Principiul clasificării surelor din Sfântul Coran
Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Sura Al Hujurat, în traducere Odăile, este o sură medinită, are optsprezece versete și vorbește despre regulile de conduită față de Allah subhanahu wa ta'a și Trimisul Său (ﷺ). Sura a fost revelată profetului Muhammed ﷺ după emigrarea (Hijri) de la Meka la Medina.
De
ce surele din Coran sunt clasificate în sure mekane și sure medinite?
Pentru a putea înțelege mai bine
temele Coranului și a ne da seama de cronologia evenimentelor ce au avut loc în
Medina și în Meka, vom începe cu o scurtă introducere în care vom explica
principiul clasificării surelor și versetelor din Sfântul Coran în sure mekane
și sure medinite.
Perioada mekană se întinde de la
primul an al Profeției până la al treisprezecelea an, iar perioada medinită a
început odată cu emigrarea Profetului ﷺ la Medina și s-a încheiat după zece
ani, odată cu decesul lui ﷺ.
Există trei opinii ale
savanților musulmani în ceea ce privește
împărțirea capitolelor și versetele din Coran în capitole sau versete medinite
și capitole sau versete mekane:
1.
Unii dintre
savanți au clasificat surele sau versetele în funcție de loc și au spus că surele mekane
sunt cele revelate în Meka, iar surele
medinite sunt cele revelate în Medina, însă aceasta este o opinie slabă
deoarece unele sure și versete au fost revelate în alte locuri decât Meka sau
Medina, de exemplu la Hudeyibieh, Taif sau Tabuk, iar în acest caz acestea ar
rămâne în afara sferei de clasificare.
2.
Alți savanți au clasificat surele sau
versetele în funcție de loc și interlocutor, însă nici această opinie nu este corectă. Ei au spus că surele care
s-au adresat celor din Medina sunt sure medinite, iar surele și versetele care s-au adresat celor din Meka
sunt sure mekane, însă versetele revelate în Medina nu se adresau doar
mediniților, deoarece acolo (și în alte orașe din jurul Medinei), trăiau și
alte triburi, Oamenii Cărții sau evreii.
3.
A treia opinie
și cea mai puternică, care a clasificat surele și versetele în funcție de timp, spune că surele și versetele
mekane sunt cele revelate în Meka înainte de Hijri (emigrarea de la Meka la
Medina), iar surele și versetele medinite sunt cele revelate după Hijri, chiar
dacă unele au fost revelate în Meka (la reîntoarcerea Profetului ﷺ în Meka,
după victoria cuceririi). Și aceasta
este cea mai corectă opinie, in shaa Allah.
1. O, voi cei care credeți! Nu o luați înaintea lui Allah și a
Trimisului Său și fiți cu frică de
Allah! Allah este Cel care Aude Totul [și
este] Atoateștiutor [Sami', 'Alim].
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ لَا تُقَدِّمُواْ بَيْنَ يَدَىِ ٱللَّهِ وَرَسُولِهِۦۖ وَٱتَّقُواْ ٱللَّهَۚ إِنَّ ٱللَّهَ سَمِيعٌ عَلِيمٌ
Motivul
de revelare
Când vorbim de motivul de revelare
al unui verset, înseamnă că a existat o
întrebare ce necesita răspuns sau a avut loc o întâmplare în timpul vieții profetului Muhammed ﷺ în urma căreia Allah subhanahu wa ta'ala a pogorât un
verset sau un grup de versete.
Coranul a fost revelat treptat, pe
parcursul a douăzeci și trei de ani, pentru a răspunde cerințelor, nevoilor și
întrebărilor oamenilor în acea perioadă și nu numai, acest mesaj fiind
universal valabil pentru toate timpurile, până în Ziua de Apoi. Majoritatea
versetelor din Sfântul Coran au un motiv de revelare, iar motivul de revelare al acestui verset îl
constituie o întâmplare petrecută în
perioada Tratatului de la Al-Hudeibiyeh, într-un moment de răscruce din viața profetului Muhammed ﷺ, când pentru
prima dată în istoria islamului
companionii nu l-au ascultat și nu au răspuns chemării lui ﷺ.
În jurul anului 6 d.H., Profetul ﷺ avut un vis în timp ce se afla încă în Medina. A visat că intra în siguranță în Sfântul Sanctuar din Meka cu însoțitorii săi și conducea ceremoniile de ‘Umra (micul pelerinaj). Părul le era tăiat sau ras. De îndată ce a povestit tovarășilor săi acest vis, inimile lor au tresărit de bucurie, fiindcă au descoperit în el adeverirea dorinței lor profunde de a lua parte la pelerinaj și ritualurile sale sfinte, după un exil de șase ani. Profetul ﷺ și-a spălat hainele, a încălecat pe cămilă și a plecat spre Meka, în fruntea a o mie cinci sute de musulmani, printre care se afla și soția lui Umm Selemeh Asma 'bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!). Ei nu erau înarmați pentru război, deoarece nu au plecat cu intenția de a lupta. Pe timpul absenței Profetului ﷺ, Ibn Umm Maktum a fost numit să conducă Medina. Într-un loc numit Zi Hulaifa, în apropiere de Meka, Profetul ﷺ și musulmanii au poposit. Profetul ﷺ a poruncit să fie împodobite animelele de sacrificiu și toți credincioșii s-au înveșmântat în Ihram, straiul de pelerin, pentru ca întreaga lume să știe că n-au ieșit pentru război. Au cercetat drumul ce ducea către Meka, pentru a afla dacă există ceva ce i-ar putea împiedica să intre în oraș, ținând cont de tensiunile dintre ei și neamul Quraiș. Astfel, au aflat că drumul era complet blocat de o armată numeroasă pregătită de razboi și care îi aștepta la intrarea în Meka.
Profetul ﷺ s-a sfătuit cu toți companionii săi, care au fost de părere să nu lupte cu nimeni decât dacă vor fi împiedicați să-și facă pelerinajul. Când musulmanii au ajuns într-un loc numit Thaniiat Al-Marar, cămila Profetului s-a împiedicat și a îngenunchiat, nevrând să se mai miște. Profetul Muhammed ﷺ a jurat că va accepta de bună voie orice înțelegere vor hotărî dușmanii lui, apoi și-a îmboldit cămila cu reproș și ea s-a ridicat. Ei și-au ridicat corturile în cea mai îndepărtată zonă din Hudeibyieh, lângă un puț cu apă puțină. Musulmanii s-au plâns de sete Profetului ﷺ, iar acesta a scos din tolbă o săgeată și a înfipt-o în puț. Apa a țâșnit pe loc și însoțitorii lui au băut pe săturate. Profetul ﷺ a spus în acele circumstanțe: ”Nu-mi doresc altceva, decât să fac micul pelerinaj în Sfântul Sanctuar."
Musulmanii au început o serie de negocieri cu quraișiti în speranța că aceștia le vor permite să intre în Meka și să împlinească Umra. Timpul trecea. Negocierile continuau, dar fără nici un rezultat. Într-un final, ei au căzut de acord să încheie un tratat de pace și reconciliere cu musulmanii. Clauzele tratatului erau următoarele:
·
De această dată, musulmanii se
vor întoarce acasă, însă vor reveni anul viitor și vor rămâne în Meka trei zile
fără să fie deranjați de quraiși.Nu vor reveni înarmați, dar pot purta cu ei
săbii băgate în teacă. Acestea însă vor fi ținute în tolbe.
·
Activitățile de război vor fi
suspendate timp de zece ani, perioadă în care ambele părți vor trăi în deplină
siguranță și nici una nu va ridica sabia asupra celeilalte.
·
Dacă vreunul dintre quraiși se
va alătura lui Muhammed (ﷺ) fără permisiunea tutorilor lui, acesta va fi trimis
înapoi la neamul Quraiș, iar dacă unul dintre adepții lui Muhammed se va
întoarce la neamul Quraiș, acesta nu va fi trimis înapoi.
·
Oricine dorește să se alăture
lui Muhammed sau să încheie vreo înțelegere cu el, are libertatea să facă acest
lucru. De asemenea, oricine dorește să se alăture neamului Quraiș sau să
încheie vreun tratat cu el, are îngăduința să facă asta.
Au avut loc unele dispute referitoare la această acțiune. De exemplu, când acordul trebuia scris, Ali bin Abu Talib, care făcea pe scribul, a început astfel: "Bismillahi Rahmanir-Rahim", adică “În Numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”, dar conducătorul mekan, Suhail bin ‘Amr, a declarat că el nu știa nimic despre Ar-Rahman și a insistat asupra formulei obișnuite "Bi-ismika Allahumma", adică “În Numele Tău, Allah!” Musulmanii au fost nemulțumiți, dar Profetul ﷺ a acceptat. A continuat să dicteze din nou: “Așa s-a căzut de acord cu Profetul lui Allah, Muhammed." Dar Suhail a spus: "Dacă te-am fi recunoscut ca Profet, nu te-am fi împiedicat să intri în Casa Sfântă și nici nu am fi luptat împotriva ta. Scrie numele tău și numele tatălui tău.” Musulmanii au comentat din nou și au refuzat să consimtă la modificare. Profetul ﷺ a acceptat și de această dată, pentru cauza mai importantă a islamului, și nu a luat în seamă un asfel de detaliu minor. A șters el însuși cuvintele și a dictat în loc: ”Muhammed, fiul lui ‘Abdullah.”
Într-o relatare se spune că Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a
fost atât de supărat din cauza clauzelor pactului ce îi împiedica să împlinească Pelerinajul și
atitudinea umilitoare în ce privește reconcilierea cu păgânii, încât nu s-a mai
putut abține și a mers la Profet ﷺ spunându-i:
"Nu ești tu adevăratul Mesager
al lui Allah?” Profetul ﷺ a răspuns calm: “De ce n-aș fi?” Omar a vorbit din nou și a întrebat: “Nu
suntem noi pe calea cea dreaptă și
quraișii pe cea greșită?” Fără să manifeste nici un resentiment, Profetul
- Allah (ﷺ)a răspuns că așa era. Când a primit acest răspuns, el a continuat
grăbit: ”Atunci nu ar trebui să suferim nici o umilire în privința Credinței.
Profetul ﷺ a rămas netulburat și i-a spus cu deplină încredere: “Eu sunt
adevăratul Mesager al lui Allah, totdeauna supus Lui, iar El mă va ajuta”.
“Nu tu ne-ai spus să facem
pelerinajul?” “Dar nu v-am spus niciodată ” a răspuns Profetul, "că o să-l
facem chiar anul acesta.” Omar a tăcut,
dar mintea lui era tulburată. A mers la Abu Bakr și și-a dezvăluit sentimentele
în fața sa. Abu Bakr, care nu se îndoise niciodată de buna credință a
Profetului, a confirmat ce-i spusese Profetul ﷺ.
Mai apoi, când Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a fost chemat de Profet ﷺ, el s-a bucurat și a regretat foarte mult atitudinea sa anterioară. El a făcut milostenii, a ținut post și rugăciuni și a eliberat cât de mulți sclavi a putut, ca ispășire pentru atitudinea necugetată pe care o adoptase.
Musulamnii s-au purtat așa pentru că
nu înțelegeau beneficiile pe care acest tratat de pace le aducea, de fapt,
comunității musulmane. În afara faptului
că nu puteau împlini Pelerinajul și a sentimentului de umilire pe care l-au
resimțit, celelalte clauze ale
tratatului funcționau în favoarea
statului islamic aflat în plină dezvoltare, iar evenimentele ce au urmat au
dovedit această înțelepciune. Timp de zece ani, statul islamic a putut evolua
în liniște și pace; Profetul Muhammed ﷺ i-a trimis pe musulmani să învețe limbi
străine, agricultură, arte, arhitectură etc. Musulmanii au avut șansa să răspândească
islamul datorită prevederii articolului
ce se referea la extrădarea credincioșilor care se refugiază la aceștia, fără
consimțământul tutorilor lor. La prima vedere era o clauză foarte dureroasă și
în tabăra musulmană era considerată inadmisibilă. Oricum, pe parcursul
evenimentelor, s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Musulmanii trimiși înapoi
la Meka nu aveau intenția să renunțe la binecuvântările islamului, ci,
dimpotrivă, chiar acești musulmani s-au dovedit a fi centrul de influență al
islamului. Era imposibil de crezut că ei vor deveni apostați sau renegați, iar
înțelepciunea din spatele acestui acord a atins apogeul pe parcursul altor
evenimente petrecute ulterior.
Așadar, când tratatul de pace a fost încheiat, Profetul ﷺ a poruncit companionilor să taie animalele de sacrificiu, dar ei erau prea deprimați pentru a-l mai asculta. Profetul ﷺ a dat instrucțiuni în acest sens de trei ori, dar nu a primit nici un răspuns. Era pentru prima dată în istoria islamului când companionii nu răspundeau chemării și poruncilor Profetului (ﷺ) lor și un moment de răscruce în care Profetul ﷺ nu a știut cum să procedeze. El a intrat în cortul soției sale Umm Selemeh Asma 'bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!) și a spus: "Vai de această comunitate care nu se supune Profetului!", povestindu-i despre această atitudine a companionilor săi. Ea l-a sfătuit cu înțelepciune și l-a îndemnat ca el însuși să preia inițiativa, să-și sacrifice animalul și să-și radă capul, și cu siguranță companionii îl vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Văzându-l pe Profetﷺ, musulmanii au început să-și sacrifice animalele și să-și radă capetele, urmând exemplul Profetului ﷺ, deși atunci când le-a vorbit, ei nu s-au supus.
Versetul este pogorât în acest
context pentru a-i învăța pe credincioși că hotărârile și faptele lor nu
trebuie să treacă peste Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta'ala și a Trimisului
Său (ﷺ).
În momentul în care profetul
Muhammed ﷺ a început să recite acest
verset, companionii si-au dat seama de greșeala comisă și au regretat actul de
nesupunere față de Allah subhanahu wa ta'ala și Trimisul Său (ﷺ).
Chemarea O, voi cei care credeți! , cu care începe versetul, ne umple inima de credință și
speranță, deoarece Allah subhanahu wa
ta'ala se adresează tuturor oamenilor care cred, indiferent de nivelul lor de
credință. Elhamdulillah că doar Allah PreaÎnaltul cunoaște nivelul credinței
unui om. De obicei , când un verset din Coran începe cu această chemare,
înseamnă că urmează ceva important: Nu o luați înaintea lui Allah și a Trimisului Său - لَا
تُقَدِّمُواْ بَيْنَ يَدَىِ ٱللَّهِ وَرَسُولِهِۦۖ .
În limba arabă - تُقَدِّمُو - înseamnă a pune înainte pe cineva sau ceva, iar
Allah subhanahu wa ta'ala nu se referă aici doar la o persoană, ci la orice
vorbă, decizie, faptă pe care omul ar putea-o pune înaintea
poruncilor Lui Preaînaltul și ale Trimisului Său (ﷺ).
Legătura dintre dintre وَٱتَّقُواْ ٱللَّهَۚ (și fiți cu frică de Allah) și تُقَدِّمُو scoate în
evidență nivelul de ascultare al omului față de poruncile Creatorului și ale
Trimisului Său (ﷺ).
Câte
dintre faptele noastre sunt împlinite cu intenția de a-L bucura sau
mulțumi pe Allah sau a câta parte din vorbele și comportamentul nostru este
precum exemplul profetului Muhammed ﷺ?
De exemplu, fiecare dintre cele cinci rugăciuni prescrise
de Allah subhanahu wa ta'ala, au un timp
anume pentru împlinirea lor și fiecare rugăciune trebuie împlinită la timpul
potrivit. Dacă tu ai o altă preocupare
în acel timp și spui: "Lasă, am timp să împlinesc această rugăciune până
intră timpul celeilalte!", înseamnă că nu ai acordat importanța cuvenită
Poruncii lui Allah subhanahu wa ta'ala și ai pus înaintea ei orice altă
preocupare lumească, iar nivelul credinței tale este slab.
Dacă vrei să știi câtă teamă,
evlavie sau frică de Allah ai în sufletul tău,
va trebui să îl pui pe Allah și Trimisul Său în fața poftelor,
deciziilor , hotărârilor, vorbelor sau faptelor tale conștient fiind că Allah este Cel care Aude Totul [și este] Atoateștiutor [Sami', 'Alim] - إِنَّ ٱللَّهَ سَمِيعٌ عَلِيمٌ - unde إِنَّ înseamnă "cu siguranță" și scoate în evidență
importanța deosebită a ceea ce-i urmează: cu
siguranță Allah Aude și Știe Tot. Vă întrebați, probabil, de
ce Allah a ales această ordine a verbelor "Aude"și mai apoi
"Știe".
Coranul este inimitabil. Ordinea fiecărui cuvânt este aleasă prin Înțelepciunea Lui Preaînaltul și fiecare cuvânt își are locul și greutatea sa. Din partea omului este nevoie de rațiune ca să înțeleagă și inimă ca să priceapă. Există o definiție în limba arabă "لا طاعة لمخلوق في معصية الخالق" care înseamnă "Nu da ascultare creației, dacă (prin această ascultare) vei ajunge să păcătuiești în fața Creatorului!"
Allah subhanahu wa taala ne poruncește să
nu facem păcate. De exemplu, cineva te roagă să cumperi alcool, să vinzi sau să
ajuți la fabricarea lui (prin căratul strugurilor, de exemplu, pentru
fabricarea vinului). Acest lucru este haram (interzis) și nu va trebui să dai
ascultare indiferent de la cine vine
această cerință.
Versetul nostru poate fi înțeles și prin prisma acestei definiții. Coranul ne învață că supunerea trebuie manifestată doar față de Allah subhanahu wa ta'ala, așa cum spunea și imamul Adnan Oun în predicile sale: "Adevarata libertate constă în înrobirea față de Allah subhanahu wa ta'ala." Sufletul omului se eliberează în momentul în care se supune. Îndemnul la această supunere îl găsim exprimat sub mai multe forme în Sfântul Coran.
Exemplu:
• În sura 24:54 Allah
subhanahu wa ta'ala spune:
أطيعوا الله و
أطيعوا الرسول
“Supuneți-vă lui Allah și supuneți-vă Trimisului Său!” , unde observăm că imperativul verbului "a se supune"
este exprimat de două ori, ceea ce redă sensul de poruncă strictă;
• În alte sure (3:32, 8:1, 8:20, 33:33), Allah
subhanahu wa ta'ala folosește imperativul verbului "a se supune" o
singură dată: أطيعوا الله و الرسول - “Supuneți-vă
lui Allah și Trimisului Său!” ;
• În sura 4:59: "Supuneți-vă lui Allah, supuneți-vă Trimisului
Său și conducătorilor voștri!" - أَطِيعُواْ ٱللَّهَ وَأَطِيعُواْ ٱلرَّسُولَ وَأُوْلِى ٱلْأَمْرِ مِنكُمْۖ , unde supunerea față de conducători înseamnă supunerea
față de legile statului în care trăiești.
Comentarii
Trimiteți un comentariu