Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
لِلْفُقَرَآءِ ٱلَّذِينَ أُحْصِرُواْ فِى سَبِيلِ
ٱللَّهِ لَا يَسْتَطِيعُونَ ضَرْبًا فِى ٱلْأَرْضِ يَحْسَبُهُمُ ٱلْجَاهِلُ
أَغْنِيَآءَ مِنَ ٱلتَّعَفُّفِ تَعْرِفُهُم بِسِيمَـٰهُمْ لَا يَسْــَٔلُونَ
ٱلنَّاسَ إِلْحَافًاۗ وَمَا تُنفِقُواْ مِنْ خَيْرٍ فَإِنَّ ٱللَّهَ بِهِۦ
عَلِيمٌ
"[Dați milostenie] pentru cei nevoiași, care se străduiesc pe calea lui Allah și nu pot umbla prin lume! Cel neștiutor îi socotește înstăriți din cauza pioșeniei lor. Îi cunoști după semnul lor, căci ei nu cer de la oameni cu stăruință. Și orice bine pe care îl dăruiți, desigur Allah îl știe, căci El este Atoateștiutor [Alim]."
Așa cum probabil vă amintiți din
versetele Sfântului Coran care vorbeau despre milostenie, sadaqa este o acțiune
benevolă pentru care Allah subhanahu wa ta'ala oferă răsplată. Acest verset
indică o categorie anume de oameni cărora este bine și recomandat să li se
ofere sadaqa: cei nevoiași, care se străduiesc pe calea lui Allah. Din punct de
vedere lingvistic, faqr (فَقْر) înseamnă sărac,
însă, deoarece „a fi sărac” nu presupune același nivel de lipsuri pentru toată
lumea, săracii au fost diferențiați și clasați pe trepte diferite. Astfel, lil-fuqara’
(لِلْفُقَرَآءِ) din acest verset
îi reprezintă pe cei nevoiași — acea categorie de oameni aflată pe o treaptă de
sărăcie și mai pronunțată decât a celor numiți simplu „săraci”.
Cum recunoaștem
această categorie de oameni?
Allah subhanahu wa ta'ala ne spune
că acești oameni se diferențiază de ceilalți printr-o trăsătură caracteristică:
pioșenia. Această smerenie face parte din demnitatea lor, o onoare care ia
naștere din credință, prin cumpătare și fără nicio exagerare. Demnitatea
excesivă (mândria) nu este un lucru bun și nu provine din inteligență.
Cei nevoiași — lil-fuqara’ (لِلْفُقَرَآءِ) — sunt cei care, deși se află în mari
lipsuri, au demnitate și nu stau cu mâna întinsă cerând cu insistență; ei „nu
cer de la oameni cu stăruință”, ci sunt mulțumiți cu ceea ce Allah subhanahu wa
ta'ala le-a dat. De asemenea, ta’affuf (تَّعَفُّفِ) înseamnă că ei sunt atât de rezervați în
privința situației lor materiale și știu să-și mascheze atât de bine sărăcia,
încât cei care nu îi cunosc au impresia că fac parte dintre cei bogați — aghniya’ (أَغْنِيَآءَ).
Cei care „Nu pot umbla prin lume”?
Sunt cei dedicați unei cauze nobile sau cei blocați de împrejurări independente
de ei: boală (nu se pot deplasa pentru a munci) sau situații politice (ce nu se
regăseau în vremea Profetului Muhammed ﷺ),
dar pe care le regăsim în zilele noastre - refugiați, solicitanți de azil.
Această trăsătură a oamenilor
nevoiași este îndrăgită de Allah subhanahu wa ta'ala, deoarece are la bază
credința și mulțumirea față de El Preaînaltul. Aceștia încearcă pe cât posibil
ca situația lor să nu devină o povară pentru comunitatea în care trăiesc. Ei nu
au nevoie de averi pentru a se considera bogați, căci, așa cum a spus și
Profetul Muhammed ﷺ: „Bogăția unui om constă în bogăția spirituală a
sufletului său.”
Mulțumirea cu ceea ce Allah
subhanahu wa ta'ala i-a oferit omului este cea mai mare și mai prețioasă
comoară prin care acesta se poate apropia de El Preaînaltul și prin care poate
obține liniștea sufletească. Aceasta deoarece țelul său este Akhira (Viața de
Apoi), nu Dunya (această lume trecătoare).
Profetul Muhammed ﷺ i-a descris pe acești oameni într-o relatare autentică; Anas
bin Malik a relatat că Mesagerul lui Allah ﷺ
a spus: „Cine își face din Viața de Apoi țelul său,
Allah îi face inima bogată și îi organizează lucrurile, iar lumea aceasta vine
la el (cu bogății), fie că vrea sau nu. Însă cine își face din lumea aceasta
scopul său, Allah îi pune sărăcia chiar înaintea ochilor, îi dezorganizează
treburile, iar lumea aceasta nu îi oferă nimic în plus față de ceea ce i-a fost
deja scris.” (At-Tirmidhi)
Înțelegem din acest hadis că omul
poate primi binecuvântări peste rizq-ul care i-a fost scris, dacă este
mulțumitor și dacă țelul său rămâne Viața de Apoi, nu lumea efemeră. Precum
majoritatea versetelor coranice, și acesta se încheie cu unul dintre epitetele
lui Allah subhanahu wa ta'ala: Atoateștiutor [Alim].
Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu