Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
215. Te întreabă ce să cheltuiască. Spune-le:
"Ceea ce cheltuiți voi din bunuri trebuie să fie pentru părinți , pentru
rude, pentru orfani, sărmani şi drumeți [nevoiași ]. Şi orice bine pe care îl
faceți , Allah îl cunoaşte".
Acest verset vine ca răspuns la o întrebare adresată
Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), prin
care Allah Preaînaltul îi învață pe oameni cum să își cheltuiască averea atunci
când doresc să ofere sadaqah (pomană). Textul enumeră categoriile de
beneficiari și stabilește o ordine a priorităților: părinții, apoi rudele,
orfanii, sărmanii și, în final, nevoiașii.
În Coran regăsim mai multe versete în care Allah
rânduiește această prioritate pe care credinciosul trebuie să o respecte. În
acest sens, avem și o relatare autentică de la Profetul Muhammed ﷺ, care spune:
„Cel mai bun dinar pe care îl cheltuiește un om este
acela cheltuit pentru familia sa.”
(Relatat de Muslim)
Este important de menționat că respectarea acestei
ordini nu trebuie să creeze o discordanță între alegerea unei categorii (cum
este familia) și a alteia (precum nevoiașii). De exemplu, dacă un om dorește să
ofere sadaqah părinților, dar aceștia au deja cele necesare traiului, în timp
ce alte rude sau cunoștințe se află în lipsuri mari, atunci se pune în practică
necesitatea primordială a celor din urmă, chiar dacă nu există o legătură
directă de rudenie.
De asemenea, Allah Preaînaltul a stabilit că nevoile
orfanilor sunt prioritare față de cele ale sărmanilor sau ale drumeților.
Orfanul nu are familie și, pe lângă sprijinul material, el are nevoie de
afecțiune și susținere morală. Profetul Muhammed ﷺ a subliniat
importanța deosebită a grijii față de aceștia, spunând: „Eu și cel care are în grija sa un orfan vom fi
astfel în Paradis!” – și a exemplificat apropierea alăturând degetul arătător
și pe cel mijlociu. [Al-Bukhari]
Referitor la categoria drumeților, aceasta îi include
pe cei care, aflați în călătorie, ajung în imposibilitatea de a-și continua
drumul sau de a ajunge la destinație din diverse motive (pierderea banilor, a
alimentelor sau a bagajelor). Aceasta este, totodată, una dintre cele opt
categorii de oameni care pot beneficia și de zakat în astfel de situații
deosebite.
216. V-a fost prescrisă lupta, chiar dacă ea vă este
neplăcută. Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâți un lucru care este bun
pentru voi şi să iubiți un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în
vreme ce voi nu ştiți.
Sensul acestui verset nu
este unul de obligativitate ofensivă, ci de apărare. Când Allah Preaînaltul
spune că a fost prescrisă lupta, El ﷻ îndeamnă la
protejarea valorilor fundamentale prevăzute de Islam: viața (ocrotirea
sufletului), credința și mintea (libertatea de alegere, de opinie și de
exprimare). Din păcate, acest verset este adesea scos din context de către
persoane care nu urmăresc decât denigrarea Islamului.
În perioada timpurie de
la Mecca, musulmanii nu aveau voie nici măcar să se apere, darămite să lupte,
îndurând agresiuni constante din cauza credinței lor. Cu toate acestea,
Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) nu i-a
îndemnat niciodată să răspundă cu violență. Abia după emigrarea la Medina, când
comunitatea a devenit bine închegată, musulmanii au primit dreptul la
autoapărare ca urmare a războaielor pornite împotriva lor, având însă
interdicția de a începe ei primii lupta. În acest context istoric a fost pogorât versetul.
„Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi şi să iubiți un lucru care este rău pentru voi.” - Există o legătură profundă între acest fragment și rugile pe care omul le adresează Creatorului. Se poate întâmpla ca un credincios să ceară stăruitor un lucru pe care îl consideră util, fără a primi un răspuns imediat. El nu realizează că Allah Preaînaltul nu i-a îndeplinit dorința tocmai pentru că acel lucru i-ar fi dăunător. De aceea, finalul versetului este o lecție de modestie și de recunoaștere a limitelor noastre: „Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiți.”
Omul trebuie să ceară călăuzire
prin rugăciunea de îndrumare (Istikharah), deoarece doar Allah cunoaște
viitorul și destinul. Profetul Muhammed ﷺ își învăța
companionii să facă Istikharah în toate deciziile lor, spunând: „Dacă vreunul dintre voi dezbate asupra unei decizii,
să se roage două rak’ah de rugăciune neobligatorie, apoi să spună: 'O, Allah,
caut Îndrumarea Ta prin Știința Ta și caut puterea prin Puterea Ta... Tu știi
în timp ce eu nu știu, Tu ești Cunoscătorul celor nevăzute. O, Allah, dacă Tu
știi că acest lucru este bun pentru mine în religia mea, viața mea și
rezultatul faptelor mele, atunci înlesnește-l și binecuvântează-l. Dar dacă Tu
știi că acest lucru va fi rău pentru mine, atunci îndepărtează-l de mine și
îndepărtează-mă de el...'” [Al-Bukhari]
Rugile la care nu primim
răspunsul dorit nu sunt deșarte. Trimisul lui Allah ﷺ ne-a învățat
că Allah răspunde rugăciunilor în trei moduri: fie împlinește cererea imediat,
fie o transformă în fapte bune pentru Ziua de Apoi, fie nu o îndeplinește
pentru că lucrul cerut ar fi rău pentru robul Său.
Lipsa unui răspuns
vizibil nu trebuie să ducă la pierderea speranței în Mila lui Allah
Preaînaltul. Cel care încetează să se roage dovedește că nu are nevoie de nimic
de la Allah, neînțelegându-și statutul pe pământ. Allah Preaînaltul nu ne
supune la încercări pentru a ne chinui, ci pentru a scoate la iveală puritatea
credinței noastre și pentru a ne face să conștientizăm legătura reală dintre
noi și El ﷻ.
Exegeza
Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere
audio non-textuală
Camelia
Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu