletniciri cu aceștia. Un scop comun în împlinirea unui lucru îi unește
pe oameni: de exemplu, la moschee ei se adună pentru a se ruga, în timp ce pe
stadion se unesc pentru a juca sau pentru a viziona un meci. Așadar, pe
credincioși trebuie să îi unească credința, precum și modul în care ei privesc
greutățile și nenorocirile care vin peste ei, adică ca pe o încercare de la
Allah Preaînaltul. Peste toți oameni vin boli, nenorociri sau calamități, însă
doar credincioșii își vor demonstra supunerea față de Allah Preaînaltul prin
răbdare, așteptând răsplata Sa.
Ce legătură
are sfârșitul versetului, „Allah
nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi!”, cu ceea ce s-a spus până acum? Prin aceste cuvinte, Allah
Preaînaltul dorește să scoată în evidență gravitatea nelegiuirii. Când Allah
Preaînaltul ne transmite clar ce îi place sau ce nu îi place, înseamnă că El ﷻ dorește ca faptele plăcute Lui să fie
împlinite, iar cele neplăcute Lui să fie evitate de către oameni. Allah
Preaînaltul vorbește aici despre nedreptate (ظُلْمٌ
- zulm), pe care o consideră printre cele mai grave păcate. El ﷻ ne atrage atenția în foarte multe versete
să nu ajungem printre cei care nedreptățesc, iar această exprimare cuprinde
toate formele de opresiune: nedreptatea față de Allah Preaînaltul, nedreptatea
față de oameni și nedreptatea față de noi înșine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu