"Nu vă pierdeți speranța în Mila și Îndurarea Mea!"
Atunci când omul se căieşte pentru un păcat, acel păcat ar trebui să i se şteargă, doar că Allah subhanu wa ta'ala este mult mai Generos decât ne putem închipui noi vreodată şi datorită acelei căințe sincere transformă acel păcat într-o faptă bună. Ce altceva să mai întreacă Dărnicia lui Allah subhanu wa ta'ala?
"Iar acela care se căieşte si săvârşeşte fapte bune se întoarce la Allah ispăşit." - Allah îl va ierta pe cel care a păcătuit dacă acesta îşi exprimă o căință sinceră şi devotată față de Allah Preaînaltul.
Sunt unii oameni care consideră că pentru a fi credincios este de ajuns să aibă o inimă curată şi să spună: "Eu cred!", dar aceste lucruri nu sunt îndeajuns, nu înseamnă întregul credinței, însă atunci când credința se va oglindi în fapte, aceasta va reprezenta un întreg.
Pe de altă parte, dacă omul împlinește fapte bune şi nu are credință, aceste fapte nu vor avea nicio greutate în cântarul faptelor bune în Ziua de Apoi.
Allah Preaînaltul îi răsplătește pe acest pământ pe oamenii care împlinesc multe fapte bune (îi ajută pe ceilalți, sunt darnici, sinceri, devotați, iubitori ai dreptății etc); aceşti oameni îşi vor primi dreptatea pe pământ, fiindcă Allah este Drept şi Cel care Dăruiește mai mult decât îşi poate imagina omul; fiecare om, credincios sau necredincios, care va împlini o faptă bună, va primi această răsplată, însă cei credincioşi nu se vor bucura doar pentru binele din aceasta lume şi ei vor cere "O, Allah, dă-ne nouă bine în lumea aceasta, cât şi în Viața de Apoi, şi apără-ne de chinurile focului! ", pe când cei cu o credință mai slabă, care nu cred în Ziua de Apoi, se mulțumesc cu ceea ce Allah le-a împărțit în această lume, pe acest pământ.
Credința trebuie să se clădeasca pe fapte bune, faptele bune se vor clădi pe credință, şi astfel, pas cu pas, omul se va înălța pe treptele credinței.
Imanul (credința) are două caracteristici foarte puternice, care ar trebui să însemne pentru musulman un "cântar cu două talere" :
🔸 un taler ce înseamnă teama, frica de a nu ajunge să îl supere pe Allah;
🔸şi un taler al speranței, al iubirii față de Allah subhanu wa ta'ala.
Aceste talere le putem asemui cu două "aripi" care ar trebui să fie întinse în mod egal pentru ca omul să poată reuși să obțină un echilibru şi întregul din această credință: o aripă a fricii şi una a speranței, încrederii şi iubirii față de Allah PreaÎnaltul. Allah Preaînaltul ne-a spus să păstrăm păstrăm acest echilibru pentru a nu cădea într-o extremă din cele două, de exemplu:
- a cădea într-o extremă a fricii de Allah înseamnă că omului îi va fi frică de Allah mai mult decât ar trebui să aibă speranță în Iertarea Lui şi va ajunge să creadă că, având prea multe păcate, Allah nu îl va ierta niciodată, şi astfel nu va mai împlini nicio faptă bună, își va pierde interesul de a-L mai mulțumi pe Allah subhanu wa ta'ala şi nu va mai avea vreo speranță în Mila şi Îndurarea Lui, deşi Allah a spus: "Nu vă pierdeți speranța în Mila și Îndurarea Mea!";
- la extrema cealaltă se află speranța deșartă, încrederea fără de nicio faptă în Mila lui Allah, şi în acest caz omul va ajunge să împlinească multe păcate în speranța şi așteptând Iertarea şi Mila lui Allah, iar în această așteptare numărul păcatelor va depăși numărul faptelor bune.
Așadar, trebuie să încercăm a ne afla întotdeauna în această balanță, echilibrând în permanență cele două talere, să ne înălțăm în văzduhurile credinței, să împlinim cele spuse de Allah, apropiindu-ne de El subhanu wa ta'ala cât mai mult, şi astfel să Îl mulțumim pe Creatorul nostru.
Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu