Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
103. Şi ţineţi-vă cu toţii strâns de Frânghia lui Allah şi nu vă scindaţi! Şi aduceţi-vă
aminte de îndurarea lui Allah pentru voi, căci aţi fost duşmani [înainte de
Islam] şi a făcut pace între inimile voastre [la primirea Islamului] şi prin
harul Lui aţi devenit fraţi şi aţi fost pe marginea
prăpastiei Focului, iar El v-a salvat de la el. Aşa va face Allah semnele sale
limpezi, pentru ca voi să fiţi bine călăuziţi.
Unul dintre cele mai deosebite
versete din Coran, care continuă ideea versetului anterior despre
Siratal Mustaqim – Calea cea dreaptă. Calea
dreaptă este menționată în surat Al Fatiha, în ayatul 6. Cuvântul sirat
înseamnă cale. Cuvântul mustaqim înseamnă drept, neted sau scurt.
Imediat după surat Al Fatiha urmează surat Al Baqara unde Allah subhanahu wa
taala spune ”Alif, Lam, Mim./Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este
Călăuză pentru cei smeriţi,” – dacă în surat Al Fatiha noi ne-am rugat la
Allah Preaînaltul pentru călăuzire, El subhanahu wa taala ne-a trimis imediat
această călăuzire spunându-ne: Aceasta este Cartea – călăuzirea – Coranul cel
Sfânt, care descrie o cale dreaptă pentru a ne trăi viața, o călăuzire pentru
toate lumile. Atât în surat Al Baqara, cât și în surat al Imran, Allah a
împărțit și a descris cum vede El Preaînaltul toate categoriile de oameni – credincioși,
necredincioși și ipocriți; mai apoi ne spune despre poveștile tuturor
Profeților de dinainte, însă, deși pare că se adresează altor oameni, El
Preaînaltul ne spune chiar nouă să nu facem ca cei descriși în aceste versete,
pentru a nu a ajunge precum ei. Când Allah vorbeste despre diferite comunități
care au făcut unele lucruri greșit și au împlinit diferite păcate, înseamnă că
noi trebuie să luăm aminte și să nu procedăm precum ei. Ne amintim că la
începutul surei Allah ne-a vorbit despre Isa (as) și mama lui, Maria, ne-a spus
cine a fost Isa (as), cum s-a născut, și, mai apoi, încet-încet Allah ne
vorbește despre anumite caracteristici ale credincioșilor. Așa cum la începutul
surei Al Baqara ni se spune că ”Aceasta este Cartea, fără îndoială”, la
începutul acestui verset Allah subhanahu wa taala ne transmite printr-o
metaforă extraordinară : ţineţi-vă cu toţii strâns
de Frânghia lui Allah – o
metaforă cât se poate de explicită, clară , care ne arată în ce situație are
omul nevoie de ajutor (când se înneacă,
când cade într-o prăpastie etc.). Cum poți ajuta acea persoană într-o asemenea
situație? Oferindu-i ceva de care să se agațe. Gândiți-vă că Allah a trimis
această frânghie întregii omeniri, nu numai musulmanilor. Persoana care nu va
gasi frânghia, se va îneca. Persoana care vede frânghia, dar nu vrea să se
țină de ea din diferite motive (ignoranță, mândrie, prostie), de asemenea,
se va îneca. Spune profetul Muhammed (ﷺ) într-o relatare autentică: ”Acest Coran este o frânghie – un capăt este în mâna Sa
(Allah Preaînaltul), celălalt capăt este în mâinile voastre. Atât cât puteți, țineți-vă
strâns de ea!” Astfel,
credincioșilor li se cere să se păzească împotriva forțelor de dezbinare prin
aderarea sau agățarea de „frânghia” lui Allah.
Cine caută de-a lungul istoriei fericirea, o va gasi in diferite ipostaze , în diferite lucruri. La un moment dat omul a fost în centrul Universului și ideologii au spus că dacă acestuia i se va oferi cel mai înalt grad de confort, va ajunge să fie fericit. Alteori au spus că fericirea constă în producția mare de alimente sau diverse lucruri din care omul să poată alege ceea ce îi place, de aceea au început să producă tot mai mult, dar și să se consume foarte mult. Și-au dat seama că nici această situație nu îl face fericit pe om. Mai apoi a apărut capitalismul, când toată lumea putea cumpăra cât de mult dorea, ceea ce înseamnă că se putea obține orice și oricât fără cele mai mici scrupule, de unde și expresia ”Scopul scuză mijloacele.” Nici prin această metodă omul nu a putut atinge fericirea adevărată. În țările cele mai dezvoltate din punct de vedere al evoluției în ceea ce privește modernismul, vom vedea că oamenii tot nu au reușit să atingă acel nivel de fericire. Fericirea există doar la Allah subhanahu wa taala și în credința pe care El Preaînaltul ne-a dat-o. Când sufelete noastre vor fi mulțumite, atunci vor fi fericite. Allah este Creatorul nostru și absolut nimeni nu ne poate cunoaște mai bine decât El, indiferent de metoda prin care vom încerca să aflăm despre această Creație mai mult decât Allah dorește să aflăm. Faptul că omul are dreptul la proprietatea sa individuală, nu este un scop, ci un mijloc pe care Allah l-a arătat, păstrat și protejat. De accea a fost interzis furtul, dezonorarea, alcoolul, calomnia sau alte lucruri care acoperă judecata omului, pentru ca omul să ajungă să poată trăi acea fericire la care aspiră și pe care o caută în diverse lucruri; fericirea nu se află într-o sticlă de alcool sau droguri, fericirea o găsești atunci când tu ești mulțumit față de Allah subhanahu wa taala și Allah este mulțumit de tine. Oricât am încerca noi, ca omenire, sau ceilalți, ca ideologi, să găsească o fericire deplină, nu vor reuși să dobândească decât una parțială, temporară, să trăiască, de exemplu, la un nivel foarte înalt de confort, pe când ceilalți să muncească pentru ca acel grup restrâns să aibă fericire, relaxare și confort. Acest lucru nu este ceea ce vrea Allah subhanahu wa taala. El Preaînaltul nu vrea ca dreptatea să fie doar printre cei bogați, fiind nedreptățiți cei săraci. Allah vrea ca această dreptate să fie împărțită egal indiferent de rasă, religie, credință, vrea ca acele principii ale educației să fie reevaluate ori de câte ori întâlnim ( ca și în zilele noastre) pierderea cinstei, a sincerității, a bunului comportament și a educației; Allah vrea ca toți oamenii să fie drepți, sinceri, educați, doar astfel aceștia vor atinge nivelul de fericire mult dorit și căutat.
Cuvântul din limba arabă folosit în comanda „țineți-vă strâns” este i'tasimu, care este derivat din verbul 'asama și are trei sensuri: a interzice, a fi alături, a te ține strâns de ceva.Toate aceste trei sensuri pe care Allah subhanahu wa taala le-a introdus în acest verb sunt valabile în acest verset.
A interzice – dacă
luăm acest Coran drept călăuză de-a lungul vieții noastre, el ne va interzice
să facem unele lucruri, dar în același timp va interzice răului să vină asupra
noastră; prin urmare, eu îmi interzic mie însumi să împlinesc fapte rele, iar
Allah va interzice răului să vină asupra mea, fiind astfel ocrotit;
A fi alături – omul nu trebuie să fie alături de
Coran doar în luna Ramadan sau în moschee. Dacă vrem să fim îndrăgiți de Allah,
trebuie să fim alături de Coran întotdeauna, în orice moment, oriunde și
oricând.
A te ține strâns de ceva – Coranul nu este o carte oarecare
pe care să o ținem într-un raft și să o
ștergem de praf din când în când. Oare l-am deschis în fiecare zi să citim
măcar o pagină sau câteva versete? Elhamdulillah (retoric) Celui care a pogorât
luna Ramadan pentru ca această Carte să fie din nou și din nou deschisă! Pe
lângă faptul că acest Coran trebuie citit zilnic, el trebuie pus în practică în
orice clipă și în orice aspect din viața noastră. Profetul Muhammed spunea: ”Ori
să fii dintre cei care învață, ori dintre cei care predă, ori dintre cei care îi ajută pe aceștia, dar să
nu fii al patrulea!” Islamul nu este o religie ce trebuie ținută doar pentru
noi. Este obligația noastră să o transmitem mai departe, să-i învățăm și pe ceilalți,
și pentru acest lucru vom primi răsplată. Într-o relatare autentică, spune
profetul Muhammed (ﷺ):
”Este mai bine pentru acea persoana (care transmite învățăturile islamului)
decât toate bogățiile de sub soare.” Transmițând această călăuzire nu înseamnă
că vei aduce un om de la necredință la credință, ci o simplă vorbă spusă la
timpul și locul potrivit îți va aduce mare răsplată. Însă și în această
situație avem carențe destul de mari. Nu știm când să vorbim, nu știm când să
tăcem, nu știm când trebuie să spunem Allah sau când trebuie să spunem Dumnezeu.
De cele mai multe ori, când cineva îmbrățișează islamul la moschee, spunem Șahada
repede și nu întârziem cu criticile (de exemplu, nu te-ai îmbrăcat cum trebuie,
nu te rogi bine, nu trebuie să faci așa sau invers, asta-i bid’ah , cealaltă-i
haram etc.). Acel om poate va rezista acestor presiuni și va veni mult timp la moschee,
însă el se va simți singur în rugăciunea pe care o va împlini alături de
ceilalți, în postul pe care îl ține sau pelerinajul pe care îl împlinește. Doar
rostirea Șahadei nu este de ajuns pentru ca tu să fii musulman adevărat. Șahada
este doar primul pas și cel mai ușor. După aceea trebuie să ai grijă de el/ea
și să îl/o întrebi : Ai învățat câte ceva , ai citit Al Fatiha, cum stai cu
credința?
Profetul Muhammed (ﷺ)
nu a procedat așa și toate aceste lucruri necesită înțelepciune din partea
noastră pentru a putea face dawah.
Islamul nu înseamnă doar să spui ”Elhamdulillah, MashAllah, La
illaha illa Allah, Bismillah, Allahu Akbar, SubhanAllah etc. Islamul trebuie
pus în practică. Allah subhanahu wa
taala ne transmite că nu putem găsi fericirea decât prin islam, prin Coran și
Tradiția profetului Muhammed (ﷺ).
Putem avea o fericire temporară, mai scurtă sau mai lungă, ce ține de anumite
bucurii lumești, însă , dacă vom căuta în noi înșine dorind să găsim fericirea,
vom vedea că nu reușim. Allah subhanahu wa taala se bucură și ne îndrăgește pe
toți, iar când El Preaînaltul iubește un rob, îl ajută pe acesta să înțeleagă
credința. Și cine poate să înțeleagă această credință mai bine decât cei care
au crescut într-o altă religie, nu erau musulmani, însă au ales islamul? Cei
care au primit islamul drept moștenire nu au facut decât să ducă mai departe
această religie, fiind un lucru ușor pentru ei, însă cei care au ales să fie
musumani/musulmane sunt cei care își dau într-adevăr seama ce înseamnă această
religie, cu o mai mare putere de înțelegere decât oricine altcineva.
Unii dintre savanți au spus că expresia ”ţineţi-vă cu toţii strâns de
Frânghia lui Allah” nu înseamnă neapărat Coranul, alții au spus că este religia,
alții au spus că este anturajul. Allah a spus că va apuca persoana îndepărtată
de comunitate, precum lupul apucă oaia ce se îndepărtează de turmă. De aceea
este foarte important ca noi să facem parte dintr-o comunitate, indiferent cât
de mică este această comunitate, slabă sau cu probleme. Va fi ceva temporar,
căci împreună, noi vom dezvolta această comunitate și o vom face una mândră, cinstită
și demnă de încredere.
· ”geamian” – cu toții - înseamnă
împreună și derivă de la verbul ”geamah” care înseamnă adunare sau ”geamie” –
locul unde se adună oamenii (nu neapărat doar pentru rugăciune). Adevăratele
idei, valori, principii, adevărații formatori de opinie trebuie să fie în
geamie, imamii, predicatorii, profesorii de religie , deoarece ei sunt cei care
modelează la început spiritul slab al elevului, al credinciosului. În ziua de
astăzi unii dintre imami sunt așa cum știm, și atunci ce pretenție să avem de
la cei care vin la geamie? Dacă o persoană nu gasește răspunsul pe care îl
caută la geamie, a doua oară nu va mai veni sau cu timpul nu va mai veni deloc
sau mai mult, îi va împiedica și pe alții să vină.
De ce a folosit Allah acest termen ”geamian” la plural? Oare câți
oameni se pot ține de o singură frânghie? Fiind
o metaforă, frânghia lui Allah reprezintă toate actele de adorare ce
trebuie împlinite în comunitate, la unison. Când imamul conduce rugăciune, toți
credincioșii stau în spatele acestuia și niciunul dintre ei nu se ridică din
ruku sau sejde înaintea imamului. Profetul Muhammed (ﷺ)
a spus într-o relatare autentică: ”Să nu cumva să se ridice capul vreunuia
dintre voi din ruku (sau sejde) înaintea imamului, ca nu cumva capul vostru să
devină precum capul măgarului!” Acest hadis scoate în evidență gravitatea acestei
fapte, deoarece în acel moment credinciosul iese din rând și nu vrea să facă parte din comunitate. Cum te
simți în luna Ramadan când știi că toți musulmanii vor ține post? Fericit, nu-i
așa? Dar la Pelerinaj, care nu este un lucru ușor de împlinit? Nu îi vei mai
simți greutatea în momentul în care vei vedea cum alții, care nu sunt atât puternici
sau sănătoși din punct de vedere fizic ca tine, împlinesc acel pelerinaj cu mic
cu mare.
Această parte de verset este una deosebit de expresivă. În momentul
în care în societatea islamică numarul celor care se roagă va ajunge mai mare
decât al celor care nu se roagă, sau similar al celor care țin post, acest
lucru va deveni o încurajare pentru ceilalți. Prin acest cuvânt (geamian) Allah
Preaînaltul ne învață cum să împlinim toate actele de adorare. Nu spun că
rugaciunea împlinită acasă sau postul ținut departe de comunitate nu este bun,
însă atunci când tu vei împlini aceste acte de adorare ”geamian” – alături de
ceilalți, în comunitate, vor avea cu totul alt gust.
Şi ţineţi-vă cu toţii
strâns de Frânghia lui Allah şi nu vă scindaţi! – și nu vă scindați, adică nu vă
despărțiți, nu vă împărțiți în mai multe grupuri sau grupări. De fapt, verbul
nu este ”tafaraqu”, ci ” tatafaraqu”. Care este diferența dintre cele două
verbe? În limba arabă când litera T este scrisă de două ori, înseamnă că acel
verb este repetitiv, de aceea ”tafaraqu” subliniază faptul că scindarea nu este
acceptată nici măcar o singură dată,
căci mai apoi, cu siguranță se va produce de mai multe ori și veți fi pierduți.
Era necesar a se repeta ”nu vă scindați” din moment ce versetul a fost destul
de explicit în toate sensurile pe care le-am discutat? Da, Allah subhanahu wa
taala a scos în evidență firea omului, fiindcă omului îi trebuie mai multe explicații
pentru a putea fi convins de un lucru, pentru a nu cădea nici măcar o dată în
păcat.
Următoare
parte din verset clarifică una dintre situațiile anterioare islamului: așa cum
erați dușmani înainte de islam, certați și dezbinați, Allah subhanahu wa taala
a transformat aceste inimi precum una într-o credință și a șters toate aceste
forme de dușmănie, facându-i pe toți
frați întru credință. Una dintre cea mai importantă formă socială de înfrățire
pe care profetul Muhammed a realizat-o, afost atunci când a emigrat la Medina,
scopul său fiind sudarea legăturilor de fraternitate
și înțelegere reciprocă între musulmanii din Medina: "ajutoare" (Al-Ansar)
și emigranți (Al-Muhajirun). A fost într-adevăr un fapt unic în istoria
omenirii.
Allah
subhanahu wa taala ne aduce aminte în această parte de verset despre Îndurarea
Lui prin care ne-a permis nouă, oamenilor, să fim uniți. Aceasta este Mila lui
Allah Preaînaltul care se pogoară asupra
tuturor credincioșilor.
...aţi fost pe
marginea prăpastiei Focului, iar El v-a salvat de la el. Aşa va face Allah
semnele sale limpezi, pentru ca voi să fiţi bine călăuziţi. – oare există
persoane care nu văd aceste semne sau care nu vor să vadă aceste semne? Da,
există, însă Allah Preaînaltul le face limpezi pentru toată lumea care vrea să le
vadă.
Exegeza Coranului Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu