MÂNDRIA ESTE FAPTA INIMII
Bismillahi
Rahman Rahim!
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ لَا يَسْخَرْ قَوْمٌ
مِّن قَوْمٍ عَسَىٰٓ أَن يَكُونُواْ خَيْرًا مِّنْهُمْ وَلَا نِسَآءٌ مِّن نِّسَآءٍ
عَسَىٰٓ أَن يَكُنَّ خَيْرًا مِّنْهُنَّۖ وَلَا تَلْمِزُوٓاْ أَنفُسَكُمْ وَلَا تَنَابَزُواْ
بِٱلْأَلْقَـٰبِۖ بِئْسَ ٱلِٱسْمُ ٱلْفُسُوقُ بَعْدَ ٱلْإِيمَـٰنِۚ وَمَن لَّمْ يَتُبْ
فَأُوْلَـٰٓئِكَ هُمُ ٱلظَّـٰلِمُونَ
"O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi."
O scurtă reamintire a versetelor anterioare
Allahﷻ a
pogorât această sură pentru a-i învăța pe musulmani manierele demne de
adevărați credincioși.
- În primele cinci versete, credincioșii au fost învățați cum trebuie să se comporte față de Allahﷻ și Trimisul Său (ﷺ);
- au fost instruiți ce atitudine să ia în fața unei vești primite și cum să acționeze în conformitate cu veridicitatea sau neveridicitatea acesteia;
- cum să intervină într-o dispută în care sunt angajate două persoane sau două grupuri de musulmani, pentru conciliere;
- ei au învățat că unica legătură de rudenie între dreptcredincioșii musulmani nu poate fi decât aceea de fraternitate.
- Deși destinatarii versetelor erau musulmanii din vremea Profetului Muhammed (ﷺ), acestea sunt perfect valabile pentru întreaga omenire până în Ziua de Apoi și reprezintă eticheta comportamentului și manierelor pe care orice om, credincios îndeosebi, ar trebui să le respecte și să le pună în practică.
Versetul ce face obiectul lecției de astăzi,
completează normele eticii și valorile morale despre care am vorbit până acum,
credincioșii fiind învățați de această dată cum să evite toate răutățile care
provoacă durere, rănesc inimi și strică relațiile reciproce între oameni.
De ce am spus "îndeosebi" un credincios
trebuie să respecte și să pună în practică aceste norme comportamentale? Să
privim la începutul versetului:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُو
"O,
voi cei care credeţi! Este pentru a patra oară când în această sură
Allah ﷻ folosește
această chemare și se adresează celor care cred, indiferent de nivelul credinței lor. Așa cum am explicat în lecțiile anterioare, când un
verset începe cu această chemare - يَـٰٓأَيُّهَا
ٱلَّذِينَ ءَامَنُو - acest lucru înseamnă o atenționare din partea lui Allah
PreaÎnaltul: ceea ce urmează acestei chemări reprezintă un lucru deosebit de
important. Așadar, să vedem ce urmează!
لَا يَسْخَرْ قَوْمٌ مِّن قَوْمٍ
Să
nu râdă un neam de alt neam, - în limba arabă, لا are de
obicei formă negativă; în acest verset exprimă o acțiune voită de către
vorbitor cu rol de poruncă (ținând cont de modul imperativ), o interdicție a lui Allah ﷻ prescrisă tuturor celor care cred: لَا يَسْخَرْ - să nu râdeți! Verbul سْخَرْ
înseamnă "a râde" , însă, în acest verset nu exprimă sensul pozitiv
al "râsului" - acea formă de simpatie sau înțelegere reciprocă, ci
prezintă acea formă negativă al cărui sens este de a batjocori, a desconsidera, a spune vorbe urâte despre
cineva, a umili, a jigni, a disprețui, a dușmăni etc.
De ce interzice Allah ﷻ disprețuirea, batjocorirea și umilirea unui popor sau unei
persoane?
Deoarece persoana desconsiderată ar putea fi mai bună decât persoana care râde de aceasta (punând-o astfel într-o situație umilitoare): ...s-ar putea să fie mai bun decât el. Versetul stabilește, de fapt, adevăratul și unicul criteriul prin care oamenii sunt apreciați și iubiți de Allah ﷻ , și anume taqwa - evlavia, credința: "Cu adevărat, Allah nu se uită la înfățișarea sau la trupurile voastre, ci se uită la inimile și la faptele voastre.” (Muslim)
Și au fost pomenite întâi inimile și apoi faptele, fiindcă ceea ce se află în inimi trebuie să se oglindească în fapte. Nu bogăția, nu știința sau nivelul cunoașterii, nici ierahia socială nu reprezintă norme în baza cărora oamenii sunt apreciați sau iubiți de Allah ﷻ . De fapt, utilizarea verbului عَسَىٰٓ - "s-ar putea", reprezintă o probabilitate mai mare de 50% ca cei umiliți, batjocoriți, să fie mai buni decât aceia care i-au disprețuit. Dacă o persoană, un popor, o comunitate nu s-ar considera superioară altei comunități, nu ar putea să o disprețuiască. De aceea, acțiunea de desconsiderare, de batjocorire a unei persoane, este rezultatul unui sentiment de mândrie care se înfiripă în inimă și mai apoi se transpune în faptele prezentate de versetele acestei minunate sure.
Mândria este fapta inimii
Să ne amintim ce s-a întâmplat atunci când Allah ﷻ l-a creat pe Adam, aleihi salem! El PreaÎnaltul a poruncit
tuturor îngerilor să se prosterneze în fața lui Adam (aleihi salem!), iar Iblis
(Șeitan), care era cel mai credincios dintre djini și umbla în compania
îngerilor, nu a respectat porunca Creatorului Său, spunând: “Să
mă prosternez eu dinaintea aceluia pe care L-ai creat din lut?” Iblis s-a considerat superior lui Adam,
deoarece a gândit că focul din care a fost creat este mai puternic decât
pământul, iar acest sentiment de mândrie l-a determinat să îl desconsidere pe
Adam, să nesocotească porunca lui Allah ﷻ
și să păcătuiască prin nesupunere, evident, cu voia Lui PreaÎnaltul.
Referitor la mândrie,
profetul Muhammed (ﷺ) a spus: "Nu va
intra in Paradis acela în a cărui inimă se află mândrie chiar și cât greutatea
unui atom.” ( relatat de
Muslim)
Allah ﷻ nu a
permis absolut nici un motiv pentru care omul să se poată mândri cu un lucru
anume, nici măcar dintre lucrurile ce fac parte din religie (rugăciune, post,
pelerinaj etc.). O persoană nu se poate mândri, de exemplu, cu rugăciunea sa, desconsiderând altă persoană pentru faptul că
aceasta din urmă nu se roagă sau nu ține post. Mândria a fost interzisă în
totalitate oamenilor și doar Allah PreaÎnaltul
își poate atribui această însușire.
Cu ce să se mândrească omul? Dacă nimic din ceea ce deține omul nu a fost dobândit prin propria-i putință și toate binecuvântările sunt daruri oferite de Allahﷻ, prin Generozitatea și Bunăvoința Lui PreaÎnaltul, cu ce să se mândrească omul?
Creatorul nostru a hotărât ca noi să trăim, să avem viață lungă sau scurtă, să studiem, ne-a înzestrat cu rațiune, cu simțuri, cu sănătate, putere și avere, așadar, cu ce să se mândrească omul? Noi nu am primit aceste daruri pentru a ni le însuși mândrindu-ne cu ele, ci pentru a fi conștienți că va veni o Zi în care vom da socoteală pentru modul în care le-am folosit.
Așadar, omule, de ce, cu ce, pentru ce și în fața cui
să te mândrești? În fața oamenilor? În fața celor care, din diverse motive, nu au ceea ce ai tu și din acest motiv îl
consideri mai prejos decât tine? În fața lui Allahﷻ, care ți-a dăruit toate
aceste lucruri?
Se spune că sentimentul de mândrie este dușmanul cel
mai de temut al savanților.
Uneori,
datorită comportamentului membrilor societății în care acesta își
desfășoară activitatea (împărtășind din știința dobândită), savantul ajunge să
dețină un statut privilegiat, fiind cel mai respectat, ascultat, servit și pus
la loc de cinste. Acest statut privilegiat, în cele din urmă, va naște mândrie
în inima lui determinându-l să considere că
aceste favoruri chiar i se cuvin, urmare a efortului depus pentru
dobândirea cunoașterii pe care, de altfel, ceilalți nu o dețin.
Muhammad
Metwalli al-Sha'rawi a fost un savant și jurist musulman. El a fost numit unul
dintre cei mai populari și de succes predicatori islamici din Egipt și „unul
dintre cele mai proeminente simboluri ale culturii egiptene populare."
Într-una din zile, ieșind din moscheea în care ținuse o predică, a fost
surprins să vadă că oamenii fuseseră atât de încântați de prelegerea lui, încât
au format un grup în jurul mașinii
modeste pe care imamul Sha'rawi o
conducea și au cărat-o pe umerii lor pe drumul ce ducea către casa acestuia. La
un moment dat, imamul Sha'rawi l-a rugat pe fiul său să oprească pentru a intra la toaletă într-o
altă moschee situată pe un drum din apropierea casei. Fiul său l-a așteptat o
vreme, însă a început să își facă griji din cauza faptului că tatăl său
întârzia destul de mult. Intrând în moschee, fiul și-a găsit tatăl spălând toaleta,
deși exista personal care se ocupa de curățenie. Întrebat de ce face
aceste lucruri, imamul Sha'rawi a
răspuns: "Fiule, inima
aceasta (ducând mâna la pieptul lui) a simțit ceva când acei oameni entuziaști
au cărat mașina pe umerii lor. Am simțit cum un firicel de mândrie se strecoară
în sufletul meu și nu-i voi permite să prindă rădăcini în inima mea!"
Allah ﷻ a
interzis mândria, calomnia, suspiciunile
și răfuielile între oameni și ne-a spus să îndemnăm oamenii
către bine și să-i înlăturăm de la rău, și ne-a sfătuit atât de
mult, încât acest lucru a devenit o
obligație individuală pentru care vom da socoteală.
"...nici muierile [să nu râdă] de alte muieri,..."
După ce a interzis întregii comunități
batjocorirea, denigrarea, umilirea unui alt popor, Allahﷻ subliniază încă o dată interzicerea
acestui păcat și atrage atenția asupra faptului că nici femeile nu au voie să
râdă de alte femei, prin urmare, în egală măsură, atât bărbații, cât și femeile, nu au voie să denigreze alți bărbați sau alte
femei care s-ar putea să fie mai buni decât ei sau mai bune decât ele.
Adevărul, cinstea, egalitatea și onoarea sunt, din punct de vedere islamic,
valori care trebuie apărate și păstrate. Allahﷻ a interzis calomnierea unei persoane în baza
unor simple păreri, fără a deține
dovezi clare și acceptate. În caz contrar,
cel/cea care a acuzat, va suporta pedeapsa.
"Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii." - de cele mai multe ori, când o persoană se crede mai presus decât cea din fața ei, sfârșește prin a exterioriza această mândrie prin fapte ca batjocura, umilirea sau atribuirea de porecle celui/celei de care râde. Indiferent de intenție, faptul că unei persoane care, de exemplu, chiar are un defect (este șchiop, orb, surd, mut etc), i se atribuie o poreclă care evidențiază aceste neajunsuri, este interzis de Allah ﷻ. Există un precedent în viața profetului Muhammed(ﷺ) referitor la Bilal, muezinul, care a fost jignit și umilit din cauza culorii pielii, fiind numit "fiu de negresă" de către un companion care nu avusese nicidecum intenție rea.
Bilal ibn Rabah (Allah să fie mulțumit de el!) era un sclav abisinian negru, care nu avea un rang nobil, însă a reușit să îl obțină odată cu acceptarea islamului, prin modestia sa și cunoașterea drepturilor oamenilor. Aceste cuvinte l-au rănit atât de mult pe Bilal, încât acesta a mers și s-a plâns Profetului Muhammed (ﷺ). Profetul (ﷺ) a fost foarte mâhnit, l-a chemat pe companion și, conform unui hadis mai lung relatat de Bukhari, l-a întrebat: „L-ai insultat cu privire la mama sa?” I-a răspuns: „Da.” La aceasta, el (ﷺ) a spus: „Încă mai ai unele caracteristici din perioada preislamică. Servitorii tăi sunt fraţii tăi pe care Allah i-a pus sub autoritatea ta. Oricine îl are pe fratele său sub autoritatea sa, să-l hrănească din ceea ce mănâncă, să-l îmbrace cu ceea ce se îmbracă şi să nu-l împovăreze cu mai mult decât poate suporta. Dacă îl împovăraţi cu mai mult decât poate îndura, atunci ajutaţi-l." De asemenea, Profetul Muhammed (ﷺ) i-a mai spus că Bilal ibn Rahab va fi unul dintre oamenii Paradisului, iar companionul a regretat fapta și și-a cerut iertare. Bilal îl iertase încă de la început, dar a vrut ca această întâmplare să fie o lecție de comportament pentru toți credincioșii până în Ziua de Apoi. Asemenea maniere sunt nevrednice din punct de vedere moral pentru un credincios, mai mult decât atât, provoacă durere persoanei umilite și determină răspândirea răutății în societate.
Legea islamică recunoaște și apără onoarea fiecărei persoane și nu dă nimănui
dreptul să o atace, indiferent dacă atacul se bazează pe realitate sau nu sau
dacă persoana care a fost atacată are o „reputație” de la sine sau nu.
"Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! " -
acesta era rezultatul final al faptelor prezentate până
acum în acest verset: batjocorirea, desconsiderarea, vorbele urâte, umilirea,
jignirea, disprețuirea sau dușmănirea
unei persoane sunt concentrate într-un singur cuvânt, ٱلْفُسُوقُ, și am explicat în versetele anterioare că ٱلْفُسُوقُ - stricăciunea - este ceea ce omul
exteriorizează atât verbal, cât și prin fapte, iar فسق este cel care are credința stricată.
Un mare exeget al Coranului, Imamul Baydaawi a spus că
cine împlinește toate faptele enumerate anterior se numește فسق , adică cel care are credința
stricată.
Poate fi un credincios فسق? Conform acestui verset, da.
Allah ﷻ nu
dorește ca oamenii să fie credincioși cu o credință stricată. Cei care vor să
se curețe de această stricăciune, să citească finalul versetului: "Iar cei
care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi."
Cei care se nedreptățesc pe ei înșiși,
sunt cei care nu se căiesc.
Imamul Baydaawi spunea că batjocorirea, umilirea, jignirea oamenilor alături de care conviețuim, sunt tot forme ale nedreptății.
Aceia sunt cei nelegiuiți
- هُمُ ٱلظَّـٰلِمُونَ, iar ٱلظَّـٰلِمُونَ , așa cum am menționat în lecțiile anterioare, derivă de la cuvântul ظلم care înseamnă nedreptate.
Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu