RELIGIA - O NECESITATE A SOCIETĂȚII UMANE

 

Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra rofetului Muhammed, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi! 

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!  Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Spune Allah Preaînaltul în Sfântul Coran pogorât: الَّذِينَ آمَنُوا وَلَمْ يَلْبِسُوا إِيمَانَهُمْ بِظُلْمٍ أُولَٰئِكَ لَهُمُ الْأَمْنُ وَهُمْ مُهْتَدُونَ   Cei care cred şi nu amestecă puritatea credinţei lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranţă şi ei sunt bine călăuziţi.

             Acest verset reprezintă filosofia credinței. Credința nu înseamnă doar o mărturisire verbală, credința înseamnă și vorbă și faptă, convingere și detașare de toate lucrurile lumești ce pot pune stăpânire pe sufletul omului. Credința este acel lucru pe care îl simți în inima ta și care te îndrumă pe calea lui Allah subhanahu wa taala, care te îndeamnă să împlinești fapte bune și să ai responsabilitate față de ceilalți oameni. Cei care sunt conduși pe calea lui Allah sunt de fapt conduși pe calea naturaleții, pe care El Preaînaltul a programat-o pentru întreaga omenire.

Există unele minți care nu au vrut nimic altceva decât să se lase conduse către ceea ce este păcat și rău. În această viață în care mulți dintre noi credem în cauză și efect, ne întrebăm cine a creat Universul. Allah Preaînaltul a creat Universul . Cei care au spus că nu exită nicio Divinitate și că toată această viața este doar o materie, că această religie nu este decât un afion al popoarelor ce  îl determină pe om să avanseze,  au îmbrăcat adevărul cu nedreptate, în ciuda faptului că ei văd zilnic milioane de dovezi ale existenței Creatorului. Oare poate nega cineva lumina ochilor? Da, cei care au ochii ”acoperiți” și nu vor să vadă semnele lui Allah Preaînaltul.

Religia este o necesitate a societății umane. Omul fără de credință este precum o pană luată de furtună. Multe societăți s-au dezvoltat în foarte multe domenii, însă au dat dovadă de înapoiere spirituală și nivelul de trai ridicat nu i-a ajutat să cunoască fericirea.

Credința este cea care te vindecă de toate bolile moderne ale acestui secol: stres, frică, teamă și nesiguranță,  nefericire. Fericirea nu constă în a deține cât mai multe averi și cele mai bune condiții de trai. Fericirea sălășluiește în tine și ia naștere din credință. Cine are credință va simți fericirea acestei lumi și fericirea Zilei de Apoi.

Credința și islamul sunt cele care dezvoltă personalitatea umană, o personalitate aparte, care i-a modelat pe primii musulmani ca un exemplu pentru întreaga omenire, un exemplu nu prin vorbe, ci prin fapte și comportament. Dacă islamul este așa cum l-am prezentat, ce este, cum sau care este credința pe care Allah  o vrea de la noi? Allah vrea de la noi să fim credincioși, sinceri, devotați, cu pulsul credinței viu în orice clipă, pentru ca aceasta să ne lege  pe noi de Allah și să ne țină pe drumul cel drept conform călăuzirii lui Preaînaltul, prin profetul Muhammed . Cei care pun piedici celor care vor să urmeze această cale vor avea de suferit atât în această lume, cât și în Ziua de Apoi, chiar dacă ei sunt musulmani a căror credință a slăbit sau nemusulmani, Allah să îi călăuzească! Aceștia vor avea parte doar de stres si nesiguranță departe de Allah și doar dulceața credinței îi va putea elibera de angoase, frică sau stres. Noi avem nevoie de  credința pe care Allah o vrea de la noi, de credința ce redă omului onoarea sa de credincios; onoarea îi revine în primul rând lui Allah Preaînaltul, apoi Profetului  și apoi tuturor credincioșilor. Dacă nu reușim să rămânem pe calea lui Allah, alături de Profet, vom ajunge la coada societății umane și fără de cinste, și fără de onoare.  

Avem nevoie de credință și mulțumire cu destinul pe care fiecare dintre noi l-am primit; să fim mulțumitori și să rămânem răbdători în fața tuturor crizelor din viața noastră cu încercări și  greutăți. Avem nevoie de o credință care să aducă speranță în societate, și nu disperare sau necredință. Disperarea îl îndepărtează pe om de Allah și îi slăbește încrederea în El Preaînaltul. Allah este singurul care poate transforma o situație grea, într-una ușoară, iar încrederea că nimic nu este imposbil pentru Allah , se naște din credință. Tot și toate sunt în mâna lui Allah Preaînaltul. Avem nevoie de o credință care să adeverească în noi o schimbare. De multe ori ne mirăm de un comportament deosebit, însă uităm că acel comportament are la bază credința în Allah Preaînaltul. ”Este credincios cel care împlinește comerțul lui Allah”, adică cel care se dedică întru totul lui Allah , cu tot ceea ce i-a dat, pe calea lui Allah. Islamul vrea de la noi o credință care ne conduce către fericirea sufletului mulțumit cu destinul scris de Allah subhanahu wa taala.

Îi cerem lui Allah subhanahu wa taala să avem o credință care trezește mintea și persoana din noi, să avem o credință care să ducă la căință atunci când păcătuim, o credință care să ducă la recunoașterea greșelilor față de oameni, așa cum spune o relatare, că adevăratul păcătos este cel care nu recunoaște și nu se căiește pentru greșeala sa. Există roade ale acestei credințe, atât în această viață, cât și în Viața de Apoi; o parte din aceste roade le vom vedea imediat, în această viață lumească, iar o parte va fi pusă la adăpost  pentru Ziua de Apoi.

Roadele credincioșilor în această viață

Siguranța – Allah pune siguranță în sufletul tău față de tine însuți, față de Allah, față de familia și credința ta;

Viață bună, îmbelșugată, la care mulți dintre noi încercăm să ajungem prin procese materiale: „Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – și este credincios îl vom dărui Noi cu o viață bună. Și Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârșit(161).” (16:97)

Călăuzirea și mulțumirea;

Statornicia – Allah pune statornicia în inima omului și oricât de tare s-ar cutremura pământul și cerul, el va rămâne statornic în credința sa, iar inima sa va fi mereu liniștită. Allah Preaînaltul spune: "Pe cei ce cred şi ale căror inimi sunt liniştite întru pomenirea lui Allah, căci prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile."  (13: 28)

Protecția – ”Allah îi protejează pe cei care cred.” – probabil, mulți dintre noi am simțit de multe ori o stare de bine aparte, de siguranță, ceea ce ne-a întărit credința în promisiunea lui Allah, că El îi apără pe cei care cred: ”Cei care cred nu au a se teme şi nici nu se vor întrista!”

Într-un hadith qudsi se relatează că Allah Preaînaltul i-a spus Profetului (): “Eu voi declara război împotriva celui care arată ostilitate faţă de unul dintre robii Mei credincioşi. Şi dintre lucrurile cele mai iubite cu care robul Meu se apropie de Mine este ceea ce Eu i-am poruncit lui (obligatoriu). Robul Meu continuă să se apropie de Mine prin Newafil (rugându-se sau făcând fapte bune în plus de ceea ce este obligatoriu) până ce încep să-l iubesc. Astfel Eu devin pentru el urechea cu care aude, ochiul cu care vede, mâna cu care apuca şi piciorul cu care merge. Şi dacă el Îmi cere (Mă cheamă), Eu îi dau (îi răspund) şi dacă Îmi cere protecţia, Eu îl voi proteja pe el.”

Cei care s-au dedicat și se dedică pe calea lui Allah cu tot ce au de la El Preaînaltul, aceștia sunt slujitorii lui Allah.

Profetul ()  a relatat despre un mare asupritor, care a trăit în trecut, și a spus că acesta l-a amenințat pe Allah subhanahu wa taala că îi va face rău dacă nu trimite ploaie din cer. La întrebarea lui Allah despre cum îi va face rău, asupritorul a spus că îi va omorî pe toți credincioșii. Atunci Allah a trimis ploaie asupra pământului, deoarece El Preaînaltul a vrut și vrea ca slujitorii lui să fie în siguranță așa cum le-a promis.


Șeih Adnan Oun

Traducere din limba arabă 
Profesor Demirel Gemaledin

 
Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou

Comentarii