Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
221.
Nu vă însurați cu politeiste înainte ca ele să treacă în credință, căci o roabă
care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu dați
de soții [fete credincioase politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credință,
căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place.
Aceștia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la Rai şi la iertare, prin grația
Sa. El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă
aminte.
Acest verset se
referă la viața socială a unei comunități islamice și stabilește clar normele
căsătoriei. Din punct de vedere lingvistic, „politeist” înseamnă credința în
mai mulți idoli; în limba arabă, mușrik este cel care Îi face asociați lui
Allah, având la bază cuvântul șirk (a asocia). Exprimarea generală „să treacă
în credință” se referă la îmbrățișarea Islamului.
Deși unui
bărbat musulman i se permite să se căsătorească cu o femeie din „Neamul Cărții”
(evreică sau creștină), conform atitudinii generale a Islamului față de aceștia
ca posesori ai unei credințe divine — chiar dacă au deformat-o în timp —
această permisiune este o manifestare a toleranței islamice fără corespondent
în alte religii. Totuși, există restricții de care trebuie să se țină seama,
dată fiind deosebirea mare dintre cele două credințe: musulmanii cheamă la
Paradis, în vreme ce politeiștii cheamă la Infern; primii cred în Allah
subhanahu wa taala, în profeție și în Viața de Apoi, ceilalți tăgăduiesc aceste
adevăruri.
Când Allah
subhanahu wa taala transmite că „o roabă care crede este mai bună decât o
politeistă”, El stabilește criteriul perfect de ghidare în alegerea soției sau
a soțului: credința. Profetul Muhammed ﷺ
a subliniat acest lucru în hadisurile sale: „În mod
normal, o femeie este aleasă drept soție pentru averea, frumusețea, noblețea
sau pietatea sa. Alegeți, însă, o femeie credincioasă și veți avea de
câștigat.” (Muslim)
„O
femeie este cerută în căsătorie pentru patru lucruri: averea sa, poziția
familiei sale, frumusețea și religia sa. Tu trebuie să te căsătorești cu femeia
credincioasă, altfel vei fi un perdant.” (Bukhari)
Femeii
musulmane îi este total interzis să se căsătorească cu un bărbat nemusulman,
chiar dacă acesta face parte din „Neamul Cărții”. Nu există nicio excepție de
la această interdicție divină, iar explicația este logică: bărbatul musulman
recunoaște iudaismul și creștinismul ca religii divine, crede în Tora și
Evanghelie și îi respectă pe Moise și Isus (pacea asupra lor) ca trimiși ai lui
Allah. Astfel, o soție din „Neamul Cărții” trăiește sub protecția unui bărbat
care îi respectă fundamentul religios. În schimb, un bărbat iudeu sau creștin
nu recunoaște Islamul, Coranul sau Profetul ﷺ,
situație în care femeia musulmană nu își va putea apăra religia și nu își va
putea îndeplini ritualurile și obligațiile prescrise de Allah Preaînaltul.
„El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte.” Prin aceste semne, Allah îndeamnă omul să mediteze la Creație și să își amintească scopul existenței sale. Uneori, omul vede un lucru pe care nu îl conștientizează pe moment ca fiind un semn divin, dar meditând profund, realizează că acel lucru a fost un îndemn spre o altă cale. Allah subhanahu wa taala este Blând și Milos; El atrage atenția oamenilor prin semne pentru ca aceștia să urmeze calea dreaptă. „Să-și aducă aminte” presupune un lucru care fusese uitat, referindu-se aici la legătura omului cu Allah. Dacă omul Îl uită pe Allah, el trebuie să își aducă aminte de El; dacă nu L-a uitat, atunci va fi într-o pomenire continuă a lui Allah subhanahu wa taala.
Comentarii
Trimiteți un comentariu