Și tu ai o fire minunată!

Măreția și noblețea sufletului profetului  Muhammed  ﷺ

Munca uriașă pe care a depus-o și care l-a caracterizat pe profetul Muhammed ﷺ a fost trăsătura care l-a făcut să-i depășească pe toți ceilalți profeți și mesageri și care i-a conferit atâta măreție încât Allah l-a ridicat în fruntea celor dintâi și a celor de pe urmă. A fost chemat:

“O, tu, cel învăluit [în straiele tale]!

Scoală-te noaptea [pentru Rugăciune], afară de puțin [timp].” [73:1,2]

și i s-a spus:

Ridică-te și îndeamnă!” [74:1,2]

Așa că el s-a ridicat și a rămas astfel mai bine de douăzeci de ani, timp în care și-a asumat responsabilitatea de a purta pe umeri povara marilor speranțe, pentru binele întregii omeniri, al Credinței și al luptei pentru cauza lui Allah (Jihad).

Mesagerul lui Allah, ﷺ, a preluat povara muncii și a luptelor pe calea lui Allah, în numele omenirii care pe atunci era înecată în iluziile perioadei preislamice și în adorarea idolilor ei. Încărcat de greutăți pământești, el a inițiat o altă bătălie, într-un alt domeniu, sau, mai degrabă, bătălii succesive împotriva dușmanilor Chemării lui Allah și a celor care complotau împotriva islamului. A fost o luptă cu cei care complotau împotriva credincioșilor și a celor care cultivau cu atâta grijă credința, care era precum o plantă cu rădăcina firavă, care mai apoi s-a dezvoltat, și și-a înfipt rădăcinile în pământ, și-a întins ramurile spre cer, răsărind astfel și pe alte pământuri. Nici n-au sfârșit bine luptele în Peninsula Arabă și bizantinii au început pregătirile pentru a distruge această națiune de la granițele nordice.

Prima bătălie, cea a sufletului, nu era încă terminată. A fost de fapt o luptă continuă împotriva poftelor lui Satan, care se credea conducătorul ei, și nu a pierdut nici o clipă fără să își exercite activitatea în adâncul conștiinței omului. Pe de altă parte, Muhammed ﷺ supraveghea chemarea la religia lui Allah și lupta asiduu pe toate câmpurile în ciuda împrejurărilor dificile și a faptului că lumea complota împotriva lui. El și-a continuat misiunea cu eficiență, înconjurat de credincioși care căutau pacea, printr-o strădanie neîncetată și o mare răbdare.

Mai bine de douăzeci de ani, Mesagerul lui Allah, ﷺ, și-a concentrat atenția doar spre aceste lupte, lăsând la o parte toate celelalte activități care ar fi putut să-l țină departe de țelul său nobil. A continuat să lupte până când credința islamică s-a impus pe o scară atât de largă, încât a uimit o mulțime de oameni.

În cele din urmă, Chemarea islamică s-a rspândit în toată Arabia și a îndepărtat toate rămășițele preislamice de la orizontul peninsulei. Mințile bolnave s-au însănătoșit prin islam. Ei nu numai că s-au eliberat de idolatrie, ci au și distrus idolii. Oamenii au început să strige: “Nu există alt zeu în afară de Allah!” Chemările la rugăciune se auzeau de cinci ori pe zi, propagându-se în spațiu și spărgând tăcerea deșertului mort, reînsuflețind astfel viața, prin noua credință. Cei care recitau și învățau pe de rost Coranul au pornit spre nord și sud, recitând versete și transmițând mai departe poruncile lui Allah.

Triburile destrămate s-au reunit și oamenii mergeau de la unii la alții să îl slăvească pe Allah. Nu mai existau nici asupritori și nici asupriți, nici stăpâni, nici sclavi și nici oameni datori altora. Toți oamenii erau slujitorii lui Allah. Erau frați iubiți care ascultau de poruncile lui Allah, căci numai datorită Lui se eliberaseră de mândrie și spirit de lăudăroșenie:

“Un arab nu este mai bun decât unul care nu este arab, după cum nici unul care nu este arab nu este mai bun decât un arab și un om cu pielea roșie nu este mai bun decât unul cu pielea neagră, decât prin credință. Oamenii vin toți din Adam, și Adam a fost creat din țărână.”

Mulțumită chemării islamice, unitatea lumii arabe a devenit o realitate și așa a fost cazul și cu unitatea umanității și justiția socială, în ceea ce privește problemele lor pământești și cerești.

Cursul evenimentelor se schimbase, trăsăturile suprafeței pământului și linia întortocheată a istoriei se neteziseră și cugetul se îndreptase.

Spiritul și conștiința coruptă a oamenilor, valorile și măsurile distorsionate din perioada preislamică copleșiseră pe atunci întreaga lume.

Predominau sclavia, nedreptatea, luxul, extravaganța, adulterul, deprimarea, necredința, abaterea de la calea cea dreaptă și întunericul. Toate acestea erau fapte împlinite, în ciuda existenței religiilor cerești. Învățăturile acestora slăbiseră și își pierduseră influența asupra sufletelor oamenilor, devenind doar ritualuri și tradiții fără viață.

Când această Chemare și-a împlinit rolul în viața omului, spiritul omenesc s-a eliberat de superstiții, iluzii, sclavie, corupție și slăvirea omului de către om. Islamul a curățat societatea omenească de mizerie,

descompunere, nedreptate și tiranie. Diferențele sociale au fost anulate, iar dictatura clerului sau guvernatorilor a dispărut. Islamul a pregătit o lume construită pe fundații curate și solide. Adevărul, credința, demnitatea, dezvoltarea și îmbunătățirea mijloacelor de trai, precum și apărarea drepturilor omului, sunt trăsături care au stat la baza construirii statului islamic. Datorită acestor schimbări, Arabia a avut parte de o revigorare binecuvântată și inegalabilă. Niciodată în istoria acestui pământ nu s-a înregistrat atâta credință, pioșenie și strălucire ca în acele zile deosebite.

 

Profetul Muhammed ﷺ era renumit pentru admirabila fluență și expresivitate cu care se exprima în limba arabă. Vorba sa era directă, neprefăcută și fără ocolișuri. Era foarte priceput la arabă și familiar cu dialectele și accentele fiecărui trib. Vorbea cu gazdele lui folosind propriul lor accent și dialect. Stăpânea bine orice dialect și era foarte elocvent atât în vorbirea beduină, cât și în cea de la oraș. Așadar, poseda forța și capacitatea de convingere a limbajului beduin, cât și claritatea și splendidul stil metaforic al limbajului de la oraș. Mai mult decât orice, avea sprijinul lui Allah, prin versetele revelate ale Coranului. Curajul, răbdarea și puterea de a ierta erau talente, atribute și calități pe care Însuși Allah le revărsase asupra lui. Până și înțelepții au lipsurile lor, dar Mesagerul lui Allah - ﷺ, spre deosebire de ceilalți, cu cât era mai mare insolența cu care era tratat de ignoranți, cu atât devenea mai nobil.

‘A’ișa a spus: “Mesagerul lui Allah - Muhammedﷺ, ori de câte ori are posibilitatea de a alege între două lucruri, îl alegea întotdeauna pe cel mai ușor și mai convenabil. Dar, dacă se convinge că acel lucru este păcătos, se va îndepărta cât mai mult posibil de el. Nu s-a răzbunat niciodată, dar, dacă dreptul sfânt al lui Allah este încălcat, atunci o face numai de dragul lui Allah, și nu pentru el însuși. Este ultimul care se înfurie și primul care se declară mulțumit. Ospitalitatea și generozitatea sa sunt fără seamăn. Darurile și înzestrările sale evidențiază un om care nu se teme de sărăcie.”

Ibn ‘Abbas a zis: “Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - era foarte generos. Generozitatea sa ajungea pe culmile cele mai înalte, mai ales în Ramadan, în vremea când îngerul Gavriil venea să-l vadă. Acesta îl vizita în fiecare noapte în Ramadan și repeta cu el Coranul. Cu adevărat, Mesagerul lui Allah - ﷺ - este mai generos la daruri și milostenii decât vântul care aduce ploaia.”

Jabir spunea: “Profetul nu refuza niciodată să dea ce i se cerea.”

Curajul, sprijinul și puterea lui sunt de evidențiat. El a trăit vremuri grele și totuși a rezistat. Nu doar o dată, oameni curajoși și îndrăzneți au fugit, lăsându-l singur, însă el a rămas netulburat să-i înfrunte pe dușmani și nu le-a întors spatele celor care aveau nevoie de el. În afară de Profet, toți vitejii trebuie să fi fugit de pe câmpul de luptă la un moment dat. ‘Ali a

spus: “Întotdeauna când lupta devenea mai aprigă și ochii luptătorilor se întorceau spre Profet - ﷺ - după sprijin, el era cel mai aproape de dușman.”

Anas a spus: “Într-o noapte, locuitorii din Medina au fost alarmați. Au ieșit în grabă și s-au îndreptat spre locul de unde venea zgomotul, dar Profetul o luase deja înaintea lor. Era călare pe calul lui Abu Talha care nu era înșeuat și o sabie îi atârna în jurul gâtului. El le-a spus: "Nu era nimic de care să vă temeți."

El era cel mai modest și primul care-și pleca ochii. Abu Sa’id Al-Khudri a spus: “Este mai timid decât o fecioară în iatacul ei. Când urăște un lucru, se citește pe fața lui.” El nu privește pe nimeni în față.

Totdeauna își pleacă ochii. Se uităl mai mult în jos, spre pământ, decât spre cer. El este ascultat cu bunăvoie și modestie de toată lumea. Nu-i place să cheme pe nume o persoană despre care a auzit vești rele și pe care a urât-o. În loc de asta, spune: "De ce procedează astfel anumiți oameni?", pentru ca persoana în cauză să înțeleagă, iar ceilalți să nu știe cine a greșit.”

Lui i se potrivește foarte bine versul lui Al-Farazdaq: “El își pleacă ochii cu modestie, dar ochii celorlalți privesc în jos datorită seriozității sale și nu vorbesc cu el decât când el zâmbește.”

Profetul - ﷺ - este cel mai drept, mai sincer în vorbire și cel mai cinstit dintre toți. Cei care au discutat cu el, până și dușmanii lui, recunosc nobilele sale calități. Chiar și înainte de Profeție, el era poreclit "Al-Amin" ("Cel demn de încredere").

Încă din perioada preislamică, ei se întorceau spre el pentru judecată și sfat. În versiunea lui At-Tirmizi se relatează că ‘Ali a spus că Abu Jahl îi povestise că el i-a spus Mesagerului lui Allah: “Nu spunem că ești mincinos, dar nu avem încredere în ceea ce ai adus.”

În Cartea Sa, Allah Preaînaltul a spus despre ei:

“...ei nu te socotesc pe tine mincinos, ci nelegiuiții tăgăduiesc versetele lui Allah.” [6:33]

Când Heraclius l-a întrebat pe Abu Sufian: “L-ați acuzat vreodată de minciună înainte de misiunea Profeției?” Abu Sufian a răspuns: “Nu.”

El era modest și nu avea nici un pic de aroganță sau înfumurare. A interzis oamenilor să se ridice în prezența lui, așa cum fac în mod obișnuit alți oameni în fața regilor lor.

Unul dintre obiceiurile lui era să-i viziteze pe cei săraci și nevoiași și să se intereseze de ei. Dacă un sclav îl invita, el accepta invitația. Stătea întotdeauna cu prietenii lui, ca și cum ar fi fost o persoană obișnuită, unul dintre ei. ‘A’ișa spunea că el își repara încălțările, își cosea sau cârpea veșmintele și făcea ceea ce fac oamenii obișnuiți în casa lor. La urma urmei, era un om normal, obișnuit, la fel ca toți ceilalți. Își verifica îmbrăcămintea sa nu aibă insecte pe ea. Mulsul oilor și căutarea hranei se regăseau printre ocupațiile sale și hărnicia era una dintre calitățile lui. Era foarte credincios legămintelor sale obișnuite. Una dintre calitățile sale era să stabilească legături trainice și bune cu rudele sale. El era cel mai milostiv, blând și prietenos dintre toți oamenii. Felul său de viață era foarte simplu. Proastele maniere și indecența erau două trăsături complet străine lui, om decent, care nu jignea pe nimeni. Nu era tipul de om care să înjure sau să facă zarvă pe străzi. Respingea o jignire sau greșeală prin iertare sau trecea cu vederea acel lucru. Nimeni nu avea îngăduința să meargă în spatele lui, chiar dacă acest lucru era pentru protecția lui. Nu se simțea superior față de ceilalți, nici măcar față de sclavii lui (bărbați sau femei), în ceea ce privește hrana și îmbrăcamintea.

Oricine îl slujea era slujit de el. Nu a pronunțat niciodată față de slujitorul său vreun cuvânt de nemulțumireși nici nu l-a condamnat vreodată pe slujitorul lui pentru că a făcut un lucru sau fiindcă l-a lăsat nefăcut.

Dragostea față de săraci și nevoiași și participarea la înmormântările lor erau lucruri obișnuite pentru Profet ﷺ . Nu-și bătea niciodată joc de un sărac pentru sărăcia lui. Odată, călătorea cu tovarășii lui și când a venit timpul să se pregătească hrana, le-a cerut să taie o oaie. Cineva a spus: "O tai eu!", altul a zis: "Eu o jupoi.", iar al treilea: "Eu o gătesc." Și Mesagerul lui Allah - ﷺ - a spus: "Eu culeg lemne pentru foc." Ei au zis: “Nu. Vom face noi și asta în locul tău.” Atunci, Profetul - ﷺ - a zis: “Știu că o puteți face voi în locul meu, dar nu-mi place să fiu privilegiat față de ceilalți.” Și a mers să culeagă lemne pentru foc.

 

Hind bin Abu Halah l-a descris astfel:

 

“Mesagerul lui Allah era în permanență trist și îngândurat. Nu avea odihnă. Vorbea doar când era necesar. Rămânea tăcut mult timp și când vorbea folosea tot maxilarul și nu doar colțul gurii. Vorbirea lui era cuprinzătoare și hotărâtă. Nu era nici excesivă, nici fără sens. El slăvea întotdeauna îmbelșugarea venită de la Allah, chiar dacă aceasta nu îi era suficientă. Dacă nu-i plăcea mâncarea cuiva, nici nu lăuda, nici nu critica.

Era întotdeauna temperat și nu se înfuria, decât atunci când era necesar. Nu se mânia și nu se răzbuna niciodată pentru dreptul lui. Numai pentru religia și dreptul sfânt al lui Allah părea întotdeauna supărat.

Când arăta spre un lucru, o făcea cu palma întreagă și apoi o întorcea pentru a arăta mirare. Dacă era supărat, își întorcea într-o parte atât trupul, cât și chipul. Când era mulțumit, își pleca ochii. Râsul lui era mai mult un zâmbet. Doar atunci i se vedeau dinții ca niște pietricele. Nu vorbea niciodată decât dacă era ceva foarte important pentru el. El întărea legatura de frăție între însoțitorii lui și astfel îi apropia unii de alții, nu îi despărțea și nici nu semăna dușmănie între ei. Cei care erau respectați de poporul lor erau respectați și de el și erau numiți capetenii peste oamenii lor. Își vizita prietenii și se interesa de problemele oamenilor. Întărea ce era drept și critica greșeala, încercând sa o elimine. Era moderat în toate lucrurile. Era egal cu ceilalți și nu căuta favoruri. Nu acționa cu nepăsare, decât dacă ceilalți deveneau nepasători. Fiecare situație era mânuită cum se cuvenea. Dreptatea era ținta lui, de aceea nu era niciodată indiferent față de ea. Oamenii care ședeau lângă el erau cei mai buni din poporul lor și, pentru el, cei mai buni dintre toți erau cei care ofereau sfaturi de bun simț. Pentru el, cei mai buni erau cei care puteau oferi cea mai mare consolare, cooperare și sprijin. Să amintească de Allah era lucrul cel mai important pentru el și îl făcea oricând se așeza sau se ridica. Nu avea un loc dinainte stabilit pe care să se așeze. Putea să stea la capătul grupului, așezat lânga ultimul om din acel loc. El poruncea oamenilor să facă la fel. Cu participanții la adunările sociale se purta la fel, astfel încât cel caruia i se adresa să creadă că el era singurul spre care se îndrepta atenția sa. Cel care ședea lângă el sau îl întrerupea pentru a-i cere ajutorul într-o anumită problemă personală era primul care începea discuția și tot el o încheia.

Profetul - ﷺ - îl asculta cu răbdare până termina de vorbit. Nu refuza niciodată cererea cuiva, dar, dacă nu putea să i-o împlinească, îi spunea vorbe de consolare și mulțumire.

Mărinimia, vederea sa largă și spiritul de toleranță îi cuprindea pe toți oamenii și îl îndreptățeau să fie privit ca un tată al tuturor. În ceea ce privește dreptatea, toți erau aproape egali. Nici unul nu era mai bun decât altul, decât după criteriul supunerii față de Allah. Cel mai bun prieten era, după el, cel care se temea cel mai mult de Allah. Adunarea lui era o întâlnire a clemenței, timidității, răbdării și cinstei. Nu se ridicau vocile în certuri și divergențe. Lucrurile sfinte nu erau niciodată încălcate. Teama față de Allah și închinarea era modalitatea lor de a-și arăta mila și compasiunea. Aveau respect pentru cei bătrâni și milă față de cei tineri. Îi ajuta pe nevoiași și îi ospăta pe străini.

Mesagerul lui Allah - ﷺ - era întotdeauna vesel, simplu, cu o fire plăcută și răbdătoare. Nu era nepoliticos sau brutal, nici zgomotos sau indecent. Trecea cu vederea ceea ce nu dorea, totuși nu dispera din cauza acestuia. De trei lucruri se ferea: de ipocrizie, excesivitate și de lucrurile care nu-l priveau. Oamenii nu se temeau de el, fiindcă se vedea de departe că era un om bun: niciodată nu reproșa nimănui nimic, nu desconsidera pe nimeni și nici nu cauta defectele sau neajunsurile altora. Vorbea doar despre lucruri a căror răsplată era de proveniență divină. Când începea să vorbească, oamenii îl ascultau cu atenție, aplecându-și capetele. Ei vorbeau doar atunci când tăcea el. Nu se certau cine să vorbească primul. Cel care vorbea era ascultat de toți ceilalți, până ce termina ce avea de spus. Apoi discuția lor se referea la problema prezentata de primul vorbitor. Mesagerul lui Allah - ﷺ - râdea de ceea ce-i amuza și pe ei și admira ceea ce admirau și ei. Arăta întotdeauna răbdare față de asprimea unui străin în

vorbire. Profetul - ﷺ - spunea: “Când vedeți că o persoana cauta un obiect, ajutați-o să-și împlinească nevoia. Și nu cereți niciodată răsplată decât de la Cel ce răsplătește, adică de la Allah.”

Kharija bin Zaid a spus : “Profetul Muhammed ﷺ era cel mai respectat dintre oamenii cu care stătea. Adeseori era tăcut și vorbea rar, doar dacă era necesar. Se îndepărta de cei care vorbeau grosolan și nepoliticos. Râsul său era mai degrabă un zâmbet. Vorbirea lui hotărâtă nu era nici excesivă, nici incompletă. Din stimă și respect, urmând exemplul Profetului lor, râsul tovarășilor săi, în prezența sa era, de asemenea, un zâmbet.”

În ansamblu, Profetul Muhammedﷺ era înzestrat cu unele calități fără egal. Nu este de mirare că așa era, deoarece fusese crescut, educat și învățat (Coranul) de către Allah, fiind chiar lăudat de către Acesta în versetul:“Și tu ai o fire minunată!” [68:4]

Acestea erau atributele și calitățile de care se bucura Profetul Muhammed ﷺ și care i-au făcut pe oameni să se apropie de el și să-l iubească din străfundul sufletelor. Aceste trăsături l-au făcut atât de popular încât reținerea și dușmănia arătate de poporul său s-au diminuat și ei au început să îmbrțișeze islamul în masă.

Nimeni nu poate pretinde ca posedă cunoștințe depline sau că stăpânește marile atribute ale celui mai mare Om din acest univers. Nimeni nu ar putea face vreodată o descriere potrivită a acestui om, care era perfecțiunea întruchipată. El era un om care căuta în permanență lumina lui Allah, într-o asemenea măsura, încât era întrutotul pătruns de învățătura coranică.

 

"Nectarul pecetluit"

O, Allah! Coboară pacea Ta asupra lui Muhammed și asupra neamului lui Muhammed, așa cum ai coborât pacea Ta asupra lui Avraam și a neamului lui Avraam, că a Ta este toată Slava, Gloriosule!

O, Allah! Binecuvântează-l pe Muhammed și neamul lui Muhammed, așa cum l-ai binecuvântat pe Avraam și neamul lui Avraam, că a Ta este toată Slava, Gloriosule!

 

صل الله عليه وسلم