OMAR IBN ABDUL AZIZ

Mentorul savanților

- partea a II-a -

Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi! Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul și cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah și duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin și autentic, este mai bun decât ceea ce este mult și nefolositor și tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla și nimeni nu se va putea împotrivi.

Profetul Muhammed ﷺ a spus:

„Şapte (categorii de oameni) vor fi protejaţi de Umbra lui Allah în Ziua în care nu va exista nicio altă umbră în afară de Umbra Lui (adică în Ziua Învierii): un conducător drept, un tânăr care a crescut adorându-L pe Allah, o persoană a cărei inimă este ataşată de moschee, două persoane care se iubesc şi se întâlnesc de dragul lui Allah şi care se despart una de alta de dragul lui Allah, un bărbat care este sedus de o femeie avută şi frumoasă (pentru o relaţie ilicită), dar el o refuză spunând: «Mi-e frică de Allah!», o persoană care a dat caritate în taină (până într-acolo încât) mâna lui stângă nu ştie ce a dat mâna lui dreaptă şi o persoană care L-a pomenit pe Allah în taină şi căreia i-au lăcrimat ochii.” (Al-Bukhari şi Muslim)

În umbra acestui hadis ne reamintim de conducătorul cel drept - Omar, fiul lui Abdul Aziz (Allah sa fie mulțumit de el!), cel care a rămas în istorie asemeni oceanului dăinuitor a cărui imensitate cuprinde doar dreptate și adevăr, conducătorul și companionul care a reușit să cucerească inimile tuturor oamenilor prin sinceritatea și dreptatea cu care a condus comunitatea, mentorul al cărui suflet a aspirat doar la lucrurile bune, constructive, la Paradis și nu la lucrurile lumești. El a reușit doar temându-se de Allah, îndepărtându-se de păcate și de ispita lucrurilor lumești, urmând doar dreptatea și libertatea divină; nu a întins mâna vreodată către ceva haram, îndeosebi după ce a primit responsabilitatea conducerii; el a fost cel care a condus și nu s-a lăsat condus, fiindcă era un om modest, corect, iubitor de dreptate și adevăr; pașii lui s-au alăturat mai marilor savanți cu frică de Allah, iar prin această teamă de Allah a reușit să se ridice deasupra tuturor plăcerilor lumești; a avut posibilitatea să aleagă și să obțină orice lucru ușor, dar a ales întotdeauna calea cea mai aspră de teamă să nu cadă în păcat, iar rezultatul a fost cu totul deosebit. Aceasta este adevărata teamă de Allah.

Omar ibn Abdul Aziz a fost un vlăstar dintr-o ramură foarte puternică ce ținea de Omar ibn Al-Khattab și a reprezentat continuitatea acestuia pe pământ.

Dreptatea lui Omar ibn Abdul Aziz a fost consemnată și de marele savant Malik ibn Dinar pe care oamenii îl considerau cel mai îndepărtat de lucrurile lumești, însă Malik a spus: "Oamenii spun despre mine că sunt zahid. Dar oare ce sunt eu? Am văzut cum toate plăcerile lumești au venit la Omar ibn Abdul Aziz, iar el s-a îndepărtat de ele. El este cel cu adevărat îndepărtat de cele lumești."

Mathun Dimaschi din Damasc a spus: "Dacă eu mă jur pe ceva, se împlinește. Ochii mei nu au văzut pe cineva mai corect, mai îndepărtat de poftele lumești și mai cu frică de Allah decât Omar ibn Abdul Aziz."

Când Omar a primit conducerea califatului, i-a trimis o scrisoare lui Hasan Al-Basri, precum și tuturor savanților existenți în vremea aceea, cerându-le sfaturi în privința conducerii. Hassan Al-Basri i-a răspuns: "Fii precum ești tu pentru tine! Fii pentru cel mic, tată, pentru cel mare, fiu! Nu pedepsi decât după păcat și nu ridica vocea când te enervezi!"

Omar îi asculta pe savanți și pe cei care vroiau să ajungă la adevăr și întotdeauna ținea cont de părerile acestora; nu era un om egoist și nu făcea parte dintre cei care nu se înclină în fața adevărului atunci când îl aud.

Ipostaze din viața conducătorului Omar ibn Abdul Aziz

Omar s-a trezit într-o noapte să citească Coranul și când a ajuns la versetul: "Oamenii se vor împrăștia în Ziua de Apoi precum fluturii..." a început să tremure de teama acelei zile și nu a mai putut adormi până la rugăciunea de dimineață. Soția sa a spus atunci: "Mă jur pe Allah că eu nu am putut rămâne trează alături de el în acea noapte."

Omar a fost foarte iubit de unchiul său (din partea tatălui) Abdul Malik, fiul lui Marwan, care l-a caracterizat astfel: Omar era foarte atent la orice detaliu încă de pe vremea când era doar un copil, iar atenție lui era bazată pe o gândire sănătoasă. Această observație l-a determinat pe Malik să îl menționeze în testamentul său, scriindu-le copiilor săi: "Aveți grijă de Omar ibn Abdul Aziz, fiul fratelui meu! Să nu îi încălcați porunca și să nu desconsiderați părerile și vorbele lui, căci acestea vin dintr-o minte strălucită."

Timpul a trecut și conducerea i-a parvenit mai întâi lui Walid ibn Abdul Malik, însă acesta nu s-a ridicat la nivelul așteptării tatălui său în ceea ce privește simțul responsabilități, în timp ce Omar era cel mai bun consilier pentru unchiul său și fiii acestuia.

La un moment dat, Omar a văzut în mânuirea sabiei de către Al-Hajjaj ibn Yusuf, o plăcere de a împărți sângele în stânga și în dreapta, și i-a spus: "Vere, mi-e teamă că acest sânge să nu ajungă și la tine, căci vărsarea acestuia este un mare păcat! De ce nu vorbești cu oamenii, de ce nu le poruncești, de ce nu îi povățuiești?"

Însă oamenii ipocriți nu îi lasă mult timp la conducere pe cei care vor să urmeze calea dreptății și adevărului, astfel că, timp de șapte ani în care adevărul și dreptatea au domnit în Medina și împrejurimile acesteia sub conducerea lui Walid, toți ascultau și urmau sfaturile lui Omar, în afară de Hajjaj care în cele din urmă, auzind despre dreptatea cu care era condusă Medina, a eliberat din închisoare toți oamenii privați de libertate. Walid ibn Abdul Malik a vrut să îi lase tronul moștenire fiului său, însă Omar i-a spus: "Cum să faci acest lucru când noi avem un legământ față de tine și fratele tău, Suleiman?" Omar l-a convins în cele din urmă pe Walid să renunțe la acele gânduri, iar la conducere a urmat fratele său, Suleiman, care a fost unul dintre cei mai evalvioși copii ai lui Abdul Malik ibn Marwan și cel mai bun prieten al lui Omar ibn Abdul Aziz. Astfel, Suleiman a reușit să se desprindă de teritoriul din Bagdad condus de Hajjaj și, nemaifiind sub influența negativă a acestuia, a reușit să conducă poporul prin dreptate și adevăr până când Omar a devenit succesorul tronului - fără ca el să ceară acest lucru, iar toate acestea s-au întâmplat prin Voia lui Allah subhanahu wa ta'ala și așa cum El PreaÎnaltul a poruncit.

Când Omar a venit la conducere a spus: "Eu voi pune dreptatea în picioare, legile lui Allah se vor împlini pentru toată lumea și voi îndrepta toate lucrurile înfăptuite prin nedreptate!"

Într-o zi, Omar era foarte obosit și a vrut să se odihnească, iar fiul său a venit la el și i-a spus: "O, tată! Nu vezi că încă mai sunt oameni care nu și-au primit încă dreptatea? Crezi tu, oare, că moartea va aștepta ca tu să te odihnești?" Iar el s-a ridicat și a continuat să își respecte promisiunile, făcându-și datoria cu simțul responsabilități și al dreptății pentru care era atât de renumit, iubit și respectat.

Unul dintre oamenii foarte apropiați de Omar a venit într-o zi la el și i-a spus: "Omar, să îți aduci aminte întotdeauna de acea dimineață în care va începe Ziua de Apoi!"

Omar ibn Abdul Aziz era atât de preocupat să înapoieze drepturile fiecărui om care fusese nedreptățit încât și-a împărțit toate averile primite de la bunicii și părinții săi, iar salariul său îl înapoia vistieriei țării.

Soției sale, Fatima, i-a spus:

- "O, Fatima, ia aminte! Omar nu va mai fi de acum precum înainte. Toate averile primite de la tatăl tău nu le mai pot folosi în această casă."

Fatima a dăruit săracilor toate averile ei. După moartea lui Omar, frații Fatimei au îndemnat-o să își ia averile înapoi, însă aceasta a refuzat și le-a spus tuturor membrilor familiei că nici ei nu au drepturi asupra acestor salarii și averi și nu vor primi nimic din ceea ce aparține țării.

Odată, un membru al familiei sale i-a trimis câteva mere drept cadou. El a spus: „Ce miros frumos și cât de bine arată!” Apoi a spus: „O, băiete! Înapoiază aceste mere celui care le-a trimis, transmite-i mulțumirile mele și spune-i că darul său a fost apreciat așa cum și-a dorit."

Băiatul a spus: „O Prințul credincioșilor! El este vărul tău și un membru al familiei tale și știi că Mesagerul lui Allah (ﷺ) acceptat darul." El a spus: „Vai de tine! A fost un cadou pentru el ﷺ , dar pentru noi este mită. "

Omar ibn Al-Khattab a procedat într-un fel asemănător când i s-a adus drept cadou o bucată de bronz. El i-a spus lui Musa al-Așari - cel care adusese cadoul: "Nu ai găsit unde să bagi focurile Iadului decât în casa mea?", și a refuzat cadoul spunând că el nu așteaptă și nici nu vrea vreo recompensă pentru conducerea comunității.

Odată, Omar a auzit că cineva s-a folosit de calul ce aparținea statului pentru a merge la târg să cumpere miere. El a fost foarte supărat că cineva s-a folosit de un lucru care nu îi aparține și a poruncit să i se aducă calul și mierea pe care a vândut-o, iar banii obținuți i-a alocat vistieriei țării.

Într-o zi, Omar a fost oprit de un bărbat din Aden - Yemen, care i-a spus :

- O, conducător al credincioșilor! Am auzit că tu ai spus că vei face dreptate celui care a fost nedreptățit.

- Care este problema ta și cum ai fost nedreptățit? a întrebat Omar.

- Eu am avut o livadă în Yemen, a spus bărbatul. Cineva s-a folosit de această livadă, iar mie nu îmi mai dă voie să intru în ea.

Omar a trimis o scrisoare către conducătorul din Yemen în care îi spunea să judece cu dreptate această situație și să-i înapoieze bărbatului ceea ce îi aparținea de drept, apoi l-a întrebat:

- Omule, cât te-a costat drumul din Yemen până în Medina?

- Unsprezece galbeni, a răspuns bărbatul.

- Poftim banii pentru călătoria ta dus-întors și iartă-ne că te-am pus pe drumuri!

Altă dată, Omar a primit o scrisoare din Egipt în care era înștiințat că zidul care îi apăra pe locuitori de dușmani s-a darâmat. El i-a scris imediat conducătorului Egiptului o scrisoare în care îi amintea despre simțul responsabilității și grija ce ar fi trebuit să o aibă față de orașul și poporul său pentru a nu ajunge în situația în care zidul să cadă singur.

Omar a fost binecuvântat să aibă în jurul lui doar oameni evalvioși, consilieri credincioși, buni strategi, care l-au îndrumat doar către bine, către adevăr și împlinirea lui, și alături de care a reușit să prezinte islamul în forma sa adevărată.

Hisham, Allah să aibă milă de el!, a povestit că atunci când vestea morții sale i-a fost adusă de Al-Hassan, el a spus: "Cel mai bun dintre toți oamenii a murit".

Stiinta Coranului

Faceți căutări pe acest blog