Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în Ziua de Apoi, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Profetul Muhammed (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a declarat în mod repetat că: "Orice lucru nou-inventat este o bid'ah (inovare), fiecare bid'ah este rătăcire, şi fiecare rătăcire se termină în Foc". (Al-Nisaa'i).
Mesagerul lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus, de asemenea : "Oricine inovează în această problemă a noastră (Islam) ceva care nu este parte din el, va fi respins”. (Al-Bukhari)
Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să spună, atunci când începea o khutbah (predica):
"Cel mai bun Cuvânt este Cuvântul Lui Allah (Coranul), si cea mai buna călăuzire este cea a Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! ), şi cele mai rele chestiuni sunt inovațiile, şi fiecare inovație este Bid’ah, şi fiecare Bid’ah este rătăcire, şi fiecare rătăcire duce in Focul Iadului". (Muslim)
Ceea ce este puțin şi autentic este mult mai bun decât ceea ce este mult şi fără de folos. Tot ce a scris Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi. Există multe versete în Coran care indică faptul că dacă există ceva ceea ce nu dorește El Preaînaltul să se întâmple, nu se întâmplă pentru că El nu voiește, nu pentru că El nu poate să facă acel lucru să se întâmple.
Vorbim astăzi despre cum se strică inimile noastre şi de ce am ajuns să ne aflăm în fața unei „boli” numită „speranțele deşarte”. Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a atenționat în acest sens spunând :
„Cu adevărat în corp există o bucată de carne; dacă ea este sănătoasă, întregul corp este sănătos, iar daca este stricată, întreg corpul este stricat şi aceasta este inima.” (Bukhari)
De această „boală” au suferit şi popoarele de dinaintea noastră, care ajunseseră să trăiască în deșertăciune, acest lucru ducând la îndepărtarea acestora de credință şi Creatorul lor, iar astăzi această ”boală” a cuprins inimile musulmanilor stricându-le şi subjugându-le în fața plăcerilor lumești şi făcându-i pe aceştia sclavii speranțelor deşarte. O speranță deșartă nu este decât un bagaj al celui slab care trăiește prin aceasta sperând la lucruri pe care şi le-ar dori, dar nu face nimic în acest sens, nu depune nici un efort. Din păcate, în ziua de azi avem un popor format din oameni care prezintă anumite nuanțe ale deșertăciunii, aşa cum au spus Allah ﷻ şi Profetul ﷺ, şi anume că vor exista unii oameni care se vor lăsa pradă deșertăciunii, care spun că se încred în Allah, dar faptele lor îi contrazic, fiindcă cine se încrede în Allah are inima curată şi această puritate va fi lesne de observat în faptele lor, în munca lor, în compasiunea față de ceilalți, în caracterul lor etc. Acești oameni sunt descriși de Allah în multe versete din Coran pentru ca noi să luăm aminte, să ne păstrăm inima curată în credință şi să ne pregătim necontenit „bagajul” pentru Ziua în care vom avea mare nevoie de conținutul acestuia, şi anume faptele noastre.
„Printre oameni sunt unii care spun: "Noi credem în Allah şi în Ziua de Apoi", în vreme ce ei, de fapt, nu cred. Ei încearcă să-i înşele pe Allah precum şi pe cei care au crezut, dar nu se înșală decât pe ei înșiși , fără a-şi da seama. În inimile lor este o boală, iar Allah le va spori boala şi vor avea ei parte de chinuri dureroase pentru ceea ce au mințit”.
Profetul Muhammed ﷺ ne-a atenționat de multe ori să nu ajungem în deșertăciune, să nu avem o speranță fără de folos: „Neputiincios este acela care se lasă dus de poftele lumești şi apoi speră în deșert că Allah îl va călăuzi”.
Omul cade pradă mult mai ușor acestor speranțe deșarte în perioadele de încercări la care este supus în timpul vieții şi de aceea Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a atenționat asupra acestor lucruri în multe din hadisurile pe care ni le-a lăsat drept ghid pentru o viață sănătoasă şi moştenire prețioasă, îndemnându-ne să facem cât mai multe fapte bune, să aducem lumină în comunitate, să fim folositori şi mulțumitori în același timp.
Unii savanți au spus că este bine ca omul să aibă dorințe şi să spere la îndeplinirea acestora, dar să nu uite că unele dorințe sunt haram şi este mai bine să nu spere la îndeplinirea lor, şi a dat exemplul omului care își dorește moartea din cauza unei nenorociri care s-a abătut asupra lui sau a unei încercări grele prin care a fost supus să treacă, testându-i-se astfel răbdarea şi credința, fiindcă credinciosul este cel care rabdă, care se ține strâns de credința lui Allah. De aceea, când cineva ajunge în situația mai sus menționată şi nu mai are răbdare şi putere, este îndemnat să se roage şi să caute călăuzire la Allah: „O, Allah! Ține-mă în viață dacă ceea ce urmează o să fie bine pentru mine şi dă-mi moartea dacă ceea ce urmează este rău pentru mine!”
„Nimeni să nu îşi dorească moartea! Dacă este bun, are ocazia să îşi mărească răsplata, iar dacă este păcătos, poate că se căieşte.” (Bukhari şi Muslim)
”Nici unul dintre voi nu trebuie să-şi dorească moartea din cauza nenorocirile ce cad asupra capului lui. Dacă totuși nu se poate înfrâna, atunci să spună: „O, Allah, ține-mă în viață atâta vreme cât viața este bună pentru mine, dar trimite moartea să mă ia dacă pentru mine aceasta este mai bună!” (Convenit)
Referitor la aceste dorințe şi speranțe ale omului, Anas Ibn Malik (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Dacă fiul omului ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta şi numai pământul îi va stăpâni lăcomia. Iar Allah îl iartă pe cel care se căieşte.” (Muslim)
Despre acest credincios - „fiul omului”, Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune că nu trebuie că acesta să devină o slugă a acestor pofte lumești şi, fie bogat, fie sărac, trebuie să-şi arate mulțumirea față de Allah Preaînaltul, să plătească zekat, să dea sadaqa, iar dacă cel sărac nu are posibilitate pentru zekat, atunci să dea sadaqa şi aceasta îi va fi primită de Allah printre faptele lui bune.
Popoarele de dinaintea noastră au avut speranțe, noi suntem un popor care avem speranțe, toți oamenii au speranțe, companionii Profetului ﷺ au avut speranțe, Profeții au avut speranțe, nu este nimic greșit în a avea speranțe în legătură cu o anume dorință atât timp cât acestea nu ne conduc către un lucru rău sau împotriva a ceea ce Allah a poruncit, şi avem un exemplu chiar în viața profetului Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), când acesta şi-a dorit să fi căzut (murit) pe calea lui Allah pentru a ajunge martir, fiind conștient şi dorind acel loc deosebit (Paradisul) unde sunt așezați acești martiri, o locație deosebită chiar şi față de Profeții şi Trimișii lui Allah.
Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a avut două dorințe pe care le-a împărtășit profetului Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) atunci când, într-o adunare, cei prezenți au fost îndemnați să spună ce îşi doresc. El a spus că îşi dorește sa fie alături de Profet şi companionii acestuia (Abu Obaida, Hudaifa, Muaz ibn Jabal), iar această dorință s-a dovedit a fi una benefică deoarece în perioada califatului său acești companioni au fost alături de el şi i-au oferit tot sprijinul de care a avut nevoie. A două dorință a lui Omar a fost aceea de a cădea (muri) pe calea lui Allah (martir), iar Hafsa (soția lui Omar) stătea lângă el când a spus acest lucru, iar fiul acestuia l-a întrebat cum o să se întâmple acest lucru, iar Omar i-a răspuns că Allah face ce vrea cu supușii Săi. Dorințele lui Omar erau sincere şi au pornit din inima lui, iar el a murit când îşi împlinea rugăciunea, în orașul profetului Muhammed ﷺ, în Medina, oraș în care Omar a şi dorit să fie îngropat alături de tovarășii săi, alături de Abu Bakr şi profetul Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!
Companionul Rabia ibn Alkaab (Allah să fie mulțumit de el!) din tribul As Aslami, un trib ai cărui membrii au devenit musulmani în perioada profeției şi au călătorit de la Meca la Medina pe calea lui Allah, a poposit într-o noapte în casa Profetului ﷺ, iar înainte de rugăciune acesta l-a ajutat pe Profet ținându-i vasul cu apă pentru a efectua abluțiunea. Profetul ﷺ a vrut să îl răsplătească, aşa cum obișnuia să procedeze cu oricine făcea o faptă bună, spunând: „Oricine face o faptă bună, răsplătiți-l!”, şi i-a spus acestuia să-i ceară ceva şi el îl va răsplăti îndeplinindu-i dorința. Rabia a spus că nu îşi dorește nimic altceva decât ca în Ziua de Apoi să fie alături de Profet ﷺ. Atunci Profetul l-a sfătuit să se roage cât mai mult la Allah, fiindcă Allah ascultă şi îndeplinește dorințele robilor Săi. „Daca vă doriți ceva, atunci înmulțiți rugile voastre!” a spus Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Rabia nu şi-a dorit nimic din frumusețile sau bunurile acestei lumi trecătoare, el şi-a dorit să fie alături de Profet în Paradisul etern.
Ce dorințe are omul zilelor noastre? Cum îşi pregătește acesta bagajul şi sufletul pentru ziua când Ceasul va sosi? De ce spunem că îl iubim pe Profetul Muhammed, respectăm tradiția şi urmăm exemplul acestuia, dacă faptele şi caracterul nostru nu reflectă acest comportament? De ce a ajuns inima omului să prezinte acele nuanțe ale deșertăciunii despre care vorbeam anterior? De ce avem speranțe deşarte? Răspunsul este în inima omului care, dacă îl va căuta cu intenție sinceră, va găsi tratamentul acestei boli pe care am numit-o „speranțele deşarte”.
Anas a relatat: Un beduin a venit la Profet şi i-a spus: „O, Trimis al lui Allah! Când va veni Ceasul?” Profetul, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!, a spus: „ Vai, ţie! Ce ai pregătit pentru el?” Beduinul a răspuns: ”Nu am pregătit nimic în afară că Îl iubesc pe Allah si pe Trimisul Sau”. Profetul, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!, i-a spus: ”Vei fi alături de cei pe care îi iubești”. Noi (companionii Profetului) am spus: ”Şi noi vom fi la fel?” Profetul, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!, a spus: ”Da!” Aşa că am fost foarte bucuroși în acea zi”. (Bukhari)
Cu siguranță oricine îşi dorește Paradisul, iar omul va regreta cel mai mult faptele pe care a avut posibilitatea sa le facă, dar nu le-a făcut, şi a sperat în deșert la împlinirea unor dorințe nefolositoare. Pregătirea pentru Ziua de Apoi este o pregătire continuă pe acest pământ, iar „ogorul” de fapte bune pe care îl plantează omul pe acest pământ va fi „ogorul” şi răsplata sa în Paradis.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus în acest sens: „Atunci când cel mort este pregătit şi oamenii îl poartă pe umeri, dacă era un om bun va spune: «Grăbiți-vă, grăbiți-vă!», iar dacă nu era un om bun, va spune: «Vai de mine, unde mă duceți?» Vocea lui este auzită de tot ceea ce este în jurul său, cu excepția omului, iar dacă omul l-ar auzi, ar înnebuni.” (Bukhari)
Cel care a fost bun se grăbește pentru că Allah Preaînaltul i-a oferit această binecuvântare de a vedea şi a se bucura de locul în care va ajunge, Paradisul, şi de ceea ce Allah a pregătit pentru el acolo, iar cel care a fost rău şi-ar dori să se mai întoarcă măcar o zi pe pământ pentru a avea ocazia să facă o faptă bună, dar va fi prea târziu.
În ziua de azi musulmanii se luptă şi se omoară între ei. Deşi Allah subhanahu wa taala a spus în Sfântul Coran că uciderea unui suflet nevinovat este ca uciderea întregii omeniri, iar salvarea unui suflet se consideră ca şi salvarea întregii omeniri, aceştia se luptă necontenit vărsând sângele fraților lor, lăsând această „boală” să cuprindă şi să le strice inimile, uitând scopul pentru care au fost creați şi pentru ce destinație finală ar trebui să „lupte ”.
Profetul ﷺ a spus că viața este pentru patru categorii de oameni: Patru dintre companionii Profetului se aflau într-o zi lângă Kaba şi se rugau la Allah pentru îndeplinirea dorințelor lor: unul dintre ei îşi dorea să devină calif şi să conducă Mekka şi Medina, celălalt îşi dorea să ajungă să conducă Irakul, Abdul Malik spunea că îşi dorește să devină regele întregului pământ şi să îl urmeze pe Muawie, iar ultimul dintre ei şi-a dorit să aibă știință şi să se depărteze de lumea pe care ceilalți şi-o doreau, câștigând în schimb Paradisul. Şi acesta din urmă era unul dintre cei șapte mari savanți din Medina.
A avea speranțe fără a împlini fapte bune este calea ce duce către speranțele deşarte. De aceea Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că această viață este pentru patru oameni, dorind să ne dea un exemplu pentru ca noi să conștientizăm importanța intenției și că această intenție este cea care ridică fapta şi, fie înalță omul, fie îl coboară mai prejos decât nivelul animalelor.
„Ne-a dat Profetul Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!, un exemplu şi a spus: Pământul acesta şi oamenii de pe el sunt precum patru – precum bărbatul căruia Allah i-a dat cunoaștere şi bunăstare, iar el îşi folosește cunoașterea în această bunăstare; un alt om căruia Allah i-a dat cunoaștere, dar nu i-a dat bunăstare, şi acesta ajunge să spună că, dacă Allah i-ar fi dat lui aşa cum i-a dat celuilalt, şi el ar fi făcut faptele pe care le făcea celălalt (sadakka, zekat şi alte fapte bune). Aceştia doi vor avea aceeași răsplată, unul pentru intenție, celălalt pentru faptă; un alt om căruia Allah i-a dat avere, dar nu i-a dat cunoaștere, iar el nu face nici o faptă bună cu această avere (sadakka, zekat), mai mult de atât, îşi împrăștie această avere în haram; alt om căruia Allah nu i-a dat nici cunoaștere, nici bunăstare, iar acest om spune că, dacă şi lui i-ar fi dat Allah acea bunăstare pe care a dat-o celuilalt, atunci şi el ar fi făcut păcate precum acela. În acest caz, aceştia doi din urmă au acelaşi păcat, fiindcă cel care nu a făcut păcate, intenționa să facă dacă Allah i-ar fi dat această bunăstare.”
Curajul, răbdarea, mila, compasiunea şi puterea de a ierta erau talente, atribute şi calități pe care Însuși Allah le revărsase asupra profetului Muhammed ﷺ. Până şi înțelepții au lipsurile lor, dar Profetul ﷺ, spre deosebire de ceilalți, cu cât era mai mare insolența cu care era tratat de ignoranți, cu atât devenea mai nobil.
A’işa a spus: “Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, ori de câte ori avea posibilitatea de a alege între două lucruri, îl alegea întotdeauna pe cel mai ușor şi mai convenabil. Dar, dacă se convingea că acel lucru este păcătos, se îndepărta cât mai mult posibil de el. Nu s-a răzbunat niciodată, dar, dacă dreptul sfânt al lui Allah era încălcat, atunci o făcea numai de dragul lui Allah, şi nu pentru el însuși. Era ultimul care se înfuria şi primul care se declara mulțumit. Ospitalitatea şi generozitatea sa erau fără seamăn. Darurile şi înzestrările sale evidențiau un om care nu se teme de sărăcie.”
Acesta era Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), al cărui comportament şi exemplu trebuie să îl urmăm şi care ne-a învățat cum să trăim islamul, cum să punem în practică învățăturile Coranului şi cum să nu cădem pradă speranțelor deşarte.
Șeih Adnan Oun
Traducere
din limba arabăProfesor
Demirel Gemaledin Transcriere audio non-textualăCamelia
Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu