Bismillahi
Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
قَدْ خَلَتْ مِنْ قَبْلِكُمْ سُنَنٌ فَسِيرُوا
فِي الْأَرْضِ فَانْظُرُوا كَيْفَ كَانَ عَاقِبَةُ الْمُكَذِّبِينَ
137. Înainte de voi, multe legi s-au statornicit. Umblaţi prin lume şi vedeţi care-i sfârşitul mincinoşilor!
În
versetele anterioare Allah subhanahu wa taala ne-a vorbit despre cei evlavioși
și caracteristicile acestora și despre cei pe care i-a dojenit pentru neascultarea
Profetului (ﷺ)
atunci când le-a spus să nu-și părăsească locurile strategice de luptă la
bătălia de la Uhud, despre Rai și Iad. După toate aceste versete, Allah
subhanahu wa taala pogoară acest verset pentru a ne convinge noi înșine că
istoria acestor popoare este adevărată, îndemnându-ne să mergem prin lume
pentru a vedea cum aceste popoare au pierit din cauza necredinței, deși la
fiecare dintre ele Allah Preaînaltul a trimis un Profet înaintea profetului
Muhammed (ﷺ)
.
Legile
din acest verset se referă atât la Legile Divine, cât și la obiceiurile
popoarelor care au trăit de-a lungul istoriei. Cum au ajuns aceste Legi la
oameni? Prin Profeți și Mesageri. Toate aceste Legi Divine trebuie puse în
practică. Toți profeții de dinaintea profetului Muhammed (ﷺ)
au fost trimiși pe o anumită perioadă de timp și pentru o zonă anume. Allah
Preaînaltul spune în Sfântul Coran că nu există o comunitate căreia să nu-i fi
fost trimis un Profet sau Mesager, iar în alt verset spune că cei care nu au
primit niciun Mesaj nu vor da socoteală. De exemplu, un copil nu va fi
răspunzător pentru faptul că nu a învățat o lecție pe care profesorul nu a
predat-o și nu poate fi întrebat în clasa a II-a despre lucruri ce se predau în
clasa a V-a, fiindcă el va știi doar ce i se predă în perioada de timp
respectivă. Allah subhanahu wa taala nu nedreptățește pe nimeni, iar oamenii nu
vor fi trași la socoteală pentru lucruri pe care nu le-au știut. Profetul
Muhammed (ﷺ) ne spune foarte clar că celui care nu
știe, nu-și dă seama, nu se află în deplinătatea facultăților mintale, nu i se
vor scrie păcatele, deoarece acesta nu poate face diferența între rău și bine,
nu-și poate da seama când sau dacă o acțiune pe care vrea să o împlinească este
corectă sau incorectă.
Umblaţi prin lume şi vedeţi care-i sfârşitul mincinoşilor! – o propoziție
imperativă a cărei semnificație este îndemnul de a umbla prin lume, adică a
vedea cu ochii și a învăța din poveștile reale ale popoarelor de dinaintea
noastră. De exemplu, când vizităm diverse obiective istorice, pe lângă faptul
că acestea reprezintă o cunoaștere, trebuie să luăm aminte la ce s-a întâmplat
cu aceste popoare, ce au făcut ele, care a fost rostul lor pe pământ. Un
credincios trebuie să vadă lucrarea lui Allah subhanahu wa taala peste tot pe
pământ. Îndemnul lui Allah către cunoaștere nu se rezumă doar la ”a vizita” diverse
locuri frumoase de pe pământ; acest îndemn se ridică la nivel de cunoaștere, la
studiul acestor obiective istorice, la studiul animalelor, ba mai mult decât
atât, ne îndeamnă să ne studiem chiar și pe noi înșine (de exemplu, sistemul
nervos, sistemul digestiv, sistemul osos etc.)
Ce
înseamnă a fi mincinos din punct de vedere al Coranului?
Din
punct de vedere lingvistic, mincinos este cel care denaturează adevărul cu bună
știință. Acesta își dă seama de adevăr, însă pentru a câștiga diferite foloase
lumești, pentru a scăpa de anumite obligații sau pentru a răsfrânge anumite
merite asupra unora sau a îndepărta diferite pedepse altora, denaturează
adevărul cu bună știință.
Omul
mincinos pe care îl scoate în evidență acest verset este acel om care își dă seama de autenticitatea oricărui Profet și Profeția cu
care acesta a fost trimis, însă nu vrea să îl recunoască și să creadă în el și
misiunea sa.
Care
ar putea fi legătura Legilor cu mincinoșii și umblatul prin lume?
Ori de câte ori omul merge și vede diferite ruine istorice, își dă seama că acolo a existat o așezare umană, acolo a trăit o comunitate, acolo a fost trimis un Profet și o Lege. Tot acolo, omul va afla deznodământul, și anume care a fost sfârșitul celor care au mințit, au desconsiderat și nu au vrut să creadă în Legile pe care Allah Preaînaltul le-a trimis. Printre aceste popoare putem aminti de poporul lui Lot (as), Salih (as), Noe (as), Hud (as) etc.
هَٰذَا بَيَانٌ لِلنَّاسِ وَهُدًى وَمَوْعِظَةٌ لِلْمُتَّقِينَ
138. Aceasta este desluşire pentru oameni, călăuzire şi îndemn pentru cei cu frică [de Allah].
Pronumele demonstrativ هَٰذَا (aceasta) din acest verset semnifică Mesajul Divin. Ori de câte ori vom
întâlni în Coran acest pronume (
”Aceasta este Cartea”, ”Aceasta este călăuzirea”) înseamnă că Allah subhanahu
wa taala ne vorbește despre Mesajul Divin.
Allah spune că acest mesaj este adresat
întregii omeniri لِلنَّاسِ – pentru oameni, și
nu spune pentru musulmani. Astfel că
aflăm în acest verset despre două dimensiuni: dimensiunea locului și dimensiunea timpului - Coranul
nu a fost trimis unei comunități anume, ci pentru toată lumea și pentru toate
timpurile până în Ziua de Apoi. Oamenii trebuie să aibă interesul de a căuta ultimul
mesaj Divin și ultimul Profet trimis omenirii de Allah Preaînaltul. Faptul că
eu ca persoană cred în Allah, în Mesajul Divin și în ultima Sa Carte – Coranul,
nu înseamnă că îi neg pe Profeții de dinaintea profetului Muhammed (ﷺ).
Călăuzire
– هُدًى – și îndemn – مَوْعِظَةٌ - pentru cei cu frică de Allah – لِلْمُتَّقِينَ
مَوْعِظَةٌ - nu înseamnă
doar îndemn , ci și o lecție din care să se ia aminte. Când ajunge omul să ia
aminte de la o lecție? După ce își dă seama de împrejurările în care s-a
petrecut. De aceea, vom găsi în Coran versete și capitole întregi care
povestesc despre diferite popoare, pentru ca noi să luăm aminte și să nu cădem
în același păcat în care au căzut comunitățile de dinainte.
لِلْمُتَّقِينَ – cei cu frică – așa cum am vorbit și în versetele anterioare, acest cuvânt ce reprezintă taqwa nu înseamnă doar frică, ci înseamnă și evlavie, înseamnă un amestec de teamă, speranță și dragoste pentru Allah subhanahu wa taala.
وَلَا
تَهِنُوا وَلَا تَحْزَنُوا وَأَنْتُمُ الْأَعْلَوْنَ إِنْ كُنْتُمْ مُؤْمِنِينَ
139. Nu fiţi slabi şi nici întristaţi, căci voi veţi fi cei
biruitori, dacă sunteţi credincioşi!
Dacă
vom citi versetele anterioare și vom așeza în ordine piesele acestui ”puzzle” - cum Allah
Preaînaltul îi dojenește pe musulmani pentru neascultarea Profetului (ﷺ), cum îi sfătuie pe oameni să nu mănânce
din riba, apoi îi îndeamnă să se căiască, cum le spune ce trebuie să facă
pentru a ajunge evlavioși, cum îi îndeamnă să umble prin lume pentru a vedea
poveștile popoarelor anterioare – și apoi vom citi acest verset, vom înțelege
despre ce este vorba.
Omul,
de multe ori, după ce iese în lume și studiază, vede poveștile celorlalți și
mai apoi vede greutățile vieții, încercările la care este supus, exemplele bune
sau mai puțin bune, și parcă îl cuprinde o oarecare tristețe, mâhnire, parcă se
vede oarecum singur în mijlocul unei mulțimi. Acest verset este destinat
acestui gen de om. În momentul în care ne cuprinde o asemenea singurătate,
tristețe, mâhnire, neînțelegere din partea celorlalți, acest verset vine să ne
încurajeze. Allah Preaînaltul ne spune să fim puternici în fața tuturor
greutăților venite din partea celorlalți sau la care El Preaînaltul ne supune. Sufletul
unui musulman sau spiritul unui credincios și devoțiunea acestuia nu trebuie să
tindă către slăbiciune, ci trebuie să creadă și să aibă întodeauna puterea să
meargă mai departe. Este greu, într-adevăr, uneori poate chiar imposibil, însă
din acest verset reiese clar că Allah Preaînaltul nu-i dă omului mai mult decât
poate duce. Profetul Muhammed (ﷺ) spune: ”Cu cât
credința omului este mai puternică, cu atât
mai mult va fi încercată”.
Nu trebuie să gândim că aceaste încercări sunt întotdeauna lucruri negative, ci
pot fi încercări pozitive, de exemplu, Allah ne dă multe binecuvântări (bani,
averi, copii, sănătate) pentru a vedea dacă suntem mulțumitori față de El Preaînaltul sau dacă
avem compasiune pentru cei nevoiași. Încercările negative (pierderea unei
persoane dragi, boala, dezastrele) nu
trebuie considerate pedepse, ci trebuie luate ca atare, cu răbdare și sperând
la răsplată și iertare de la Allah subhanahu wa taala.
Trebuie să avem întotdeauna acest spirit de luptător cu încercările, cu nenorocirile din această viață, însă condiția este credința. Mulți oameni dețin acest spirit de luptător, însă nu o fac din credință, ci pentru o carieră sau un scop anume.
إِنْ
يَمْسَسْكُمْ قَرْحٌ فَقَدْ مَسَّ الْقَوْمَ قَرْحٌ مِثْلُهُ ۚ وَتِلْكَ
الْأَيَّامُ نُدَاوِلُهَا بَيْنَ النَّاسِ وَلِيَعْلَمَ اللَّهُ الَّذِينَ آمَنُوا
وَيَتَّخِذَ مِنْكُمْ شُهَدَاءَ ۗ وَاللَّهُ لَا يُحِبُّ الظَّالِمِينَ
140.
Dacă aţi primit o rană, şi ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel
schimbăm Noi aceste zile între oameni, pentru ca Allah să-i cunoască pe cei
care cred şi să aleagă dintre voi martiri. Allah nu-i
iubeşte pe cei nelegiuiţi!
Cu acest
verset, Allah subhanahu wa taala ne pune în fața unei ipostaze cât se poate de
naturală și normală: în fața unei nenorociri toți oamenii sunt egali, însă
modul în care se comportă aceștia este diferit. Unii abordează nenorocirea ca
pe un lucru natural, alții o abordează din punct de vedere teologic (încercare
de la Allah), iar alții ajung să se supere, ba chiar să se împotrivească
Divinității sau destinului cu vorbe urâte (înjurături și blesteme).
Allah
Preaînaltul ne spune că vrea să îi cunoască pe cei care sunt credincioși și pe
cei care nu sunt credincioși – oare
Allah nu îi cunoaște pe oameni? Ba da, însă faptul că Allah îi cunoaște prea
bine pe oamenii credincioși și necredincioși este un lucru pe care doar El Preaînaltul
îl cunoaște, însă este necesar ca și oamenii să vadă acest lucru. O persoană ajunge
să creadă în oamenii din jurul său dacă are aceleași interese și îndeletniciri
cu aceștia. Un scop comun în împlinirea unui lucru îi unește pe oameni, de
exemplu, la moschee, ei se adună pentru a se ruga, pe stadion unesc pentru a
juca sau a viziona un meci etc. Așadar, pe credincioși trebuie să îi unească
credința și faptul că ei văd greutățile și nenorocirile ce vin peste ei ca pe o
încercare de la Allah subhanahu wa taala. Peste toți oameni vin boli, nenorociri,
calamități, însă doar credincoșii își vor arăta modalitatea de a rămâne supuși
lui Allah Preaînaltul așteptând răsplată și demonstrând acest lucru cu răbdare.
Allah
nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi! Ce legătură are acest sfârșit de verset cu ceea ce s-a
spus până acum? Allah Preaînaltul vrea să scoată în evidență gravitatea
nelegiuirii. Când Allah ne spune clar ce îi place sau ce nu îi place, înseamnă
că vrea ca acele lucruri care îi plac să fie împlinite de oameni, iar acele
lucruri care nu îi plac să nu fie împlinite de oameni. Allah vorbește despre
zulm (nedreptate) și consideră aceasta ca fiind dintre cele mai grave păcate și
ne atrage atenția atenția în foarte multe versete să nu ajungem să fim dintre
cei care nedreptățesc, iar această exprimare cuprinde toate formele de
nedreptate (nedreptatea față de Allah, față de oameni, față de noi înșine).
Comentarii
Trimiteți un comentariu