Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor
care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
الَّذِينَ
يُنْفِقُونَ فِي السَّرَّاءِ وَالضَّرَّاءِ وَالْكَاظِمِينَ الْغَيْظَ وَالْعَافِينَ
عَنِ النَّاسِ ۗ وَاللَّهُ يُحِبُّ الْمُحْسِنِينَ
134. Care dau milostenii atât atunci când au parte de belşug, cât şi atunci când sunt la necaz, care-şi stăpânesc mânia şi care iartă oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune
Scurt rezumat
al subiectelor discutate în lecțiile anterioare
În versetul 133
din lecția anterioară, Allah subhanahu wa taala ne-a vorbit despre „Iertarea
Sa” și „Raiul cel întins”, pregătite pentru cei „muttaqin” (evlavioși). Cine
sunt acești „muttaqin”? Allah Preaînaltul ne răspunde în acest verset: cei care
dau milostenii atunci când au bogății, dar și când au mai puțin, cei care se
stăpânesc la mânie, fac fapte bune și iartă oamenilor.
„Taqwa”, din punct de
vedere lingvistic, semnifică atât dragoste, cât și teamă. Este un sentiment
care cuprinde deopotrivă frica și iubirea pentru Allah subhanahu wa taala.
Atunci când substantivul „taqwa” este tradus doar prin „teamă”, este greșit. De
fapt, ar trebui să spunem că ne este teamă să nu Îl supărăm pe Allah
Preaînaltul prin îndeplinirea faptelor care Îi displac, din dragoste pentru El
subhanahu wa taala.
Aceste versete
au legătură cu cele anterioare, în care Allah subhanahu wa taala a vorbit
despre înfrângerea de la Uhud. Aceasta a fost rezultatul neglijenței arcașilor
care nu au respectat porunca Profetului ﷺ.
După ce i-a mustrat pe musulmanii care nu au ascultat de profetul Muhammed ﷺ atunci când le-a spus să nu își părăsească
pozițiile strategice de luptă, și după perioada în care Allah Preaînaltul a
vorbit despre riba (dobânda) ca fiind haram, poruncind interzicerea acesteia,
se cuvenea ca Allah subhanahu wa taala să spună în versetul 133: „Și
grăbiți-vă la Mila Domnului vostru!”.
Allah subhanahu
wa taala putea folosi orice alt verb în locul verbului „grăbiți-vă”. Însă acest
verb, ales cu deosebită grijă, semnifică cel mai bine faptul că omul nu poate
ști cu siguranță cât va trăi, dacă apucă ziua de mâine sau Ramadanul următor.
Trăind această nesiguranță, omul trebuie să se grăbească pentru a împlini fapte
bune. Când Allah Preaînaltul spune grăbiți-vă „către iertarea Domnului vostru”,
nu înseamnă că această milă se obține precum am cumpăra un obiect de la un
magazin, ci înseamnă că trebuie să împlinim fapte bune. Cui i se oferă această
milă și Raiul întins? Celor „muttaqin” (evlavioși).
Cine sunt cei
evlavioși?
„Cei care
dăruiesc atunci când au bogăție, dar și atunci când nu au” – observăm că
Allah subhanahu wa taala nu spune ce anume dăruiesc cei evlavioși. Prin urmare,
din această propoziție lipsește complementul.
Profetul
Muhammed ﷺ ne spune: „Fiecare
musulman trebuie să ofere sadaqa!”. Această „sadaqa” nu se referă
neapărat la o sumă de bani, ci la orice lucru folositor. De exemplu, o persoană
deține informații folositoare comunității, iar comunitatea are nevoie de ele;
prin urmare, poate oferi aceste informații drept „sadaqa”. O altă persoană
deține putere și îi poate ajuta pe cei care nu o dețin, sau poate are
cunoștințe în diverse domenii de activitate pe care le poate folosi în
sprijinul comunității. De multe ori, acest gen de „sadaqa” este mult mai
folositor decât cel sub formă materială sau bănească.
Mulți musulmani
gândesc despre „sadaqa” că trebuie să reprezinte o sumă cât mai mare de bani.
Însă profetul Muhammed ﷺ a spus: „A întrecut un argint o mie de dinari”. De ce a
spus Profetul ﷺ așa? Pentru că cel
care a dăruit un argint, a dăruit jumătate din averea sa (averea sa fiind de
doi arginți), pe când cel care era milionar a dăruit doar o mie de galbeni.
Într-adevăr, cu o mie de dinari se pot realiza mult mai multe lucruri decât cu
un argint, însă a fost considerată mai valoroasă sadaqa celui care avea doar
doi arginți, deoarece el a dăruit jumătate din ceea ce deținea, deși avea mare
nevoie de acei bani.
„Cei care își
stăpânesc mânia” – din punct de vedere lingvistic, această expresie se referă la
controlul furiei. Pe vremuri, apa se depozita în diferite recipiente
confecționate din piele de animal, care erau legate foarte strâns pentru a nu
pierde din lichid. Când omul ajunge într-o stare de nervozitate excesivă,
trebuie să își strângă această mânie în interior, exact așa cum legau
musulmanii acele recipiente, și să nu exteriorizeze acest sentiment.
Oare nu putea
Allah subhanahu wa taala să creeze oamenii fără sentimente de ură sau stări de
nervozitate? În același timp, Allah Preaînaltul a creat oamenii cu sentimente
de dragoste și milă. De ce? Pentru că toate aceste sentimente, dacă sunt
canalizate în direcția corectă, vor duce către Allah subhanahu wa taala. În
schimb, dacă aceste sentimente sunt canalizate într-o direcție greșită și sub o
formă nocivă, atunci acest lucru devine haram.
Profetul ﷺ a plâns atunci când fiul său Ibrahim a
murit, din milă și compasiune pentru acesta, însă sufletul său era plin de
acceptare și mulțumire față de Allah Preaînaltul. Companionii au fost mirați și
l-au întrebat de ce plânge când el ﷺ
este alesul și iubitul lui Allah subhanahu wa taala, iar el ﷺ a răspuns: „... Ochii varsă lacrimi
şi inima este tristă și nu vom spune decât ceea ce Îi este pe plac Domnului
nostru.” (Bukhari). Așadar, Profetul ﷺ
a fost răbdător, nu s-a supărat pe destin, nu s-a mâniat și nu a ieșit din
sfera islamului, ci a rămas în sfera „halal”, dându-ne un exemplu despre cum să
ne comportăm.
Când Hamza bin
'Abdul Muttalib (Allah să fie mulțumit de el!), unchiul Profetului ﷺ, a fost asasinat în bătălia de la Uhud,
profetul Muhammed ﷺ s-a supărat și s-a
întristat foarte mult. El a spus că o să provoace în schimb suferința a
șaptezeci de oameni, așa cum erau obiceiurile în acele vremuri. Însă Allah
subhanahu wa taala a pogorât acest verset prin care i-a transmis Profetului ﷺ că cei evlavioși cu adevărat sunt cei care
își stăpânesc gura și mâna la mânie, adăugând apoi și „cei care iartă oamenii”.
De multe ori
avem puterea de a ne abține de la mânie, doar că noi nu îi iertăm pe oameni;
răbdăm și așteptăm momentul potrivit pentru revanșă. Allah subhanahu wa taala
ne spune că nu așa trebuie să procedăm. Dacă am avut puterea să ne abținem la
mânie, mai apoi trebuie să iertăm și să împlinim fapte bune.
După cum bine
știm, în perioada timpurie a islamului, sclavia nu era un lucru nou, însă
această condiție a fost abolită treptat în timpul profetului Muhammed ﷺ.
O ipostază din
acea vreme ne descrie existența unui sclav care a făcut o greșeală gravă față
de stăpânul său, iar acesta a vrut să îl pedepsească. Sclavul l-a atenționat
asupra sentimentului de mânie, amintindu-i că Allah Preaînaltul a spus că robii
Săi trebuie să se abțină de la accesele de furie și să nu le exteriorizeze sub
nicio formă.
Auzind acestea,
stăpânul a spus: „Sadaqallahul azim”.
Sclavul a
continuat: „Să nu cumva să îți amintești mâine de greșeala mea și să mă
pedepsești atunci”. De aceea, Allah subhanahu wa taala spune în acest verset
„cei care iartă oamenii”, adică cei care uită necazurile pricinuite de ceilalți
ca și când ele nu ar fi existat și îi iartă pe aceștia.
„Și Allah
Preaînaltul îi îndrăgește pe cei care fac fapte bune”, a continuat sclavul.
Când stăpânul a
auzit acest verset, s-a adresat sclavului: „Du-te, căci tu ești acum dintre
cei liberi, de dragul lui Allah”. Acest sclav a ajuns să își câștige
libertatea prin acest verset, iar în Coran întâlnim multe pilde de acest gen.
De asemenea,
referitor la mânie, Abu Huraira (Allah să îl aibă în mila Sa) a relatat că un
om a cerut de la Trimisul lui Allah să îi dea niște sfaturi, iar el a zis: „Nu
te mânia”. Omul a repetat rugămintea de mai multe ori, iar el a răspuns: „Nu te
mânia”. (Bukhari)
Dacă privim cu
atenție, vom observa că cerințele și caracteristicile musulmanului evlavios
prezentate de Allah subhanahu wa taala în acest verset trebuie să constituie un
element pozitiv și constructiv. Credinciosul trebuie să fie o persoană care
îndeamnă către bine în societatea în care trăiește.
Când noi
împlinim un act de caritate, cui oferim „sadaqa”? Comunității noastre, nu-i
așa? Când avem grijă să ne stăpânim mânia, pentru cine facem acest lucru?
Pentru noi? Nu, ci pentru cei din jurul nostru. Când îi iertăm pe cei care au
greșit față de noi, iertăm tot pentru noi și pentru comunitatea noastră.
Noi nu trebuie
să fim credincioși musulmani doar atunci când ne rugăm, iar mai apoi să ne
transformăm în elemente pe care societatea nu le dorește.
Omar ibn
al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el) era un om foarte puternic, iar oamenii
se temeau de el. La un moment dat, cineva a venit la Omar și i-a spus că
oamenilor le este frică de el. Când a auzit acest lucru, Omar a spus: „Dacă
oamenii ar ști câtă blândețe și milă se află în inima mea, nu ar mai pleca de
lângă mine. Însă eu am fost numit Emirul credincioșilor și trebuie să fiu dur
împotriva celor care greșesc și prezintă islamul altfel decât l-a lăsat
Profetul ﷺ.”
Iertarea
oamenilor care au greșit față de noi, fie că îi cunoaștem sau nu, fie că
aceștia au greșit intenționat sau nu, face parte din calitățile multiple ale
unui credincios.
Fie ca Allah
subhanahu wa taala să ne facă să fim dintre cei „muttaqin”, cei care își
stăpânesc mânia, care iartă oamenilor și împlinesc fapte bune!
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu