Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
الَّذِينَ
يُنْفِقُونَ فِي السَّرَّاءِ وَالضَّرَّاءِ وَالْكَاظِمِينَ الْغَيْظَ
وَالْعَافِينَ عَنِ النَّاسِ ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الْمُحْسِنِينَ
Care dau milostenii atât atunci când au parte de belşug, cât şi atunci când sunt la necaz, care-şi
stăpânesc mânia şi care iartă oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care
plinesc fapte bune
Scurt
rezumat al subiectelor discutate în lecțiile anterioare
În
versetul 133 din lecția anterioară Allah subhanahu wa taala ne-a vorbit despre ”Iertarea
Sa” și ”Raiul cel întins” pregătite pentru cei مُتَّقِينَ – evlavioși. Cine sunt acești مُتَّقِينَ ? Allah Preînaltul ne răspunde: cei care
dau milostenii atunci când au bogății,
dar și când au mai puțin, cei care se stăpânesc la mânie, fac fapte bune și
iartă oamenilor.
Taqwa,
din punct de vedere lingvistic semnifică atât dragoste, cât și teamă, este un
sentiment care cuprinde deopotrivă frica și iubirea pentru Allah subhanahu wa
taala. Atunci când substantivul taqwa este tradus doar prin ”teamă” este
greșit, de fapt ar trebui să spunem că ne este teamă să nu-L supărăm pe Allah
Preaînaltul prin împlinirea fapteleor ce îi displac, din dragoste pentru El
subhanahu wa taala.
Aceste
versete au legătură cu cele anterioare în care Allah subhanahu wa taala a
vorbit despre înfrângerea de la Uhud, rezultat al neglijenței arcașilor care nu au respectat
porunca Profetului (ﷺ) și, după ce i-a mustrat pe musulmanii care nu
au ascultat de profetul Muhammed (ﷺ) atunci când le-a spus să nu-și părăsească pozițiile
strategice de luptă și după perioada în care Allah Preaînaltul a vorbit despre
riba (dobânda) ca fiind haram, poruncind interzicerea acesteia, se cuvenea ca
Allah subhanahu wa taala să spună în versetul 133: ”Și
grăbiți-vă la Mila Domnului vostru!” Allah subhanahu wa taala putea
folosi orice alt verb în locul verbului ”grăbiți-vă”, însă acest verb ales cu
deosebită grijă semnifică cel mai bine faptul că omul nu poate știi cu
siguranță cât va trăi, dacă apucă ziua de mâine sau Ramadanul următor. Trăind
această nesiguranță, omul trebuie să se
grăbească pentru a împlini fapte bune, fiindcă atunci când Allah Preaînaltul
spune grăbiți-vă ” مَغْفِرَةٍ مِنْ رَبِّكُمْ – către iertarea Domnului vostru”, nu înseamnă
că această Milă se obține precum am cumpăra un obiect de la un magazin, ci
înseamnă că trebuie să împlinim fapte
bune. Cui i se oferă această Milă și Raiul întins? Celor مُتَّقِينَ – evlavioși.
Cine
sunt cei مُتَّقِين
– evlavioși?
الَّذِينَ يُنْفِقُونَ فِي
السَّرَّاءِ وَالضَّرَّاءِ - cei care dăruiesc atunci când au
bogăție, dar și atunci când nu au – observăm că Allah subhanahu wa taala nu spune
ce anume dăruiesc cei evlavioși, prin urmare, din această propoziție lipsește
complementul - مفعول
به (mafʿūl
bihi).
Profetul Muhammed (ﷺ) ne spune: ”Fiecare musulman trebuie să ofere sadaqa!” Această
sadaqa nu se referă neapărat la o sumă de bani, ci la orice lucru folositor. De
exemplu, o persoană deține informații
folositoare comunității, iar comunitatea are nevoie de aceste informații, prin
urmare poate oferi aceste informații drept sadaqa. Poate altă persoană deține
putere și îi poate ajuta pe cei care nu dețin această putere, sau poate are cunoștințe în diverse domenii de
activitate la care poate apela în folosul comunității; de multe ori acest gen
de sadaqa este mult mai folositor decât sadaqa sub formă materială (bani).
Mulți musulmani gândesc despre
sadaqa că trebuie să reprezinte o sumă cât mai mare de bani, însă profetul
Muhammed (ﷺ) a spus: ”A întrecut un argint o mie de dinari”. De ce
a spus Profetul așa? Pentru că cel care a dăruit un argint, a dăruit jumătate
din averea sa (averea sa fiind de doi arginți), pe când cel care era milionar a
dăruit doar o mie de galbeni. Într-adevăr, cu o mie de dinari se pot realiza mult
mai multe lucruri decât cu un argint, însă a fost considerată mai valoroasă
sadaqa celui care avea doar doi arginți doarece el a dăruit jumătate din ceea
ce deținea, deși avea nevoie de bani.
وَالْكَاظِمِينَ
الْغَيْظَ – din punct de vedere lingvistic înseamnă cei care își stăpânesc mânia – pe vremuri apa se depozita în
diferite recipiente confecționate din piele de animal, care erau legate foarte
strâns pentru a nu pierde din cantitatea de apă. Când omul ajunge într-o stare
de nervozitate excesivă trebuie ”să-și strângă” această mânie în interior
precum legau musulmanii acele recipiente și să nu exteriorizeze acest sentiment.
Oare nu putea Allah subhanahu wa taala să creeze oamenii fără sentimente de ură
sau stări de nervozitate? În același timp, Allah Preaînaltul a creat oamenii cu
sentimente de dragoste și milă. De ce? Pentru că toate aceste sentimente, dacă
sunt canalizate în direcția corectă, vor duce către Allah subhanahu wa taala,
în schimb, dacă aceste sentimente sun canalizate într-o direcție greșită și sub
o formă nocivă, atunci acest lucru este haram (păcat).
Profetul (ﷺ) a plâns atunci când fiul său Ibrahim
a murit, din milă și compasiune pentru acesta, însă sufletul său era plin de acceptare
și mulțumire față de Allah Preaînaltul. Companionii au fost mirați și l-au
întrebat de ce plânge când el (ﷺ) este alesul și
iubitul lui Allah subhanahu wa taala, iar el (ﷺ) a răspus:
”... Ochii varsă lacrimi şi inima este tristă și nu vom spune decât ceea ce Îi
este pe plac Domnului nostru.” (Bukhari)
Așadar, Profetul a fost răbdător, nu
s-a supărat pe destin, nu s-a mâniat, nu a ieșit din sfera islamului, ci a
rămas în sfera halal, ne-a dat un exemplu, ne-a arătat cum să ne comportăm și
ne-a sfătuit să-i urmăm exemplul.
Când Hamza bin 'Abdul Muttalib (Allah
să fie mulțumit de el!), unchiul Profetului, a fost asasinat în bătălia de la
Uhud, profetul Muhammed (ﷺ) s-a supărat și s-a întristat foarte mult și a
spus că o să provoace în schimb suferința a șaptezeci de oameni. Așa erau
obiceiurile în acele vremuri. Însă Allah subhanahu wa taala a pogorât acest
verset prin care i-a transmis Profetului (ﷺ)
că cei evlavioși cu adevărat sunt cei care își stăpânesc gura și mâna la mânie
și apoi a adăugat și ”cei care iartă oamenii”.
Probabil, de multe ori avem puterea de a ne
abține de la mânie, doar că noi nu îi iertăm pe oameni; răbdăm și așteptăm
momentul potrivit pentru revanșă. Allah subhanahu wa taala ne spune că nu așa
trebuie să procedăm, ci, dacă am avut puterea să ne abținem la mânie, mai apoi
trebuie să iertăm și să împlinim fapte bune.
După cum bine știm, în perioada
timpurie a islamului, sclavia nu era un lucru nou, însă această condiție a fost
abolită treptat în timpul profetului Muhammed (ﷺ). O ipostază din acea vreme ne descrie
existența unui sclav care a făcut o greșeală gravă față de stăpânul său, iar
acesta a vrut să îl pedepsească. Sclavul l-a atenționat asupra sentimentului de
mânie, amintindu-i că Allah Preaînaltul a spus că robii Săi trebuie să se
abțină de la accesele de furie și să nu le exteriorizeze sub nicio formă. Auzind
acestea, stăpânul a spus: ” صدق الله العظيم Sadaqallahul azim”, iar sclavul a continuat:
”Să nu cumva să îți amintești mâine de greșeala mea și să mă pedepsești atunci.”
De aceea Allah subhanahu wa taala spune în acest verset ”cei care iartă
oamenii”, adică cei care uită necazurile pricinuite de ceilalți ca și când ele
nu ar fi existat și îi iartă pe aceștia. Și Allah Preaînaltul îi îndrăgește pe
cei care fac fapte bune, a continuat sclavul. Când stăpânul acestuia a auzit
acest verset s-a adresat sclavului: ”Du-te, căci tu ești acum dintre cei liberi,
de dragul lui Allah”. Acest sclav a ajuns să își câștige libertatea prin acest
verset, însă în Coran întâlnim multe versete de acest gen.
De asemenea, referitor la mânie, Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a
relatat că un om a cerut de la Trimisul lui Allah să-i dea niște sfaturi și el
a zis: Nu te mânia. Omul a repetat rugămintea de mai multe ori și el a răspuns:
Nu te mânia. (Bukhari)
Dacă privim cu atenție, vom observa
că cerințele și caracteristicile musulmanului evlavios - مُتَّقِين - prezentate de
Allah subhanahu wa taala în acest verset trebuie să constituie un element
pozitiv, constructiv, o persoană care îndeamnă către bine în societatea în care
acesta trăiește.
Când noi împlinim un act de
caritate, cui oferim sadaqa? Comunității noastre, nu-i așa?
Când avem grijă să ne stăpânim
mânia, pentru cine facem acest lucru? Pentru noi? Nu, pentru cei din jurul
nostru.
Când îi iertăm pe cei care au greșit
față de noi, iertăm pentru noi și comunitatea noastră.
Noi nu trebuie să fim credincioși
musulmani doar atunci când ne rugăm, iar apoi să ne transformăm în elemnte pe
care societatea nu le dorește.
Omar ibn al-Khattab (Allah să fie
mulțumit de el!) era un om foarte puternic și oamenii se temeau de el. La un
moment dat, cineva a venit la Omar și i-a spus că oamenilor le este frică de
el. Omar când a auzit așa, i- a spus: ”Dacă oamenii ar știi câtă blândețe și
milă se află în inima mea, nu ar mai pleca de lângă mine. Însă eu am fost numit
Emirul credincioșilor și trebuie să fiu dur împotriva celor care greșesc și prezintă
islamul altfel (eronat) decât l-a lăsat Profetul (ﷺ).”
Iertarea oamenilor care au greșit
față de noi, fie că îi cunoaștem sau nu, fie că aceștia au greșit intenționat
sau nu, face parte din calitățile
multiple ale unui credincios.
Fie ca Allah subhanahu wa taala să
ne facă să fim dintre cei mutaqin ( مُتَّقِين ), cei care își stăpânesc mânia, care iartă oamenilor și
împlinesc fapte bune!
Comentarii
Trimiteți un comentariu