Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
إِنَّ
الَّذِينَ كَفَرُوا لَنْ تُغْنِيَ
عَنْهُمْ أَمْوَالُهُمْ وَلَا أَوْلَادُهُمْ مِنَ اللَّهِ شَيْئًا
ۖ وَأُولَٰئِكَ أَصْحَابُ النَّارِ ۚ هُمْ فِيهَا خَالِدُونَ
116. Cât despre cei care au tăgăduit, nici averile
lor, nici copiii lor nu le vor fi de nici un folos la Allah.
Aceştia sunt oaspeţii Focului şi în el vor sălăşlui veşnic.
Acest verset scoate în evidență o
situație la care probabil mulți dintre noi nu ne-am gândi la prima citire, și
anume că, în această lume, omul ajunge de multe ori să se uite în jurul său și
să vadă că ceilalți au avuții, lucruri
care sunt o frumusețe pentru viața lor și cu care se mândresc, însă aceste lucruri nu au absolut
nicio valoare în fața lui Allah subhanahu wa taala. De aceea, versetul se
adresează atât necredincioșilor, ei
fiind dați exemplu, dar și credincioșilor. Allah subhanahu wa taala ne atrage
astfel atenția asupra faptului că nu trebuie să acordăm importanță situației
materiale, deoarece aceasta nu va avea nicio valoare în Ziua de Apoi.
إِنَّ الَّذِينَ كَفَرُ – cu siguranță cei care au tăgăduit – cei
care au întors spatele acestei credințe, لَنْ تُغْنِيَ عَنْهُمْ – nu
le va fi de folos – această negație folosită de Allah Preaînaltul scoate în
evidență faptul că nimic din ceea ce ei au realizat sau adunat în această viață
nu va avea nicio greutate în fața lui Allah subhanahu wa taala: أَمْوَالُهُمْ وَلَا أَوْلَادُهُمْ – nici averile lor, nici copiii
lor. Astfel, se revine asupra ideii că Allah Preaînaltul se uită la faptele
omului, care sunt împlinite cu credință, cu smerenie și evlavie. Faptele sunt
cele care oglindesc interiorul credinței noastre și ceea ce rămâne statornicit în inima noastră.
Prin urmare, o persoană care tăgăduiește
credința, nu va avea răsplată în
Ziua de Apoi pentru faptele bune împlinite pe pământ, ci doar în această viață
lumească, pentru că Allah Preaînaltul este drept și corect și nu nedreptățește
pe nimeni. De asemenea, este posibil ca faptele bune împlinite pe pământ de
către o persoană care nu a îmbrățișat islamul, să ducă la călăuzirea acelei persoane.
مَثَلُ مَا يُنْفِقُونَ فِي هَٰذِهِ
الْحَيَاةِ الدُّنْيَا كَمَثَلِ رِيحٍ فِيهَا صِرٌّ أَصَابَتْ حَرْثَ قَوْمٍ
ظَلَمُوا أَنْفُسَهُمْ فَأَهْلَكَتْهُ ۚ وَمَا ظَلَمَهُمُ
اللَّهُ وَلَٰكِنْ أَنْفُسَهُمْ يَظْلِمُونَ
117. Ceea ce cheltuiesc ei în această viaţă seamănă
cu un vânt care aduce frig tăios, ce se abate peste ogoarele unor oameni, care
au fost nedrepţi cu ei înşişi, şi le prăpădeşte. Aşadar, nu Allah i-a
nedreptăţit, ci ei înşişi s-au nedreptăţit.
În acest verset Allah subhanahu wa
taala ne dă un exemplu folosind o comparație: să ne gândim cât efort implică ararea
și semănarea unui pământ pentru ca acesta să dea roade, însă, tocmai atunci
când răsadurile s-au ivit și omul speră într-o recoltă bogată, un vânt puternic
și un frig tăios îngheață pământul. Ne putem gândi că aceasta este o nedreptate,
deoarece omul a muncit și a depus efort maxim sperând la roade bogate, dar să privim
sfârșitul versetului: وَمَا ظَلَمَهُمُ اللَّهُ - nu
Allah este Cel care i-a nedreptățit - وَلَٰكِنْ أَنْفُسَهُمْ يَظْلِمُونَ – ci ei înșiși au fost cei care s-au nedreptățit. Omul
este pus întotdeauna în fața alegerii: el alege ceea ce este bine sau rău, ceea
ce este corect sau ceea ce nu este corect; prin urmare, pentru această alegere
omul nu este nedreptățit absolut deloc, deoarece el alege ceea ce consideră că
este mai bine; dacă omul alege conform sitei islamului, adică să împlinească
fapte bune, să aleagă ceva care este folositor credinței și religiei sale, atunci
această alegere va fi una binecuvântată și el va putea să-și primească
răsplata. Acel om care a semănat pământul și a apucat să-și vadă răsadurile
abia ivite, primește în acel moment o satisfacție, însă, oare nu ar dori mai
mult, nu ar dori să primească roadele efortului depus? Bineînțeles că da. Prin
urmare, dacă oamenii vor oglindi credința lor în comportament și fapte, vor aduna
roadele faptelor lor în Ziua de Apoi. Mulți dintre savanți au spus despre această viață lumească că este
locația unde se însămânțează, se irigă, se pun îngrășăminte pentru a obține o
recoltă bogată de care ne vom bucura pe pământ, însă ale cărei roade le vom
aduna (primi) în Ziua de Apoi. Persoanele care nu vor putea să vadă acest lucru
sunt precum exemplul din verset: se bucură în fiecare zi de acele răsaduri
mici, însă tocmai atunci când speră să adune și roadele, nu vor găsi ce să
adune.
يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا لَا
تَتَّخِذُوا بِطَانَةً مِنْ دُونِكُمْ لَا يَأْلُونَكُمْ خَبَالًا وَدُّوا مَا
عَنِتُّمْ قَدْ بَدَتِ الْبَغْضَاءُ مِنْ أَفْوَاهِهِمْ وَمَا تُخْفِي صُدُورُهُمْ
أَكْبَرُ ۚ قَدْ بَيَّنَّا لَكُمُ الْآيَاتِ ۖ إِنْ كُنْتُمْ تَعْقِلُونَ
118. O, voi cei care credeţi! Nu luaţi prieteni de
încredere dintre cei ce nu sunt ai voştri, căci ei
nu vor înceta să vă încurce! Ei doresc numai răul vostru. Ura se iveşte din
gurile lor, dar ceea ce ascund piepturile lor e şi mai mare. Noi v-am arătat
vouă semnele limpezi, dacă voi puteţi pricepe.
Allah subhanahu wa taala atrage
atenția credincioșilor asupra persoanelor cu care nu ar trebui să se alieze sau în care nu ar
trebui să aibă încredere. În islam contează foarte mult în
cine ai încredere, cu cine vorbești și cui te destăinui; aceste persoane
trebuie să fie alese cu mare atenție.
La cine se referă sau cine sunt ”cei ce nu sunt ai voştri”? – oare la cei care nu sunt credincioși, la nearabi, la cei
care nu au aceeași culoare a pielii? Savanții au spus că această parte de
verset se referă la credință. De multe ori se întâmplă ca persoanele care nu au
un Dumnezeu, o credință, o formă de practică religioasă, să nu vadă cu ochi
buni lucrurile pe care le întreprinde un credincios și să ajungă să cauzeze anumite
probleme sau nedreptăți celor care cred.
Acest verset are legătură cu o
întâmplare din viața profetului Muhammed (ﷺ), în perioada islamului timpuriu, când
unii dintre companioni întrețineau relații cordiale cu cei din neamul Quraiș,
iar pentru a putea câștiga simpatia acestora le dezvăluiau anumite secrete sau acțiuni
despre care știau că Profetul (ﷺ)
urma a le întreprinde asupra acestora; pentru acest gen de persoane au foat
pogorâte aceste versete.
هَا
أَنْتُمْ أُولَاءِ تُحِبُّونَهُمْ وَلَا يُحِبُّونَكُمْ وَتُؤْمِنُونَ
بِالْكِتَابِ كُلِّهِ وَإِذَا لَقُوكُمْ قَالُوا آمَنَّا وَإِذَا خَلَوْا عَضُّوا
عَلَيْكُمُ الْأَنَامِلَ مِنَ الْغَيْظِ ۚ قُلْ مُوتُوا بِغَيْظِكُمْ ۗ إِنَّ
اللَّهَ عَلِيمٌ بِذَاتِ الصُّدُورِ
119. Iată că voi îi iubiţi pe ei, în vreme ce ei nu
vă iubesc pe voi. Voi credeţi în întreaga Carte.
Când se întâlnesc cu voi, ei zic: “Noi credem [în Islam]”, dar când rămân
singuri, îşi muşcă vârfurile degetelor de ciudă împotriva voastră. Spune:
“Pieriţi cu ciuda voastră!”. Allah doară
cunoaşte prea bine lăuntrul piepturilor.
”întreaga Carte” –
se referă la toate mesajele trimise de Allah subhanahu wa taala pe pământ de-a
lungul timpului. Un musulman are obligația de a crede în toate Cărțile Divine
trimise de Allah Preaînaltul pe pământ.
Versetul vorbește despre acele
persoane care nu făceau altceva decât să-și arate ipocrizia față de islam și Profet (ﷺ);
când aceste persoane veneau alături de Profet își declarau credința în islam și
încrederea în profeția lui (ﷺ), însă atunci când se
întorceau printre cei din neamul lor de necredincioși ” își mușcau vârfurile
degetelor de ciudă”, această metaforă semnificând ura, dușmănia și înclinarea către
rău împotriva islamului și a musulmanilor.
Acest sentiment de ciudă, ură,
dușmănie, nu duce decât la pieirea oamenilor. Nu trebuie să acordăm importanță oamenilor
de acest gen, căci Allah cunoaște foarte bine ce este în inima fiecăruia dintre
noi și este de ajuns, iar acest fapt ne conferă încredere,
lejeritate: Allah doară
cunoaşte prea bine lăuntrul piepturilor. De multe ori se întâmplă să credem despre unele persoane
că sunt foarte pioase, credincioase, cu frică de Allah, însă, după o perioadă
mai lungă sau scurtă de timp, ne dăm seama că lucrurile nu stau chiar așa și că
această încredere pe care noi i-am acordat-o a fost gratuită și acest fapt ne-a
costat de fapt foarte mult, și nu neapărat din punct de vedere material, ci din
punct de vedere al încrederii privită ca o investiție într-o persoană anume. Când
Allah subhanahu wa taala ne spune în acest verset că El Preaînaltul știe cel
mai bine ce se află înlăuntrul inimilor, nu ne rămâne nimic altceva de făcut
decât să avem încredere totală în această afirmație și să ne rugăm ca Allah să
curețe și să ocrotească piepturile credincioșilor pentru ca acestea să nu ajungă
a fi pângărite de diferite boli ale inimii care apar la un moment dat și conduc
către o altă direcție decât către calea lui Allah subhanahu wa taala. Elhamdulillah
că doar Allah Preaînaltul cunoaște ce este înlăuntrul piepturilor noastre!
إِنْ تَمْسَسْكُمْ حَسَنَةٌ
تَسُؤْهُمْ وَإِنْ تُصِبْكُمْ سَيِّئَةٌ يَفْرَحُوا بِهَا ۖ وَإِنْ تَصْبِرُوا
وَتَتَّقُوا لَا يَضُرُّكُمْ كَيْدُهُمْ شَيْئًا ۗ إِنَّ اللَّهَ بِمَا
يَعْمَلُونَ مُحِيطٌ
120. Dacă voi aveţi parte de ceva bun, ei sunt
mâhniţi, iar dacă vi se întâmplă ceva rău, ei se bucură de aceasta. Însă dacă veţi fi cu răbdare şi vă veţi teme [de Allah],
viclenia lor nu vă va pricinui nimic rău. Allah cunoaşte prea bine ceea ce fac
ei.
Și acest verset, ca si cele
anterioare, îi caracterizează pe ipocriți (munafiqun): dacă asupra
credincioșilor vine ceva bun, ipocriții se întristează și sunt mâhniți, însă
dacă vine o încercare grea sau o nenorocire asupra musulmanilor, ei (ipocriții)
se bucură, iar acest lucru scoate în evidență duplicitatea, ipocrizia lor. Care
este îndemnul lui Allah subhanahu wa taala pentru credincioși în asemenea
situații? Răspunsul îl aflăm din continuarea versetului: dacă veţi fi cu răbdare şi vă veţi teme [de Allah], viclenia lor
nu vă va pricinui nimic rău. Allah cunoaşte prea bine ceea ce fac ei.
Aceste viclenii, aceste fapte rele
menite să distrugă credința omului sau să conducă omul către împlinirea de
fapte rele, sunt întru totul deșarte. Un om credincios care are răbdare și se
încrede în Allah subhanahu wa taala, va reuși mereu să împlinească fapte și
acte de adorare în pofida vorbelor, gândirii sau faptelor rele pricinuite de ceilalți, deoarece el este legat de Allah
Preaînaltul și știe că orice faptă pe care o împlinește este doar pentru și de
dragul lui Allah și acest lucru îi este de ajuns; acest credincios nu așteaptă
să îl vadă cei din jur când împlinește o faptă bună și nu așteaptă mulțumire și
răsplată de la nimeni în afară de Allah subhanahu wa taala; cine vrea să meargă
pe drumul credinței și evlaviei și vrea să îndemne oamenii către bine, trebuie
să facă acest lucru fără a da ascultare vorbelor; din cauza unor asemenea vorbe
rele, multe persoane au renunțat la împlinirea faptelor bune, au renunțat la a
mai merge la moschee, au renunțat la a mai face parte din comunitate și la
întrajutorarea semenilor săi. Cine împlinește o faptă cu evlavie știe că este
curat în fața lui Allah Preaînaltul și nu are așteptări de la oameni. ”Noi nu așteptăm de la voi nicio răsplată și nicio mulțumire” – sunt versetele pe care Allah ni le dă drept
exemplu în Sfântul Coran și pe care le-au spus toți Profeții de-a lungul
timpului. Pentru orice faptă împlinită, bună sau rea, omul va da socoteală. Allah
subhanahu wa taala este cel mai drept Judecător și va așeza fiecare persoană, vorbă
și faptă la locul meritat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu