Comportamentul musulmanului

O persoană sinceră și cu un comportament desăvârşit deține cheia inimii celor din jur

Comportamentul musulmanului în viața cotidiană 


Referitor la comportamentul unui musulman, deținem cele mai importante izvoare ale culturii islamice - Sfântul Coran și Sunnah - tradiția profetului Muhammed ﷺ.
Profetul Muhammed ﷺ era un om cu sentimente, nevoi, un om care s-a născut, a trăit și a murit precum oamenii, singura diferență dintre el și aceștia fiind aceea că el ﷺ era Trimisul lui Dumnezeu.
Există unele caracteristici cu care Allah subhanahu wa ta'ala l-a înzestrat pe profetul Muhammed ﷺ încă dinainte de a îi trimite Coranul, iar dintre cele mai importante caracteristici ale personalității sale erau încrederea, sinceritatea, dreptatea, el era numit "Al-Amin" - cel de încredere, datorită integrității sale prin care a reușit să câștige dragostea și inima tuturor oamenilor alături de care a trăit.
Atunci când i-au fost revelate primele versete și misiunea de a chema oamenii la islam, profetul Muhammedﷺ i-a întrebat pe aceștia: "M-ați crede dacă v-aş spune că în spatele acestui munte este o armată care ne va ataca în curând?" , iar toți cei aflați în adunare au răspuns : "Noi nu te-am auzit vreodată mințind!" Atunci Profetul Muhammedﷺ și-a continuat discursul spunându-le că Allah este Unic și nu există alt Dumnezeu în afară de El, că există Ziua de Apoi și el ﷺ este Trimisul Său.
Mulți dintre cei care au auzit discursul profetului Muhammedﷺ, printre care și membrii familiei acestuia (unchii Profetului), au respins chemarea și l-au părăsit, însă acest lucru nu l-a împiedicat să își ducă la bun sfârșit misiunea.
O persoană sinceră și cu un comportament desăvârşit deține cheia inimii celor din jur, iar Profetul Muhammed ﷺ a reușit să câștige inimile tuturor oamenilor tocmai prin acest comportament. Există și un verset în Coran în care se spune despre Profet că, dacă acesta ar fi avut o inimă dură, oamenii ar fi fugit de el, dar el ﷺ  avea o inimă blândă și oamenii au fost alături de el întotdeauna.
Îi cerem lui Allah subhanahu wa ta'ala să ne ajute să învățăm cât mai mult din etica (și să punem în practică comportamentul) profetului Muhammed ﷺ și să fim dintre cei sinceri, care încearcă să schimbe răul în bine și să prezinte adevăratul islam prin comportament.

Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală

Comentarii