Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَإِذْ
غَدَوْتَ مِنْ أَهْلِكَ تُبَوِّئُ الْمُؤْمِنِينَ مَقَاعِدَ لِلْقِتَالِ ۗ
وَاللَّهُ سَمِيعٌ عَلِيمٌ
121. [Adu-ţi aminte, o, Muhammed,] când ai plecat dimineaţa de
la familia ta, pentru a stabili credincioşilor locurile de luptă! Allah este
Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [As-Sami, Al-’Alim].
În
acest verset, Allah Preaînaltul ne prezintă o ipostază din bătălia de la Uhud.
Aceasta a reprezentat una dintre primele și cele mai mari încercări prin care
au trecut musulmanii după victoria din bătălia de la Badr, luptând pentru
autoapărare, pentru protejarea teritoriului și a credinței lor. Bătălia de la
Uhud a avut loc în anul 3 Hijri, în dimineața zilei de 3 Șawwal (ianuarie 625),
perioadă în care credința islamică și tânăra comunitate musulmană înfloreau pe
zi ce trece. Pentru a înțelege versetele care fac referire la bătălia de la
Uhud și temele ce urmează a fi abordate, vom trece în revistă cele mai
importante evenimente care au precedat confruntarea și vom expune o scurtă
descriere a bătăliei.
Obiectivele
și evenimentele care au precedat bătălia de la Uhud
Imediat
după emigrare (هِجْرَة - hijrah), în Medina
ia naștere o nouă societate și se pun bazele unui stat islamic în conformitate
cu Coranul și Tradiția profetului Muhammed ﷺ.
- Prima moschee:
S-a construit prima moschee, care servea ca loc de adunare unde se mediau
curentele conflictuale preislamice. Ea reprezenta sediul de unde se
administrau toate afacerile musulmanilor și unde se țineau consiliile
consultative și administrative. Însuși profetul Muhammed ﷺ a contribuit la construirea ei, cărând chirpici și piatră
în timp ce recita: „O, Allah! Nu există nicio strălucire decât cea a
Vieții de Apoi, Te implor să-i ierți pe emigranți și pe ajutoare”.
- Codul fraternității:
profetul Muhammed ﷺ s-a ocupat de
sudarea legăturilor de fraternitate și de înțelegere reciprocă între
musulmanii din Medina — ajutoarele (الأَنْصَار
- Al-Ansar) — și emigranți (المُهَاجِرُونَ
- Al-Muhajirun). După stabilirea acestui cod, el a încheiat un pact al
alianței islamice ce viza relații de prietenie între musulmani și
triburile de nemusulmani. Această Cartă avea ca scop eliminarea ranchiunii
preislamice și a conflictelor inter-tribale. El a spus: „Credincioșii sunt
precum corpul omenesc. Atunci când ochiul este în agonie, întregul corp
resimte durerea, iar când capul te doare, suferă tot corpul; legăturile de
fraternitate dintre doi musulmani sunt precum componentele unei case, se întărește
una pentru a o susține pe cealaltă”.
- Pactul de cooperare:
După ce s-a asigurat că pilonii comunității fuseseră ridicați pe un
fundament de unitate administrativă, politică și ideologică, profetul
Muhammed ﷺ a stabilit
legături regulate și clar definite cu evreii, în cadrul unui pact de
cooperare și neagresiune.
- Confruntarea de la Badr:
Au urmat o serie de misiuni și expediții ce au precedat confruntarea de la
Badr, prima ciocnire armată dintre musulmani și quraiși. Această bătălie
decisivă le-a adus musulmanilor o victorie istorică, recunoscută de toți
arabii, dând o grea lovitură intereselor religioase și economice ale
politeiștilor.
- Un atentat la viața profetului Muhammed ﷺ: Între
bătălia de la Badr și cea de la Uhud au avut loc mai multe evenimente:
încălcarea pactului de către evreii din tribul Qainuqa, un atentat la
viața profetului Muhammed ﷺ ca urmare a
impactului înfrângerii suferite de politeiștii din Mecca la Badr, precum
și campania de succes a lui Zaid bin Haritsa.
O
scurtă prezentare a bătăliei de la Uhud
Urcând
pe mimbar (مِنْبَر - amvon) pentru
rugăciunea de vineri, profetul Muhammed ﷺ
a îndemnat oamenii prin predica sa să lupte cu mult curaj. „Dacă rămâneți
statornici”, a spus el, „Cel Atotputernic vă va ajuta cu Puterea Lui”.
Apoi le-a poruncit să se pregătească de luptă, iar cei mai mulți s-au bucurat.
Este
foarte important de menționat că, timp de treisprezece ani, în perioada din
Mecca, musulmanii nu au avut dreptul la autoapărare. Singurul lucru cu care le
era permis să riposteze împotriva agresiunilor venite din partea politeiștilor
era credința și comportamentul exemplar. În tot acest timp, ei au suferit
numeroase abuzuri din partea politeiștilor din Mecca, iar acțiunile
provocatoare au continuat până când quraișii au început să îi amenințe pe
musulmani că îi vor ucide în propria lor casă. Prin urmare, Allah Preaînaltul
le-a dat voie musulmanilor să se apere, iar dreptul la luptă a fost legiferat
înainte de confruntarea de la Badr.
Armata
musulmanilor era formată din aproximativ 700 - 1000 de luptători pedestrași,
care au ocupat poziții la poalele muntelui Uhud, la o distanță de circa trei
mile nord de orașul Medina. Oastea din Mecca, formată din aproximativ 3000 de
luptători și călăreți, era condusă de Abu Sufyan, care dorea să anihileze
comunitatea musulmană din Medina.
Planul
înțelept alcătuit a scos la iveală geniul de conducător militar pe care îl
poseda profetul Muhammed ﷺ. El a dispus oștenii
în două șiruri de luptă și a ales cincizeci de arcași pricepuți, sub comanda
lui Abdullah bin Jubair bin An-Nu’man Al-Ansar Al-Ausi Al-Badri. Le-a poruncit
să rămână pe un versant al muntelui, la malul sudic al Qanat Al-Uadi (un canal
al văii), în partea de sud-est a taberei, cam la o sută cincizeci de metri de
armata islamică. Mai târziu, acest loc a fost numit Muntele Arcașilor. Profetul
Muhammed ﷺ a clarificat misiunea acestei echipe și
i-a spus șefului lor că, orice s-ar întâmpla, nu au voie să își părăsească
pozițiile: „Alungați cu ajutorul săgeților caii ce se îndreaptă spre noi, ca
să nu ne atace pe la spate. Indiferent dacă pierdem sau câștigăm bătălia,
rămâneți fermi pe poziție și aveți grijă să nu fim atacați de pe partea
voastră”. El a adăugat: „Apărați-vă spatele! Dacă ne vedeți măcelăriți,
să nu veniți să ne ajutați; dacă vedeți că suntem pe cale de a câștiga teren,
nu împărtășiți cu noi”.
Într-o
versiune a lui Al-Bukhari, profetul Muhammed ﷺ
a spus: „Și dacă ne vedeți sfârtecați de păsări în bucățele, să nu părăsiți
această poziție, până nu vă trimit vorbă. Nici dacă vedeți că i-am învins pe
dușmani și i-am călcat în picioare să nu vă părăsiți locul până nu trimit după
voi”.
După
ce a poziționat această echipă pe versant și a dat aceste ordine militare
stricte, profetul Muhammed ﷺ a blocat calea care
le-ar fi permis idolatrilor să vină prin spatele rândurilor musulmane printr-o
mișcare de învăluire. Pentru restul armatei, el a trasat diverse
responsabilități.
În
timp ce mica armată islamică înregistra o a doua victorie asupra celor din
Mecca, la fel de glorioasă ca și cea de la Badr, situația s-a schimbat
dramatic. Din cauza unei greșeli în urma căreia profetul Muhammed ﷺ a fost la un pas de a fi ucis, oastea
condusă de el a fost învinsă. Înțelați de zgomotul timpuriu al victoriei și de
lăcomia pentru prăzile de război, unii arcași nu au respectat ordinele și au
părăsit posturile cheie, iar dușmanii au profitat imediat, i-au înconjurat și
i-au ucis.
Musulmanii
au suferit multe pierderi în această bătălie, printre care și uciderea lui
Hamza bin 'Abdul Muttalib (Asadullah - Leul lui Allah), unchiul profetului
Muhammed ﷺ din partea tatălui, de către un sclav
căruia i se promisese în schimb libertatea. Totuși, cea mai mare pierdere a lor
a fost neascultarea comenzilor și alergarea după lucrurile lumești. După
relatarea lui Ibn Hajar, unii învățați musulmani au spus: „Înfrângerea de la
Uhud a rezultat din neglijența arcașilor de a respecta porunca profetului
Muhammed ﷺ și din cauza faptului că au părăsit locul
pe care li se poruncise să-l apere până în final.”
Cu
alte cuvinte, succesul musulmanilor depinde direct de supunerea lor față de
profetul Muhammed ﷺ. Atâta vreme cât ei
îi îndeplinesc poruncile, Allah Preaînaltul îi va ajuta să înfrunte toate
nenorocirile; dacă vor uita însă de poruncile lui, alergând în căutarea
bunurilor lumești, vor rămâne singuri în fața încercărilor.
Bătălia
de la Uhud a fost o mare încercare în istoria islamului și o lecție pentru
musulmani în ceea ce privește credința, statornicia și fermitatea. Însuși
profetul Muhammed ﷺ a fost rănit în luptă, însă a doua zi,
când el a revenit pe câmpul de luptă, armata din Mecca s-a retras, iar Medina a
fost salvată.Muntele Uhud este un lanț format din mai mulți versanți stâncoși
și este comparat cu o formă a răsplății. Într-o relatare cunoscută din Riyadh
as-Salihin, profetul Muhammed ﷺ a spus: „Cine participă la rugăciunea de
înmormântare (جَنَازَة - janazah) și însoțește cortegiul funerar
până când trupul este îngropat, aceluia îi vor reveni două mari răsplăți (قِيرَاطَيْنِ -
qiratayn). Companionii au întrebat: O, Trimis al lui Allah! Ce înseamnă qirat?
Profetul a răspuns: Fiecare qirat este cât un munte uriaș, precum muntele
Uhud.”
إِذْ
هَمَّتْ طَائِفَتَانِ مِنْكُمْ أَنْ تَفْشَلَا وَاللَّهُ وَلِيُّهُمَا ۗ وَعَلَى
اللَّهِ فَلْيَتَوَكَّلِ الْمُؤْمِنُونَ
122. [Adu-ţi aminte], când două oştiri de-ale voastre s-au
gândit să se întoarcă, [socotind că nu vor izbândi], dar Allah a fost
Ocrotitorul lor?! Pe Allah trebuie să se bizuie credincioşii!
Când
musulmanii au pornit dis-de-dimineață către locul unde avea să aibă loc
confruntarea cu politeiștii din Mecca, două grupuri, Banu Salimah și Banu
Harithah, au vrut să părăsească pozițiile. Aceste două grupuri formau
detașamentul ajutoarelor din tribul Khazraj (الأَنْصَارُ
خَزْرَجْ - Al-Ansar Khazraj), în fruntea căruia se afla Al-Hubab bin
Al-Munzir. Cu aceștia, profetul Muhammed ﷺ
încheiase un pact de apărare a Medinei în cazul în care orașul ar fi fost
atacat. Ei făceau parte din neamul Banu Israil.
Ei
au vrut să îi abandoneze pe credincioși, urmând un lider marcant al
ipocriților, pe Abdullah bin Ubai. O treime din armată, adică aproximativ trei
sute de luptători, a trecut de partea lui. El a spus: „Nu știu ce motiv am avea
să ne sinucidem”. El a pretins că retragerea sa nu era altceva decât un semn de
protest împotriva Mesagerului lui Allah, care îi refuzase părerea și o
acceptase pe a altora. Fără nicio îndoială, aceasta nu era cauza reală a
retragerii sale. Dacă motivul ar fi fost respingerea părerii sale, nu ar fi
avut niciun sens să se alăture armatei de la începutul marșului. El ar fi
refuzat din start să plece. De fapt, motivul real al acestei revolte, retrageri
și separări într-un moment atât de delicat și dificil a fost să producă panică,
dezordine și confuzie în armata musulmană. Toate acestea s-au petrecut sub
privirile și în auzul dușmanilor, care își doreau să vadă disensiuni în tabăra
musulmanilor. De asemenea, ipocriții ținteau să distrugă moralul ridicat al
credincioșilor. Fără grija lui Allah Preaînaltul, complotul ipocritului ar fi
putut avea succes, dar grija Sa i-a salvat. În legătură cu acest incident,
Allah Preaînaltul spune în verset: „...,când două oştiri de-ale voastre s-au
gândit să se întoarcă, [socotind că nu vor izbândi], dar Allah a fost
Ocrotitorul lor?! Pe Allah trebuie să se bizuie credincioşii!”
Abdullah
bin Haram, tatăl lui Jabir bin Abdullah, a încercat în zadar să le oprească
retragerea, aducându-le aminte ipocriților de datoria pe care o aveau în aceste
condiții dificile.
„Pe
Allah trebuie să se bizuie credincioşii!” (وَعَلَى اللَّهِ فَلْيَتَوَكَّلِ الْمُؤْمِنُونَ
- wa 'ala Allahi falyatawakkali al-mu'minun). Din acest final de verset învățăm
că încrederea în această viață trebuie oferită în primul rând lui Allah
Preaînaltul, apoi dreptcredincioșilor Săi.
Încrederea
este lucrul suprem pe care îl dețin oamenii. Această încredere se oferă gratuit
persoanelor de care ne apropiem, cu care ne împrietenim și cărora considerăm că
merită să le-o acordăm. Ea nu trebuie diminuată ca însemnătate, însă în cazul
unor evenimente, vorbe sau fapte denaturate care o știrbesc, vom retrage acest
credit oferit persoanei respective. Nu acest tip de încredere îl descrie
versetul nostru, ci încrederea deplină în Allah Preaînaltul (تَوَكُّل - tawakkul). În orice lucru pe care îl întreprinzi, în orice
împrejurare și în orice situație, încrederea o oferi doar lui Allah
Preaînaltul. Această încredere nu trebuie să fie una oarbă. Te vei strădui, vei
depune un efort maxim, iar apoi vei transfera încrederea lui Allah Preaînaltul
și vei aștepta îndrumarea și puterea pe care El ﷻ
ți le va oferi pentru a putea depăși un obstacol sau pentru a rezolva o
situație dificilă.
Exemple
practice:
- Când dorești să traversezi strada, nu
închizi ochii pentru a te avânta printre mașini cu ideea că Allah
Preaînaltul te va proteja. Îți iei măsuri de precauție: te uiți în stânga,
în dreapta, te asiguri, aștepți culoarea verde a semaforului și abia apoi,
cu încrederea că Allah Preaînaltul te va ocroti, traversezi strada. Prin
urmare, responsabilitatea îți aparține. Allah Preaînaltul ți-a dat șansa
să conștientizezi viața și importanța ei, să distingi binele de rău și să
știi ce hotărâri trebuie să iei pentru rezolvarea problemelor.
- Împlinește rugăciunea, roagă-te la Allah
Preaînaltul să îți primească această rugăciune și apoi încrede-te în El ﷻ.
- Cu prilejul bătăliei de la Uhud, profetul
Muhammed ﷺ a purtat o
armură dublă pentru o protecție mai mare împotriva armelor inamice.
Aceasta reflectă bine-cunoscuta sa îndrumare: „Leagă cămila ta și apoi
încrede-te în Allah”. Acest răspuns a fost dat unui om care a întrebat
dacă trebuie să își lase cămila liberă și să se încreadă numai în Allah
Preaînaltul pentru a nu se rătăci.
Împlinește
fapte și apoi încrede-te în Allah Preaînaltul! Clădește peste ceea ce ai deja,
pune în practică mai mult și străduiește-te constant!
وَلَقَدْ
نَصَرَكُمُ اللَّهُ بِبَدْرٍ وَأَنْتُمْ أَذِلَّةٌ ۖ فَاتَّقُوا اللَّهَ
لَعَلَّكُمْ تَشْكُرُونَ
123. Allah v-a făcut biruitori la Badr, măcar că eraţi umili. Deci fiţi cu frică de Allah şi poate că voi o să fiţi mulţumitori!
În acest verset, Allah Preaînaltul le atrage
atenția credincioșilor asupra bătăliei de la Badr, care a avut loc cu un an
înainte de bătălia de la Uhud. Bătălia de la Badr a fost prima confruntare
dintre musulmani și politeiștii din Mecca. Inițial, profetul Muhammed ﷺ
și companionii săi au dorit doar să își recupereze bunurile care le aparțineau
de drept și pe care au fost obligați să le abandoneze atunci când au părăsit
Mecca și au emigrat la Medina. Din acest motiv, ei au ieșit în întâmpinarea
caravanei, fără intenția de a declanșa un război, însă Allah Preaînaltul a
rânduit ca această expediție să se transforme într-o confruntare directă.
Forma de umilință despre care se vorbește în verset
este, de fapt, smerenia pe care dreptcredincioșii au manifestat-o cu
sinceritate. Drept urmare, Allah Preaînaltul i-a ajutat, în pofida faptului că
erau foarte puțini la număr în comparație cu armata quraișilor și, pe deasupra,
erau și neînarmați.
Finalul versetului ne îndeamnă la smerenie: „Deci fiţi cu frică de Allah şi poate că voi o să fiţi mulţumitori!”
Comentarii
Trimiteți un comentariu